Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Septembrie » 10 » Omul de ştiinţă fără Dumnezeu, liderul spiritual al creştinului de astăzi? Politicianul fără de Dumnezeu, stăpân al sclavilor creştini?
11:08 PM
Omul de ştiinţă fără Dumnezeu, liderul spiritual al creştinului de astăzi? Politicianul fără de Dumnezeu, stăpân al sclavilor creştini?

Odată pornită pe un astfel de drum, în care Creatorul este dat la o parte în favoarea legii magice a lui Newton, lege privită ca deschizătoare a cerurilor şi ridicătoare a sorţii oamenilor din necunoaşterea seculară în care aceştia erau cufundaţi, ştiinţa şi-a ales ca dumnezeu materia oarbă şi fără simţire, dar înzestrată parcă din veşnicie cu trăsătura gravitaţiei. ”Eliberându-se” astfel de adevăratul Dumnezeu, ştiinţa bazată pe formula magică a lui Newton şi-a ales propriul ei preot şi predicator, anume omul de ştiinţă ”iniţiat” de ”zei” şi ridicat la rându-i la rang de zeu prin preaslăvire în pantheonul ei. Astfel, plecând de la modelul formulei magice prezentate de Newton pentru gravitaţie, savantul modern aduce în ştiinţa fără de Dumnezeu alte şi alte formule la fel de magice care, chipurile, ar explica tainele naturii, taine ascunse, dacă nu cumva de un Dumnezeu răuvoitor, cel puţin într-o materie fără de Dumnezeu.
Dacă deschidem astăzi un manual elementar de fizică, găsim neapărat în capitolul de mecanică cerească reprodus portretul lui Newton, cel pe care l-am dovedit a fi un mare şarlatan. Dacă deschidem apoi capitolul de teoria relativităţii găsim acolo portretul lui Einstein, alt şarlatan, căci ştiinţa sa este fundamentată pe gravitaţia lui Newton, autor şi acesta al unei formule magice independente de Dumnezeu, cea de transformare a materiei în energie, E=mc² unde E este energia conţinută de masa m iar c este viteza luminii în vid. Dacă deschidem apoi capitolul de termodinamică, observăm că această ştiinţă îl idolatrizează pe sinucigaşul Ludwig Boltzmann, autor al formulei magice pentru măsura lipsei de ordine a materiei, S=klnW, unde S este entropia unui sistem, k constanta lui Boltzmann, iar lnW este logaritmul neperian al factorului de dezordine al sistemului, poate formula cea mai demonică în măsura în care ea este raportată la universul ordonat pe care îl cunoaştem, întrucât ne ameninţă că, de vreme ce entropia, adică mărimea dezordinii unui sistem termodinamic izolat, nu poate decât să crească, atunci şi universul evoluează către dezordine, contrazicând evident lucrarea lui Dumnezeu Cel Care ţine universul într-o ordine desăvârşită. Dacă deschidem un manual de biologie, acolo îl vom găsi neapărat proslăvit pe Darwin, cel care a afirmat aberaţia că omul şi maimuţa au un strămoş comun. Dacă vom deschide un manual de astrofizică, poate cea mai rătăcită ramură a ştiinţei de azi, vom întâlni alţi idoli de templu păgânesc, pe Hubble, cel care a ”arătat” că universul este în expansiune, deşi noi vedem limpede că din vechime forma constelaţiilor şi distanţele dintre ele se păstrează neschimbate, şi pe Hawking, promotorul teoriei găurilor negre pe care poate numai mintea lui bolnavă ar fi putut să le vadă. În schimb, în toate aceste manuale cuvântul Dumnezeu este inexistent sau, mai grav, luat în râs atunci când se amintesc ca adevăruri certe legendele contrafăcute despre ”martirii” acestei ştiinţe precum Galileo Galilei şi Giordano Bruno, prigoniţi de către inchizitori (şi aici îi acordăm credit lui Dreyer care, în lucrarea sa, referindu-se la Giordano Bruno, spune la pagina 416: „Sfârşitul lui Giordano Bruno cu greu ar fi putut fi influenţat de pledoaria lui asupra mişcării Pământului dat fiind faptul că el a formulat un număr suficient de idei înfiorătoare ca să aducă condamnări la ruguri pentru o mulţime de eretici”[1]).
Astăzi fiecare dintre noi, forţaţi fiind prin învăţământul public obligatoriu, am ajuns, în loc să-L slăvim pe Dumnezeu, să-i privim cu cea mai mare admiraţie pe aceşti mincinoşi şi să credem orbeşte în minciuna pe care au scornit-o despre un Pământ dislocat din centrul universului şi rătăcitor aiurea prin spaţiu, minciună care ni se predă încă din şcoala elementară sub numele de ştiinţă, o ştiinţă demonică din care izvorâsc atât o ”filozofie” de viaţă cât şi un comportament ”moral” în consecinţă. Dacă astăzi peste 99% dintre teologi şi credincioşi cred că Pământul se învârteşte în jurul Soarelui, este cât se poate de limpede că omul de ştiinţă fără Dumnezeu a ajuns de facto liderul spiritual al creştinilor de acum în locul de drept al lui Hristos.
Dar cine şi de ce a avut şi are interesul să le facă reclamă deşănţată acestor şarlatani, reclamă prin care sunt veneraţi azi ca iluştri oameni de ştiinţă? Cine şi de ce are tot interesul ca noi, creştinii, în loc să-L preamărim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care ne-a arătat tot adevărul şi ne-a salvat din ghearele morţii spirituale la care eram supuşi de păcatul lui Adam, să preamărim această ştiinţă demonică ce ne înrobeşte şi ne azvârle din nou în ghearele acestei morţi, forţându-ne să ne însuşim o filozofie şi o morală antihristică? Cine doreşte ca noi să fim lipsiţi de cunoaşterea ştiinţei adevărate întru iubirea lui Hristos pentru om, şi să ne credem pe o planetă pierdută în spaţiu unde domneşte legea junglei? Cine doreşte ca noi să ne considerăm semenii nişte rivali în ale supravieţuirii şi să călcăm fără nici un fel de resentiment peste cadavrele lor?

Politicianul fără de Dumnezeu, stăpân al sclavilor creştini?

Dacă admitem că ne-am trezit la viaţă pe un Pământ ferm aflat în centrul universului, suntem obligaţi de o logică elementară să admitem că nu întâmplător acest Pământ se află în locul respectiv, ci acest lucru se datorează numai şi numai faptului că a fost creat şi pus acolo de un Dumnezeu Atotputernic Care i-a conferit astfel o importanţă cu totul şi cu totul excepţională. Suntem obligaţi să admitem că nici noi, în calitate de stăpâni peste animalele, plantele, pământurile şi apele de pe acest Pământ nu posedăm în mod întâmplător această calitate, ci ne-a fost oferită de Acelaşi Dumnezeu Care a plasat sălaşul în care ne-am născut în centrul întregului univers. Prin urmare, în calitate de oameni şi stăpâni ai unui Pământ aflat în centrul universului, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Cel Care ne-a oferit acest loc şi această cinste, noi suntem fiinţa centrală a creaţiei Sale, cununa acestei creaţii, creaturile cele mai importante din univers. Această calitate a noastră ca oameni, cea de stăpâni ai creaţiei lui Dumnezeu aflaţi pe un Pământ situat în centrul universului, ne conferă atât drepturi excepţionale cât şi responsabilităţi excepţionale. Avem dreptul pe care nimeni nu ni-l poate îngrădi de a fi iubiţi şi respectaţi atât de către Dumnezeu Cel Care ne-a creat cât şi de către semenii noştri. Avem responsabilitatea de a accepta în mod liber şi conştient iubirea şi respectul atât ale lui Dumnezeu, cât şi ale semenilor noştri. Avem dreptul de nimeni îngrădit de a-i iubi şi respecta atât pe Dumnezeu cât şi pe semenii noştri. Avem chiar responsabilitatea de a oferi în mod liber şi conştient iubirea şi respectul nostru atât lui Dumnezeu Cel Care ne-a creat, cât şi semenilor noştri. Iubire şi respect. Iată ce ne oferă în mod gratuit şi ce doreşte de la noi, fără însă a ne forţa, Dumnezeul nostru arătat în Persoana iubitoare şi plină de respect faţă de om a Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă suntem conştienţi că suntem stăpâni pe un Pământ aflat în centrul universului vom înţelege foarte uşor că Dumnezeu ne-a dăruit iubirea şi respectul Lui necondiţionate şi că, la rândul nostru, suntem chemaţi să le dăruim şi noi. Dacă suntem conştienţi că suntem stăpâni pe un Pământ aflat în centrul universului nu vom uita niciodată de iubirea şi respectul pe care ni le-a dăruit Dumnezeu atât prin creaţie, cât şi trimiţându-L pe unicul Său Fiu, Mântuitorul Iisus Hristos, ca să Se întrupeze şi să Se jertfească pentru noi, pentru a alunga moartea pe care strămoşul nostru Adam ne-a adus-o prin păcatul său. Dacă suntem conştienţi că suntem solidari cu centrul material al universului, Pământul, vom fi cu siguranţă conştienţi că trebuie să fim solidari şi cu Centrul Cel spiritual, cu Dumnezeu Tatăl, prin Dumnezeu Fiul, Domnul Iisus Hristos, întru Dumnezeu Duhul Sfânt. Iar dacă Domnul nostru Iisus Hristos S-a întrupat pentru noi pe acest Pământ, deoarece un astfel de eveniment central al devenirii universului cere ca el să se petreacă în locul central din univers, acest fapt este cea mai clară şi de nezdruncinat dovadă că Pământul pe care ne aflăm stă neclintit în centrul universului. Reciproca acestei afirmaţii este la rându-i valabilă; dacă ne aflăm pe un Pământ neclintit în centrul universului, aceasta este la rându-i cea mai clară dovadă că Dumnezeu ne-a pus stâpâni peste univers, că ne iubeşte şi că are grijă de noi.
Acest lucru îl cunosc perfect şi cei care vor să ne rupă cu adevărat de Dumnezeu. Ei se folosesc de negaţia frazei de mai sus. Dacă nu vom fi conştienţi că suntem legaţi şi de centrul fizic al universului, nu vom mai fi conştienţi nici de faptul că trebuie să fim solidari şi cu centrul lui spiritual, adică cu Dumnezeu. De aceea descentrarea Pământului şi a omului din centrul universului prin ”teoriile” heliocentrice şi acentrice despre univers reprezintă cea mai subtilă şi sigură metodă de a-i rupe omului legătura cu Dumnezeu. Şi metoda a fost şi este aplicată cu temeinicie de conducătorii acestei lumi. Ce înseamnă însă să credem că ne aflăm pe un Pământ aflat oriunde altundeva decât în centrul universului? Ce înseamnă însă să credem că ne aflăm pe un Pământ format întâmplător cu miliarde de ani în urmă, privit ca o planetă neînsemnată undeva, în nu se ştie care parte a universului, într-un neînsemnat sistem solar dintr-o galaxie oarecare? Printr-o astfel de credinţă mintea ne este condusă în mod subtil către concluzia că materia ar putea, chipurile şi singură, prin caracteristicile sale intrinseci printre care cea mai importantă ar fi gravitaţia, să se organizeze cumva ea singură fără intervenţia nici unui Dumnezeu. Prin urmare ar exista, chipurile, o probabilitate infimă dar nenulă, ca această materie să se organizeze superior şi să devină vie fără ajutorul vreunui Ziditor. Aşadar, omul ar fi mai degrabă rezultatul fericit al unei întâmplări petrecute într-un proces de evoluţie dictată de adaptarea la mediu a materiei devenite cumva vii, în care probabilitatea nulă dar considerată de unii doar extrem de mică, de a avea loc această întâmplare, ar fi compensată de dimensiunea infinit de mare în spaţiu şi timp a universului. Începând cu înghiţirea şi interceptarea în univers a corpurilor mici, cu gravitaţie mică, de către cele mari, cu gravitaţie mare, această lege a dăinuirii celui mai bine dotat gravitaţional devine, în cazul fiinţelor vii şi al omului, legea supravieţuirii celui mai adaptat la mediu, adică a celui mai dotat cu viclenie. Căci, nu-i aşa, dacă mediul este ostil, atunci trebuie să-i înlăturăm pe toţi cei care stau în calea ”bunei noastre supravieţuiri”. Vedem dar, cum credinţa noastră într-un Pământ strămutat de imaginaţia unora din locul lui central în univers, nu se ştie pe unde, ne obligă vrând-nevrând să adoptăm o filozofie de viaţă total opusă celei izvorâte din credinţa noastră într-un Pământ aflat în centrul universului. Dacă Pământul aflat în centrul universului ne obligă să ne gândim la Dumnezeu şi la importanţa şi scopul vieţii noastre şi a semenilor noştri pe care suntem chemaţi să-i iubim, un Pământ descentrat, ”eliberat” din mâinile lui Dumnezeu de imaginaţia unora, ne obligă să ne gândim numai la propria supravieţuire pentru care sunt admise, dacă ne deranjează cineva, orice mijloace, inclusiv uciderea semenului, dacă nu trupească cel puţin spirituală. Iar dacă, crezând că Pământul se află aruncat undeva la întâmplare prin spaţiu, stăruim totuşi să ne gândim şi la un dumnezeu care l-ar fi creat într-un aşa de mult timp şi într-un aşa de neînsemnat loc din univers, o logică elementară ne va arăta că acest dumnezeu este pe cât de neputincios, pe atât de nepăsător. Poate fi Domnul nostru Iisus Hristos un astfel de dumnezeu? Desigur că nu. Cel prin Care toate s-au făcut a creat într-o clipă Pământul în centrul universului pentru că a avut puterea să facă lucrul acesta. Cel prin Care toate s-au făcut l-a creat într-o clipă pe om în a şasea zi şi l-a pus stăpân peste acest Pământ împodobit în cele cinci zile precedente ca un palat împărătesc, arătându-i astfel omului cât de mult îi pasă de el. Aşadar, dacă vom crede că Pământul se află în centrul universului, mai putem crede în Big Bang şi în miliarde de ani de evoluţie cosmică? Desigur că nu. Vom crede că Pământul e tânăr, aşa cum scrie în Sfînta Scriptură care parcă ne invită ea însăşi, în capitolul 5 al Cărţii Facerii, să-i calculăm vârsta. Dacă vom crede că Pământul se află în centrul universului şi vom crede în genealogia noastră până la Adam, aşa cum Scriptura, în Evanghelia de la Luca, o consfinţeşte pe cea a Mântuitorului Hristos, mai putem crede că ne tragem împreună cu maimuţa dintr-un strămoş comun? Desigur că nu. Vom crede că suntem, împreună cu Adam şi urmaşii lui, semenii noştri, stăpânii creaţiei, nişte stăpâni chemaţi să o cârmuiască cu înţelepciune şi iubire, după cum înţelepciune şi iubire suntem chemaţi să dăruim atât Domnului nostru Iisus Hristos cât şi semenilor noştri.
Cine are totuşi interesul ca noi să considerăm că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este neputincios şi nepăsător şi să trăim ca şi cum El nu ar exista? Cei care Îl urăsc de moarte şi urmăresc prin toate mijloacele să ne facă să nu mai credem în El. Cei care prin ”religia” lor se cred doar ei aleşi ai unui ”alt dumnezeu” şi sunt învăţaţi încă de mici să-L urască pe Domnul Iisus Hristos. Şi aceştia sunt astăzi conducătorii lumii. Conducătorii ei din umbră, conducători pentru care noi, în calitate de creştini suntem ca nişte câini care trebuie ori exploataţi, ori exterminaţi. Dacă urmărim istoria creştină, ne convingem că Mântuitorul a dovedit că nu este nici neputincios şi nici nepăsător. Pentru salvarea noastră din moartea spirituală şi trupescă ce ne cuprinsese prin Adam, El, Dumnezeu fiind, S-a făcut şi Om şi S-a lăsat răstignit de noi tocmai pentru ca noi să înţelegem că El vrea să ne salveze din această moarte. A dovedit cu Trupul Lui însemnat de bici, spini, piroane şi suliţă şi cu Sângele Lui care s-a vărsat pentru noi toţi că I-a păsat de noi. Şi-a dovedit puterea prin Învierea Sa. Şi nu numai atât. Prin această grijă a Sa faţă de noi şi prin puterea Lui asupra morţii ne-a arătat calea mântuirii. Calea unei suferinţe trecătoare care duce la viaţa veşnică. Spre deosebire de diavolul ucigător de suflete care, şi neputincios şi nepăsător fiind, ne-a amăgit şi ne amăgeşte pe calea unei plăceri de-o clipă care ne-a dus şi ne duce în moarte veşnică. Istoria ne certifică faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeul nostru veşnic, iubitor şi puternic, spre deosebire de conducătorii efemeri ai lumii acesteia care s-au închinat diavolului. Au vrut să-i extermine pe creştini, dar cu fiecare mucenic sporea numărul creştinilor, mulţi proveniţi chiar dintre persecutori. Au vrut să-i dezbine pe creştini prin erezii legate de Persoanele Sfintei Treimi şi mai cu seamă de Persoana lui Dumnezeu Fiul Iisus Hristos, dar Mântuitorul, prin Duhul Sfânt purces de la Tatăl şi trimis de El nouă în Sfânta Lui Biserică, le-a vădit pe toate prin Sfinţii Părinţi ai Bisericii care ne-au păzit uniţi prin învăţăturile lor. Iată însă că acum conducătorii lumii au găsit o cale mai subtilă şi mai eficace de a ne îndepărta de Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Ei nu au mai dus o luptă văzută împotriva Domnului, căci ştiau puterea Lui, ci au ales calea amăgirii prin ştiinţa mincinoasă bazată pe legea lui Newton. Şi nu mai au nimic împotriva noastră acum, chiar de-am crede şi urma cele mai ortodoxe învăţături ale Bisericii, atîta vreme cât credem şi în acestă ştiinţă a descentrării Pământului pe care ne-au inoculat-o încă din copilărie şi adolescenţă. Ce se va întâmpla cu cea mai bună băutură dacă în ea s-a introdus otravă, chiar puţină dar suficient de puternică pentru a ucide? Ei bine, această ştiinţă în care Pământul este descentrat din centrul universului este picătura de otravă care, aruncată pe nevăzute în paharul cu cea mai bună băutură, o face letală. Situarea Pământului în centrul universului este prima şi cea mai mare raţiune dumnezeiască a creaţiei, raţiune pe care conducătorii de astăzi ai lumii, deşi cunosc adevărul, vor s-o înlăture din gîndirea noastră.
„La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” ne adevereşte Scriptura, arătând că Pământul nu putea fi situat decât într-un centru înconjurat de cer. În schimb, ştiinţa modernă ne informează că ne aflăm pe o planetă, într-un sistem solar aflat la marginea Căii Lactee, între miliardele de sisteme similare ale acestei galaxii. În cine să credem? Dacă credem şi susţinem adevărul Scripturii care îndeamnă spre respect şi iubire de Dumnezeu, de om şi de creaţie, suntem imediat etichetaţi drept fanatici, fundamentalişti şi, în orice caz, periculoşi pentru societate, fapt pentru care cei care o conduc încearcă prin toate mijloacele să ne discrediteze, marginalizeze şi izoleze. Dacă am crede şi susţine ”adevărul” ştiinţei de azi, Goliat cel modern care îndeamnă spre ”supravieţuirea” celui mai tare cu preţul ignorării lui Dumnezeu, al distrugerii creaţiei şi al călcării peste cadavrul semenului, am fi ridicaţi în slăvi, ni s-ar face reclamă, am fi înnobilaţi de conducătorii societăţii, ducînd un trai lipsit de griji şi plin de glorie lumească.
De ce? Răspunsul este foarte simplu. Cei care-L urăsc pe Domnul Iisus Hristos nu ne pot înrobi spiritual şi nu ne pot aservi pe noi creştinii decât dacă ne zdruncină credinţa în Domnul Hristos prin ştiinţa fără de Hristos a descentrării Pământului. Dacă vom fi pătrunşi de otrava spirituală a acestei ştiinţe fără de Dumnezeu, este limpede că Scriptura se va transforma, în modul nostru de a gândi, din adevărul mai presus de orice îndoială care se cere a fi cercetat şi crezut, într-un basm frumos care se cere a fi interpretat după legile de necercetat, ci doar de crezut, ale acestei ştiinţe. Cu alte cuvinte, vom ajunge să credem nu după adevărul Scripturii, ci după legile inventate de aceşti urâtori de Hristos chiar împotriva noastră. Cum ne vom mai da seama de Pronia lui Dumnezeu când noi credem că Soarele, terminându-şi combustia sa peste miliarde de ani, se va transforma într-o uriaşă roşie distrugând întreg sistemul solar? Dacă ştiinţa a stabilit ”precis” că viitorul Pământului este astfel pecetluit, unde mai este locul lui Dumnezeu şi al grijii Sale pentru om? Dacă ştiinţa a stabilit ”precis” că orice ar face omul tot nu poate schimba soarta sa şi a Pământului în procesul evolutiv al transformărilor oarbe la care am fost supuşi şi la care vom fi supuşi şi de acum încolo, ce importanţă mai are ideea de păcat? Cât de virtuoşi sau cât de păcătoşi am fi pe minusculul nostru fir de praf pierdut în univers, ştiinţa care ni se predă susţine că noi tot nu putem face nimic pentru a împiedica moartea acestuia care va surveni fie prin infinită răcire, fie prin Big Crunch, fie prin vreo altă fantasmagorie ce va trece prin capul nu ştiu cărui om de ştiinţă, dar popularizată după cum cer interesele conducătorilor lumii. Am ajuns să consumăm tot ceea ce conducătorii lumii doresc ca noi să consumăm şi chiar ne obligă să consumăm, aşa cum scrie în cartea cea mai demonică pe care am citit-o vreodată, Protocoalele înţelepţilor Sionului, editura Alma, Oradea, 1997 capitolul II, paginile 22-23:
Creştinii nu se orientează după practica observaţiilor imparţiale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea noi nu trebuie să ne orientăm după ei; lasă să-şi mai petreacă încă un timp, să se mai hrănească cu nădejdi şi cu noi petreceri sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. În vederea acestui scop propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi. Clasa inteligentă a creştinilor va fi mândră de cunoştinţele sale şi, fără a le examina logic, ea va pune în aplicare toate învăţămintele ştiinţei, născocite de către agenţii noştri pentru a le călăuzi spiritele în direcţia care ne e utilă nouă. Să nu credeţi că afirmaţiile acestea sunt fără bază serioasă; gândiţi-vă la succesul care l-am ştiut făuri darwinismului, marxismului, nietzscheismului. Însă nouă, înrâurirea nocivă a acestor tendinţe, trebuie să ne fie cunoscută.”
şi încă, în capitolul IX, pagina 59:
(...) Pentru a nu nimici înainte de vreme instituţiile creştinilor, noi ne-am atins de ele cu o mână prevăzătoare, am luat în mâini resorturile mecanismelor lor. Aceste resorturi erau aşezate într-o ordine neclintită, dreaptă; noi am înlocuit-o cu o dezordine arbitrară. Ne-am atins de jurisdicţie, de alegeri, de presă, de libertatea individuală şi mai ales de învăţământ şi educaţie, care sunt reazemul vieţii libere. Am înşelat, năucit şi corupt tineretul creştin, printr-o educaţie bazată pe învăţăminte şi teorii pe care noi le ştim că sunt false şi care sunt răspândite de noi.
Protocoalele Înţelepţilor Sionului este o carte care nu se mai găseşte prea uşor. Cred însă că într-o societate care se consideră liberă, orice om, conform drepturilor sale fundamentale, are dreptul să citească şi o astfel de carte, ca să-şi formeze o opinie şi să judece el însuşi adevărul sau falsitatea ei. Chiar nu ştim cine a scris-o, dar această chestiune nici nu mai contează de vreme ce programul malefic care era expus acolo acum peste 100 de ani se îndeplineşte astăzi în mod evident şi în cele mai mici detalii. Pentru noi nu ar trebui să conteze faptul că autorul cărţii e necunoscut sau că evreii o consideră un fals. Contează doar conţinutul acestei cărţi, atâta vreme cât realitatea de azi confirmă în cel mai mic detaliu adevărul planurilor de înrobire a creştinilor scrise în rândurile ei. Oricum cea mai eficace armă împotriva acestor planuri care pe zi ce trece ni se impun tot mai evident, este pentru creştinul de azi lupta împotiva păcatului împletită cu lupta pentru aflarea adevărului pe calea arătată de Scriptură, de Biserică şi de Sfinţii Părinţi.
În concluzie, prin acest consum de ştiinţă demonică din ultimii trei sute de ani, omenirea şi-a pierdut, ca niciodată în istoria ei, vigoarea credinţei în Dumnezeu. Cuvinte ca religie, teologie, păcat, credinţă şi-au pierdut puterea lor într-o lume vlăguită de descentrarea Pământului din centrul universului, descentrare iniţiată de Copernic dar continuată cu vigoare de-abia după începutul lucrării tainei fărădelegii reprezentate de legea lui Newton. Suntem aproape de punctul critic al lumii în care omenirea, slăbită spiritual de conducătorii ei prin propaganda continuă a ştiinţei mincinoase şi descentrante pentru om, va accepta, pentru un pumn de materie în plus care să-i satisfacă nevoile de consum şi de confort induse artificial, să-l recunoască drept stăpân pe Antihrist şi să-i accepte pecetea. Adoptarea în România a legii care impune actul de identitate cu cip demonstrează limpede că suntem conduşi în această direcţie fără să ne opunem prea mult.

Despre imposibilitatea vreunui dialog între teologie şi ştiinţă

Logic vorbind, dacă înţelegem prin dialog o metodă de a pune de acord două păreri diferite, dar care au totuşi ceva comun, atunci ştiinţa, indiferent dacă este adevărată sau mincinoasă, nu poate susţine nici un dialog cu teologia. Dacă este adevărată, ştiinţa este ca o ramură verde ce creşte din trunchiul teologiei, fiind ea însăşi teologie şi doxologie, nemaifiind astfel nevoie de dialog cu izvorul din care îşi trage seva. Acest lucru devine evident dacă ne gândim că ştiinţa ţine de Revelaţia naturală care se explică în cadrul Revelaţiei supranaturale, Biserica adeverind că între cele două Revelaţii nu există nici o separaţie, după cum strălucit susţinea Părintele Dumitru Stăniloae. Prin urmare, în Biserică, aşa cum nu există separaţie între Revelaţia supranaturală şi Revelaţia naturală, tot aşa nu există separaţie între teologie şi ştiinţa adevărată. În consecinţă, neexistând separaţie între ele, teologia şi ştiinţa adevărată se pun de acord una cu cealaltă fără a mai fi nevoie de vreun dialog între ele. Iar dacă ştiinţa este mincinoasă, precum este cea care are la temelie legea gravitaţiei a lui Newton, acceptarea de către teologie, care nu este altceva decât adevăr absolut, a unui ”dialog” cu această ştiinţă, este un lucru imposibil care, dacă este încercat totuşi de către unii teologi, nu poate avea decât o unică consecinţă, anume o subtilă marginalizare mai întâi, apoi dispariţie a teologiei prin îndepărtarea de adevărul ei. Astfel, precum Mântuitorul Iisus Hristos afirma imposibilitatea slujirii la doi stăpâni, tot aşa şi dialogul ştiinţei de astăzi cu teologia, fosta sa stăpână pe care astăzi însă nu o mai recunoaşte, este imposibil de vreme ce, la ora actuală, ştiinţa urmăreşte mai degrabă să anihileze teologia prin ”descoperirile” ei fundamentate pe gravitaţia lui Newton, ”descoperiri” care, dacă sunt crezute, fac din Dumnezeu un personaj pur decorativ, căci mintea lipindu-se de gravitaţie îşi va dispreţui propriul Creator. Metaforic vorbind, dialogul dintre teologie şi ştiinţa căzută de astăzi este echivalent cu a altoi în mod nefiresc, pe locul de unde s-a tăiat vârful verde şi în firească creştere al pomului, coada uscată a toporului cu care s-a încercat zadarnic să se taie de la rădăcină pomul viguros şi sănătos.
Astfel, teologii de astăzi care cred în legea lui Newton sunt în situaţia lui Petru cu puţin înainte de cântecul cocoşului. Ei declară că Îl iubesc pe Domnul la Sfînta Liturghie, în sinod sau la catedră, dar atunci când trebuie să-L mărturisească în faţa celor ce-L pălmuiesc prin faptul că ne obligă să învăţăm şi să credem în ştiinţa mincinoasă şi blasfemiatoare bazată pe legea lui Newton, se fac că nu-L mai cunosc pe Domnul şi se pleacă ruşinaţi în faţa lui Goliat cel modern. Ba chiar unii, pătrunşi mai degrabă de această lege a materiei golite de orice raţiune dumnezeiască, decât de legea iubirii Mântuitorului, încearcă cu râvnă să mijlocească ”dialogul” dintre această ştiinţă şi teologie, adică dialogul dintre minciună şi Adevăr. Aşa cum Hristos nu are nici o învoire cu Veliar, nici între teologie şi acest Goliat, ştiinţa modernă căzută, nu poate exista nici un dialog. Ce dialog a dus Mântuitorul cu arhiereii care doreau să-L omoare? Ce dialog putem duce noi creştinii cu cei care vor să ne ucidă spiritual, să ne pună cătuşele pecetei lui antihrist şi să ne facă robii lor? Ce dialog să ducem noi creştinii cu aceia care se uită la noi ca la nişte dobitoace proaste, numai bune de jecmănit, de batjocorit, de păcălit şi de folosit ca animale de povară? Logic vorbind, poate cineva să ducă un dialog cu acela care doreşte să-l înrobească şi să-l folosească drept sclav, sau să-l ucidă cu orice preţ? Putem oare noi creştinii să ducem vreun dialog cu cei care vor să impună teologiei concluziile unei ştiinţe bazate pe o lege demonică şi mincinoasă care conduce, după cum am văzut, la cele mai cumplite blasfemii împotriva Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos? Singurul ”dialog” posibil este cel al trădării lui Iuda, acela al vânzării, în primă instanţă a credinţei noastre şi, în ultimă instanţă, a sufletului nostru pe 30 de arginţi.
Dacă nu avem curaj să luptăm împotriva acestui Goliat, mărturisindu-L pe Domnul, măcar să ne comportăm precum Petru care a plâns cu amar după ce a cântat cocoşul şi să ne retragem ruşinaţi încercând să ne vindecăm rănile cerând şi nădăjduind în ajutorul lui Dumnezeu. Căci, în ultimă instanţă, a-L uita sau a nu dori să-L cunoaştem pe Domnul nostru Iisus Hristos, amăgiţi find de ”descoperirile” din ce în ce mai hulitoare la adresa Lui ale acestei ştiinţe demonice, înseamnă tot lepădare de Hristos, adică apostazie. O apostazie subtilă şi nevăzută care, prin înşelarea provocată de ”ştiinţa” actuală, a cuprins toată lumea, şi care, dacă noi creştinii Bisericii de azi nu vom lupta împotriva ei, cu siguranţă că va pregăti şi va determina şi lepădarea cea văzută, cea dorită de Antihrist, apostazia în cunoştinţă de cauză.

1 „The fate of Giordano Bruno can hardly have been influenced by his advocacy of earth’s motion, for he had set a sufficient number of startling ideas to provide stakes for many scores of heretics.”

| Fragment din cartea lui Theodor Leontescu - O piatră pentru Goliat pag.94-101

Citiți vă rog și:

Legea lui Newton şi degringolada din rândul teologilor şi credincioşilor de astăzi ai Bisericii

Credințele amestecate ne fac să fim doar căldicei, iar căldiceii ajung in IAD! Urâciunea pustiirii de suflete a omenirii s-a pus în mișcare.

Hrană tare. Elemente de cosmologie şi de astronomie geocentrică fundamentată pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi I

Hrană tare. Elemente de cosmologie şi de astronomie geocentrică fundamentată pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi II

Hrană tare. Elemente de cosmologie şi de astronomie geocentrică fundamentată pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi III

Hrană tare. Elemente de cosmologie şi de astronomie geocentrică fundamentată pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi IV

Categorie: Stiinta | Vizualizări: 290 | Adăugat de: Gabriel | Tag-uri: stiinta fara Dumnezeu, ateism, erezie, geocentrism, heliocentrism | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar