Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » Articole » Profetii despre Antihrist

PROFETIA PARINTELUI ELPIDIE: „Voi, cei mici, îl veţi vedea pe ANTIHRIST”

„Voi, cei mici, îl veţi vedea pe Antihrist”

Profeţia Părintelui Elpidie, misionar în Africa, despre strâmtorările vremurilor ce vor veni

Despre noul Papă, antihrist şi puterea malefică a cipului

Nu vreau să vă neliniştiţi şi să vă tulburaţi pentru vremurile ce vor veni. Trebuie doar să rugaţi pe Dumnezeu ca să asculte rugăciunile voastre şi să ne miluiască. Aş dori, dacă este cu putinţă, să spuneţi la toată lumea să formăm un lanţ de rugători.  S-ar putea ca unii din rândul acestui lanţ de rugători să desconsidere şi să râdă, zicând: Dacă Dumnezeu a zis mai dinainte că aşa se vor întâmpla lucrurile, atunci aşa va fi. Ce rost are să ne mai rugăm? Nu, nu este aşa! Vă încredinţez că profeţiile reprezintă expresia cea mai înaltă a iubirii lui Dumnezeu.

Să ştiţi că prin îndreptarea noastră putem să schimbăm hotărârea lui Dumnezeu. Sunt însă anumite lucruri profeţite în mod definitiv şi irevocabil, care nu se schimbă. Cum ar fi venirea prorocului mincinos, venirea lui antihrist – acestea nu se schimbă. …Mi-a părut tare rău că unii oameni, în loc să slăvească pe Dumnezeu, că nu a îngăduit ca unele profeţii să se împlinească atât de repede, au început să-şi bată joc, zicând că acestea sunt profeţii mincinoase, pentru că nu s-au adeverit. Măi, făptură fără minte, în loc să implori pe Dumnezeu şi să-I dai slavă, că pentru rugăciunile unor oameni, nu s-au împlinit, sau a îngăduit să se împlinească (aceste profeţii) într-o măsură mult mai mică, tu te amuzi şi iei în derâdere, în loc să te pocăieşti? Chiar nu vezi ce se petrece?

Noul Papă va fi profetul mincinos şi conducător al pan-religiei

Un singur lucru vă voi spune: după ce noul Papă va fi ales ca şi întâistătător al bisericii catolice şi în viitor – ca şi conducător al pan-religiei mondiale, pentru că prorocul mincinos va fi şi conducătorul pan-religiei, vor urma o serie de schimbări uluitoare. Aceasta râvnesc slujitorii vrăjmaşului, să-l folosească pe acest papă ca şi lider al tuturor religiilor, acesta va fi pseudo-profetul.

Atunci, natura se va răzvrăti, deja vedem această răzvrătire. Un lanţ de fenomene naturale şi altele nefireşti vor schimba structura pământului. Veţi vedea lucruri pe pământ şi în cer, care vă vor ului şi veţi spune: „acestea de acum sunt lucruri normale?” Veţi vedea natura răzvrătindu-se, pământul şi cerul: cerul cu fenomene neobişnuite şi pământul prin catastrofe naturale; de la cataclisme, cutremure, până la furtuni ciudate, furtuni cu grindină. Veţi vedea grindina cât mingiile de golf care va distruge totul. Veţi vedea o asemenea revoltă a naturii, deoarece nici natura însăşi nu îl va putea răbda pe pseudo-profetul care, în numele aşa-zisului „adevăratului Hristos”, va aduce aceste încercări cumplite, care vor nenoroci multe suflete şi le va trimite în iad.

Schisma din interiorul Bisericii

Vor începe anii domniei lui Lucifer, care întâi va război pe om din interiorul credinţei – pentru că toţi oamenii avem înlăuntrul inimii noastre înrădăcinată această credinţă. Toţi credem în existenţa unui Dumnezeu – şi Lucifer va specula această armă tare care este credinţa, şi astfel, din interiorul credinţei pe foarte mulţi oameni îi va distruge. De aceea să-L implorăm pe Dumnezeu să-i lumineze pe arhiereii noştri ca să fie credincioşi şi să-L iubească pe Dumnezeu şi să fie dumnezeieşte şi definitiv îndrăgostiţi de El, pentru ca aceştia să ne înveţe adevărata cale.

Se vor crea foarte multe împrejurări prin care mulţi arhierei vor deveni marionete ale profetului mincinos. Îl vor urma, se vor supune voii lui şi vor învăţa în mod greşit pe preoţi şi aceştia, la rândul lor, vor transmite poporului. Foarte mulţi oameni se vor pierde.

Mare schismă se va produce în Biserica noastră. Să vă amintiţi ce vă spun. Aceasta se va produce. Va începe în biserica catolică şi apoi se va răspândi peste tot, deoarece această elită îi va convinge pe întâistătătorii popoarelor, fie prin intermediul politicienilor, fie prin intermediul băncilor. Cine credeţi că alcătuiesc această elită care conduce lumea? Bancherii ne conduc. Toţi banii sunt la ei. N-aţi înţeles că aceştia guvernează lumea? Şi aici, dacă ne gândim puţin, e nevoie doar de puţină logică, nu de multă înţelepciune… Cine creditează Grecia, Italia, Franţa, Anglia, America? Şi toate statele datorează bani unora, iar aceştia au toată bogăţia pe mâinile lor… cine sunt aceştia? O elită luciferică ce va forţa statele să facă ceea ce vor ei. Să ştiţi că aceştia îl vor impune pe prorocul mincinos, aceştia îl ridică acum sus, să ştiţi asta, aceştia îl numesc acum. Este conclavul luciferic care îl va ridica pe prorocul mincinos, iar apoi, în adorarea sa, îl va arăta pe antihrist.

Vremea antihristului. „Voi, cei mici, îl veţi vedea”

Nu te mâhni, bunicule[2], tu nu îl vei vedea pe antihrist. Tu îl vei vedea doar pe profetul mincinos şi i te vei împotrivi. Dar tu, tinere al meu, tu, micuţule al meu, tu îl vei vedea pe antihrist. În zilele noastre se vor întâmpla acestea. Eu nu îl voi vedea. Doar cu profetul mincinos voi lupta, cu toţii vom lupta cu pseudo-profetul. Şi mă rog la Dumnezeu să ne învrednicească să Îl mărturisim pe Iisus Hristos, ca pe adevăratul Dumnezeu al inimilor noastre şi să ne împotrivim profetului mincinos.

După mine, după ce voi muri eu, în scurt timp va veni şi antihristul. Voi, cei mici, îl veţi vedea. Noi nu-l vom vedea. Să ştiţi, copii, că pe vremea noastră se vor întâmpla cele mai mari minuni ale lumii. Voi, micuţilor, veţi avea putere să profeţiţi şi să vedeţi adevărul din spatele aparenţelor, ceea ce ochii altora nu vor putea să vadă. De ce veţi avea această putere? În primul rând pentru credinţa voastră în Unul Domn Iisus Hristos, pe care Tatăl ne cere, nu doar să-L iubiţi, ci să vă îndrăgostiţi de El cu toată inima, să fie pentru voi totul. Iar Mântuitorul nostru, cel mult milostiv,  Preadulcele Fiu al Lui Dumnezeu Tatăl, va fi împăratul inimilor voastre. Şi Acesta nu vă va lăsa, vă va ţine strâns în braţele şi în inima Lui şi trupul Său şi sângele Sau, vă va da puterea să vedeţi ceea ce ceilalţi nu vor putea să vadă. Şi iarăşi vă spun: doar voi veţi înţelege!

Să ştiţi că în acele zile, Satana, deoarece ştie că doar Sfintele Taine vor da oamenilor această putere, va interzice prin lege jertfa Sfintei Împărtăşanii. Vor avea loc Sinoade bisericeşti care vor hotărî modificarea tuturor Sfintelor Taine. Prin urmare Tainele nu vor exista. Acest lucru a şi început. Vedem ce se întâmplă acum cu taina cununiei…

Vă cer să facem un lanţ de rugăciune. Despre războiul mondial

Nădăjduim sincer ca inimile voastre să se umple de credinţă şi de nădejde şi orice faceţi, orice gândiţi, orice hotărâţi, să spuneţi: Dumnezeule, Tu eşti părintele meu, iar eu copilul Tău. Ajută-mă, acoperă-mă, îndepărtează teama de la mine, pentru că eu Ţi-am încredinţat viaţa mea! Măcar de-am face aşa. Aceasta va fi binecuvântat!

Mai ales că vin vremuri atât de grele, vremuri de tulburare, când suferinţa va stăpâni viaţa întregii lumi, pentru că pacea va dispare din lume şi seninătatea din inimile oamenilor. Să nu vă înspăimântaţi atunci când veţi vedea focul arzând în jurul Greciei! Să nu vă înfricoşaţi când oamenii politici se vor omorî între ei şi se vor prăbuşi statele. Nu se vor mai respecta înţelegerile şi va fi mare dezbinare între ţări. Veţi vedea focuri mari aprinzându-se în jurul ţării noastre. Să vă înfricoşaţi însă, atunci când nu veţi mai avea credinţă în Dumnezeu! Aceasta a îngăduit Dumnezeu pentru nepăsarea noastră, pentru necuviinţa şi necredinţa noastră.

De aceea, vă cer să facem un lanţ de rugăciune pentru ţara noastră. Multă amărăciune va fi în Grecia. Peste puţin veţi vedea aceasta şi în practică şi veţi zice: Doamne ajută-ne! Acum, nimeni nu simte încă nevoia să se roage pentru acestea.

Adevărat vă spun că Satana și-a trimis pe ai săi în toate statele, ca să aducă tulburare. V-am spus, au pregătit multe rele, putem însă să le respingem cu rugăciunile noastre. Să nu vă îngrijorați când veți vedea asasinarea unui mare politician al statului nostru. Şi aceasta va aduce iarăşi tulburare. Nu vreau să vă spun prea multe, dar acestea se vor întâmpla.

Actualul patriarh ecumenic, rog pe Dumnezeu să nu moară cu sânge.

Răul se va apropia până și de capul Bisericii Ortodoxe. Va fi asemenea tulburare, încât cei care iubiți Patriarhia Ecumenică va trebui să vă rugați mult pentru ea şi pentru ceea ce vine asupra ei. Vor trece prin mari necazuri acești oameni, încât porţile Patriarhiei vor fi pătate cu sânge. Dacă există însă, oameni care să se roage pentru ei, acest mare rău poate fi înlăturat. Încă şi actualul patriarh, rog pe Dumnezeu să nu moară cu sânge. Numai aceasta vă voi spune; nu știu cum o vor înțelege, dar dacă nu se vor ruga, acest patriarh nu va muri de moarte bună. Va avea mare suferinţă. Dar dacă se va ruga mult, se va îndepărta de la el acest atentat.

Nici unul dintre profeții noştri, după cum a fost părintele Paisie și alții, nu au îndrăznit să spună adevărul pur ca să nu panicheze poporul. Însă adevărat vă spun vouă că toate acestea se vor întâmpla cu multă asprime. Va fi foamete mare, epidemii, boli, care nu vor veni în mod firesc, ci vor fi provocate şi induse cu multă dibăcie. Va fi mare agitaţie din cauza războiului în care vom intra, fără ca să fim omorâţi, pentru că vom muri din alte cauze, dar va fi atât de mare tulburare şi atât de mare foamete din cauza războiului, încât va fi de neconceput pentru nivelul nostru de înţelegere. Vor fi multe tulburări regionale. Satana va încerca să omoare diferiţi lideri şi oameni de vază, pentru a înlesni înfăptuirea marilor evenimente (planuri).

Despre cipul ce va fi implantat în vremea lui Antihrist

…Atunci vor recurge cu viclenie la metode iscusite cum ar fi cipul. Nu vor pune cătuşe. Nu ştim exact în ce formă va fi folosit acest cip. Vor face aceasta, pentru a cerceta. Vor experimenta pe greci, felul în care pot fi influenţaţi oamenii, iar în final să fie controlată întreaga lume.

Aceasta va fi o etapă premergătoare, iar atunci când se va împlini vremea şi prorocul mincinos se va instala în scaunul Vaticanului, va influenţa întreaga lume cu hotărârile lui. Toţi liderii politici vor fi de partea lui. Să nu credeţi însă, că Vaticanul va avea vremuri uşoare, dimpotrivă, va avea parte de multe tulburări. Vor încerca să aleagă un alt papă. Va fi format un antipapa. Va fi un papă, un antipapa şi  un antipapa secund. Toate acestea vor depinde de noi, de cât ne vom ruga ca să se schimbe situaţia. Dar acest pseudoprofet va aduce multă pagubă, el va aduce cipul

Antihristul le va găsi pe toate pregătite, pentru că va lucra prin el. Să nu credeţi că acest cip va fi, cum auziţi despre altele, că-l introduc subcutanat aici sau acolo şi apoi îl pot scoate, nu! Nu va fi la fel. Sfântul Duh zice că ceea ce va fi implantat oamenilor în vremurile acelea, va fi lucrat după o tehnologie atât de înaltă, microtehnologie, încât va putea influenţa hotărârile omului. Va fi implantat astfel încât nu va putea fi scos nicicum. Va fi incizat (gravat) în om. Va avea o frecvenţă atât de înaltă şi asemenea capacitate, încât va putea influenţa până şi simţirile şi sentimentele omului. Iar cel care va deţine calculatorul central, va putea induce tuturor care vor avea cipul implantat asemenea senzaţii, încât de durere vor scrâşni din dinţi. De aceea, cei care vor lua acest cip pentru a scăpa de dureri, vor fi primii care se vor distruge. Iar ei vor şti totul despre om, îi vor cunoaşte gândurile, sentimentele şi vor putea interveni în viaţa lui.

Sfânta Împărtăşanie va da putere celor ce nu se vor închina lui Antihrist

Toate acestea vor veni şi dacă nu vom avea credinţă desăvârşită în Dumnezeu, cine va putea rezista acestor timpuri? Iar încredere desăvârşită ştii ce înseamnă? Cu simplitate, cu smerenie şi pocăinţă, să veniţi să primiţi Sfânta Împărtăşanie. Cei care nu se vor împărtăşi, nu vor putea rezista celor ce vor fi. Sfintele Taine vor avea o asemenea putere în sufletul omului, încât aceştia nu vor putea fi influenţaţi sau manipulaţi nici prin gânduri, nici prin simţiri.

Microtehnologia digitală va fi de o asemenea capacitate, încât vor putea afecta până şi mintea omului. Vă daţi seama ce minţi satanice există? Veţi vedea, nu acum, peste puţin! Dar nu vor avea nicio putere asupra omului care va înţelege şi se va împărtăşi. Sfânta Împărtăşanie va răspândi în jurul acelui om o asemenea putere, va fi apărat de îngeri atât de tare, încât Lucifer şi slujitorii săi nu vor putea vătăma cu nimic acel suflet. Şi va trăi acel om cu puţină hrană şi va supravieţui, iar cei ce vor avea de toate… vor muri.

Ce vrea Dumnezeu de la noi? Să avem credinţă în El. Nu doar credinţă, ci încredere desăvârşită. Să ne schimbăm viața începând de astăzi, să-L iubim pe Dumnezeu și să alergăm în brațele Lui ca un copil în brațele mamei sale. Şi chiar de va avea vreo supărare, nu va alerga în braţele altei mame. Ce înseamnă asta? Că deşi Dumnezeu ne mai ceartă, pentru a ne ajuta să ne schimbăm viaţa, noi nu trebuie să ne îndepărtăm, ci iarăşi să revenim în braţele Sale. Binecuvântarea Domnului să fie peste voi!

Categorie: Profetii despre Antihrist | Adăugat de: Gabriel (2016-04-21)
Vizualizări: 313
Total comentarii : 0
avatar