Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Iulie » 12 » UNIMEA CREDINŢEI ŞI ÎMPĂRTĂŞIREA SFÂNTULUI DUH
3:15 PM
UNIMEA CREDINŢEI ŞI ÎMPĂRTĂŞIREA SFÂNTULUI DUH

A tăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda de el. Bine este să trăim în pace cu toţi, dar numai cu aceia care cugetă aceleaşi despre buna Credinţă Ortodoxă. Şi este mai bine să ne războim, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul (+662)

Pentru tot omul ce poartă pecetea Dumnezeului Hristos, este binecunoscut faptul că unitatea Bisericii Ortodoxe este, înainte de toate, unitatea în Crezul mărturisit în Credinţa Ortodoxă, ori cu alte cuvinte, unitatea în deplinătatea adevărului revelat, unitatea în Cuvântul Întrupat - „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6)-, care este unitatea în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El este Întemeietorul și Capul Bisericii, iar Biserica al Lui Trup este - „Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.” (Efeseni 1.22-23) Membri acestui trup sunt toţi credincioşii ortodocşi botezaţi în Biserica Ortodoxă în numele Sfintei Treimi.
O exprimare limpede de unire în crez şi faptă ortodoxă a fost formulată şi de Sfântul Maxim Mărturisitorul. Vrăjmaşii ce s-au ridicat împotriva sfântului pentru că acesta combătea cu înverşunare monotelismul, i-au pus următoarea întrebare: „De care biserică aparţii? Bisericii din Constantinopol, din Roma, din Antiohia, din Alexandria sau din Ierusalim? Pentru că, ia aminte, toate aceste biserici împreună cu diocezele lor sunt în comuniune. Aşa că, de spui că aparţii Bisericii universale (soborniceşti), ar trebui să te alături gândirii bisericilor soborniceşti, pentru că de urmezi o nouă cale, singur te vei da pierzării.”
Sfântul a răspuns: „Dumnezeu, Stăpânul creaţiei, a spus că Biserica Sobornicească viază în mărturisirea dreaptă a credinţei în El, numindu-l pe Petru binecuvântat pentru că I-a mărturisit dumnezeirea (Matei 16.18). Aşadar, aş vrea să cunosc temeiul după care aceasta unire s-a făcut, iar dacă este după Dumnezeu, nu mă voi separa de voi.” Patricienii Troliu şi Sergiu Eufratul ce au mărturisit eresul monotelit care cuprinsese TOŢI arhiereii bisericilor de atunci, cum că în Hristos nu e decât o singură voinţă, au strigat: „Cu toate aceste mărturii, nu intri în comuniune şi ascultare de Tronul Constantinopolului?
Nu,” a răspuns Sfântul.
Dar de ce?” întrebat-au ei.
Pentru că” a grăit blând Bătrânul, „conducătorii pomenitelor biserici au respins hotărârile celor patru Sinoade. Şi prin aceste hule singuri s-au excomunicat din Biserică, după cum le-am mărturisit acest lucru până acum.
Bine, dar atunci numai tu singur te vei mântui,” au socotit iscoditorii, „şi toţi ceilalţi se vor osândi?
Sfântul a răspuns: „Atunci când toată suflarea Babilonului aducea jertfă de închinare idolului de aur în Babilon, cei trei tineri nu au osândit pe nimeni la pieire. Ei nu erau preocupaţi de ce fac ceilalţi, ci numai de ei înşişi, de a nu-şi pierde adevărata credinţă în Dumnezeu. Și Daniel, când a fost aruncat în groapa cu lei, în acelaşi chip dumnezeiesc nu a osândit pe nimeni din cei ce s-au plecat legii lui Darius de a aduce jertfă idolilor, ci s-a rugat mai degrab să moară decât să se lepede de Legea lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu mi-e martor, că nu am osândit pe nimeni ori am spus că singur eu mă voi mântui. Mai degrabă voi primi chinurile şi moartea decât să mă despart în vreun fel de Ortodoxie.

Dar ce vei face,” i-au spus trimişii, „când Romanii se vor uni cu Bizantinii? Chiar ieri, doi dintre reprezentanţii de la Roma au sosit şi mâine, de ziua Domnului, vor sluji sfânta liturghie şi se vor împărtăşi cu sfintele taine împreună cu Patriarhul.
Sfântul Maxim a încheiat: „Chiar dacă tot universul va începe să se fie în comuniune şi să se cuminece împreuna cu Patriarhul, eu nu o voi face. Din ceea ce Sfântul Apostol Pavel a scris eu mărturisesc că Sfântul Duh va da chiar şi pe îngeri anatemei, dacă vor începe să propovăduiască o altă Evanghelie, sau de vor introduce ceva nou în ea.
Confuzia ce se naşte pe marginea „unirii bisericilor” arată ignoranţa ce există în inimile simplilor credincioşi ce doresc unirea cultelor, cât şi trufia din minţile teologilor ce propovăduiesc ecumenismul. Toţi aceştia înţeleg Sobornicitatea Bisericii ca o coeziune legală, ca o interdependenţă reglată de oarece coduri. Pentru ei Biserica e o organizaţie cu legi şi reguli ca şi Organizaţia Naţiunilor Unite.
Pentru minţile slăbănogite de atâta filosofie umanistă, episcopii sunt confundaţi cu servitorii civili ce se disting ca superiori şi sunt subordonaţi patriarhiilor, arhiepiscopiilor, mitropoliilor. Pentru aceşti episcopi, parohia nu înseamnă comunitatea duhovnicească nesecularizată a sufletelor unite în Hristos, ci un domeniu juridic ce face parte dintr-o imensă arie geografică greşit înţeleasă: autocefalia legalistă a bisericii ca formă de guvernare eclesială diriguită funcţionăreşte prin vot democratic sinodal.
Asemenea concept despre Biserică descinde direct din papalitate. Despre astfel de „concilii de stat” Cuviosul Paisie Aghioritul (+1994) avertizează: „Dacă în Biserică Sinodul sau în Mănăstire Sinaxa nu hotărăşte corect (în duhul Sfinţilor Părinţi de Hristos purtători, n.n.), atunci deşi vorbim de un duh ortodox, îl avem totuşi pe cel papal.” Practic, când se ivesc factorii externi politici, istorici ori geografici ce influenţează negativ „sistemul”, lesne apar tendinţele de slăbire a unităţii şi chiar de schismă, propagate şi amplificate prin această „infailibilă” mentalitate. Dacă Sobornicitatea Bisericii ar avea un asemenea înţeles, atunci Ortodoxia ar fi vrednică de plâns, deoarece ar avea ca temelie administraţia şi nu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine. Dacă ereticii de ieri şi de azi ar fi înţeles modul Bisericii de a fiinţa duhovniceşte în lume, dăinuind peste veacuri, atunci nu s-ar mai fi răzvrătit împotriva ei, iar Biserica nu i-ar mai fi dat anatemei.
Acesta este chiar miezul problemei! Universalitatea Bisericii ce o mărturisim în Simbolul Credinţei nu e numită sobornicitate pentru că include toţi creştinii de pe pământ, ci pentru că-n ea orice credincios găseşte tot harul şi toată darea cea bună a lui Dumnezeu în chip desăvârşit, aşa cum au primit şi ne-au lăsat nouă Apostolii înşişi. Bisericile locale ortodoxe nu fac apel la vreo ierarhie pentru a-şi asigura unitatea, ci ele sunt unite istoric şi geografic prin natura lor comună - Hristos Dumnezeu-Omul. Toate bisericile ortodoxe luate împreună nu conţin nici o harismă în plus faţă de cea mai mică parohie cu câţiva credincioşi. Relaţiile bisericilor locale nu sunt relaţii de interdependenţă legală şi jurisdicţională, ci de adevăr, dragoste şi har. Orice Biserică locală e unită cu toate Bisericile Ortodoxe locale prin relaţia de identitate fiinţială, prin cosangvinitatea cu Capul Hristos. Nici măcar nu sunt despărţite ori depărtate de faptul că vreuna ar ignora sau nu ar cunoaşte existenţa alteia.
Nimic nu-i lipseşte Ortodoxiei de a fi Biserică una, sfântă, sobornicească şi apostolească, şi dacă se bucură de „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit”, ce nevoie duhovnicească are de a se uni cu alte „biserici”? Menirea de căpătâi a Bisericii este ca rămânând întru Hristos să mântuiască pe dreptcredincioşi, iar aceasta se face prin ţinerea cu tărie a credinţei ortodoxe, nu prin tratate şi negocieri ecumeniste. Iată cum descoperim inexistenţa noţiunii de „biserici” afară de cea ortodoxă. Pentru cei care vor să fie în Biserica cea Una, numai Sfinţii Părinţi sunt cei le ce arată singura cale mântuitoare, prin primirea adevăratelor şi sfintelor Taine: lepădarea eresului, botez, mirungere, cuminecare şi ascultare desăvârşită de Ortodoxie. Iar cei care se cred biserică în Biserică, să ia aminte de nu s-au depărtat de predaniile sfinţilor, de nu s-au îndulcit cu înnoitoare eresuri apusene şi au lăsat porţile deschise lupilor mâncători de suflete.
Biserica Ortodoxă are preoţii şi episcopii ei prin care dăruieşte credincioşilor Trupul şi Sângele lui Hristos, ea are toată slava şi adevărul. Există desigur, rânduieli de împreună-lucrare între bisericile locale şi sunt canoane ce le ocârmuiesc, dar aceasta nu e o relaţie de necesitate legală ci o legătură de evlavie, adevăr şi dragoste întru libertatea harului. Biserica nu are nevoie de legături exterioare pentru a fi una. Nici un papă, patriarh ori arhiepiscop nu poate „uni” în vreun chip Biserica, pentru că ea este desăvârşit-unită de Sfânta Treime la Cincizecime, iar nu vreo piesă oarecare rătăcită printr-un mozaic creştin.
Unitatea Bisericii nu depinde doar de ascultarea faţă de o autoritate supremă, nu e o problemă de subordonare şi supunere faţă de superiori. Nu relaţiile externe (re)fac unitatea, nici hotărârile comune ale sinoadelor, chiar de-ar fi ele atot-ecumeniste, ci unitatea Bisericii e dată de comuniunea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, comuniunea cu Sfânta Treime. Este comuniune liturgică, unime duhovnicească. Episcopilor le este hărăzit de Hristos a vieţui în duhul smereniei şi datorită acestui fapt nici unui ierarh nu îi este îngăduit a se crede de sine stătător sau stăpân peste popor, ci e rânduit într-o egală comuniune cu ceilalţi episcopi, ca să ţină împreună învăţătura lui Hristos şi rânduiala liturgică şi canonică unitară a Bisericii, singura prin care Hristos voieşte a lucra şi prin care deci se împlineşte mântuirea oamenilor. În acelaşi duh, Petru Apostolul sfătuieşte: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici ci pilde făcându-vă turmei.” (I Petru 5.2-3) Comuniunea episcopală, care îşi are o manifestare mai accentuată în sinoadele episcopale ale Bisericilor locale şi în comuniunea între ele (excepţional în Sinodul Ecumenic), moşteneşte duhul comuniunii apostolice - unimea reprezentată de preot ca centru al parohiei şi episcopul ca centru eparhial, ce se încadrează în comuniunea întregii Biserici, cum şi Apostolii s-au încadrat prin comuniunea între ei şi prin marea lor răspundere pentru Biserică, în acelaşi Hristos, Care nici El nu e singur, ci în Treime. Aşa şi numai aşa ortodocşii nu vor suferi ceea ce li s-a întâmplat apusenilor care l-au urmat pe papă în erorile sale, deoarece gândeau că de nu-l urmează, vor fi socotiţi răzvrătiţi şi lepădaţi din Biserică.
Poporul ortodox trebuie să fie conştient de faptul că nu datorează nici o ascultare vreunui episcop, oricâte doctorate sau onoruri ar avea, când acel episcop încetează de a mai fi ortodox în duh şi mărturisire de credinţă, şi deschis îi urmează pe eretici sub pretenţii de „unire, conlucrare şi iubire frăţească” în „condiţii egale”. Dimpotrivă, ortodocşii sunt obligaţi să se depărteze de el şi să mărturisească dreapta credinţă, deoarece un episcop - chiar de ar fi patriarh ori papă - a încetat de a mai fi episcop din momentul în care a încetat a mai fi ortodox.
Vine timpul, şi nu e departe - prooroceşte Sfântul Lavrentie al Cernigovului - când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului, se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru, ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile bisericilor cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face misiune. Când se vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui Antihrist şi el va fi pus împărat”. Toţi credincioşii trebuie să înţeleagă că în viitor Biserica nu va mai fi ceea ce a fost în vremurile de odinioară şi nici ceea ce ni se pare că este ea astăzi. Liturghiile vor continua să fie ţinute şi bisericile vor fi pline de oameni, dar adevărata Biserică nu va mai avea nici o legătură cu acele biserici ce astăzi aparţin ortodoxiei oficiale, legiferată şi promovată de organele de stat, şi nici cu acei clerici ce şi-au vândut credinţa. Biserica va rămâne acolo unde este adevărul şi va deveni din ce în ce mai greu de descoperit în anarhia duhovnicească ce ni se pregăteşte. Ceea ce astăzi gândim, cunoaştem şi credem despre biserică, preot şi liturghie, în viitor vor fi aşa de schimbate încât vor deveni simplă figuraţie, ecumenistă parodie. Şi proorocia de mai sus continuă: „Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu mare viclenie. Toate bisericile şi toate mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi întronat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a patriarhului. Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox trăitor nu va putea intra în ele ca să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată adunarea satanică.
Sfântul Dorotei învaţă: „Nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, decât numai dacă se preface în chipul faptei bune”. După cum şi Sfântul Apostol zice: „Că însuşi diavolul se preface în înger de lumină”. Ce vor trebui să facă ortodocşii atunci când îşi vor vedea episcopii în comuniune cu ereticii? Aşadar, credincioşii trebuie să aibă curajul de a nu urma gloatele, rudele, vecinii sau instinctul. Dintre ortodocşi, numai cei dreptcredincioşi vor continua lucrarea Sfântului Duh, vor purta neruptă Tradiţia Ortodoxiei. Adevăraţii preoţi vor fi cei ce vor trăi, gândi şi învăţa aşa cum Sfinţii Părinţi ar fi făcut-o. Totdeauna Hristos Dumnezeu va rândui prin puţinii aleşi ai Săi ducerea mai departe a Crucii. Atunci vom vedea cum Biserica universală nu va sta în cei mulţi, ci dimpotrivă, „turma cea mică” va alcătui desăvârşit deplinătatea Tainelor, Trupul Bisericii. Credincioşii nu vor mai avea nevoie de administraţie ori de alte îngrădiri, pentru că acea unitate ce va exista între ei va fi cel mai dumnezeiesc mod de a fi: împreunăpătimire pentru dreapta credinţă şi cuminecarea din acelaşi Trup şi Sânge al lui Hristos, comuniunea în Duhul cel Sfânt. Atunci lămurit vom vedea cum Sfânta Tradiţie Ortodoxă leagă pentru vecie Biserica luptătoare cu Biserica primelor veacuri, cu Biserica biruitoare din ceruri. Aşa se va păstra adevărata Biserică nevătămată.
Însă în timpurile noastre, vedem cum papalitatea se impune tot mai mult ca model neo-eclesial, nu ca un vânt ce bate dinspre vest ci ca o antihristică realitate trupească cu pretenţii duhovniceşti, ce caută să-şi facă loc şi în Biserica noastră Ortodoxă prin duhul de stăpânire universală şi putere lumească - înveşmântată în odăjdiile evlaviei şi sfinţeniei -, prin hotărâri sinodale ce se autoproclamă infailibile sfidând Predaniile, prin tendinţe egocentriste ce supun Trupul lui Hristos la grele suplicii. Pentru a deosebi aceste duhuri, să nu uităm că BISERICA ORTODOXĂ ESTE ECUMENICĂ din veci în veşnicie prin Hristos cel universal (nu universalist) întemeietorul ei, iar NU ECUMENISTĂ după cum orgolios proclamă hotărârile întrunirilor tâlhăreşti ce-şi revendică istoric şi teologic deplinătatea harului de la Cincizecime. BISERICA ESTE ORTODOXĂ nu din „unirea ramurilor” proclamată prin vreun consiliu, ea nefiind niciodată, atât în trecut cât şi în viitor, despărţită nici măcar de vreuna din tăriile iadului, darămite de „fiii oamenilor întru care nu este mântuire”.
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte la strigarea cea dintr-un glas a sfinţilor: de la Răstignire Biserica s-a făcut jertfitoare, de la Înviere Biserica este biruitoare, şi de la Cincizecime Biserica este desăvârşit-mântuitoare. Numai Biserica Ortodoxă reuneşte toate aceste harisme, căci numai ea este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, de la Întemeietorul şi Capul ei – Iisus Hristos. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată şi neîntinată; numai Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinţi, sfinţenie şi sfinte moaşte, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta războiul cel mucenicesc, sfinţitor şi mântuitor împotriva oricăror pretinse „biserici” ce vor încerca să o uzurpe prin inovaţii teologice impuse de raţiuni ale politicii de integrare globalist-nivelatoare.
De vom crede că Biserica Ortodoxă este nedesăvârşită până ce nu se va uni cu toate celelalte „biserici creştine”, de vom înţelege că Ortodoxia este datoare istoric şi teologic să-şi îmbogăţească Tradiţia primind înnoirile celorlalte culte; de vom propovădui binefacerile sociale ale „creştinismului universal” lesnicioase nu doar creştinilor ci şi ereticilor şi păgânilor, ne vom apropia de unitatea fără Hristos, vom pune cărămizi dimpreună cu înşelaţii la zidirea ecumenistă a Noului Turn Babel, făcându-ne părtaşi la ridicarea nelegiuitei Împărăţii de carne, oase şi pătimaşe simţiri a acestei lumi, în care se va aşeza, la plinirea fărădelegilor, Antihristul, cel ce va uni întru pierzare pe toţi cei ce s-au despărţit de unimea cu Hristos şi de-a Lui Sfântă Biserică Ortodoxă, oricare ar fi: patriarhi, episcopi şi clerici, sinod şi guvern, monahi şi popor.
Mărturisindu-ne a fi ortodocşi nu ne este îngăduit a uita că Ortodoxia nu e vreun privilegiu oferit drept răsplată a meritelor personale ce ne prilejuieşte înflăcărata şi nechibzuita trufie de a osândi. A mărturisi Ortodoxia înseamnă a arăta calea cea dreaptă a Sfinţilor Părinţi, prin smerenia vieţii, prin adevăr, dragoste şi bunătate întru care se sălăşluieşte dumnezeiasca dreptate. Ortodoxia nu argumentează cu cerbicie, nu se impune nici nu forţează, ci seduce prin lumina lină a sfintei slăviri. Ortodoxia este pricină de orbire pentru cei care-şi justifică patimile sinelui sau se afişează electoral cu ea. Adevărul Ortodoxiei celei curate se deschide fiecărui om ce-şi doreşte cu osârdie mântuirea şi străluceşte prin fiii ei peste toată lumea şi peste toate veacurile! AMIN.

| Ortodoxia și umanismul religios. Spoudon Publishing,
Thessalonika - Greece, 2004 pag. 33-40

 

Citiți vă rog și:

GLOBALIZAREA ECUMENISTĂ ŞI ÎMPĂRĂŢIA LUI ANTIHRIST. Biserica APOSTATĂ - mireasa lui ANTIHRIST

Să urâţi toată greşeala, erezia și învăţătura potrivnică Bisericii Ortodoxe, ca nişte buni ostaşi ai lui Hristos

De ce nu trebuie să intrăm în bisericile ortodoxe unde se propovăduiesc pe faţă sau în ascuns învăţături ecumeniste

 

Vizualizări: 800 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 1
avatar
0 Spam
1
Cele ce a proorocit Sfântul Lavrentie de la Cernigov se întâmplă azi. Nu mai putem intra în bisericile noastre deoarece preoții îi pomenesc pe cei care s-au lepădat de Hristos odată cu semnarea actelor Sinodului din Creta(iunie 2016). Preoții pomenitori sunt astfel, de voie sau de „nevoie”(de frică să nu fie caterisiți), laolaltă cu arhiereii semnatari în Creta. A participa la slujbele acetor preoți pomenitori este același lucru cu a fi de acord cu actul lor de a-și pomeni ierarhii căzuți, și deci a fi de acord cu ierarhii semnatari din Creta. De ce nu țin preoții seama de avertizarea lui Hristos: „ Cel ce iubește pe mamă, pe tată, soț, soție, copii, casă, avere mai mult decât pe Mine, nu-i vrednic de mine”. Toți cei pomenitori ai ierarhilor căzuți s-au făcut nevrednici, conform avertizării Domnului, de Însuși Hristos.  Și cu cât timpul trece, cu atât le va fi mai greu să mărturisească adevărul. Iar dacă se feresc să mărturisească adevărul, atunci cum mai pot ei să slujească Adevărului? Ei doa cred că mai slujesc Adevărului, dar se înșeală amarnic. Doamne ajută să nu cădem în ispita aceasta a preoților pomenitori ai celor ce s-au lepădat de Adevăr, lepădare dată pe față cu ocazia Sinodului din Creta.  Amin !
avatar