Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2018 » Septembrie » 12 » Oamenii posedă o cetate – cea mai inaccesibilă. Aceasta este MATERNITATEA: nașterea urmașilor și educarea lor.
1:31 AM
Oamenii posedă o cetate – cea mai inaccesibilă. Aceasta este MATERNITATEA: nașterea urmașilor și educarea lor.

Atenție mare: „Familia tradițională” nu există!

Așa cum nu există nici babă bătrână sau apă udă… familia este întemeiată prin sfânta căsătorie, constă din soț, soție și din descendenții acestora.

Putem vorbi de o legătură naturală, firească, dreaptă, dar nicidecum tradițională pentru că, pe măsură ce tradițiile se modifică în timp, adevărul rămâne doar unul. Termenul “familie tradițională” a fost introdus în mod subversiv de liberali prin anii ’60 pentru a înlesni o breșă „uniunii sodomiste”.

Dacă există o formă recunoscută ca fiind “tradițională”, trăind în dictatura egalității de drepturi, atunci poate exista și o formă “anti-tradițională”.

Când vorbim de instituții fundamentale ale civilizației creștine, trebuie să fim în cunoștință de cauză. Cuvântul “familie” nu are nevoie de asocieri care să-i justifice esența, ea este dată de Dumnezeu, reiterată prin Iisus Hristos, protejată de sfinții ocrotitori ai familiei, în armonie cu legile naturale și de sine stătătoare.

Cât despre “uniunea” sodomistă, și nu căsătoria ne-tradițională, acest produs iudaic destinat exportului, trebuie să rămână ca atare, adică o formă hidoasă și deviantă de uniune sodomistă! Atunci când vorbim despre familia creștină ca fiind tradițională, nu numai că permitem sodomiților să uzurpeze de această calitate strict creștină, dar deschidem cutia pandorei: accesul „legal” spre adopția copiilor nevinovați.

O să vină ziua când familia pe care o numim în mod naiv “tradițională”, va fi doar o amintire, – de ce? Pentru că am permis să se vorbească despre ea în mod eronat, am participat la crearea unui subiect fără nicio bază reală – în loc să ne apărăm cu înverșunare fundamentele civilizației, ne justificăm starea de normalitate?! Așa au pornit discuțiile (nevinovate…) în Occident în urmă cu aproape 50 de ani, ce a rămas în picioare? Știm prea bine!

Iată tehnicile de distrugere folosite de dușmanii creației Divine: apel către tolerantă; infiltrarea instituțiilor fundamentale; conceptualizarea de tip nihilistă (Nietzsche), marxistă, freudiană, abstractă; introducerea „învățămintelor” cabale (teoria minciunii); diluarea treptată a adevărului; mistificarea treptată a realității; deconstrucția treptată a firescului (familia); deriziunea acțiunilor de rezistență morală prin etichetare negativă; distrugerea ultimilor dizidențe (…familia „tradițională”); înlocuirea structurilor fundamentale și a formelor zise „tradiționale” (L.G.B.T.)…!

Între semantică și sintaxă există același raport ca între fond și formă, dacă se stâlcește sau se deformează forma, se pierde legătura cu fondul; de aici reiese imposibilitatea celor din Vest de a determina cauzele și sursele prăbușirii la care au fost supuși prin ateizarea forțată (laicitate).

| Incorectpolitic.com

Cum s-a ajuns aici? Redăm mai jos un fragment din descoperirea dumnezeiască avută de monahul rus N.P. Riskovski în anul 1905:

Oamenii posedă o citadelă – cea mai inaccesibilă – maternitatea. Trebuie distrusă!

Iar Lucifer a continuat: „- Ascultați cu atenție: și tu, legiune a șarpelui negru, și tu, bătrâne Moloh, și tu, veșnic zâmbărețule Erot, odrasla șarpelui negru, născut sub pomul paradisiac al seducției!… Ascultați! Vă așteaptă cea mai grea sarcină, fără de care nu vom reuși nimic, iar toate uneltirile noastre nu-și vor avea rostul. Oamenii posedă o cetate – cea mai inaccesibilă. Aceasta este MATERNITATEA: nașterea urmașilor și educarea lor. FEMEIA FECIOARĂ și FEMEIA MAMĂ: iată acea FORTAREAȚĂ de NECUCERIT a OMENIRII, care trebuie avuta permanent în vedere.(66) Îndreptați cu dibăcie și precauție toate ATACURILE voastre asupra ei. Dacă nu veți CUCERI, nu veți SUPUNE aceasta CITADELĂ – totul va fi în zadar, căci nu veți apuca să-i veniți de hac unei generații, că va crește, formându-se, ALTĂ ARMATĂ contra noastră. Cu ajutorul femeii vom reuși să punem laba pe întreaga omenire în prezentul și viitorul ei, s-o RĂPIM în întregime..“

Și, dintr-odată, îngrozindu-se de acest gând, Lucifer s-a strâmbat de parcă-l dureau dinții. Șarpele negrului gând a lunecat printre maxilarele lui căscate de frică și s-a pierdut înlăuntrul lui. Tot iadul s-a înfiorat și s-a cutremurat…O RAZĂ de LUMINĂ FURĂ, pogorându-se din ÎNĂLȚIMILE inaccesibile, ca un FULGER, a LOVIT ÎNTUNERICUL, împrăștiindu-l. A fost ca o aducere aminte a turbatei neputințe luciferice și a mărinimiei nesfârșite a Creatorului: în ceruri apăru pentru o clipă înaintea lui Lucifer chipul purtător de lumină al Preacuratei Fecioare – Maica Mielului, neobosită și pururea ocrotitoare și apărătoarea fecioriei și maternității femeilor. Și iarăși se înteți întunericul infernului și scânteiară ochii lui Lucifer, iar din maxilarele lui se strecură în afara șarpele negrului gând și un rânjet obraznic și batjocoritor îi schimonosi fizionomia. „- Cunoaștem noi aceste sperietori!“ – continuă el cu o voce insolentă, stridentă și scârboasă, aidoma zdrăngănitului unei plăci de aramă între ciocan și nicovală, și se semeți trufaș, ridicând un pumn păros și diform cu degetele încleștate, arătându-și ghearele, ascuțite și albe.

Bărbatul corupt – un aliat de nădejde al diavolului 

„-Nu suntem singuri! Avem un ALIAT – «CUNUNA CREAȚIEI», – cu el nu ne TEMEM de NIMIC!… De PARTEA noastră se află BĂRBATUL, sexul MASCULIN, el ne va ajuta să aranjăm lucrurile!“(67)

„- Ascultă, legiune a șarpelui negru, și tu Mamona, și tu Moloh, și mai ales tu, hazliule și jucăușule Erot! Sugerați-le bărbaților, și mai ales tinerilor, POFTA SENZUALĂ EXCESIVĂ. Sugerațile că această CASTITATE și NEVINOVAȚIE a fetelor, TIMIDITATEA și toată această PURITATE FECIORELNICĂ și MODESTIA tinerilor – nu sunt decât PREJUDECĂȚI lipsite de conținut, ce ÎNGRĂDESC necesitățile firești și STINGHERESC plăcerile vieții. ÎNDEMNAȚI-I pe bărbați să practice AMORUL LIBER, FĂRĂ CĂSĂTORIE, care să nu INCOMODEZE personalitatea, ADEMENITOR prin șansa diversității… INSPIRATI-LE bărbaților AVERSIUNE față de căsătoria ce APASĂ personalitatea, punându-i CĂTUȘELE îndatoririlor. ARĂTAȚI-LE și SUGERAȚI-LE modul de trai în CONCUBINAJ și al CĂSĂTORIILOR CIVILE. MEDICINA și MARXIȘTII vă vor fi de folos mai cu seamă prin PUBLICAȚIILE lor POPULISTE și INSTRUCTAJELE referitoare la sterilitatea arbitrară prin intermediul DISPOZITIVELOR speciale folosite în timpul actului sexual. În acest caz PRESA, prietena noastră FIDELĂ, se va dovedi o ARMĂ redutabilă de difuzare RAPIDĂ a acestor cunoștințe absolut folositoare pentru proliferarea CULTULUI EROTIC. Asta pe de-o parte… Iar când bărbații se vor destrăbăla de tot, gustând din cei mai FRAGEZI ANI dulceața profesării cultului erotic și vor PREFERA tradiționalei căsătorii legale CONCUBINAJUL LIBER, cu tot farmecul POLIGAMIEI împrospătându-le simțurile…, atunci stimulați-le celor mai VALOROASE femei, celor mai PUTERNICE naturi feciorelnice, ANTAGONISMUL contra bărbaților, RĂNIȚILE CU ISCUSINȚĂ în amorul propriu și în DEMNITATEA lor, TREZIȚI-LE conștiința necesității de EMANCIPARE, a serviciului INDEPENDENT și a EGALITĂȚII în drepturile civile cu BĂRBAȚII, vinovați de soarta lor vitregă, care au PRIVAT-O de căminul familial și au ATENTAT la sublimul ei DAR NATURAL de a fi mamă. Sistemul nervos la femei este altfel ȚESUT, fiind mai sensibil la sugestii.“

Rănită cu iscusință în demnitatea sa, femeia este împinsă spre emancipare, fiind astfel clintită din rostul ei divin

„SUGERAȚI-LE cu îndrăzneală, dar si cu precauție, deplină EGALITATE cu BĂRBATUL, acest material GROSOLAN(68), care CEDEAZĂ mai usor ideilor NEBUNEȘTI, pe care le îmbracă imediat într-o teorie ȘTIINȚIFICĂ, împreună cu un sistem de factori doveditori. GĂSIȚI (ceva) anume pentru a justifica ideea, oricât de ABERANTĂ ar fi aceasta…[17] Tot așa după cum am reușit să-l PĂCĂLIM pe bătrânul savant, INSPIRÂNDU-L SĂ VADĂ în ideea evoluției formelor universale ale naturii, a legității dezvoltării treptate, în ideea mișcării ei ascendente în procesul realizării reprezentărilor Conceptului Divin al Desăvârșitei Cugetări, ABSENȚA LUI DUMNEZEU, iar în evoluția și utilizarea ulterioara a acestei IDEI (nebunești) – să EXCLUDĂ din ȘTIINȚĂ credința în CREATORUL universului… O! Aceasta a reprezentat cea mai TARE latură a noastră și TRIUMFUL [18] TOTAL asupra INTELECTULUI uman, cu toate că e sărbătorită de om, ca fiind EPOCA minunată a ELIBERĂRII… Ei și, lăsați-i să se DISTREZE!…“ „- Dar fiți ATENȚI, că FEMEIA e mai PREVĂZĂTOARE decât bărbatul, mai ELEVATĂ, mai PURĂ și DIVINĂ în frumusețea purtătoare de LUMINĂ a sufletului său, în înfățișarea sa GRAȚIOASĂ, iar INFLUENȚA ei este foarte mare. De aceea, la început trebuie SĂ-I SUGERĂM treptat și cu maximum de prudență NOȚIUNI FALSE asupra FEMINITĂȚII, MATERNITĂȚII, CASTITĂȚII, GRAȚIEI și IUBIRII gingașe, asupra acestei IUBIRI IDEALE, ca fiind născocite de către oameni (deci relative și inventate).

Apoi, tot mai insistent, crescendo – sugerați-i dispretul față de acele forme sentimentale, ce dau în vileag SLĂBICIUNEA femelei, căutând atârnare și APĂRARE din partea JUMĂTĂȚII mai PUTERNICE. PERSIFLATI abil și cu pricepere, LOVIND-O în amorul propriu. TOT ceea ce CONSTITUIE în femeie O FORȚA ȘI O LUMINĂ MĂREAȚĂ trebuie prezentat în ochii ei, ca fiind o rușinoasă NEPUTINȚĂ și LAȘITATE.

Femeia necredincioasă lui Dumnezeu ajunge sclava fidelă a diavolului

PRINCIPALUL – continuați ATACUL asupra SENTIMENTULUI RELIGIOS, înrădăcinat cu putere în sensibilul suflet feminin, ca dintr-o dată să-i PERVERTIM PROGENITURA și să distrugem în ea CREDINȚA și RELIGIA- aceste PIEDICI de TEMUT pentru CULTURA NOASTRA(69) (a demonilor). În acest scop inspirați-le, inspirați-le cu insistență femeilor DORINȚA de a studia științele SUPERIOARE, unde PREDOMINA deja sistemul nostru evoluționist de gândire, calea RAȚIONALĂ (strâmbată și mincinoasă) a cunoașterii experimentale, care duce la NEGAREA existenței lui DUMNEZEU, la negarea nemuririi sufletului și la negarea altor momeli ale credinței…

Iar pentru a MASCA definitiv EVIDENȚA NEBUNIE, vom da oamenilor LIBERTATEA de GÂNDIRE, și ei vor NĂSCOCI în curând o FILOZOFIE POZITIVĂ.(70) Atunci FEMEILE se vor GRĂBI să ÎMPARTĂ cu BARBAȚII dreptul la știință, se vor înscrie la universități, vor ocupa catedrele, vor diseca împreună cu studenții cadavre îmbălsămate, căutând în ele sufletul, obârșia vieții, și desigur, nu-l vor găsi; iar pe parcursul permanentei apropieri de partea barbătească și a comunicării tovărășești cu bărbații, în auditorii și amfiteatre, în laboratoare și clinici, în adunări și conferințe, pe băncile școlilor mixte și la serviciu, în diverse instituții de stat, psihicul femeii se va polariza firesc cu însușirile de același pol cu cel masculin, și astfel toată FORȚA FASCINAȚIEI, TANDREȚII, MODESTIEI feminine și acelei ATRACȚII DIVINE, care necesită cele mai sublime sentimente de frumusețe și perfecțiune sufletească, aflate în posesia femeilor – vor dispărea de la sine și noi vom avea în femeie SCLAVA noastră fidelă cu a sa colosală influență asupra GLOATEI – la vederea MARTIRAJULUI ei în închisori, în exil și pe eșafod, în conformitate cu CODUL PENAL al libertății CIVILE… O! Acesta va fi UN AFRONT REMARCABIL, încă nemaiîntâlnit în achizițiile noastre culturale, la adresa Celui Preaveșnic. Sa mai admire și acum „cununa creației Sale!…“


(66) Simultan cu formarea societății civile, bazate pe cultura intelectului și relativitatea ideilor, Lucifer concepe strategia de atac asupra MATERNITĂȚII, pentru că maternitatea înseamnă creșterea și educarea în moralitatea creștina a urmașilor. Femeia fecioară și femeia mamă, credincioase în Dumnezeu, sunt considerate „fortărețe de neînvins“. Câte fecioare și mame mai știu azi ce valoare imensă reprezintă ele și ce putere imensă au dacă-și păstrează credința tare ca diamantul și moralitatea neștirbită? Asupra fecioarelor și mamelor își orientează el cu dibăcie și precauție toate atacurile. Daca le-au distrus credința și le-au zeificat INTELECTUL nu va fi greu să le distrugă curația de cristal a fecioriei și fortăreața maternității, fluturând ademenitor teoriile nonconformismului și liberalismului moral.

(67) În distrugerea femeii fecioare și mame, și a progeniturilor ei, copiii, care-l înspăimântă că ar putea deveni buni creștini, buni preoți sau buni monahi, Lucifer se folosește de bărbat, pe care-l consideră „material brut“ și „aliat“, știind el prea bine că asupra femeii, când a fost alungata din rai, s-a aruncat blestemul, să fie atârnătoare de bărbatul ei. (…„atrasă vei fi de bărbatul tău și el te va stăpâni!“ Fac. 3, 16). Ce nu vrea să-și amintească vrajmașul este, ca Hristos-Dumnezeu a eliberat-o de acel blestem, încât femeia creștina cu o moralitate de oțel – prin puterea lui Hristos – poate crea caractere de oțel, gata de a birui prin nepătimire și prin fermitatea virtuții orice ispită perfidă de corupere.

(68) În categoria acestor BĂRBAȚI, aliați ai diavolului, numiți „material grosolan“, „care cedează mai ușor ideilor nebunești“, intră și toți capii marilor ideologii ateiste și științific-materialiste: Kant și Laplace, Darwin, Freud, Nietzsche, Sartre, Marx, Engels, etc. ca și toti savanții materialiști, romancierii, poeții, și pictorii nonconformiști, care au considerat creștinismul ca pe o „dictatura decadentă a moralității“, căreia i-au întors spatele pentru a se arunca în brațele libertății anarhice de a face toate păcatele iadului. Surprinzatoare prin noutatea lor pe linia directivelor luciferice din vedenie, sunt si ideile „academicianului“ român contemporan Mihai Drăgănescu, care, în opera sa: „Inelul lumii materiale” (Ed. științifică și enciclopedică., Buc., 1989) la pag. 219, afirmă: „este nevoie de o proiecție filosofică care treptat să poata duce la un MODEL ȘTIINȚIFIC al „ultimei realități“. Conceptele pe care le folosește în cărțile sale științifice evită cu precauție numele lui Dumnezeu și indicarea lui Dumnezeu drept Creator a universului, înlocuindu-L cu termeni savanți ca „ortoexistența“, „informaterie“ = „câmp mental“, „lumație“ = sursă a energiei din univers și rezervor material al lumii, modelul „ortofizicii“, modelul „inelului lumii materiale“, conceptul de „neformal“. Vezi si Mihai Drăgănescu – Profunzimile lumii materiale, Buc. Ed. Politica, 1979; vezi și Știință și civilizație, ed. Științifică, și Enciclopedică, Buc. 1984. De văzut și Tehnologii pentru viitor lucrarea Problemele globale si viitorul omenirii, Buc. Ed. Politica, colectia „Idei contemporane“, 1982, unde Mihai Drăgănescu introduce pentru prima oara notiunea de ARHEM = cvasistem din clasa sistemelor introdeschise care are proprietatea CONȘTIINȚEI. Conform teoriei lui omul este un arhem, societatea este un arhem. De asemeni, poetul si filozoful Lucian Blaga vorbeste in termeni confuzi despre „Marele Anonim“, sub care denumire se poate ascunde foarte bine Lucifer. Deoarece oamenii lumii în care trăim nu se închină toți la același dumnezeu ci unii se închină Dumnezeului Creator, iar alții uzurpatorului Lucifer-satan, aceste noi idei trebuie primite cu mult discernământ duhovnicesc pentru a anihila veninul șerpesc din ele, și a păstra doar ce este cunoaștere curată a creației desăvârșite a Sfintei Treimi – Dumnezeu.

(69) În Protocolul de la Toronto, la pag.21, se vorbește astfel despre femeie: „Odinioară „Centru și pivot al familiei“, femeia modernă (prin „pilula contraceptivă“ care-i deschide calea spre „libertatea sexuala“ fără consecințe) va dori să-și abandoneze rolul tradițional, să se detașeze de familie, și să-și trăiască viața conform cu aspirațiile ei personale… Aceasta „eliberare sexuală“ va reprezenta calea finală prin care vom face să dispară din „conștiința populară“ orice referire la „Bine și Rău“. Prabușirea acestei bariere religioase și morale ne va permite să realizăm procesul falsei „Eliberări a omului de trecutul sau“, „eliberare“ care însă, în realitate, este o formă de sclavie profitabilă pentru „Planurile noastre Mondialiste“ pe care urmărim să le punem în aplicare. “Împinși spre experiențele nefaste ale sexualității precoce și ale avorturilor la cerere, ale anticoncepționalelor și divorțurilor, tinerii de ambele sexe se vor face vinovați de pervertirea de la naștere a progeniturii femeii sau chiar de stârpirea definitivă a acesteia, care-i provoaca atâtea „dureri de cap“ lui Lucifer… După cum se poate ușor observa, Protocolul de la Toronto (1967-1985) și vedenia Marșului distrugătorului (1905) se explică una prin cealaltă, chiar dacă au fost dezvăluite în perioade diferite de timp, întrucât au fost concepute de aceeași minte nebună.

(70) În Planul Roșu citim: «Recunoașterea legală a „divorțurilor“, „avorturilor“, a diverselor forme de homosexualitate, ne va ajuta să modificam în profunzime bazele istorice ale „Dreptului Legal“ al societăților pentru a împinge ansamblul indivizilor spre o RELAXARE GENERALĂ A MORAVURILOR, pentru a-i DIVIZA unii în raport cu alții, pentru a DISTRUGE viitorul tineretului prin a-i DISTRUGE moralmente în urma experiențelor nefaste ale sexualității precoce și ale avorturilor, ale alcoolismului, ale drogurilor diverse, – controlate la nivel mondial de ofițerii nostri superiori din Lojile Internaționale și ale sinuciderilor, suicidul ajungând să fie considerat de către un tineret dezabuzat și abandonat în voia lui însuși, ca un sfârșit cavaleresc.» – extras din Protocolul de la Toronto. Ce monstruozitate! Ce urgie sapă la temelia societatii umane! Iată inventată „filozofia pozitiva“ a sinuciderii, a lui Emil Cioran, spre a umple iadul cu sinucigași… Și cât de aclamat a fost și este, pentru limbajul său inteligent, sclipitor de negură, acest jalnic filozof al trufiei și al sinuciderii, unealta criminală în mâna lui Lucifer… Și câți ca el, inventatori diabolici de „filozofii pozitive“… Pune pe gânduri și „creația“ savantului Mihai Drăgănescu cu „noua sa filozofie pozitivă“ prezentă în cartea „Inelul lumii materiale“, (carte apărută în 1989 – sub comunism, la Ed. științifică și Enciclopedică prin bunăvoința Editurii Politice, cf. prefaței cărtii). Cititorul luminat de Sfânta Treime-Dumnezeu descoperă în „noua filozofie“ impusă de autor, o alta invenție „pozitivă“ a slugilor lui Lucifer, o ideologie raționalist-umanistă care continuă și se sprijină pe ideile „teoriilor pozitive structurale“ anterioare (Kant, Darwin, Marx, etc.), pe care însă le depășește cu dibăcie introducând teoria „informației din materia profundă = informateria“ prin care se cauta misterul „ortosensurilor“.

Filosofia Inelului lumii materiale este rezultatul unei forjări materialiste a gândirii despre lume… Încrederea în principiul autoconsistenței materiei, ca un postulat indus din experiența științifică și istorică a omenirii, încrederea în principiile materialismului dialectic și istoric a dus la conceperea Inelului lumii materiale“ ne spune autorul Mihai Drăgănescu. „Inelul“ este conceput pe baza CREDINȚEI în principiile „științifice“ ateiste. Noua „teorie“ introduce noi termeni ca: afiire, arhem (omul nu mai este un sistem ci un arhem), introdeschidere, lumație și infomaterie, lume materială diferită de materie, mezobiont, ortoexistență, ortosens, ortotron, subarhem, tensiune filosofică, etc, termeni savanți „născociți pentru a MASCA „evidența nebuniei“. Cu acești termeni și exprimări („lumația și infomateria constituie matricea fundamentala a lumii“) încearcă să ascundă și să substituie lucrarea Sfintei Treimi care se face prin energiile Duhului Sfânt în lumea materială și nematerială, vie și nevie, din întregul Univers. Tot prin acești termeni bombastici, slugile lui satan se chinuie să ascundă și existența lui Lucifer, și a legiunilor lui întunecate, ca principiu al răului; treptat ei vor încerca să scornească o spiritualitate a existenței din care ni-l vor arunca în față pe Antihrist. O încercare în acest sens este și cealalta lucrare a „savantului academician“ Mihai Drăgănescu: „Spiritualitate, informație, materie“ aparuta in 1988, la Editura Academiei Republicii Socialiste România. Deși va fi o spiritualitate a răului, întunecată, întrucât din ea lipsește Dumnezeu, oamenii manipulați, cu mintea lor orbită de întuneric, o vor vedea luminoasă. Deci, se cuvine să fie primite cu mare prudenta orice noi Teorii științifice pozitive… fiindcă prin ele vor încerca treptat să ne fure sufletele pentru veșnicie. Marx, artizanul comunismului și al ateismului științific, mărturisește într-o scrisoare trimisă lui Engels că a dat oamenilor să mănânce „gunoi și rahat“ prin teoriile lui sociale, socialiste, din „Capitalul“, „Critica religiei“, etc. Încă din școală Marx era poreclit de colegii săi cu apelativul „DISTRUGE“ (vezi cartea „Marx și Satan“ de Richard Wurmbrandt). Am văzut, că însuși Lucifer recunoaște că este o nebunie evidentă să nu crezi în Dumnezeu, Creatorul Atotțiitor, că e o idee ABERANTA. Iata cine a fost MARX, un mare asasin ideologic, un satanist antihrist… Să revedem complotul ideologic al lui Lucifer asupra savanților Slavei Crucii și ai Luminii, dezvăluit de Vedenia „Marșul distrugatorului“: „Voi (demonii) urmăriți-i PAS cu PAS și supravegheați-i neîncetat pe SAVANȚII înzestrați cu talente și genialitate. Aceștia sunt CEI ALEȘI și CEI MAI VALOROȘI dintre oameni – ei cercetează natura și miraculoasele ei structuri și forme, străduindu-se să pătrundă în TAINA VIEȚII întru SLAVA CREATORULUI și a CUNOAȘTERII înțelepciunii Sale de neconceput. ”Urmărindu-i „pas cu pas“, practic asaltându-i nevăzut cu fel de fel de sugestii, demonii au reușit să-i deturneze pe acesti valoroși savanți de la menirea și țelul lor, clar și măreț, de a-L face pe Dumnezeu atât de bine cunoscut omenirii încât credința omului să devină tare ca diamantul. Mai mult, spune Lucifer, prin sugestii bine ticluite l-a păcălit pe bătrânul savant si l-a îndemnat să EXCLUDĂ din ȘTIINȚĂ credința în CREATORUL Universului… Însă oamenii de bună credință știu că și savanții se împart în două categorii: – savanți de bună credință, onești, luminați, cu sufletul curat, pasionați; si, – savanți vânduți diavolului și banului, gata să mintă, să ascundă adevărul sau să-l falsifice; De asemenea, este bine știut că numele și descoperirile unor valoroși savanți au fost în mod special folosite și interpretate tendențios înspre susținerea ateismului, evoluției, și materialismului, chiar dacă acei savanți minunați erau creștini credincioși și s-au opus în timpul vieții lor interpretarilor eronate ale operei lor. Despre marele fiziolog rus Pavlov I.P. (1849-1936), se știe că se spovedea regulat, săptămânal, chiar și în perioada comunistă, respectându-l cu multă dragoste pe duhovnicul său. Și cât s-au folosit ateii de descoperirea acestui savant asupra reflexelor condiționate, pentru a susține animalitatea omului și faptul că se trage din maimuță… nebunie pe care o mai susțin și azi, elevilor predandu-li-se chiar și în anul 2008, la disciplina Biologie, că omul a evoluat ca un animal superior dintr-o specie anume de maimuțe… Și că nu are nimic dumnezeiesc în el, ci el, omul, își este propriul său dumnezeu…

[17] Însuși Lucifer, marele impostor, recunoaște cât de aberantă este ideea deplinei egalități a bărbatului cu femeia, de aceea le impune slugilor sale să găsească „ceva anume“ prin care să susțină aceasta mare minciună.

[18] Demonii sărbătoresc distrugerea credinței în Dumnezeu drept TRIUMFUL lor total asupra Intelectului Uman!!! Diavolul este cel mai mare profesor în capul necredinciosului și-l conduce prin toate „prăpăstiile“… În mintea din care Dumnezeu lipsește, diavolul este stăpân. Astăzi, prin înmulțirea fărădelegii, necredincioșii conduc lumea apropiind ISTORIA de FINALUL prielnic demonilor, de GUVERNAREA lor asupra lumii după cum ei înșiși se laudă!!!… Prin ei, conduce însuși Lucifer… Dar creștinii drept-credincioși sunt optimiști, Hristos-Dumnezeu Cel cu Cruce le-a făgăduit că nu-i va părăsi, că va fi cu ei până la sfârșitul veacurilor!

 

| Marșul distrugătorului

Categorie: Distrugerea familiei | Vizualizări: 1078 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar