Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2016 » August » 26 » Venerabilii de ieri si... de azi
2:24 PM
Venerabilii de ieri si... de azi

Acum cateva minute, am citit o postare despre situatia parintelui Grigorie de la schitul Lacul Frumos, prigonit pe fata de IPS Varsanufie impreuna cu mana sa dreapta PS Emilian, pentru faptul ca a intrerupt CANONIC pomenirea sa, ca si chiriarh al locului.

"DACĂ NU VA FI SPRIJINIT, PARINTELE GRIGORE DE LA MĂNĂSTIREA LACUL FRUMOS, VA FI CATERISIT SI EXCLUS DIN MONAHISM

Arhiepiscopul NECANONIC Varsanufie, l-a trimis ieri pe „Preasfinţitul” Emilian cu misiunea josnică de a-i da ultimatum Părintelui Grigore. Şi cum? Ca nişte laşi ce sunt. Ştiţi cum? Aşa „telefonul fără fir”. Varsanufie l-a trimis pe Emilian, Emilian i-a zis unei fiice duhovniceşti de-a părintelui să-i spună, că dacă nu va intra în „rânduială”, de parcă ar fi pe lângă, în scurt timp va fi caterisit şi exclus din monahism.
Măi amărâtule de arhiepiscop, să nu zic altfel, N-AI MOTIV CANONIC SĂ-L CATERISEŞTI. Părintele şi-a argumentat întreruperea de la pomenire canonic, tu poţi să-ţi „argumentezi” răzbunarea, din mândrie.
Să-ţi vorbesc pe limba ta, vrei să-ţi dau şi eu ultimatum? Dacă mai ai o jumătate de neuron funcţional, că de înţelepciune nu te-am suspectat niciodată şi nici de frică de Dumnezeu, repune-l pe Părinte în funcţie şi fă ce a făcut Înaltpreasfinţitul Teofan care e muuult mai înţelept decât tine.
Iată răspunsul Biroului de presă: „Prin urmare, până în momentul în care Înaltpreasfinţia Sa se va dezice de hotărârile sinodului din Creta, îşi va retrage semnătura de pe acele hotărâri şi va milita pentru invalidarea acestora în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoţii şi ieromonahii semnatari [2] ai Scrisorii vor înlocui, la Sfânta Liturghie şi în ecteniile celorlalte slujbe bisericeşti în care sunt pomeniţi întâistătătorii Bisericii, numele ierarhului locului cu expresia “pe toţi arhiereii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului”. Prin aceasta este pomenit implicit şi arhiereul locului, în măsura în care este ortodox şi drept învaţă cuvântul adevărului. Pomenirea la sfântul altar a ierarhului se va relua în momentul în care Înaltpreasfinţia Sa se va dezice de deciziile sinodului şi-şi va retrage semnătura de pe documentele sinodale.”
Tu vrei să fii pomenit neapărat pt că eşti „stăpân”. Trebuie să-mi fac timp să spun lumii cine eşti pt a încheia povestea odată."

Stim foarte bine din Canonul 15 de la Sinodul I-II din Constantinopol care spune foarte clar in partea a doua: [...] Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade, sau de Parinti, fireste adica, de comuniunea cu acela, care propovaduieste eresul in public, si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune cercetarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop (mitropolit, patriarh –n.n.) chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi, caci ei nu au osandit pe episcop (mitropolit, patriarh –n.n.), ci pe pseudoepis-copi (pseudomitropolit, pseudopatriarh –n.n.) si pe pseudo invatatori, si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si dezbinari.”

Desigur, in istoria Bisericii au fost foarte multe cazuri de "caterisiri" pe nedrept, majoritatea celor "caterisiti" devenind sfinti. Cel mai recent caz, daca putem sa-i spunem asa, este cel al parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa. Cine nu stie ce s-a intamplat sa citeasca "Viata Parintelui Gheorghe Calciu".

Cum s-a ajuns aici? Raspunsul e simplu: IUDEO-MASONERIA

Nu e teoria conspiratiei, cum spun foarte multi, e adevarul gol-golut.

Dar sa vedem, cum ajungeau pe vremuri venerabilii preoti...iar mai apoi episcopi...preasfintiti...inaltpreasfintiti...

Redam mai jos un fragment din cartea "Pantecul Desfranatei" pag. 29-31

''Te numesc ofiţer al Marelui Ordin Militar al Cavalerilor Templieri...''

Sâmbătă, 24 iulie '47, în vremea prânzului, plimbându-mă pe Dealul Patriarhiei, îl zăresc pe şoferul lui Sadoveanu îndreptându-se spre mine. Merg să-l întâmpin şi când ne apropiarăm unul de celălalt, îmi zice grăbit:
-Veniţi cu mine repede! E o urgenţă! II urmez, urc în maşina lui şi ne
îndreptarăm spre ieşirea din Bucureşti, continuând drumul vreme de câteva ore, până ce am ajuns la Sinaia, unde ne-am oprit în faţa unei clădiri ce semăna cu o uzină părăsită. Intrăm în clădire, unde suntem întâmpinaţi de un bărbat care purta şortul masonic şi care mă duce undeva Ia subsol. Sunt îndemnat să intru într-o încăpere care
era amenajată ca o biserică romano-catolică şi în care erau zece bărbaţi, fiecare dintre ei îmbrăcat cu pelerină de maestru. Întreaga încăpere era luminată de două făclii înalte care străjuiau altarul. Procesiunea era condusă de un bărbat al cărui chip imi era cunoscut de la întrunirile Lojei, însă pe ceilalţi nu-i ştiam. Spre surprinderea mea, Sadoveanu lipsea de la acea procesiune.

Am fost condus până în faţa altarului, m-au dezbrăcat de reverendă şi mi-au descheiat cămaşa, lăsându-mi pieptul descoperit. Doi bărbaţi îmi cuprinseseră braţele, imobilizându-mă. Maestrul care conducea ritualul încălzea vârful sabiei în flacăra uneia dintre torţe. După puţin timp s-a apropiat de mine şi, înţepându-mi uşor pieptul cu vârful încins al sabiei, mi-a zis:
-Te numesc ofiţer al Marelui Ordin Militar al Cavalerilor Templieri. Ai fost însemnat cu pecetea sabiei regelui Filip! Înţepătura a fost foarte dureroasă, încât nu mai puteam fi atent la restul ritualului. Aşezându-şi sabia pe altar, Comandorul s-a apropiat din nou, mi-a poruncit să îngenunchez şi mi-a aşezat la gât un medalion, zicându-mi:
-Te decorez cu Crucea Sfântului Mormânt în grad de ofiţer!
Procesiunea s-a încheiat foarte repede şi mi s-a poruncit să părăsesc clădirea înaintea celorlalţi. Afară mă aştepta şoferul care, fără să mă întrebe ceva, m-a condus înapoi în Bucureşti, lăsându-mă lângă Catedrala Patriarhală, unde mă aştepta Sadoveanu, care mi s-a adresat îndată, zâmbind:
-Bine ai venit, cavalerel Hai să mergem că ne aşteaptă Prea Fericitul. L-am urmat, înţelegând că ceea ce mi se întâmplase la Sinaia fusese iniţierea în gradul de calfă, iar Ordinul Cavalerilor Templieri avea să fie breasla în care urma să activez. Am intrat în reşedinţa patriarhală şi am fost conduşi într-o încăpere unde ne aştepta profesorul Moisescu care, salutându-ne cu rafinamentu-i specific,ne-a zis:
-Bine aţi venit, dragii mei! 0 să sosească şi patriarhul îndată. După câteva minute a intrat în cameră patriarhul Nicodim, pe chipul căruia se citea o puternică oboseală. Sadoveanu l-a întâmpinat familiar, sărutându-i mâna în cel mai firesc chip.
Am făcut şi noi acelaşi gest, după care, la invitaţia patriarhului, ne-am aşezat pe câte un fotoliu, discuţia fiind începută de profesorul Moisescu:
-Prea Fericirea Voastră, sunt încântat să vă prezint un tânăr care, zic eu, se arată a fi un teolog destoinic. Ori Biserica are nevoie de asemenea teologi şi e de datoria noastră să-i oferim unui astfel de tânăr posibilitatea să-şi continue studiile într-una din marile
universităţi Occident. Bucuria mea este cu atât mai lare cu cât tânărul acesta, după cum vedeţi, a înbrăcat haina monahală şi o poartă cu mare cinste. Dumnealui este cel care va beneficia de bursa de studiu Ia Institutul Catolic din Paris, de aceea, vă rog, în numele corpului profesoral de la Institut, să semnaţi această hârtie de care are nevoie pentru a primi bursa! Patriarhul se uită pe hârtie şi o semnează, zicând:
-Cum spui dumneata, profesore Moisescu...Cum spui dumneata.După câteva clipe de tăcere, Sadoveanu continuă discuţia:
-E un tânăr special, Prea Fericite... II recomand şi eu cu tot dragul!
-Te pomeneşti c-o fi de-al dumitale! l-a apostrofat, zâmbind, patriarhul, iar Sadoveanu nu a cerut nici o lămurire, probabil pentru că, într-adevăr, eram de-al lui...
-Dacă va merge la Paris, a continuat scriitorul, va fi un ambasador al spiritualităţii româneşti în Apus. Va putea fi, de asemenea, un umăr de nădejde pentru românii care locuiesc acolo, însă, pentru asta, ar fi foarte important să fie preot...
Patriarhul tresare şi zice râzând:
-Ce discurs ti-ai construit, maestre! Nu eşti degeaba literat... Am înţeles aluzia; mâine va fi hirotonit preot. Arhiereul Atanasie o să slujească mâine la Domniţa Bălaşa. Va fi înştiinţat că trebuie să-l hirotonească pe cuviosul acesta. Apoi, privindu-mă. imi zice:
-Măi, părinte, să laşi o cerere la secretariat şi mâine de dimineaţă să fii la Domniţa Bălaşa. Zicând acestea, patriarhul a anunţat că va părăsi discuţia, motivând că este foarte obosit. Noi am mai rămas să discutam vreme de o oră, după care am ieşit din palatul patriarhal şi ara mers fiecare în drumul nostru. In acea seară mi-am citit rugăciunile şi am adormit, aşteptând hirotonia de a doua zi."

Putin mai tarziu, dupa ce a ajuns episcop, in aceeasi carte la pag.37-38 regasim un episod care seamana foarte tare cu situatia de astazi:

''Tu eşti diavol, nu episcop!''

In 1959 Parlamentul votase decretul 410 privind regimul general al cultelor religioase, prin care se hotăra desfiinţarea mânăstirilor şi scoaterea călugărilor mai tineri 50 de ani din aşezămintele monahale. Îndeplinirea acestei ordonanţe trebuia dusă la capăt cu ajutorul ierarhilor Bisericii, care, desigur, pentru a nu-şi pierde
scaunele vlădiceşti, au acceptat acest compromis. Printre sinodalii cu misiune majoră în această misiune cumplită, m-am numărat şi eu. In obligaţia mea intra desfiinţarea multor schituri şi mănăstiri din Mitropolia Moldovei, cu precădere din Arhiepiscopia Iaşilor.
Pe 6 decembrie 1959 slujeam la catedrala din Iaşi. După slujbă, m-au căutat doi ofiţeri de securitate care mi-au comunicat că trebuie să mergem la Agapia să scotem din mănăstire câteva fete cu şcoală, care urmau să fie integrate în câmpul muncii. In seara aceleiaşi zile, împreună cu cei doi securişti, am mers la mănăstire. Am vorbit cu stareţa, apoi ne-am adresat călugaritelor, unul dintre ofiţeri numindu-le pe cele care trebuiau să părăsească mănăstirea. în lista lui fiind trecute toate cele care nu împliniseră încă 60 de ani. Au început toate să plângă, lucru care i-a enervat pe securişti. La un semn discret pe care i l-am făcut, stareţa, femeie versată, a înţeles mesajul şi a pregătit imediat un ospăţ, în care i-am îmbătat pe cei doi securişti. Târziu după miezul nopţii, băutura le trezise poftele, şi cerură stareţei "vreo două fete mai tinerele". Am reuşit cu greu să-i domolesc şi, după ce au băut până le-a fost de-ajuns, am plecat către Iaşi. Eu îi comunicasem stareţei ca a doua zi să dispară din mănăstire mare parte din cele care fuseseră nominalizate, însă ea nu m-a ascultat şi, în urma sesizării că misiunea nu a fost îndeplinită, m-a sunat primul-secretar care mi-a amintit de angajamentul semnat.
Pe 10 decembrie ne-am întors la Agapia. De această data eram însoţiţi de miliţieni, care au intrat cu forţa în chiliile mănăstirilor, scoţându-le pe călugăriţe afară şi obligându-le să părăsească în acel moment aşezământul monahal.Toate plângeau,
iar securiştii şi miliţienii, enervându-se, începură să dea în ele. Nemaiputând să privesc scena aceea îngrozitoare, m-am întors cu spatele şi mi-am aprins o ţigară ca să mă calmez. In spatele meu se auzeau strigăte disperate, îngrozitoare. Aceste femei erau date afară din propria lor casă, în plină iarnă, fiind totodată bătute şi înjurate.Cum stăteam puţin detaşat de acel peisaj, aud cum din spate se apropie o femeie care strigă în disperare:
-Prea Sfinţite... Prea Sfinţite. salvaţi-ne! Priviţi ce ne fac nemernicii ăştia! Nu ne lăsaţi Prea Sfinţite...
Zicea cuvintele acestea înecându-se în lacrimi şi, apropiindu-se, a sărit să-mi sărute mâna. Văzând ce vrea să facă, i-am dat, ca din reflex, o palmă puternică peste obraz.
Călugărita a amuţit şi m-a privit blocată preţ de cîteva clipe. O priveam şi eu, speriat de gestul pe care îl făcusem. După ce m-a privit îndurerată, mi-a zis cu o ură crâncenă: -Tu eşti diavol, nu episcop! Am lăsat-o să plece şi, întorcându-mi privirea de la scena aceea îngrozitoare, mi-au dat lacrimile. Am aşteptat până ce miliţienii au urcat toate călugăriţele cu pricina într-un camion, cu care le-au transportat apoi până la Paşcani, de unde aveau să meargă fiecare unde ştiau, numai la mănăstire nu. După ce s-a încheiat calvarul de la Agapia, m-am întors la Iaşi.
Seara îmi priveam chipul în oglindă şi îmi veneau în minte cuvintele femeii aceleia disperate... ''Tu eşti diavol, nu episcop!'''. Privindu-mă, realizam că aveam un chip foarte frumos; dar şi Lucifer, până să cadă. a fost cel mai frumos dintre îngeri. Nu realizam cum am putut s-o lovesc pe acea femeie nefericită, care, în simplitatea ei, spre deosebire de mine, îşi trăia călugăria pe care şi-o asumase. Cu ce-mi greşise ea mie? Nu-mi greşise cu nimic, cum nu aveau nici o vină mulţi alţi călugări şi călugăriţe pe care i-am scos din mănăstiri în acea perioadă, în chinuri mult mai mari. Când intram în mănăstiri, mă transformam, parcă, într-un demon. Cu o furie nebună, loveam pe oricine îmi ieşea în cale şi mi se împotrivea chiar numai prin privire. Toţi se fereau din calea mea, plângând, ca de o fiară turbată, dezlănţuită. De multe ori, când mergeam cu astfel de scopuri la mănăstiri, nu găseam toată obştea acasă, mulţi ascunzându-se prin pădure. Nu-mi dădeam seama de unde puteau şti că urma să apar. Am aflat cu mulţi ani mai târziu de la şoferul meu, un om foarte credincios, care mi-a mărturisit:
-Prea Sfinţite, când vedeam cu câtă cruzime îi băteaţi şi ce chinuri suportau bieţii călugări, nu aveam linişte. Când puteam, înainte să vă duc la o mănăstire anume, sunam la mănăstire şi îi atenţionam că vin cu "nebunul", aşa că să se ascundă pe unde ştiu, cât mai repede. Săracii oameni...
Situaţiile acestea deveneau din ce în ce mai dese şi mă transformau,de multe ori, într-o brută. începusem să beau din ce în ce mai mult, bineînţeles, fără să-mi afecteze comportamentul. Fumam, de asemenea, destul de mult. Sufeream pentru durerile pe care le provocam amărâţilor pe care îi scoteam din mănăstiri, fără să aibă vreo vină, însă, cu toate astea, le provocam suferinţe cumplite. Blestemele lor disperate, strigătele amestecate cu durere, îmi răsună şi astăzi în minte.

Cu siguranta va intrebati despre cine e vorba, insa va las pe dumneavoastra sa faceti cercetari pe internet, veti gasi multe lucruri interesante, atat cu privire la carte, cat si in ceea ce priveste "personajul"

Revenind la zilele noastre, gasim la o alta postare un text foarte interesant desprins parca dintr-un roman de actiune. Cu siguranta veti auzi din partea unora aceeasi placa "teoria conspiratiei", insa, asa cum spuneam si mai sus, e adevarul gol-golut.

"După ce mi-a interzis să vorbesc cu tine, m-a pus să te omor. De fapt să plătesc racheţii să te împuste."

Într-o zi vorbisem cu D. un prieten, ucenic al Arhiepiscopului să mergem la Mănăstire la Cernica. Pe D îl cunoşteam de câţiva ani, de când era încă seminarist. Mi-a zis că are de mers puţin cu maşina la service apoi mă sună şi mergem. Orele treceau şi D nu mai suna. Se făcuse seară. L-am sunat eu, am crezut că a păţit ceva. Nu mi-a răspuns. I-am dat un mesaj în care l-am întrebat dacă e bine. Nu mi-a răspuns. Am intuit ca era ceva necurat la mijloc, pt că-i cunoşteam obiceiurile Arhiereului. Am sunat pe cineva din incinta mănăstirii să-mi spună dacă l-a văzut pe D care şi el locuia acolo, să ştiu că e bine pt că nu răspunde la tel. Mi-a spus că l-a văzut că intra la episcop. Atunci mi-a fost foarte clar. Nu l-am mai sunat. Mi-am dat seama că Arhiereul îi interzisese să mai vorbească cu mine.
După un an, într-o seară de martie, profitând că Arhiereul nu vorbea cu mine, am hotărât să merg la Cluj la Mitropolitul Bartolomeu. Îmi pregăteam bagajul, iar în zorii zilei urma să plec la Cluj. Era ora 23.30. A sunat telefonul. D mă căuta după un an de tăcere.
-Buna D.
-Cum măi Mihaela, tu care te purtai aşa frumos cu mine, care nu ştiai ce să-mi pui pe masă când veneam la tine, etc, etc, a continuat în stilul acesta de reproş, să nu mai vorbeşti tu cu mine, a „concluzionat” într-un final.
-Asaaaa. Bine că te-ai oprit. Măi D ai uitat că tu ai fost acela care nu mi-a mai răspuns? Acum un an urma să mergem la Mănăstire la Cernica şi nu ai mai dat nici un semn.
-Of, da, sunt aşa agitat de nu mai ştiu de mine. Iţi spun orice ar fi. Nu te-am mai sunat pt ca mi-a interzis nemernicul acela de episcop. M-a legat să nu mai vorbesc cu tine, m-a blestemat… şi mi-a fost frică să te mai sun.
-Şi acum ţi-a trecut frica?
-Acum nu-mi mai pasă. Dacă nu îţi spun în noaptea asta ce am pe suflet simt că înnebunesc. Ştiu că telefoanele sunt ascultate, ştiu că te vei duce mâine la poliţie, dar nu-mi mai pasă. Decât să înnebunesc, mai bine îţi spun. După ce mi-a interzis să vorbesc cu tine, m-a pus să te omor. De fapt să plătesc racheţii să te împuste.
-Şi de ce nu m-aţi omorât, văd că trăiesc, am zis zâmbind.
-Numai râde. Te-a păzit Dumnezeu, la ora asta aveai un an de când te-ai fi dus dincolo. Stai să-ţi povestesc.
Va urma"

Continuarea o gasim in aceasta postare:

"-Mda. Şi cât costa toată povestea asta până la capăt?
-Vreo 2.000 de dolari.
-Bine mai D, doar 2.000 de dolari valorează viaţa mea?
-Mâine te duci la poliţie aşa e?
-Nu, nu merg. Apreciez sinceritatea ta. Fac însă altceva. Uite e aproape dimineaţă. Închid să-l sun pe episcop şi pe părintele respectiv, să le spun ce mi-ai zis şi să solicit să ne vedem după slujbă lângă racla cu moaştele Sfântului Nectarie, să povesteşti faţă de ei, aşa cum ai zis. Dacă va accepta episcopul, nu mai plec la Cluj.
-Bine sună! Dar parcă mai ai un număr.
-Da ai dreptate, rămâi că-l sun de pe celălalt număr. Sper să-mi răspundă. Îl sun mai întâi pe episcop.
L-am sunat. Mi-a răspuns.
-Nu ştiu dacă trebuie să te mai salut sau nu… i-am zis foarte calmă.
-Nu eşti zdravănă, ce ai de mă suni cu noaptea în cap? mi-a zis agitat.
-Să vezi cum îţi dispare vocea când o să afli de ce te-am sunat. Sunt cu D pe celălalt telefon.
Când a auzit a îngheţat brusc, nu mai respira.
-Mi-a spus toată povestea cu Moldova de peste Prut şi pt că eu nu am crezut aşa ceva, el s-a arătat dispus să repete faţă de tine şi faţă de părintele care a fost martor. Aşa că te rog să-l suni pe părintele respectiv şi mai târziu după Sfânta Liturghie, ne vedem în biserică lângă racla cu Sfintele moaşte ale Sfântului Nectarie.
-Nu vin nicăieri, a zis şi a închis.
-Hm! Nu vine, păi cum să vină dacă e adevărat, a zis D.
L-am sunat din nou, nu mi-a răspuns. L-am sunat si pe părintele martor, nu mi-a răspuns nici el, cel mai probabil îl anunţase deja.
-D. mulţumesc mult, mi-aş fi dorit să povesteşti astea şi să-l privesc în ochi, dar după cum se vede, nu am pe cine.
-Acum te-ai convins că nu mint?
-Da, m-am convins. Mai vorbim, mă pregătesc să plec totuşi la Cluj. Mulţumesc mult. Slavă Domnului că ai avut puterea să-mi spui, chiar dacă ai făcut asta după un an."

Va urma - Profetia Mitropolitului Bartolomeu

Profetia Mitropolitului Bartolomeu o gasim in aceasta postare:

"Cum am ajuns la Mitropolitul Bartolomeu, printre altele i-am povestit şi ce îmi spusese D.
-Fetito scrie toate astea, fă un memoriu şi eu îţi promit că-l dau afară din Sinod. Homosexual se pare că e, tendinţe de criminal are, ce să mai aşteptăm?
-Înaltpreasfinţite, n-am făcut rău nimănui niciodată cu premeditare. Poate şocul acesta îl va trezi. Ar fi mai important un suflet câştigat decât o pedeapsă meritată.
-Fetiţo, ăsta nu se va trezi niciodată. Îl văd în Sinod cât e de arogant şi cum face pe sfântul. Vine cu metanii de anahoret şi nu vorbeşte cu nimeni, stă retras, cu capul plecat, face pe smeritul, de parcă noi nu ştim cine e. Ascultă ce-ţi spun, dacă nu faci un memoriu şi nu mă laşi să îl dau afară din Sinod, după ce voi muri eu nu-l va mai da nimeni, ba dimpotrivă îl vor avansa. Ai să vezi atunci cum mizeria lui se va întinde ca o plagă în eparhia unde va ajunge. Ascultă ce spun. Scrie!
-Nu pot Înaltpreasfinţite sau cel puţin nu pot acum.
-Ai să vezi că te va urî de moarte. Eşti deja un pericol pt el, pt că ştii prea multe. Dacă tu nu vei spune adevărul acum, va spune el minciuni despre tine mai târziu şi îţi va face viaţa un iad.

Notă: Mitropolitul Bartolomeu a avut dreptate. Deşi mai târziu am făcut sesizări la Patriarhie, ba mai mult am înştiinţat fiecare membru al Sfântului Sinod, nimeni nu a mai luat nicio măsură, a mai avut dreptate ca a fost avansat, a avut dreptate că m-a denigrat în fel şi chip, şi încă a avut dreptate că, ajuns la eparhie şi-a luat toate victimele cu el să se asigure că nu va vorbi nimeni niciodată. Mai grav e că tinerii „iniţiaţi” de el, acum sunt unii călugări, alţii preoţi de mir (căsătoriţi din interes, interesul Arhiereului), alţii sunt in funcţii la eparhie. Şi iată cum plaga s-a întins."

Cu siguranta acum va intrebati care sunt personajele...ei am sa va las si in cazul asta sa sapati...rezultatele vor face lumina :)

 

 

 

 

 

 

Categorie: Masonerie | Vizualizări: 1477 | Adăugat de: Gabriel | Tag-uri: ierom. grigorie, lacul frumos, masonerie, ps emilian, ips varsanufie | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar