Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Iulie » 3 » Părintele Nicolae Grebenea - 11 ani de la trecerea sa la Domnul. O viaţă de vajnic luptător, martir şi mărturisitor
12:15 PM
Părintele Nicolae Grebenea - 11 ani de la trecerea sa la Domnul. O viaţă de vajnic luptător, martir şi mărturisitor

"Am depășit ura, nu doresc răzbunare și îi iert pe toți cei ce m-au lovit în timpul guvernării comuniste sau înainte. De fapt nu îi iert acum, ci ei au fost iertați de mult. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate." - Părintele Nicolae Grebenea

Este greu de caracterizat părintele Grebenea în câteva cuvinte. Luptător, om cu caracter istoric, scriitor cu caracter mistic, religios, părintele întruneşte toate facultăţile acestea, şi de aici vine dificultatea întocmirii cuvântului pe care sfinţia sa m-a rugat să îl aşez la începutul cărţii sale. Despre părintele Grebenea se poate vorbi mult, întrucât e un om care a trăit o viaţă de vajnic luptător, cu un crez religios, moral şi spiritual, de martir şi mărturisitor.

L-am cunoscut în vremuri grele, la mănăstirea... Cavnic.

Consider că toate locurile sfinţite de lumea temniţelor dintre 1948-1964 pot fi considerate ca nişte mănăstiri cu cel mai adânc caracter ascetic şi de trăire ortodoxă. Şi Aiudul, şi Gherla, şi Piteştiul, şi celelalte închisori, toate locurile acestea sunt punctele noastre de mare greutate pe lângă altarele şi mănăstirile voievodale. Nu trebuie uitat niciodată că ele sunt o mărturie pentru viitor a suferinţelor, lacrimilor şi sângelui nostru...

Pentru generaţiile de până în 1941, se poate vorbi despre părintele Nicolae ca despre un mare îndrumător şi participant la luptele şi conflictele pe care le-a avut ţara noastră după primul război mondial. Tineretul nostru a avut de ales între corupţia partidelor de guvernământ, influenţele fasciste, naziste, comuniste, pe de o parte, şi curentul legionar, pe de alta. Acestuia din urmă am subscris şi noi. Au fost lupte uriaşe mai ales cu lumea coruptă a democraţiei şi a dictaturii carliste.

Pentru anii pe care i-a petrecut în închisoare a fost la mare înălţime în menţinerea unei stări de spirit şi a moralului unui tineret care era puţin în derută văzând greutăţile temniţei şi programul de exterminare comunist. Dacă nu ar fi fost Radu Gyr, Vasile Voiculescu şi chiar Nichifor Crainic prin viaţa şi "scrierile" lor care au văzut hârtia abia după eliberarea din temniţă, foarte mult s-ar fi descurajat tinerii întemniţaţi şi ar fi fost multe căderi. Iar faptul că a existat un părinte Grebenea sau un Traian Trifan în milocul Aiudului, a fost o uriaşă încurajare către lupta cu slugile întunericului, văzute şi nevăzute, şi către jertfă.

Părintele a fost un stâlp pentru toţi, şi pentru cei care au murit, şi pentru cei care au mai apucat să iasă şi să supravieţuiască. Comuniştii erau foarte uimiţi pentru modul în care părintele reuşea să rezolve diferitele situaţii în care îl puneau, atât în anii de puşcărie, căt şi după aceea. Deţinuţii ştiau: "dacă părintele Grebenea a spus aşa, aşa trebuie să facem". Spre exemplu, am participat la greva organizată de părintele în lagărul de la Baia Sprie, acţiune încheiată cu dispersarea coloniei la celelalte temniţe din ţară.

După 1964, numai faptul că a fost mereu atacat şi urmărit, că nu au trecut o lună-două de zile fără să fie chemat la Securitate, la Piatra Neamţ, ori la Roman, ori în alte cetre de anchetă, nu pentru că ar fi fost atât de periculos, cât mai ales pentru că ei se temeau şi de umbra lui, căci îi uimea şi pe anchetatori prin cinstea şi deschiderea sa, cred că este foarte grăitor pentru ce a însemnat părintele Grebenea... Pentru dragostea pe care o are pentru adevăr şi pentru Dumnezeu, pentru sfinţia sa e tot una: că vorbeşte cu cel mai mare duşman al vieţii lui sau al vieţii neamului lui, părintele este acelaşi - deschis, curat, frumos la suflet, elegant în răspuns, de cea mai înaltă ţinută academică, drept pe toată linia - atât cu vrăjmaşii, cât şi cu oricine altcineva. Este omul care întruchipează cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată." (Corinteni 13: 7-8)

Din felul în care a conceput viaţa acelor vremi şi în care a continuat sub toate regimurile de până azi, putem spune că la ora actuală părintele încununează una din cele mai frumoase vieţi de trăire şi luptă creştină. Avem foarte multe de învăţat de la părintele Grebenea. Întâi de toate perseverenţa în adevăr, curaj, dreptate, corectitudine, disciplina în gândire şi o profundă convingere religioasă...

Toată literatura legionară apărută în ultimii ani este pentru mine un miracol, pentru că nimeni nu se mai gândea prin 1950-60 că vor mai apărea vreodată aceste mărturii. Indiferent dacă este sau nu este înţeles fenomenul legionar, el nu va rămâne niciodată în afara istoriei noastre creştine şi naţionale. Dacă astăzi se luptă cu atâta furie împotriva acestui fenomen, aceasta nu este decât mânia diavolului împotriva aleşilor lui Dumnezeu. Cât despre cei prin care se duce această luptă, ferească Dumnezeu să ajungă la judecată cu cei care au murit pentru Biserică, adică pentru Hristos şi neam.

| Părintele Iustin Pârvu - Cuvânt înainte la volumul "Amintiri din întuneric"

Să ne amintim și de câteva metode de apărare împotriva iradierii, pe care le găsim în cartea părintelui Nicolae la pagina 665:

"Întoarcerea la Piatra
Pe 24 ianuarie m-am întors la Piatra Neamt, singur. Sotia a rămas să ajute fiicei noastre Mariana si sotului ei. Marti am fost chemat la Securitate de maiorul V. Asaftei care era cu problemele legionare. Mi-a cerut să dau o declaratie despre locurile pe unde am umblat de la ultima noastră întâlnire. El obisnuia să mă cheme din timp în timp, uneori venea si colonelul Stanciu. Acum colonelul Stanciu nu a apărut.
Am dat declaratia si am iesit putin la toaletă. Când am iesit maiorul Asaftei era foarte vesel si zâmbitor. Când m-am reîntors, l-am găsit discutând cu maiorul Alexandru Onu. Părea foarte multumit si m-a poftit să mai sed pe scaun, dar eu am refuzat căci mergând am observat că schiopătam de piciorul stâng.
Toate au tinut cam o oră. Ajuns acasă mi-am cercetat picioarele. La ambele vinele erau inflamate tare de la genunchi în sus.
Mi-am dat seama ce se petrecuse. Am luat imediat toate măsurile de apărare ce le cunosteam: ceai anticanceros; abur la fund din apă fiartă cu flori de fân; baie cu flori de fân, „cămasa spaniolă”, o cămasă de cânepă de la gât până la tălpi, muiată în zeamă de flori de fân fierte, stoarsă si îmbrăcată fierbinte, foarte repede urmată de acoperirea cu pătură si o plapumă timp de o oră si jumătate; dusuri reci la spinare, la genunchi si la solduri, separate de câte cel mult un minut; cufundări în apă rece de la 30 de secunde la 1 minut; semi-îmbăieri adică cufundarea în apă rece până la buric de la 20 de secunde la 1 minut; comprese la picioare cu infuzie sau decoct de coada calului; băi calde de plante la picioare; spălarea bine a bustului cu apă rece; stergerea în timpul noptii a întregului corp cu o cârpă muiată în apă îndoită cu otet.
Beam ceaiuri de două ori pe zi; aplicatiile de apă erau opt pe zi: cinci ziua, trei noaptea, variind de la o zi la alta. Bustul îl spălam zilnic împreună cu fata, cu apă rece.

Aceste aplicatii erau rezolutive si trebuiau să scoată orice rău din lăuntru corpului: stagnări, sucuri morbide, radiatii etc. Le făceam foarte regulat, de frică, cum am spus: cinci în timpul zilei, trei în timpul noptii.
La 18 zile, mi-au apărut între picioare niste bubulite rosii-stacojii care supurau usor, dar în câteva zile s-au spuzit. Am continuat aplicatiile. La o săptămână după ce au apărut primele bubulite, au mai apărut unele mai putine si mai mici. În câteva zile au dispărut si acestea. La 21 de zile de la începerea aplicatiilor am încetat a mai schiopăta. Ţin să spun că niciodată nu am avut bube pe mine. Foloseam ceaiul de urzică vie care mă scutea de buboaie sau ulcioare la ochi si de alte bubeAm continuat aplicatiile de apă fără întrerupere timp de sase săptămâni. Apreciind că n-as mai fi în primejdie, întrucât nu a mai apărut nimic, după sase săptămâni le-am întrerupt.
Se întelege ce se întâmplase.
Prietenii mei preotii Crisan si Pâslaru muriseră.
Bănuiesc că au fost iradiati. Eu eram viu.
Se va fi încercat aceeasi metodă: în scaun, la anchetă, pui o pilulă radioactivă, care transmite celui ce sade radiatiile. În sase luni efectul e sigur, dar la mine a fost un incident neprevăzut: am schiopătat imediat si deci am descoperit faptul secret. Cum? Nu stiu. Fie că radiatiile au fost prea puternice si au depăsit limita normalului, spre a fi lichidat mai repede, fie că sensibilitatea mea a fost mai mare si am schiopătat imediat; fie că Dumnezeu a vrut să mă salveze si m-a pus în situatia de a lua măsurile de apărare de mai sus. Poate si ei vor fi simtit ceva, dar nu au stiut ce să facă pentru apărarea lor. Metoda pe care am aplicat-o pentru salvarea mea foarte putini o cunosc.
Se astepta efectul iradierii, dar el nu venea. Timpul trecea si eu mă aflam în situatia dinaintea tentativei uciderii prin iradiere.
Colonelul Florea, cel ce fusese delegat cu conducerea anchetei în 1976, făcută celor trei indezirabili: preotul Constantin Crisan, preotul Nicolae Pâslaru si mie, la terminarea anchetei dădea asigurări sotiilor noastre că nu vom fi băgati în temnită, dar cu un ton care chiar atunci mă făcea să gândesc că el stie că mai sunt si alte metode ca să nu mai fim liberi si anume acelea de a nu mai fi deloc, adică de a nu mai exista.
După vreo cinci luni de la iradiere, un domn civil cam de vreo 50 de ani, pe care-l văzusem pe la Securitate, fără să-l cunosc personal, m-a oprit în stradă, m-a îmbrătisat, m-a pipăit la muschii bratelor si amical m-a întrebat:
- Ce faci, dragul meu? Cum te simti? Esti sănătos? Tu-le mama lor? Ce ti-au făcut?
- Asaftei a trecut putin măsura, am replicat. Însă eu nu înjur pe nimeni.
- Să stii părinte, că eu sunt un om credincios, poate mai credincios ca dumneata, a adăugat el, si ne-am despărtit.
Mi-am dat seama că acest om, probabil colonel (era în civil), e un om de proastă calitate. Dar că el a avut o misiune: să verifice starea sănătătii mele. Dar asta înseamnă că stiau mai multi de la Securitate ce s-a întâmplat.
Spre a împiedica o repetare a iradierii i-am spus lui Gheorghe Juncu că am fost iradiat dar am luat toate măsurile, că dacă se va mai repeta, imediat după aceea se va comunica acest lucru la Europa Liberă si voi anunta si pe Homusteanu, ministrul de interne care era ardelean de la Alba Iulia. Ştiam că Juncu era informator dar mă purtam cu el ca si când nu as fi stiut nimic. Eram sigur că va duce informatia la Securitate, ca ei să afle că va răsuna la Europa Liberă fapta lor, de o vor repeta. Dar ce s-a întâmplat până acum trec sub tăcere.
Numai dacă se va repeta voi anunta la Europa Liberă.
Toată grija lor era ca ceea ce fac rău să nu se audă, să rămână un secret. Şi se temeau mai ales de străinătate, dorind ca să nu afle metodele lor criminale. Deci erau constienti de gravitatea faptelor – si totusi le făceau. Într-atât se întunecase constiinta lor. Acest glas al lui Dumnezeu, constiinta, care constată calitatea morală a faptelor noastre, bune sau rele, a fost si în ei odată, dar acum s-a stins, nemaiascultând decât de ordinul primit.
"

Între timp metodele de iradiere s-au perfecționat, însă e bine de știut...

Categorie: Parintele Nicolae Grebenea | Vizualizări: 329 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar