Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Decembrie » 28 » Sfântul Vasile cel Mare despre cămătarie și împrumuturi. Ești bogat? Nu te împrumuta! Ești sărac? Nu te împrumuta!
0:02 AM
Sfântul Vasile cel Mare despre cămătarie și împrumuturi. Ești bogat? Nu te împrumuta! Ești sărac? Nu te împrumuta!

Omilia a II-a la o parte din Psalmul XIV

Vorbindu-vă ieri despre Psalmul XIV, timpul nu mi-a îngăduit să ajung până la sfârșitul lui. Am venit însă acum, ca un bun datornic, să plătesc datoria pe care n-am platit-o ieri.

Textul care a rămas necomentat din psalm este scurt la auz. De aceea poate că mulți dintre voi nici n-au observat că a fost lăsat la o parte, socotind că n-a mai rămas nimic de explicat. Știind însă că acest scurt text are o mare putere pentru lucrurile din viață, m-am gândit că nu trebuie să trec cu vederea folosul pe care-l avem de pe urma tâlcuirii lui. Profetul, înfățișând în acest psalm pe bărbatul desăvârșit care are să se urce la viața cea netulburată, a enumerat printre faptele lui mari și pe aceea că n-a dat cu camătă argintul său. În multe locuri din Scriptură este hulit păcatul acesta. Iezechiel pune între cele mai mari păcate "camăta și adaosul" [1], iar Legea le interzice în termeni preciși: "Să nu iei camătă de la fratele tău și de la aproapele tău" [2]; și iarăși zice: "Viclenie peste viclenie și camătă peste camătă" [3]. Iar despre cetatea cea plină de păcate, ce spune psalmistul? "N-a lipsit din pieţele ei camăta și vicleşug."[4] Și acum, în psalmul acesta, profetul a adăugat același lucru pentru a-l caracteriza pe omul desăvârșit, zicând:

"Argintul său nu l-a dat cu camătă." [5]

Într-adevăr, este culmea neomeniei ca de la cel lipsit de cele necesare vieții, care-ți cere împrumut ca să se ajute în viață, tu să nu te mulțumești cu capitalul, ci să născocești venituri și să aduni bogății de pe urma nenorocirilor săracului. Domnul ne-a poruncit lămurit, zicând: "De la cel ce voiește să se împrumute de la tine nu întoarce fața"[6].

Iubitorul de argint însă, văzând pe omul silit de nevoi că îi cade la picioare, rugându-l - că ce umilințe nu face, ce nu graiește? -, n-are milă de cel care se înjosește atâta, nu se gândește că și el e om;  nu-i înduplecat de rugămințile lui, ci rămâne nemișcat și aspru; nu se uită la rugăciunile lui, nu-l mișcă lacrimile lui; stăruie în refuzul său, se jură și se blesteamă că și el n-are deloc bani; că și el caută, de-ar găsi, pe cineva care să-l împrumute; își întărește cu jurăminte, minciună și adaugă neomeniei sale un nou păcat: jurământul fals. Dar când cel care cere împrumut îi amintește de camătă și-i numește vreo ipotecă, atunci iubitorul de argint, coborându-și sprâncenele, începe să zâmbească și-și aduce aminte de prietenia de părinte; îl numește cunoscut și prieten și-i spune: "Am să caut să văd dacă n-am ceva bani puși deoparte. Da, am o sumă de bani dată mie de un prieten spre păstrare pentru a-i aduce venit; acela însa a hotărât dobânzi mari; eu voi micșora negreșit ceva din dobânzi și-ți voi împrumta banii cu dobanda mai mică". Cămătarul ia o înfățișare ca aceasta; îl mângaie pe nenorocit cu astfel de cuvinte și-l ademenește; îl leagă cu polițe, și nenorocitul pleacă; și, pe lângă sărăcia care-l doboară, îi mai ia și libertatea. Că cel care-și ia sarcina să plătească dobânzi, pe care nu le poate plăti, se supune de bună voie unei robii pe viață.

Spune-mi! Ceri bani și castigi la acești bani de la cel sărac? Dacă ți-ar fi putut spune că e mai bogat, ce-ar mai fi căutat la ușa ta? A venit să-l ajuți, și a dat de un dușman! A căutat leacuri, și a găsit otravă! Ar fi trebuit să ușurezi sărăcia omului, dar tu i-ai mărit lipsa. Cauți ca pustia să rodească! Întocmai ca un doctor care se duce la bolnavi, dar în loc să-i vindece le mai ia și bruma de sănătate ce le-a mai rămas, tot așa și tu faci din suferințele nenorociților prilej de îmbogățire. Și după cum plugarii se roagă să plouă ca să li se înmulțească semințele, tot așa și tu ceri ca oamenii să fie săraci și lipsiți, ca banii să-ți producă bani. Nu-ți dai seama că, născocind din camăta creșterea bogăției tale, îi faci mai mare adaosul de păcate? Cel care-ți cere bani cu împrumut simțindu-se amenințat nu știe ce să facă; când se uită la sărăcia lui, este deznădăjduit, că nu știe de va putea achita împrumutul și dobânzile; dar când se uită la nevoia ce o are, îndrăznește să se împrumute. În urmă, unul, silit de nevoie, este învins; celălalt e vesel, că l-a înlănțuit cu polițe și ipoteci.

Când cel ce se împrumută ia banii, este mai întâi strălucitor și vesel; se bucură de o floare străină, care vrea să arate că i s-a schimbat viața: masa întinsă, haine luxoase; slugile, și ele, au altă înfățișare, sunt mai vesele; vin apoi lingușitorii, oaspeții, nenumărații paraziți ai caselor. Dar îndată ce banii încep să se scurgă, iar timpul, cu trecerea lui, adaugă dobânzile, nopțile nu-i mai aduc aceluia odihnă, ziua nu-i mai este veselă, soarele nu-l mai încântă, ci-i amărăște viața; urăște zilele care-i grăbesc scadența, se teme de luni, care-i măresc dobânzile. Dacă doarme, vede în vis pe creditor. Urât vis! Creditorul stă la căpătâiul lui. Dacă e treaz, dobânda îi stăpânește gândul, dobânda îi este grija lui. Scriptura spune: "Creditorul și datornicul se întâlnesc unul cu altul; dar Dumnezeu pe amândoi îi cercetează"[ 7]. Unul, ca un câine, urmărește prada; celălalt, ca un vânat gata prins, se teme de întâlnire. Sărăcia i-a răpit îndrăzneala. Amândoi numără pe degete scadența: unul se bucură de creșterea dobânzilor, celălalt suspină de adaosul nenorocirilor. "Bea apa din vasele tale!" [8], spune Scriptura; adică: cercetează puterile tale, nu merge la izvoare străine, ci culege din livezile tale cele ce-ți pot ușura viața! Ai lucruri de aramă, haine, vite, vase fel de fel! Vinde-le! Caută să dai totul, afară de libertate.

Poate însă că-mi vei spune:

- Mi-e rușine să le vând.

- Ce va fi dacă, puțin mai târziu, un altul le va căra, va striga la licitație bunurile tale și le va vinde pe un preț de nimica, chiar în ochii tăi?

Nu te du la uși străine! "Fântâna străină este cu adevărat strâmtă." [9] Mai bine este să-ți ușurezi nevoile încetul cu încetul, cu gânduri chibzuite, decât să scapi de ele dintr-o dată cu bani străini, iar mai pe urmă să-ți pierzi toată averea. Dacă ai cu ce plăti, de ce nu cauți să scapi de greutățile de-acum cu banii aceștia? Iar dacă nu poți plăti, atunci vindeci un rău cu alt rău. Nu primi să fii asaltat de creditor! Nu suferi să fii căutat și urmărit ca un vânat! Început al minciunii este împrumutul, pricină de nemulțumire, de nerecunoștință și de jurământ fals. Altele sunt cuvintele celui care cere împrumut, și altele sunt când i se cere împrumutul înapoi. "Dacă nu l-aș fi întâlnit atunci, își spune datornicul, poate că aș fi găsit alte mijloace să scap de strâmtorare. Nu mi-ai pus tu banii în mână fără voia mea? Aramă avea aurul tău, iar monedele erau false !"

Dacă cel ce te împrumută îți este prieten, caută să nu-i pierzi prietenia! Dacă ți-e dușman, caută să nu cazi în mâinile dușmanului! Te împodobești pentru puțină vreme cu lucruri străine, dar mai târziu vei pierde și averea pe care o ai de la părinți. Ești sărac acum, dar ești liber! După ce te-ai împrumutat, nu numai că nu vei fi bogat, dar îți vei pierde și libertatea. Cel ce s-a împrumutat este rob celui ce l-a împrumutat; este rob mercenar, care face o slujba ce i se impune. Câinii se îmblânzesc când primesc hrana; cel ce dă cu împrumut se înfurie și mai mult când primește; nu încetează a lătra, ci cere tot mai mult. Dacă te juri, nu te crede; îți scotocește toată casa și-ți neguțătorește polițele. Dacă ieși din casă, te trage la el și te târăște; dacă te ascunzi înăuntru, stă în fața casei tale și-ți bate la ușă. Te face de rușine în fața soției, te insultă în fața prietenilor, te ia de gât în piață; rea întâlnire în timp de sărbătoare; îți face traiul netrai.

Dar poate că îmi spui:

  • – Eram la mare strâmtorare şi nu aveam de unde face rost de bani.
  • – Care ţi-e folosul că ai amânat cu o zi strâmtorarea ta? Că va veni peste tine iarăşi „sărăcia ca un bun alergător”[10], şi strâmtorarea va fi aceeaşi, ba şi cu adaos. Că împrumutul nu-i scăpare deplină de sărăcie, ci o mică amânare a greutăţilor pe care le ai. Să suferim astăzi greutăţile lipsei! Să nu le amânăm pe mâine, împrumutându-ne! Dacă nu te-ai împrumutat, eşti la fel de sărac şi astăzi, şi-n zilele următoare; dar dacă te-ai împrumutat, vei suferi şi mai cumplit, pentru că dobânzile îţi măresc sărăcia. Acum, nimeni nu te învinuieşte că eşti sărac, că răul acesta este fără voia ta; dar dacă ajungi să plăteşti dobânzi, toţi te vor mustra pentru nesocotinţa ta.

Să nu adăugăm, dar, din nesocotinţa noastră, un rău făcut cu voia noastră, pe lângă relele care vin peste noi fără voia noastră. Nebunie copilărească este să nu ne mărginim la cele ce avem, ci, întemeiaţi pe nădejdi nesigure, să ne expunem la o pagubă reală şi de neînlăturat. Da, de pe acum te gândeşti cu ce vei plăti datoria. Din banii pe care-i împrumuţi? Dar nu-ţi ajung să-ţi acoperi nevoile şi să plăteşti şi datoria. Dacă pui însă la socoteală şi dobânzile, de unde se vor înmulţi atât de mult banii, încât să-ţi uşureze şi nevoile, şi să-ţi acopere şi capitalul, iar, în afară de asta, să mai nască şi dobânzi? Îmi spui, poate, că nu vei da împrumutul din banii pe care i-ai luat. Dar, atunci, de unde? Să aşteptăm deci nădejdile acelea şi să nu ne repezim ca peştii la momeală. După cum aceia o dată cu hrană înghit şi undiţa, tot aşa şi noi, o dată cu banii împrumutaţi, suntem străpunşi şi de dobânzi. Sărăcia nu aduce ruşine. Pentru ce să ne adăugăm şi ocara adusă de datorii? Nimeni nu vindecă o rană cu altă rană, nici nu se vindecă răul cu rău, nici nu se alungă sărăcia cu dobânzi. Eşti bogat? Nu te împrumuta! Eşti sărac? Nu te împrumuta! Dacă eşti bogat, n-ai nevoie să te împrumuţi, iar, dacă n-ai nimic, nu vei avea cu ce să-ţi plăteşti împrumutul. Nu-ţi da viaţa ta pe mâna gândurilor ce ţi le vei face mai târziu, ca să nu fericeşti zilele când nu plăteai dobânzi. Într-o singură privinţă ne deosebim noi, cei săraci, de cei bogaţi: că suntem fără griji. Dormim si râdem de bogaţi că nu pot dormi; suntem fără de griji şi veseli, iar bogaţii sunt totdeauna încruntaţi şi plini de griji. Datornicul, la rândul lui, este şi sărac, şi plin de griji; noaptea îi e fără somn; şi tot fără somn îi este şi ziua; e plin de gânduri toată vremea. Socoteşte cât preţuieşte averea lui, cât casele cele luxoase ale altora, moşiile celor bogaţi, îmbrăcămintea celor pe care-i întâlneşte, tacâmurile şi vesela celor ce dau ospeţe. „De-ar fi acestea ale mele, îşi zice el, aş da atâta şi atâta, şi aş scăpa de camătă!” Aceste gânduri se înscăunează în inima lui şi noaptea, iar ziua e cuprins tot de astfel de gânduri. Dacă bate cineva la uşă, datornicul se ascunde sub pat. A intrat cineva în casă cu forţa, îi bate cu putere inima. Latră câinele? Îl trec sudorile, îl cuprinde nelinişte mare şi se uită de jur-împrejur unde să fugă. Când se apropie scadenţa, se îngrijeşte ce minciună să găsească, ce scuză să plăsmuiască pentru a amâna pe cămătar.

Nu te gândi numai cum te simţi când iei bani cu împrumut, ci şi ce vei simţi când ţi se va cere împrumutul înapoi! Pentru ce te înjugi cu o fiară care naşte dobânzi după dobânzi? Se spune că iepuroaicele în acelaşi timp şi nasc, şi hrănesc, şi zămislesc. La fel şi banii cămătarilor: în acelaşi timp şi sunt împrumutaţi, şi nasc, şi sporesc. Încă n-ai primit împrumutul în mâini, şi cămătarii îţi şi cer dobânda pentru luna aceea. Şi iarăşi banii aceştia împrumutaţi dau naştere la rândul lor unui alt rău, acela la altul, şi răul creşte la nesfârşit. De aceea, acest fel de lăcomie îşi merită numele ce-l are. Socot că se numeşte camătă din pricina relelor multe la care dă naştere. Altminteri, cum şi-ar fi putut lua o numire ca aceasta?[11] Sau poate se numeşte aşa din pricina durerilor si tristeţilor pe care le produce de obicei în sufletele celor ce se împrumută. Precum sunt durerile aceleia ce naşte, aşa este şi scadenţa pentru cel datornic. Camătă, la camătă! Rea odraslă din nişte părinţi răi. Cametele să se numească „pui de vipere”[12], pentru că ele sunt odraslele cametelor…împrumuturilor. Se spune că viperele când se nasc, mănâncă pântecele mamelor lor; şi cametele se nasc mâncând casele datornicilor. Seminţele cresc cu timpul, iar animalele tot cu timpul ajung la maturitate; dar camăta astăzi naşte, şi tot astăzi începe să nască. Animalele care nasc de timpuriu, de timpuriu încetează de a naşte; banii însă, care încep să se înmulţească de timpuriu, adaugă la nesfârşit ban lângă ban. Fiecare dintre cele ce cresc, când ajunge la mărimea ei proprie, se opreşte din creştere; dar argintul lacomilor, cu cât trece timpul, cu atât se înmulţeşte. Animalele, după ce transmit urmaşilor puterea de a naşte, încetează de a naşte; dar banii cămătarilor nasc şi după ce au născut alţi bani; fac de întineresc şi banii cei vechi. Să n-ajungi să ai de-a face cu această fiară nemaiauzită!

Uită-te la soare! E liber! Pentru ce-ţi expui libertatea vieţii tale? Nici un luptător cu pumnii nu se fereşte atâta de loviturile rivalului său, cât se fereşte datornicul de întâlnirile cu creditorul, ascunzându-şi capul după ziduri şi coloane.

Poate că cineva îmi va spune:

  • – Cu ce-am să mă hrănesc?
  • – Ai mâini, ai o meserie, munceşte cu ziua, intră slugă! Multe sunt mijloacele de trai, multe sunt prilejurile! Nu poţi munci că eşti neputincios? Cere de la cei ce au! E ruşinos cerşitul? Dar mai ruşinos este să fugi de cel care te-a împrumutat! Negreşit, nu spun asta ca să-ţi dau porunci, ci ca să-ţi arăt că toate sunt mai uşor de suportat decât împrumutul. Furnica poate să se hrănească fără să ceară şi fără să se împrumute, iar albina dăruieşte rămăşiţele hranei ei reginei, căreia natura nu i-a dat nici mâini, nici meserie. Tu însă, om, vieţuitoare care poate deprinde uşor orice meserie, tu nu găseşti, oare, dintre toate meseriile, una care să-ţi întreţină viaţa?

Totuşi nu vedem venind să se împrumute pe cei lipsiţi de cele de neapărată trebuinţă vieţii – că unii ca aceştia nici nu găsesc creditori -, ci se împrumută cei care fac cheltuieli mari, care fac lux inutil, care sunt robi plăcerilor femeieşti. Femeia spune: „Îmi trebuie rochie luxoasă şi bijuterii; copiilor mei le trebuie podoaba strălucită a hainelor; dar şi slugilor mele le trebuie îmbrăcăminte înflorată şi felurită; iar la masă, belşug!” Un bărbat care slujeşte femeii sale în unele ca acestea se duce la zaraf şi, înainte de a se folosi de banii împrumutaţi, schimbă un stăpân cu altul; şi schimbând mereu pe cei care-l împrumută, prin continuarea răului, nu-şi mai dă seama în ce încurcătură se găseşte. Şi după cum hidropicii nu-şi închipuie că sunt bolnavi, din pricina îngrăşării lor, tot aşa şi cel care se tot împrumută îşi închipuie că e bogat, pentru că mereu ia şi mereu dă, achitând împrumutul ajuns la scadenţă cu alt împrumut nou; şi astfel, prin continuarea împrumuturilor, câştigă încrederea creditorilor. Dar, după cum cei care se îmbolnăvesc de holeră varsă ce au mâncat mai înainte şi, dacă introduc o nouă mâncare înainte de a li se curăţi bine stomacul, o varsă iarăşi şi pe aceasta cu durere şi cu zguduituri, tot aşa şi aceştia, plătind camătă peste camătă, fac un al doilea împrumut înainte de a scăpa de împrumutul de mai înainte; pentru moment, se laudă cu banii altora, dar mai târziu îşi plâng propriii lor bani. O, pe câţi nu i-au pierdut banii străini! Câţi îmbogăţiţi, ca în vis, n-au căzut în pagube nespus de mari!

Mi se poate însă spune:

  • – Mulţi s-au îmbogăţit din împrumuturi!
  • – După părerea mea, mai mulţi s-au spânzurat. Tu îi vezi pe cei care s-au îmbogăţit, dar nu-i numeri pe cei care s-au spânzurat, care, nemaiputând îndura ruşinea faţă de creditori, au preferat moartea prin spânzurătoare decât o viaţă plină de ocară. Am văzut o privelişte jalnică: copii din oameni liberi duşi la vânzare în piaţă din pricina datoriilor părinţilor. N-ai bani ca să-i laşi copiilor ? Nu le lua şi libertatea! Un singur lucru păstrează-le: bunul libertăţii, averea pe care ai moştenit-o tu de la părinţi! Nimeni niciodată n-a fost dat în judecată pentru că tatăl lui a fost sărac; datoria părintească însă duce la închisoare. Nu lăsa un zapis care să fie un blestem părintesc pentru copiii şi nepoţii tăi.

Ascultaţi, bogaţilor, ce sfaturi dau săracilor din pricina neomeniei voastre! Să rabde mai bine săracul greutăţile vieţii decât să primească nenorocirile care vin de pe urma dobânzilor. Dar ce nevoie ar mai fi de cuvintele acestea, dacă aţi asculta de Domnul?

  • – Care este sfatul pe care îl dă Domnul?
  • – Să daţi cu împrumut acelora de la care nu nădăjduiţi să luaţi înapoi![13]

Poate însă mă va întreba cineva:

  • – Dar ce fel de împrumut este acela care nu-i legat cu nădejdea restituirii împrumutului?
  • – Înţelege puterea spuselor Domnului şi vei admira iubirea de oameni a legiuitorului! Când vrei să dai săracului pentru Domnul, datul este şi dar, şi împrumut; este dar, din pricina că nu mai nădăjduieşti să ţi se dea înapoi; este împrumut, din pricina marii dărnicii a Stăpânului, Care îţi va plăti datoria în locul săracului; Dumnezeu, primind prin sărac puţin, îţi va da mult. „Cel care miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu.”[14]. Nu vrei, oare, să ai pe Stăpânul universului girant că-ţi vei primi înapoi banii împrumutaţi? Dacă vreunul dintre bogaţii oraşului ţi-ar mărturisi că va plăti pentru alţii împrumutul, nu-i vei primi, oare, girul? Iar pe Dumnezeu nu-L vei primi girant al săracilor? Dă arginţii care-ţi stau degeaba; nu-i îngreuna cu adaosuri şi vei avea bine şi de la Dumnezeu, şi de la sărac! Tu vei avea siguranţa că nu-ţi pierzi banii, pentru că îi păzeşte Dumnezeu, iar săracul va avea câştig din folosirea lor. Iar dacă doreşti şi adaos, atunci mulţumeşte-te cu cele de la Domnul. El îţi va da, în locul săracilor, şi împrumutul, şi dobânda. Aşteaptă cele ale iubirii de oameni de la Cel care este cu adevărat iubitor de oameni. Da, dobânzile pe care le iei de la săraci sunt culmea neomeniei. Îţi faci câştig din nenorociri, scoţi bani din lacrimi, spânzuri pe cel gol, loveşti pe cel înfometat; milă deloc; nici un gând că este om ca şi tine acela ce suferă. Şi mai numeşti şi fapte de omenie câştigurile ce le ai din unele ca acestea! Vai de cei ce spun ca „amarul este dulce, şi dulcele amar”[15] şi de cei ce spun că ura de oameni este iubire de oameni. Nu erau ca acestea nici ghicitorile pe care Samson le punea oaspeţilor săi: „Din cel ce mănâncă a ieşit mâncarea, iar din cel tare a ieşit dulceaţa”[16]; iar din cel ce urăşte pe oameni a ieşit iubirea de oameni! „Nu culeg din spini struguri, nici din ciulini, smochine”[17], nici din camătă, iubire de oameni. „Tot pomul rău face roade rele.[18]” Cei care iau camătă sută la sută, cei care iau zece la sută sunt înfricoşători chiar atunci când li se aude numele; iar cei care cer lunar dobândă sunt ca demonii care-i mână pe somnambuli; se năpustesc asupra săracilor la soroacele lunii. Datul cu camătă este rău şi pentru cel care dă, şi pentru cel ce ia; unuia îi aduce paguba în bani, altuia, paguba în suflet. Plugarul, când culege spicul, nu mai caută iarăşi sămânţa la rădăcina spicului; tu însă culegi şi roadele, şi nu renunţi nici la capital. Semeni, fără să ai pământ; seceri, fără să fi semănat. Nu ştii pentru cine aduni, dar îţi stă în faţă cel ce plânge din pricina cametei. Este necunoscut cel care are să se bucure de averea ta adunată din camătă. Este nelămurit dacă nu vei lăsa cumva altora bucuria bogăţiei tale, iar ţie îţi aduni numai răul nedreptăţii tale.

Aşadar, „să nu-ţi întorci faţa de la cel care voieşte să se împrumute de la tine” [19] şi să nu dai argintul tău cu camătă, pentru ca, fiind învăţat din Vechiul şi Noul Testament cele ce-ţi sunt de folos, să pleci cu bună nădejde la Domnul, ca acolo să primeşti dobânzile faptelor tale bune, în Hristos Iisus, Domnul nostru, a Căruia e slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin.

1) Iez.,22, 12 

2) Deut.,23,20.

3) Ier., 9, 6.

4) Ps., 54,11.

5) Ps., 14,5.

6) Matei, 5, 42.

7) Pilde, 29, 13.

8) Pilde 5, 15

9) Pilde, 23, 26.

10) Pilde, 24, 34.

11) In limba greaca cuvantul lacomie inseamna si camata, si nastere.

12) Matei, 23, 33.

13) Luca, 6, 34.

14) Pilde, 19, 17.

15) Isaia, 5, 20.

16) Jud, 14, 14.

17) Matei, 7,16.

18) Matei, 7,17.

19) Matei, 5,42.

Sfântul Vasile cel Mare Scrieri. Partea I Omilia a II-a la o parte din Psalmul XIV, pag. 214-221, Editura Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986

Vizualizări: 2452 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 4.5/2
Total comentarii : 0
avatar