Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Mai » 28 » Recunoașterea oficială a ereziilor ca ,,biserici” și ecumenismul interreligios. Pregătirea terenului pentru sinodul tâlhăresc din Creta.
3:33 PM
Recunoașterea oficială a ereziilor ca ,,biserici” și ecumenismul interreligios. Pregătirea terenului pentru sinodul tâlhăresc din Creta.

Cum aveţi îndrăzneala voi, cei care lucraţi iudaizarea, după ce jucaţi cu demonii, să vă întoarceţi la adunarea apostolilor? După ce v-aţi îndepărtat şi v-aţi alăturat celor care au vărsat sângele lui Hristos, cum nu vă cutremuraţi să vă întoarceţi şi să luaţi parte la ospăţul Lui sfânt, să vă împărtăşiţi cu sângele Lui de mare preţ. Nu vă cutremuraţi, nu vă temeţi când săvârşiţi asemenea încălcări?” - Sfântul Ioan Gură de Aur

Prin intermediul aceleiaşi structuri, CMB, în 1988 a fost organizată o consultaţie ortodoxo-monofizită, care a declarat: „Ortodocşii răsăriteni şi ortodocşii orientali trebuie din nou să-şi afirme unitatea în credinţă (!), care este mai presus de orice apartenenţe istorice, etnice, lingvistice, naţionale sau politice”[1], afirmându-se astfel unitatea de credinţă între ecumeniştii ortodocşi şi cei anatemizaţi de Biserică la al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon din 451 şi celelalte Sinoade de mai târziu.

În 1986, la iniţiativa papei Ioan Paul II, a fost organizat un eveniment ecumenist de o amploare nemaivăzută. La Assisi s-au întrunit liderii mai multor religii pentru o rugăciune pentru pace. Pe lângă episcopii ortodocşi, reprezentanţi ai Patriarhiei Ecumenice, bisericilor greacă, română, rusă ş.a., la eveniment au participat musulmani, iudei, budişti, zoroastrieni, hinduşi, animişti ş.a. Iată ce spune mărturia unui participant la acel eveniment: „În timp ce toată dimineaţa fiecare grup religios a petrecut-o în rugăciune separată cu adepţii săi, după amiază toată adunarea s-a rugat împreună, mărturisind setea universală pentru pace, împărtăşită de toată umanitatea”[2], la toate acestea participând şi delegaţii bisericilor ortodoxe.

Şi chiar în mijlocul acestor vădite fărădelegi, trădări, apostazii şi erezii, consultarea pan-ortodoxă pre-sinodală din 1986 a afirmat: „Participarea ortodoxă în mişcarea ecumenistă nu este deloc străină firii şi istoriei Bisericii Ortodoxe, ci este o exprimare consistentă a credinţei Apostolice în noile condiţii istorice”[3]. Evident, o asemenea atitudine nu putea să ducă decât la adâncirea implicării bisericilor ortodoxe oficiale în ecumenism şi răspândirea acestei erezii la cel mai înalt nivel, ducând la un adevărat dezmăţ ecumenist, vădit deja în acea perioadă.

Astfel, o mărturie grăitoare a acestui fapt a fost făcută la a VII-a adunare generală a CMB din Canberra, la începutul lui 1991, la care au participat toate bisericile ortodoxe oficiale (cu excepţia Patriarhiei Ierusalimului), precum şi reprezentanţii diferitor religii păgâne, în special a aborigenilor australieni. Cei din urmă au făcut un dans ritualic la deschiderea adunării, făcându-i pe delegaţi să treacă printr-un „fum curăţitor” la intrarea în cortul unde urma să înceapă şedinţa. Ritualurile păgâne au fost continuate de o doamnă din Coreea, Chung Hyun Kyung, care „a invocat prezenţa spiritelor lui Hagar, Urie, Ioana d’Arc, a oamenilor care au murit în timpul cruciadelor, a indigenilor pământului, a evreilor omorâţi în camerele de gaz în timpul holocaustului, a lui Mahatma Gandhi, Steve Biko, Martin Luther King jr., a Eliberatoruului, fratelui nostru Iisus, care a fost torturat şi omorât pe cruce şi aşa mai departe”[4]. După toate aceste grozăvii, actualul Patriarh al Moscovei Kiril (Gundeaev), participant la adunarea de la Canberra, a declarat atunci: „Consiliul mondial al bisericilor este pentru noi o casă comună. Ortodocşii îl percep ca o casă a lor şi vor ca această casă să fie leagănul viitoarei biserici unite”[5], iar în declaraţia delegaţiei ortodoxe la adunarea generală, pe lângă unele rezerve faţă de implicaţiile păgâne în CMB, se menţionează: „Bisericile Ortodoxe vor să sublinieze că, pentru ele, principalul obiectiv al CMB trebuie să fie refacerea unităţii Bisericii”[6]. Punând cap la cap cele întâmplate şi toate aceste mărturii, ce altă concluzie putem trage decât aceea că ecumeniştii îmbrăcaţi în straie ortodoxe mărturisesc o erezie peste erezie?

Acest duh al refacerii unităţii Bisericii, pe care adevărata Biserică niciodată nu a pierdut-o şi nici nu o poate pierde, s-a manifestat cu o nouă suflare în enciclica Patriarhului Antiohiei Ignatie IV (1979-2012) din 1991, prin care acesta îi recunoaşte pe monofiziţii siro-iacobiţi drept biserică-soră, cu care declară permisă nu doar împreună-rugăciunea, dar şi euharistia şi co-liturghisirea, spunând, de asemenea, că trebuie evitată, în orice condiţii, trecerea credincioşilor dintr-o biserică în alta[7], prin toate acestea cu totul punându-se împotriva hotărârilor Sinodului Ecumenic din Calcedon, care i-a anatemizat pe monofiziţi!

Chiar şi acest document nu a fost izolat şi singular, ci s-a bazat pe un alt document pe care l-am amintit deja, adoptat cu 3 ani mai devreme, când prin intermediul Consiliului mondial al bisericilor, în 1988 a fost organizată o consultaţie ortodoxo-monofizită, care a declarat că: „Ortodocşii răsăriteni şi ortodocşii orientali trebuie din nou să-şi afirme unitatea în credinţă (!), care este mai presus de orice apartenenţe istorice, etnice, lingvistice, naţionale sau politice”[8] – mărturisindu-se astfel că ortodocşii şi monofiziţii ar împărtăşi aceeaşi credinţă.

Toate aceste declaraţii şi evenimente au făcut parte din şirul de decizii comune ale bisericilor ortodoxe oficiale şi a celor monofizite, care s-au stabilit prin cele 3 declaraţii comune adoptate între 1989-1993. În cea dintâi dintre acestea (1989) a fost abordată învăţătura Cristologică, şi, apelându-se la nişte formulări foarte ambigue (dar foarte asemănătoare cu erezia monofizită severiană), s-a afirmat că ambele biserici au moştenit credinţa şi tradiţia apostolică[9]. Bineînţeles nu a fost nici vorbă de recunoaşterea învăţăturii Bisericii exprimată de Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, monofiziţii afirmând că recunosc primele 3 Sinoade Ecumenice, iar Patriarhul copţilor Shenouda III chiar a declarat: „Noi respingem Sinodul de la Calcedon […] Voi aveţi şapte Sinoade Ecumenice. Dacă va trebui să aveţi cu unul mai puţin, asta nu ar trebui să fie o pierdere deosebit de mare pentru voi”[10].

Cel de-al doilea document comun afirmă că: „Ambele familii de biserici (?!) au ţinut întotdeauna (!) cu loialitate aceeaşi credinţă Cristologică Ortodoxă autentică şi continuitatea neîntreruptă a tradiţiei apostolice, cu toate că au folosit termenii Cristologici în diferite feluri”[11]. Afirmându-se că monofiziţii au ţinut întotdeauna învăţătura Cristologică ortodoxă, oare nu se renunţă în acest fel la Sinodul Ecumenic de la Calcedon, care i-a anatemizat? Şi oare nu înseamnă această afirmaţie că monofiziţii rămân la învăţătura lor dintotdeauna? Atunci ce fel de credinţă şi tradiţie apostolică mărturisesc ortodocşii ecumenişti împreună cu monofiziţii?

În continuare s-a făcut un îndemn la ridicarea reciprocă a anatemelor, care „se va împlini pe temeiul că Sinoadele şi Părinţii care au fost anatemizaţi sau condamnaţi nu au fost eretici”[12] şi chiar „au fost ortodocşi în învăţătura lor”[13], după care se recomandă recunoaşterea botezului şi chiar prezenţa reciprocă la liturghie. Cu toate că Patriarhia Moscovei oficial s-a ferit să adopte documentele de la Chambesy, activitatea acesteia în direcţia monofiziţilor a fost destul de intensă (în special în relaţia cu biserica armeană).

În aceeaşi perioadă Patriarhul Moscovei Alexie al II-lea (1990-2008) a făcut o vizită oficială în sinagoga centrală din New-York. Cuvântarea făcută acolo el a început-o cu următoarele cuvinte: „Dragi fraţi, şalom vouă în numele Dumnezeului iubirii şi al păcii!”, continuând: „Unirea iudaismului şi creştinismului are o bază reală în rudenia duhovnicească şi firească şi în interesele religioase pozitive. Noi suntem uniţi cu iudeii, fără respingerea creştinismului, nu în pofida creştinismului, ci în numele şi în puterea creştinismului, iar iudeii sunt uniţi cu noi nu în pofida iudaismului, ci în numele şi în puterea adevăratului iudaism”[14]. Pronunţând aceste grozăvii, acesta s-a pus pe sine împotriva învăţăturii Bisericii, căci zice Sf. Ioan Gură de Aur: „păgânatatea iudeilor şi a păgânilor este la fel”[15], şi iarăşi: „Demonii sălăşluiesc în sufletele iudeilor şi în locurile în care se adună ei”[16]. Oare, după aceste cuvinte, este cu putinţă ca ortodocşii să fie uniţi cu iudeii, fără respingerea creştinismului? Constatăm cu tristeţe că la ecumenişti aceasta este cu putinţă.

Dar iată că această vizită a Patriarhului Alexie al II-lea nu a fost singulară pentru treptele cele mai înalte ale ierarhiei bisericilor oficiale. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, vizitând o sinagogă din New-York, a declarat de la tribună: „Fără îndoială, dialogul interreligios este responsabilitatea şi obligaţia tuturor liderilor religioşi ai timpului nostru […] Noi avem un fundament comun – sfintele Scripturi pe care le păzim, precum şi Patriarhii şi Profeţii pe care îi venerăm”[17]. Dar acest dezmăţ ecumenist nu s-a oprit doar la vizite şi declaraţii, astfel încât Patriarhul Georgiei Ilia al II-lea a participat la sărbătoarea iudaică hanukka, aprinzând chiar lumânările ritualice (!!!), acelaşi lucru fiind făcut câţiva ani mai târziu şi de Patriarhul Serbiei Irineu [vezi Anexe].

Pe toţi aceştia îi întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cum aveţi îndrăzneala voi, cei care lucraţi iudaizarea, după ce jucaţi cu demonii, să vă întoarceţi la adunarea apostolilor? După ce v-aţi îndepărtat şi v-aţi alăturat celor care au vărsat sângele lui Hristos, cum nu vă cutremuraţi să vă întoarceţi şi să luaţi parte la ospăţul Lui sfânt, să vă împărtăşiţi cu sângele Lui de mare preţ. Nu vă cutremuraţi, nu vă temeţi când săvârşiţi asemenea încălcări?”[18]. Iar canonul 71 Apostolic spune despre acestea: „Dacă vreun creştin ar aduce untdelemn la altarul păgânilor, sau în sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, sau lumânări ar aprinde, să se afurisească”.

Încă o dată mărturisirea ecumenismului total, interreligios, din partea clericilor ortodocşi a fost făcută la Conferinţa despre credinţă şi ordine, organizată de CMB în 1993. Mitropolitul Gheorghe (Khodre), amintit mai devreme, a declarat: „Duhul suflă unde voieşte, şi sfinţenia, adică luminarea şi proslăvirea, este accesibilă tuturor oamenilor […] Creştinii care se lipesc de Hristos ca de adevăr, nu vor împiedica celelalte adevăruri, care sunt împrăştiate în tradiţiile religioase care îi înconjoară. Toate aceste adevăruri izvorăsc din acelaşi izvor dumnezeiesc […] Orice propovăduire se împotriveşte altei propovăduiri şi orice scriptură se împotriveşte altor scripturi. De aceea, scopul dialogului este mai presus de acestea şi depăşeşte tradiţiile religioase în calea spre dobândirea adevărului dumnezeiesc, care este ascuns după diverse cuvinte şi simboluri”[19].

Văzând starea generală în care s-a ajuns, din păcate nu e de mirare că nici unul din făptaşii acestor fărădelegi nu a fost pedepsit în nici un fel.

Întretimp, desfrânarea ecumenistă a continuat şi în celelalte direcţii cunoscute. Pe lângă acordurile de la Chambesy, despre care am pomenit, tot în 1993 Comisia mixtă de dialog teologic între ortodocşi şi catolici a adoptat Declaraţia de la Balamand.

În cap. 10 al acestui document se afirmă că Biserica Ortodoxă a adoptat poziţia cum că Ea ar fi unica Biserică mântuitoare doar ca reacţie la o poziţie similară a bisericii catolice. Noi, însă, ştim că această învăţătură este chiar temelia Bisericii Ortodoxe, căci anume Ea este cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Dar documentul pomenit nu se limitează la acestea, ci adaugă în continuare: „mărturisirea credinţei apostoleşti, participarea la aceleaşi taine […] nu pot fi considerate a fi însuşirea exclusivă a uneia dintre bisericile noastre”[20] – dar dacă biserica catolică mărturiseşte credinţa apostolică, atunci ortodocşii ce mărturisesc? Sf. Irineu al Lyonului spune răspicat: „Adevărul nu este în altă parte decât în Biserica universală, singura păstrătoare a învăţăturii apostolice. Ereziile sunt noi şi nu au origini apostolice”[21].

Prin acest document bisericile semnatare recunosc biserica catolică drept biserică a lui Hristos, adevărată şi mântuitoare: „Bisericile catolică şi ortodoxă se recunosc reciproc drept biserici-surori, împreună fiind responsabile pentru păstrarea Bisericii lui Dumnezeu în fidelitate faţă de pronia dumnezeiască”[22], şi în continuare: „nu se pune problema convertirii oamenilor de la o biserică la alta pe motiv de asigurare a mântuirii”[23], întărindu-le pe toate acestea prin recunoaşterea lucrării Harului mântuitor în biserica catolică: „Toţi trebuie să fie informaţi despre succesiunea apostolică a celeilalte biserici şi despre validitatea vieţii sale sacramentale”[24].

Socotim că toate aceste mărturii arată adevărata faţă a ecumenismului şi sunt pe deplin lămuritoare cu privire la esenţa eretică a acestei învăţături, care, iată, este mărturisită nu doar de Patriarhi şi episcopi în parte, dar şi în documente oficiale aprobate. Dat fiind că deja în acea perioadă împreună-rugăciunile cu ereticii au devenit o normă acceptată şi răspândită, pe fundalul întregului tablou acestea părând o încălcare „măruntă” (deşi foarte aprig condamnată de Canoane şi de Sfinţii Părinţi), nu vom enumera toate faptele de acest fel, ci vom arăta pe scurt documentele ecumeniste la care au subsemnat bisericile ortodoxe, dar şi cele mai relevante fapte şi declaraţii oficiale.

Astfel, în 1997, la Moscova a avut loc şedinţa comisiei teologice comune Islam-Ortodoxie, cu participanţi dn Rusia şi Iran. Rezultatele acesteia au fost sintetizate în comunicatul semnat de cele două părţi. Între altele, în document se menţionează: „Slujirea adevărului veşnic şi neschimbat este datoria noastră cea dintâi […] Este necesară unirea eforturilor tuturor religiilor tradiţionale, adică a religiilor vechi, pentru ca prin efort comun să fie zidită o societate fericită, în care să fie respectate valorile morale şi religioase ale tuturor popoarelor […] Dialogul bilateral… crează o bază profundă pentru dezvoltarea colaborării multilaterale frăţeşti între popoarele Rusiei şi Iranului, între adepţii Islamului şi Ortodoxiei – a celor două mari religii ale Revelaţiei”.

În 1997-1998, datorită nemulţumirilor şi protestelor din partea clerului şi a credincioşilor, Patriarhiile Bulgariei şi Georgiei au părăsit instituţiile ecumeniste CMB şi CBE (fără a înceta, însă, activitatea ecumenistă). O hotărâre similară a fost luată şi de Patriarhia Serbiei, dar decizia nu a fost pusă în practică, aşa încât aceasta a rămas membră a instituţiilor amintite.

O declaraţie comună a teologilor ortodocşi şi catolici din America de Nord afirma în 1999: „Teoria influentă a „iconomiei sacramentale” expusă în comentariile la Pidalion[făcute de Sf. Nicodim Aghioritul – n.n.] nu reprezintă tradiţia şi învăţătura dintotdeauna a Bisericii Ortodoxe, ci este mai curând o inovaţie a secolului XVIII, motivată de nişte circumstanţe istorice operative a acelor timpuri”[25].

În acelaşi an a avut loc o vizită a papei Ioan Paul II în România. Acesta a fost întâmpinat de Patriarhul Teoctist, cei doi săvârşind o slujbă comună [vezi Anexe]. Câţiva ani mai târziu, într-un interviu video, Patriarhul Teoctist a mărturisit că: „Am căzut de acord ca, atunci când suntem noi în teritoriul oriental ortodox, zicem Credeul fără adaosul que [filioque – n.n.] şi, când suntem în teritoriul unei Biserici romano-catolice, spunem cu”.

În anul 2000, Patriarhia Moscovei a adoptat un document sub denumirea „Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie”. În acesta se afirmă: „Comunităţile căzute din unitatea cu Ortodoxia niciodată nu au fost privite ca fiind total lipsite de Harul lui Dumnezeu. Ruperea comuniunii bisericeşti duce inevitabil la vătămarea vieţii harice, dar nu întotdeauna la dispariţia completă a acesteia în comunităţile separate”[26], şi în continuare: „Tragedia despărţirilor a devenit o deformare seriosă, vizibilă a universalismului creştin”[27].

Un an mai târziu, Patriarhul Moscovei Alexie al II-lea a vizitat capitala Azerbaijanului, Baku, unde a avut loc o întâlnire cu liderul religios al musulmanilor din Caucaz. În declaraţia comună a celor doi se spune: „Noi, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse şi Preşedintele consiliului religios suprem al popoarelor Caucazului, liderul spiritual al musulmanilor din Azerbaijan, având o profundă credinţă că anume Cel de sus aranjează căile oamenilor, înălţăm mulţumiri Atotputernicului Creator, prin voia şi mila Căruia a avut loc întâlnirea noastră frăţească în Baku”, Patriarhul afirmând astfel credinţa în acelaşi Dumnezeu cu cel al musulmanilor.

În aceeaşi perioadă, în cadrul Conferinţei Bisericilor Europene a fost adoptat documentul Charta Oecumenica. Printre altele, acesta îndeamnă la acţiunea „spre unitatea văzută a Bisericii”[28] (adică Biserica lui Hristos n-are unitate acum? Sau aceasta este nevăzută?), după care bisericile semnatare spun: „Ne obligăm… să depăşim autosuficienţa”[29]. În continuare se afirmă angajamentul împreună-rugăciunii, subliniindu-se: „Ne obligăm… să cunoaştem şi să preţuim slujbele religioase şi celelalte forme ale vieţii spirituale ale altor Biserici”[30]. Documentul culminează cu capitolele Să aprofundăm comuniunea cu iudaismul (cap. 10) şi Să cultivăm relaţiile cu islamul (cap. 11), în primul dintre acestea afirmându-se: „De poporul lui Israel, cu care Dumnezeu a încheiat un legământ veşnic, ne leagă o comuniune unică în felul ei”. În baza acestui document s-au organizat adunări ecumeniste cu împreună-rugăciuni, inclusiv cu participarea păgânilor [vezi Anexe].

În privinţa ecumenismului în direcţia catolicismului menţionăm închinarea Patriarhului Moscovei Kiril în faţa papei (pe când era mitropolit, vezi Anexe), pomenirea papei Benedict ca episcop în timpul unui tedeum slujit la Patriarhia Ecumenică, sfinţirea aghiasmei mari de către episcopul Oradiei Sofronie (Drincec) împreună cu un episcop greco-catolic [vezi Anexe], declaraţia din 2008 a delegatului Bisericii Greciei, arhim. Ignatios Sotiriadis, în faţa sinodului episcopilor bisericii catolice: „În aceasta stă şi responsabilitatea Primului Episcop al creştinismului, cel care prezidă în caritate, şi mai ales a unui Papă care este Magister Theologiae: să fie semn vizibil şi patern al unităţii”, punctul culminant în această listă fiind actul Mitropolitului Banatului Nicolae (Corneanu), care în anul 2008 s-a împărtăşit dintr-un potir comun cu greco-catolicii [vezi Anexe], din păcate e şi de prisos să amintim că această faptă a rămas nepedepsită. În aceeaşi perioadă a fost semnată declaraţia de la Ravenna, întocmită de Comisia mixtă de dialog teologic între ortodocşi şi catolici. În document se afirmă: „Sobornicitatea la nivel universal, realizată la sinoadele ecumenice, presupune un rol activ al episcopului Romei, ca fiind întâiul între episcopii marilor scaune episcopale”[31], şi în continuare: „Primatul şi sobornicitatea sunt reciproc interdependente”[32] – teze ce sunt potrivnice învăţăturii Bisericii Ortodoxe, care nu vede sobornicitatea ca pe o stare formală, juridică, ci ca pe una strâns legată de adevărul mărturisirii de credinţă, şi cu atât mai mult sobornicitatea ortodoxă nu depinde de un oarecare primat episcopal. Mai desfăşurat acest subiect îl vom trata în capitolul IV.1.

Nici ecumenismul total nu a scăzut din intensitate. De la începutul anilor 2000 au avut loc tot felul de vizite patriarhale în sinagogi şi moschei [vezi Anexe], afirmarea unor valori morale comune cu toate religiile tradiţionale[33], sau că „Toate cele trei confesiuni [ortodocşii, iudeii şi musulmanii] trebuie să ne adunăm şi să arătăm cum se cuvine să fie un om cinstit şi conştiincios”[34], toate acestea fiind sprijinite întretimp de diverse întruniri şi comisii în formatul Ortodoxie-islam sau Ortodoxie-iudaism. Punctul culminant pentru mulţi ortodocşi în privinţa percepţiei adecvate a ecumenismului a fost documentul summit’ului liderilor religioşi de la Moscova din 2006, sub care s-au semnat patr. Ilia al II-lea, patr. Teoctist, viitorul patriarh Kiril şi alţi trei întâistătători ai bisericilor ortodoxe oficiale, pe lângă reprezentanţi ai monofiziţilor, catolicilor, musulmanilor, iudeilor şi budiştilor. Piatra de poticnire a fost încheierea documentului respectiv, în care se spune: „Să păzim pacea făgăduită de Cel de sus”, aceasta nefiind altceva decât recunoaşterea unui Dumnezeu comun pentru toate aceste religii.

Am amintit toate aceste mărturii şi grozăvii nu pentru că ne face plăcere, sau pentru că ne-ar bucura căderea cuiva, Doamne fereşte! Dimpotrivă, e o adâncă durere să vezi atâta amar de fapte de apostazie, şi cu atât mai mult e dureros să vezi lipsa de reacţie din partea celor care mai au conştiinţă creştinească şi frică de Dumnezeu.

Am arătat toate acestea pentru a se vedea starea reală a lucrurilor, căci mulţi spun acum, amăgindu-se: „ecumenismul nu ne atinge, căci încă nu a intrat în Biserica Ortodoxă”. Vedem cu întristare că această învăţătură eretică este împărtăşită, mărturisită, propovăduită, iată, la cel mai înalt nivel. Această apostazie desigur nu poate rămâne fără urmări şi în celelalte aspecte ale vieţii bisericeşti: diluarea conştiinţei bisericeşti, pierderea reperelor duhovniceşti, stricarea rânduielilor (începând cu săvârşirea botezului şi a altor taine şi terminând cu ţinuta elementară creştinească – preoţi raşi, femei în pantaloni şi cu capul descoperit în biserici) etc. Ecumenismul deloc nu este undeva departe, ci este prezent adânc în viaţa de zi cu zi a bisericilor ortodoxe oficiale, devenind pas cu pas o normalitate general acceptată, iar acei credincioşi care, din frică de Dumnezeu, mai sunt revoltaţi şi tulburaţi de cele ce se întâmplă, de cele mai multe ori fac pact cu conştiinţa, ajungând chiar să-i scuze pe ereziarhii ecumenişti şi faptele lor apostate.

[1] Raportul Consultaţiei Bisericilor Ortodoxe de Răsărit şi Vechi Orientale, 1988, cap. II

[2] A. M. Rosales – The Day Assisi Became the ‘Peace Capital’ of the World (rom. Ziua în care Assisi a devenit „Capitala Mondială a Păcii”) , O.F.M., 1986

[3] „Biserica Ortodoxă şi mişcarea ecumenistă” – Raportul celei de-a treia consultaţii pan-ortodoxe pre-sinodale, Chambesy, 1986, cap. 3

[4] T.V. Philip – Edinburgh to Salvador: 20th Century Ecumenical Missiology (rom. De la Edinburgh la Salvador: misiologia ecumenistă în sec. XX), 1999, cap. 7

[5] Fragment din conferinţa de presă susţinută de mitr. Kiril (Gundeaev) la Canberra, 1991

[6] Declaraţia participanţilor ortodocşi la a VII-a adunare generală CMB, Canberra, 1991, II.1

[7] Enciclica Patriarhului Ignatie IV din 12.11.1991, Apud Ierom. Savva Janic – Verootstupnicestvo, 2004

[8] Raportul Consultaţiei Bisericilor Ortodoxe de Răsărit şi Vechi Orientale, 1988, cap. II

[9] Prima declaraţie comună ortodoxo-monofizită, mănăstirea sf. Bishoy, 1989

[10] Mitr. Hrisostom (Konstantinidis) – Dialogul Bisericii Ortodoxe cu bisericile vechi orientale, „Theologia”, Atena, vol. 51, nr. 1, pag. 229-230

[11] A doua declaraţie comună ortodoxo-monofizită, Chambesy, 1990, cap. 9

[12] A doua declaraţie comună ortodoxo-monofizită, Chambesy, 1990, cap. 10

[13] A treia declaraţie comună ortodoxo-monofizită, Chambesy, 1993, cap. 1

[14] Cuvântarea Patriarhului Alexie al II-lea în faţa rabinilor din SUA, 13.11.1991

[15] Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia I împotriva iudeilor, VI.4

[16] Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia II împotriva iudeilor, III.5

[17] Discursul de la întâlnirea Patriarhului Bartolomeu cu membrii comunităţii iudaice din New York, 28.10.2009

[18] Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia II împotriva iudeilor, III.5

[19] T. Best, G. Gassmann – On the Way to Fuller Koinonia. Official Report of the Fifth World Conference on Faith and Order, Santiago de Campostela, 1993

[20] Declaraţia de la Balamand, 1993, cap. 13

[21] Sf. Irineu al Lyonului – Împotriva ereziilor, III.4

[22] Declaraţia de la Balamand, 1993, cap. 14

[23] Ibidem, cap. 15

[24] Ibidem, cap. 30

[25] Baptism and „Sacramental Economy” – An agreed statement of the North American Orthodox-Catholic Theological Consultation, 03.06.1999

[26] Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie, 2000, 1:15

[27] Ibidem, 1:20

[28] Charta Oecumenica, 2001, cap. 1

[29] Ibidem, cap. 3

[30] Ibidem, cap. 5

[31] Declaraţia de la Ravenna, 2007, cap. 42

[32] Ibidem, cap. 43

[33] Afirmaţia Patr. Kiril în cadrul unei emisiuni televizate

[34] Arhiep. Ekaterinburgului Vichentie (Morari) în cadrul unei întâlniri cu liderii comunităţilor iudaice şi musulmane

| OrtodoxiaMarturisitoare

Citiți vă rog și:

Ce este Consiliul Mondial al Bisericilor?

Adunările CMB: ocultism, vrăjitori, muzică Rock, spiritism, "teologi" coreeni, "episcopi" femei şi...ortodocşi

 

 

 

Categorie: Ecumenism | Vizualizări: 1839 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar