Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Noiembrie » 8 » Sunt ereziile porţi ale iadului? Despre mântuirea ereticilor și păgânilor
8:44 PM
Sunt ereziile porţi ale iadului? Despre mântuirea ereticilor și păgânilor

Fără îndoială că da! După cum arată Sfântul Maxim Mărturisitorul: "gurile viclene ale ereticilor (sunt) deschise ca nişte porţi ale iadului"[1]. Prin "gurile ereticilor" trebuie să înţelegem învăţăturile de credinţă rătăcite propovăduite de eretici, dogme contrare[2] care-i pierd pe cei ce le urmează. În decursul istoriei Biserica, prin Sfinţii Părinţi mai ales, şi-a făcut cunoscută poziţia faţă de ereziile care au apărut de-a lungul timpului, dându-le anatemei.

De fapt cei ce prin erezie au dat un înţeles greşit adevărului revelat, prin aceasta propovăduind de fapt o altă evanghelie, mai înainte de a fi anatemizaţi în mod oficial de reprezentanţii Bisericii, au căzut sub anatema dată de Sfântul Apostol Pavel(Gal.1,8), anatemă la care se referă Sfântul Maxim Mărturisitorul în combaterea monotelismului : "Duhul Sfânt anatemizează prin Apostolul chiar şi pe îngerii care ar inova ceva pe lângă ceea ce s-a propovăduit"[3].

Un înger dacă ar propovădui o altă evanghelie s-ar abate de la cunoşterea binelui, împotrivindu-se lui Dumnezeu. O asemenea abatere de la cunoaşterea binelui ar însemna căderea dintre cetele îngereşti şi alăturarea la îngerii căzuţi.

Diavolul împreună cu îngerii care i-au urmat abătându-se de la cunoaştera binelui au ajuns să cunoască răul, diavolul fiind începătorul răutăţii.

Anatema pentru îngerul ce s-ar răzvrăti înseamnă căderea din starea de înger bun, iar pentru omul care-şi sfârşeşte viaţa în erezie înseamnă pierderea mântuirii.

Anatema este înstrăinare de Hristos şi de mântuire[4], este "tăiere de la trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos"[5]. Dacă îngerul contribuind cu ceva la schimbarea Evangheliei, ştirbind adevărul revelat, cade sub antemă pierzându-şi starea de înger bun, fără îndoială că aceia dintre oameni care urmează până la sfârşit unei învăţături rătăcite, prin care este alterat adevărul revelat, îşi pierd mântuirea chiar dacă au dus o viaţă în curăţie[6].

"Dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit" (II Pet.2,4), care prin abatere de la cele ale lor s-au împotrivit lui Dumnezeu, la fel şi pe îngerul care ar propovădui o altă evanghelie nu l-ar cruţa, ci ca pe unul care nu şi-a păzit vrednicia (Iud.6), l-ar lega "cu legăturile întunericului în iad" (II Pet. 2,4).

Iar dacă îngerul care s-ar abate de la bine se face vrednic de osândă alături de ceilalţi îngeri căzuţi, reiese că şi cei care prin erezie propovăduiesc o altă evanghelie îşi pierd mântuirea sau după cum spune Sfântul Apostol Petru, "îşi au osânda lor de mult pregătită" (II Pet. 2,3).

Dacă cineva urmând altei evanghelii nu cade sub osândă, pierzându-şi mântuirea, atunci şi îngerul care ar propovădui altă evanghelie nu-şi pierde starea de înger bun şi nu cade sub osândă. Dar mai mult decât atât ar însemna că şi diavolul împreună cu îngerii căzuţi, prin abaterea de la bine, nu sânt răi şi osândiţi. Dar pentru că diavolul cu îngerii ce i-au urmat abătându-se de la bine au devenit răi şi s-au făcut vrednici de osândă, atunci şi cel ce îşi sfârşeşte viaţa în erezie îşi pierde mântuirea.

După căderea diavolului, împreună cu îngerii care i-au urmat, nu mai poate fi vorba de căderea altor îngeri, deoarece îngerii care nu s-au abătut atunci s-au statornicit în bine, harul întărindu-i şi mai mult în bine pentru că au rămas credincioşi lui Dumnezeu.

Atunci când Sfântul Apostol Pavel spune că Evanghelia nu poate fi schimbată nici chiar de îngeri, nu o spune în ideea că îngerii care s-au statornicit în bine ar putea altera cu ceva adevărul cuprins în Evanghelie căzând astfel în rău, aceştia nu mai pot să cadă; Apostolul face această afirmaţie(Gal.1,8) pentru a fi cât se poate de clar în privinţa neschimbării adevărului revelat,pentru că trebuie ca "adevărul Evangheliei să rămână neclintit" (Gal.2,5).

Deci pentru a fi cât mai categoric în privinţa neschimbării sensului celor cuprinse în Evanghelie, nu se mulţumeşte să spună "chiar dacă noi v-am vesti alta evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o să fie anatema", ci "chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie să fie anatema(Gal.1,8). Astfel Sfântul Apostol Pavel arată fără echivoc că alterarea bunului înţeles al adevărului din revelaţie duce la osândă, la pierderea mântuirii.

Erezia este apostazie şi necredinţă, este păcat împotriva Sfântului Duh care "nu se va ierta lui (ereticului) în veacul acesta, şi nici în cel ce va să vie"(Mt.12,32), decât numai prin renunţarea la erezie.

Potrivit dreptei credinţe, oamenii vor da seamă pentru toate păcatele nepocăite dar mai ales pentru cele împotriva Sfântului Duh care nu vor fi iertate: "hula faţă de Duhul, sau necredinţa, nefiind iertată pentru nici o altă pricină fără numai dacă se face cel ce a păcătuit credincios, pe drept cuvânt nu va fi iertat cel ce-şi încheie viaţa în necredinţă, pentru păcatul necredinţei"[7]. Ideea potrivit căreia ereticii se pot mântui fără a se întoarce la Biserică, lepădând erezia, este o idee ce înclină spre origenism, erezie condamnată de Biserică la sinodul V ecumenic (553).

Origenismul nu neagă pedepsele iadului, ci veşnicia acestora, considerând că până la urmă vor fi mântuiţi toţi cei ce nu s-au îndreptat, chiar şi diavolul; pe când prin ideea de mai sus se consideră că doar o anumită parte din cei ce nu s-au îndreptat vor fi mântuiţi, în speţă ereticii, după unii chiar şi păgânii, dacă au o viaţă morală ireproşabilă. Printr-o asemenea idee se tăgăduieşte întreaga taină a lui Hristos care a venit în lume pentru a ne mântui. Potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, ereticii sânt în afara Bisericii iar în afară de Biserică nu există mântuire. Ori, în această doctrină căreia îi putem spune semiorigenistă, după ce se susţine că ereticii sunt în Biserică şi se pot mântui, se afirmă că şi păgânii se pot mântui fără a veni la Biserică. Că păgânii sunt în afara Bisericii este cât se poate de limpede, însă prin susţinerea că ei se pot mântui chiar dacă sunt în afara Bisericii, se întăreşte ideea că şi în afara Bisericii există mântuire.

Se încearcă argumentarea acestei idei făcându-se trimitere la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "când păgânii care nu au legea, din fire fac ale legii, aceştia neavând lege, îşi sunt loruşi lege" (Ro. 2,14). Ori acest text se referă la păgânii care au trăit înainte de Hristos, înainte de întemeierea Bisericii Lui.

Legea la care face referire Sfântul Apostol Pavel este Legea Vechiului Testament[8] şi nu Legea cea Nouă, altfel ar însemna că păgânii prin legea firii se pot ridica la înălţimea desăvârşirii din Evanghelie, ori aşa ceva este absurd, deoarece duce la ideea că păgânii, de după Hristos, prin legea firii se pot desăvârşi, pe când evreii prin Legea lui Moise nu, căci "din faptele legii nimeni nu se va îndrepta" (Gal. 2,16); Legea lui Moise n-a desăvârşit pe nimeni înainte de Hristos, iar prin venirea lui Hristos, Legea lui Moise atingându-şi scopul, a făcut loc Legii celei Noi.

Deci, Sfântul Apostol Pavel se referă la păgânii care au trăit înainte de Hristos în acea vreme a "veacurilor neştiinţei" pe care Dumnezeu a trecut-o cu vederea (F. A. 17,30). În acea vreme a "veacurilor neştiinţei" nimeni nu a desăvârşit nimic nici chiar prin Legea lui Moise (Ev. 7,19), în care era cunoştinţa cea adevărată, cu atât mai puţin prin legea firii.

Acea vreme a neştiinţei, a neputinţei de desăvârşire, ţine de trecut, iar dacă unii au rămas în acea neştiinţă nerecunoscând putinţa desăvârşirii în Hristos, respingând Evanghelia, este pentru că n-au voit să ştie (I Cor. 14,38), dorind întunericul în locul luminii (In. 3,19).

De aceea, cei care după propovăduirea Evangheliei nu au voit să renunţe la neştiinţa şi întunecimea ce ţine de acele veacuri apuse, "se vor osândi" (Mar. 16,16). Dacă Legea lui Moise şi legea firii n-au desăvârşit pe nimeni, ci doar prin ele s-a ţinut, cât era cu putinţă, firea în cele ale raţiunii sale, după venirea lui Hristos ele nu mai au nici o relevanţă pentru mântuire. Dacă Legea lui Moise nu mai foloseşte nimănui pentru mântuire, cu atât mai puţin le va folosi păgânilor faptul că urmează legii firii.

Legea lui Moise era îndreptata spre Hristos care avea să vină, era pedagog spre Hristos (Gal. 3,24), atingându-şi scopul odată cu venirea lui Hristos, Hristos împlinind desăvârşirea la care Legea Veche nu a ajuns : "Căci Legea nu a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu" ( Ev. 7,19).

Legea dată de Dumnezeu lui Moise a avut un scop în istoria mântuirii şi prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu la împlinit, iar împlinindu-l ea a lăsat loc la ceea ce este desăvârşit, Evanghelia lui Hristos care e Legea cea Nouă: " şi zicând "Nou", Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se învecheşte şi îmbătrâneşte aproape este de pieire" (Ev. 8,13).

Dacă Legea lui Moise nu poate ţine loc Evangheliei, cu atât mai puţin legea firii prin care se puteau îndrepta păgânii de dinainte de Hristos.

De aceea păgânilor pentru că au respins Evanghelia nu le mai este de folos vieţuirea după legea firii, pentru că, "cel ce nu va crede se va osândi" (Mc. 16,16). Iar ereticii, pentru că au alterat adevărul din revelaţie, chiar dacă trăiesc în curăţie n-au răsplată[9]; pentru că "nu oricine Îmi zice Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu Celui din ceruri" (Mt. 7,21) spune Mântuitorul; voia Tatălui, care este şi voia Fiului şi a Sfântului Duh, este venirea oamenilor la cunoştinţa adevărului (I Tim. 2,4). Nu se poate spune că vin la cunoştinţa adevărului cei "care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună" (Ro.1, 25). Ereticii pentru că au schimbat Evanghelia (Gal. 1,7), cu toate că Sfântul Apostol Pavel spune că "adevărul Evangheliei să rămână neclintit" (Gal. 2,5), se numără şi ei printre cei "care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună" (Ro. 1,25). Deci atât păgânii cât şi ereticii, nefăcând voia lui Dumnezeu, nu vor intra în împărăţia cerurilor.

Se mântuiesc cei care îşi însuşesc adevărul Evangheliei, prin buna înţelegere şi făptuire, şi se feresc de acele învăţături care sunt străine de Evanghelia lui Hristos.

Ideea semiorigenistă în care se susţine posibilitatea mântuirii păgânilor, de după Hristos, şi a ereticilor, fără ca aceştia să renunţe la rătăcire, este o idee care se află în afara dreptei credinţe. Cei ce susţin o asemenea idee, în loc să le arate ereticilor erorile din credinţele lor false ,a ereticilor, îi încurajează sugerându-le că se pot mântui chiar dacă stăruiesc în rătăcire. Printr-o asemenea concepţie se ignoră toată lupta Sfinţilor Părinţi, de multe ori până la martiriu, pentru păstrarea neschimbată a credinţei. Neschimbarea credinţei, neclintirea adevărului Evangheliei (Gal.2,5) fiind prima regulă, indispensabilă, pentru mântuire: "aceste trei lucruri cere Dumnezeu de la tot omul, care are Sfântul Botez, adică: credinţa dreaptă de la suflet, adevărul de la limba şi înfrânarea patimilor, adică curăţenia de la trup"[10].

Întâi de toate este necesară credinţa dreaptă fără de care viaţa în fapte bune şi în curăţie nu are valoare pentru mântuire. Nu avem "folos pentru mântuirea noastră dacă avem viaţa curată, dar nu ţinem seama de dogme"[11], deoarece "restabilire(a) (restaurarea) noastră (se face) prin fapte cuvincioase şi dogme bune"[12]. Sfinţii Părinţi avându-L în ei pe Hristos, având"adevărul (care este)… iubirea"[13], şi-au dat sufletul pentru iubirea de Dumnezeu şi de aproapele[14]. Prin jertfa lor din dragoste pentru adevăr, prin mărturisirea credinţei drepte, i-au adus pe mulţi la adevăr, la mântuire.

Sfinţii Părinţi nu au purtat ură faţă de păgâni sau faţă de eretici, ci faţă de credinţele greşite ale acestora. N-au urât pe rătăciţi, ci rătăcirea, astfel ei au urât răul şi nu făptura lui Dumnezeu.

Mustrarea şi certarea celor rătăciţi s-a făcut din dragoste de adevăr şi din dragoste de aproapele, încercând să-i aducă pe aceştia la însuşirea adevăratei credinţe, pentru că aceştia numai prin venirea la buna înţelegere a adevărului din revelaţie pot să ajungă la dragostea adevărată prin care să fie uniţi cu Dumneze şi cu aproapele întreolaltă.

Mustrarea pe care o făceau păgânilor sau ereticilor, deşi azi unora le pare extrem de aspră, pornea din milă pentru cei rătăciţi, încercau să le arate acelora primejdia în care se aflau dacă nu părăsesc rătăcirea şi dacă nu vin la adevăr. Că mustrarea pe care o fac sfinţii nu izvorăşte din ură, o spune şi proorocul David: "certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra" (Ps.140,5).

 

1. Ibidem, p. 99.

2. Ibidem, p. 250.

3. Sfântul Maxim Mărturisitorul şi . . , p. 127.

4. Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Epistolei către

romani, trad. Mitr. Veniamin Costache, Ed. Sofia, Ed.

Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2005, p. 152.

5. Ortodoxia şi internaţionalismul religios, Ed. Scara,

Bucureşti, 1999, p. 92.

6. Limonariu, p.43.

7. Filocalia II, p. 228.

8. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către

Romani a Sfântului Apostol Pavel, trad. de P. S.

Teodosie Atanasiu, Ed. Christiana, Bucureşti, 2005, p.

78.

9. Limonariu, p.43.

10. Patericul, p. 45.

11. Sfântul Ioan Gură de Aur,Omilii la Facere (I) trad.

intr. şi note de Pr.Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al

B.O.R. Bucureşti, 1987, p. 154.

12. Sfântul Maxim Mărturisitorul, op.cit., p. 216.

13. Ibidem, p. 36.

14. Ibidem, p.36.

| Traian Ciorbă - Adevărul Evangheliei să rămână neclintit pag. 37-44

 

Citiți vă rog și:

Astăzi unora mustrarea celor rătăciţi de la adevăr, le pare o lipsă de iubire, o ură dusă la extrem. De fapt ei nu cunosc adevărata iubire.

O scurtă lămurire despre tainele ereticilor

Vizualizări: 495 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar