Doamne, de-aș putea s-adun, tot nectarul florilor

L-aș preface-n LEAC DIVIN și l-aș da oamenilor,

Ca acei ce-l vor gusta să se vindece de rău

Să iubească și să fie, robi supuși la TRONUL TĂU.

Și-aș culege-n dimineți, roua primăverilor

Ca să răcoresc cu ea ARȘIȚA DURERILOR,

Și aș strânge-n nopți senine toată pulberea din stele

Ca să-mbrac în strălucire, crucea celor în durere.

Aș mai strânge-n partitură glasul ploilor de toamnă

Și aș face cânt' de leagăn, pruncilor fără de mama

Și aș strânge-n veri toride, roada pârguită-n grâne

Pentru pântece flămânde să frământ un colț de pâine.

Din icoane-aș chema HARUL, care se ascunde-n ele

Și l-aș picura pe pleoape, OCHILOR FĂRĂ VEDERE,

Din ALTARE-aș strânge ruga și aș face-o prescurele

Ca să fie HRANĂ SFÂNTĂ pentru vremurile grele.

Din cascade-aș lua puterea, apelor învolburate

Ca să trag spre ÎNVIERE suflete-n credința moarte

De-aș putea, le-aș face toate după cum aș ști că-i bine

Dar pentru că sunt țărână, Doamne-mi pun nădejdea-n Tine!

Elena Popescu