Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2016 » Decembrie » 8 » Petiţie de susţinere a memoriului “Vieţuitorii şi credincioşii Schitului Rădeni Neamţ resping erezia cretană”
11:29 AM
Petiţie de susţinere a memoriului “Vieţuitorii şi credincioşii Schitului Rădeni Neamţ resping erezia cretană”

http://www.glasulstramosesc.ro/art/adpic/radeni.jpg

Ca urmare a cererii exprimate de foarte mulţi cititori ai memoriului Viețuitorii și credinciosii Schitului Rădeni resping erezia cretană de a semna demersul adresat Exarhatului Arhiepiscopiei Iașilor și Mănastirii Petru Vodă, am redactat o Petiție de susținere a memoriului “Viețuitorii și credincioșii Schitului Rădeni resping erezia cretană”, adresată Înaltpreasfinției Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Cei ce vor să susțină acest demers pot descărca modelul de Listă de semnatari ai Petiția de susținere a memoriului “Viețuitorii și credincioșii Schitului Rădeni resping erezia cretană”.
Pe această listă puteți scrie numele și prenumele, județul din care proveniți și semnatura personală.
 
   Lista de semnaturi poate fi trimisă, indiferent de numărul de semnături de pe ea, pe adresa de email contact@aparam-ortodoxia.ro sau prin poștă pe adresa:
Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Sat Rădeni, Comuna Păstrăveni, Județul Neamț

Vă rugăm să semnați numai după ce luați la cunoștință textul memoriului și al petiției în sprijinul Schitului Rădeni, să nu semnați cu nume fictive, să nu semnați în numele unor persoane care nu și-au dat acordul, să nu semnați de mai multe ori.

  
   Vă mulțumim.
 

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Am luat cunoştinţă de petiţia-mărturisire publicată pe siteul www.aparam-ortodoxia.ro şi pe alte publicaţii electronice, pe care vieţuitorii şi credincioşii de la schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” au adresat-o Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor şi Mănăstirii Petru Vodă, manifestându-şi dorinţa de a li se respecta dreptul canonic şi cetăţenesc de a se ruga în linişte în biserica Schitului, fără a fi supuşi presiunilor pentru faptul că nu pomenesc ierarhul locului.

Suntem de acord cu argumentarea teologică a scrisorii, în care se afirmă că sinodul din Creta a fost eretic, deoarece a adoptat erezia ecumenistă ca mod de gândire eclesiologică şi de acţiune misionară a Bisericii Ortodoxe.

Suntem de acord cu faptul că, prin participarea şi semnarea documentelor sinodului din Creta, dar şi prin ratificarea acestuia, în cadrul sesiunii din 29 octombrie 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ierarhii români s-au făcut părtaşi la erezia eclesiologică ecumenistă, adoptată de acest sinod.

Suntem de acord cu faptul că, din motivele mai sus menţionate, măsura de nepomenire a ierarhului pe motivul părtăşiei sale la erezie este corectă, în conformitate cu canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, şi că orice abuz contra vieţuitorilor Schitului Rădeni şi a sutelor de credincioşi din toată ţara, care îşi găsesc un refugiu spiritual acolo, este atât necanonic, de vreme ce canonul 15 I-II interzice “cercetarea canonică” a celor care se îngrădesc prin nepomenire de ierarhul părtaş la erezie, cât şi neconstituţional, deoarece este interzisă de Constituţie încercarea de a obliga pe cineva să accepte o opinie contrară convingerilor sale, în speţă opinia că sinodul din Creta este “Mare şi Sfânt” şi că episcopii care au participat la el trebuie pomeniţi, în condiţiile în care ei au semnat documente eretice.

Împărtăşim poziţia vieţuitorilor şi credincioşilor din Rădeni faţă de Sfânta Biserică Ortodoxă: aceştia nu se despart de Biserică, nici nu aderă la vreo organizaţie religioasă, nu contestă prezenţa harului în Biserică sau valabilitatea Sfintelor Taine, nu au intrat sub autoritatea altor episcopi, nu au cerut antimise de la alţi episcopi pentru a sluji, respectă ierarhul locului, dar şi pe  clericii şi credincioşii care încă nu au întrerupt pomenirea şi se roagă  pentru toţi, pentru ca Dumnezeu să izbăvească Biserica Ortodoxă de contaminarea cu erezia eclesiologică ecumenistă a sinodului din Creta.

Respingem ca nefondate acuzaţiile că, prin nepomenirea episcopului pentru motiv de părtăşie la erezie şi participarea la slujbele unde episcopul părtaş la erezie nu este pomenit, vieţuitorii şi credincioşii din Rădeni, precum şi preoţii şi credincioşii care au făcut acest lucru în alte locuri din ţară ar fi devenit schismatici, ar fi ieşit din Biserică sau ar participa la liturghii nevalide. Toate aceste acuzaţii sunt contrazise de prevederile sfintelor canoane 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol.

Pentru toate aceste motive, în calitate de credincioşi ortodocşi din toată ţara, respectuos Vă rugăm să dispuneţi încetarea oricărei forme de presiune la adresa vieţuitorilor şi credincioşilor din Schitul Rădeni şi a preoţilor şi credincioşilor din întreaga Mitropolie a Moldovei şi Bucovinei.

Problemele cu care se confruntă Biserica noastră ca urmare a pseudosinodului din Creta se pot rezolva numai într-o atmosferă de deschidere frăţească, de respect, de dialog sincer şi de dragoste, de respectare a învăţăturii Sfintei noastre Biserici şi a prevederilor canonice. Este obligatoriu ca ierarhii noştri să dea dovadă faţă de credincioşii ortodocşi pe care îi păstoresc măcar de aceeaşi deschidere, predispoziţie la dialog, dragoste şi onestitate pe care o arată faţă de partenerii de “dialog teologic” eretici din Consiliul Mondial al Bisericilor.

Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să vă întărească să daţi dovada ortodoxiei gândirii şi mărturisirii Înaltpreasfinţiei Voastre, prin lepădarea publică de actele sinodului din Creta.

07.12.2016                                                                                          

Cu deosebit respect,

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

 

Listă de semnatari ai Petiţiei de susţinere a memoriuluiVieţuitorii şi credincioşii Schitului Rădeni resping erezia cretană”

 

Sursa: aparam-ortodoxia.ro

 

Categorie: Schitul Rădeni | Vizualizări: 870 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar