Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2016 » Decembrie » 11 » Nu există canoane sau texte patristice care să afirme rămânerea în comuniune cu ereticii care nu au fost condamnaţi încă de un sinod.
10:14 AM
Nu există canoane sau texte patristice care să afirme rămânerea în comuniune cu ereticii care nu au fost condamnaţi încă de un sinod.

http://www.glasulstramosesc.ro/Pics/1105.jpg

Este mai degrabă adevărat contrariul: Scripturile şi Părinţii declară că un eretic, prin simplul fapt că e eretic, s-a auto-condamnat. Sfântul Pavel, în epistola sa către Tit, declară în mod explicit: ,,de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”.

Acest fapt este dezvoltat din abundenţă în scrierile unor Părinţi ca Sfântul Ciprian al Cartaginei, care a formulat învăţătura definitivă a Bisericii pe acest subiect. El afirmă că un eretic este ,,de sine osândit şi  izgonit în afara izvoarelor raiului”.

Iarăşi,
Dacă ereticii sunt pretudindenea numiţi nici mai mult nici mai puţin decât duşmani şi anticrişti, dacă sunt socotiţi ca fiind oameni demni de evitat, şi ca fiind stricaţi şi de ei înşişi osândiţi,  pentru care motiv nu ar fi ei vrednici de condamnare de către noi, de vreme ce prin mărturie apostolică este vădit că sunt prin ei înşisi osândiţi?
Sfântul Ciprian nu îngăduie mai multor credinţe să coexiste simultan în interiorul Bisericii. Biserica are o singură credinţă. Nici nu le îngăduie ereticilor să fie în Biserică: dacă cineva devine eretic, prin definiţie se găseşte în afara Bisericii. Sfântul Firmilian de Cezareea adevereşte această învăţătură, scriind că ,,toți (ereticii), este vădit, s-au auto-osândit, şi şi-au atras asupra lor o condamnare de neînlăturat deja dinainte de Ziua Judecăţii”.
Sfântul Ciprian atinge această problemă centrală iarăşi şi iarăşi: eretici sunt în afara Bisericii prin însăşi erezia lor. Astfel, Apostolul lămureşte, învăţând şi poruncind ca un eretic să fie evitat… ca fiind de sine însuşi osândit. Căci acel om va fi vinovat de propria sa pieire, cel care, nefiind izgonit de episcop, ci prin propria sa voie abandonând Biserica, este osândit de sine însuşi prin îngâmfarea lui eretică.
Există multe pilde din istoria Bisericii şi din vieţile sfinţilor care arată lămurit că Biserica îi consideră pe eretici ca fiind în afara Bisericii chiar dinainte de a fi condamnaţi printr-un sinod.

În Disputa cu Pir a sfântului Maxim Mărturisitorul, citim că patriarhul monotelit Pir s-a lepădat de această erezie, şi astfel ,,s-a unit cu Sfânta, sobornicească şi apostolească Biserică.” Aceasta se petrecea în 645, înainte de sinodul local din Cartagina (ţinut mai târziu în acelaşi an) şi de cel din Roma (ţinut în 649), şi cu mult înainte de cel de-al şaselea Sinod Ecumenic din 681, dintre care toate au anatemizat monotelismul. Din nou, Sfântul Maxim afirmă public, în ce-i priveşte pe monoteliţi,

S-au excomunicat singuri din Biserică şi sunt cu totul nestatornici în credinţă. Mai mult, au fost separaţi şi dezbrăcaţi de preoţie de către sinodul local ţinut la Roma. Ce fel de Taine pot ei atunci săvârşi? Sau ce duh se coboară asupra celor hirotoniţi de ei?
Tot la fel, sfântul Ipatie, stareţul unei mănăstiri din Constantinopol, i-a spus ereticului Nestorie, ,,din momentul în care am aflat că a spus lucruri nedrepte despre Dumnezeu, nu am mai fost în comuniune cu el şi nu îi mai pomenesc numele; pentru că el nu este episcop.”  Aceasta s-a spus înainte ca Nestorie să fie condamnat la cel de-al treilea Sinod Ecumenic.
Iarăşi, cu mulţi ani înainte de cel de-al şaptelea Sinod Ecumenic, Sfântul Ștefan cel Nou i-a spus episcopului iconoclast Teodosie,
Aşa sunt şi hotărârile voastre împotriva cinstirii sfintelor icoane, care au fost proclamate nu de către fiii Bisericii soborniceşti, ci de către preacurvarii nelegiuiţi. Dreaptă este zicala proorocului: cârmuitorii popoarelor s-au unit cu păstorii mincinoşi şi cu năimiţii împotriva lui Hristos şi a scumpei Sale icoane!
De fapt, prima întrunire a celui de-al şaptelea Sinod Ecumenic a fost în întregime dedicată chestiunii despre cum trebuie primiţi iconoclaştii înapoi în Biserică. Ereticii erau consideraţi ca fiind deja în afara Bisericii dinainte de începerea sinodului, după cum se afirmă clar în cererile episcopilor eretici:
Teodor, episcop al Mirei, a fost adus înainte. El a spus ,,chiar şi eu, un păcătos şi un nevrednic, după ce am căutat şi cercetat adânc, alegând partea cea bună, îl implor pe Dumnezeu şi pe sfinţiile voastre ca, printre ceilalţi, să mă unească şi pe mine cu Biserica sobornicească “. Eftimie, episcop al Sardesului a spus ,,binecuvântat fie Domnul, care l-a unit pe el cu biserica sobornicească”. Atunci Ioan, împuternicitul tronului Antiohiei a spus: ,,prea sfinţiţi părinţi, pentru mulţi dintre noi se ridică problema felului în care trebuie să îi primim pe cei ce se întorc din erezie; pentru care motiv cerem acestui sfânt şi sfinţit Sinod să poruncească să fie tipărite cărţile sfinţilor părinţi, ca mulţi dintre noi să le cerceteze şi să capete deplină siguranţă despre felul în care ar trebui primite aceste persoane, pentru că noi nu ne-am lămurit în această chestiune.”
Sinodul a citit atunci multe mărturii despre felul în care au fost primiţi ereticii în trecut, fără a face deosebire între cei care fuseseră condamnaţi de vreun sinod şi cei care nu fuseseră. Aceasta dovedeşte destul de limpede că Părinţii Sinodului nu au făcut nici o deosebire între ei in această privinţă. În timpul convorbirilor, Ioan, vicarul tronului Antiohiei a spus tare că ,,erezia îl desparte pe om de Biserică.” Sfântul Sinod a răspus ,,aceasta este foarte limpede”  Această constatare este încă limpede pentru adevăraţii ortodocşi, dar pr. Vasile şi ai lui par să o fi uitat.
La finalul consfătuirilor, Sfântul Sinod a spus ,,episcopii să păşească înainte şi să îşi citească lepădările, de vreme ce voiesc acum să intre în Biserica sobornicească”. Tarasie a răspuns ,,să le citească (lepădările), acum că aceste două chestiuni de interes au fost cercetate – şi anume, primirea celor care vin din rândurile ereziei în Sfânta Biserică sobornicească, şi a celor care au fost hirotoniţi de către eretici.”
Ereticii şi-au citit lepădările, iar Tarasie a spus ,,de vreme ce şi-au făcut cunoscută mărturisirea de credinţă prin lepădarea de erezie, să aibă loc primirea lor într-una din şedinţele viitoare, dacă nu mai există şi alte obstacole.”
În final, Sinodul, în Crezul său, a făcut oficial cunoscută poziţia ortodoxă cu privire la ereticii care nu au fost încă condamnaţi de un sinod, afirmând ,,pentru că ei (iconoclaştii) au îndrăznit să defăimeze frumuseţea dumnezeiască a sfintelor Taine, fiind numiţi ,,preoți” fără să fie de fapt.”
Pentru că dezbaterile celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic oglindesc la nivelul cel mai înalt concepţia Bisericii cu privire la situaţia ereticilor necondamnaţi de vreun sinod, această concepţie trebuie să fie de necontestat pentru ortodocşi. A pretinde că astfel de eretici necondamnaţi rămân mădulare ale Bisericii [...], contrazice total poziţia celui de-al şaptelea Sinod...
 
Sursa: primit pe mail
 
Este canonul al 15-lea opțional?
 

Când își dau seama (ecumeniștii n.n) că nu pot să reducă la tăcere canonul al 15-lea al celui dintâi și al doilea sinod din Constantinopol, ei crează cu dibăcie o perdea de fum. Ei nu citează textul canonului, dar îl parafrazează, prefăcându-se că nu văd sau nu fac referire la cea mai importantă afirmație a acestuia, care este cheia de boltă a întregului canon: „Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi.” Trecând această afirmație sub tăcere, încearcă în mod legalist să stabilească faptul că acest canon este discreționar și nu obligatoriu. Canonul adică nu cere ca clerul să înceteze a pomeni pe episcopul care predică erezia, înainte de a fi condamnat, ci doar afirmă că aceștia au dreptul de a înceta comemorarea lui. Cu alte cuvinte, cel ce încetează a-l pomeni face bine, iar cel care nu o încetează, ci continuă pomenirea ierarhului eretic, face de asemenea bine.

Six of one; half dozen of another. șase dintr-unul; o jumătate de duzină din celălalt.

Ca și cum ar fi același lucru.

Să acceptăm că într-adevăr, asta este defapt ce spune canonul: dacă vreun cleric se desparte de un astfel de episcop înaintea unei clarificări sinodale, el nu încalcă canoanele în nici un fel, și nu poate fi blamat, ci este chiar demn de laudă. Foarte bine. Dacă ei acceptă acest lucru, atunci de ce îi împiedică pe calugării din Sfântul Munte să înceteze a pomeni pe Dimitrie și să devină asftel demni de laudă? Cu ce anume ar greși călugării din Sfântul Munte dacă ar înceta a pomeni pe Dimitrie, și în locul acestuia, ar avea comuniune cu orice altă eparhie ortodoxă? Ar fi sau nu ar fi ei vrednici de laudă? Chiar acești învățători recunosc că ar fi. Atunci de ce îi împiedică pe călugări să înceteze comuniunea? De ce îi amenință acuzându-i că propagă schisma dacă încetează a pomeni pe patriarhul ecumenic?

Să vedem totuși, dacă al 15-lea canon este defapt opțional. Iată textul canonului:

“Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cei ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci (dimpotrivă) se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi și pe pseudoînvățători și nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.”

După citirea textului de mai sus, cine mai poate afirma că cel ce nu întrerupe comuniunea cu ierarhul eretic, ci continuă să fie în comuniune cu acesta, face la fel de bine? Cine ar îndrăzni să susțină că cel ce urmeaza pe falsul episcop face bine? Cine ar pretinde că cel ce concelebrează cu un fals episcop împărtășește credincioșilor Trupul și Sângele Domnului? Cine ar susține că cel hirotonit de un fals ierarh este cu adevărat preot? Acela ar trebui să fie un sincretist, un ecumenist, și un om care tăgăduiește Credința ortodoxă pentru a susține astfel de lucruri. Știind că episcopul tău nu este episcop, vei continua să îl pomenești de parcă ar fi ? Nu este asta o parodiere a lui Dumnezeu? Știind că episcopul tău nu are harul preoției și nu poate săvârși Sfintele Taine, vei continua să-l pomenești când săvârșești Sfintele Taine? Este canonul al 15-lea opțional?

fragment din Alexandre Kalomiros - Piatră de poticnire

 

 

Categorie: Comuniunea cu ereticii | Vizualizări: 1649 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 3
avatar
0 Spam
1
Doamne ajuta, Se poate sa primesc adresa dumneavoastra se e-mail? Cu drag, Adrian
avatar
0
2
avatar
0 Spam
3
Doamne ajută! Doresc să ne postați în continuare aceste articole,pt. că ne sunt de mare folos.AMIN.
avatar