Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2019 » Ianuarie » 1 » Mitropolitul Visarion Puiu și ANATEMA asupra COMUNISMULUI. A urmat exilul, condamnarea la moarte și caterisirea de către patriarhul roșu.
0:03 AM
Mitropolitul Visarion Puiu și ANATEMA asupra COMUNISMULUI. A urmat exilul, condamnarea la moarte și caterisirea de către patriarhul roșu.


Mitropolitul Visarion Puiu

Mitropolitul Visarion Puiu, ierarh de seamă, care prin credinţa şi patriotismul său, precum şi prin realizările sale deosebite, şi-a închinat întreaga viaţă slujirii Bisericii.
A desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de director al Seminarului din Galaţi (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeşului (1921 – 1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935), Mitropolit al Bucovinei (1935 – 1940) şi Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942 – 1943). După eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutul Herţa, în posesiunea administraţiei româneşti intră şi teritoriul dintre Nistru şi Bug, numit Transnistria. 
În august 1941, în teritoriile eliberate de sub stăpânirea sovietică au fost restabilite organele administraţiei publice româneşti.
Administraţia Transnistriei era pusă sub conducerea şi supravegherea directă a Comandantului de Căpetenie al Armatei, care exercita măsurile şi dispoziţiile sale prin guvernatorul civil.
Guvernator al Transnistriei a fost numit profesorul de drept Gheorghe Alexianu, în timp ce Basarabia şi Bubcovina de Nord erau guvernate de generalii C. Voiculescu şi C. Colotescu.
Dacă în Basarabia, sub regimul sovietic, într-o perioadă de un an, 1940 – 1941, au fost distruse 13 biserici, 27 transformate în cluburi, 48 de preoţi omorâţi sau deportaţi, în Transnistria situaţia religioasă era şi mai gravă, după un sfert de veac de prigoană şi propogandă ateistă, era numai un singur preot şi acela la Odesa.
Se păstra de către regimul comunist o singură biserică ce funcţiona la Odesa pentru a le arăta străinilor o dovadă de libertate religioasă în Uniunea Sovietică. Celelalte biserici din teritoriul dintre Nistru şi Bug fuseseră dărâmate sau transformate în cluburi şi magazine. Preoţii localnici au fost ucişi sau deportaţi.
La 15 august 1941, pentru a reface viaţa creştină din Transnistria se înfiinţează o Misiune Ortodoxă. Conducător al acestei Misiuni a fost numit arhimandritul Iuliu Scriban, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar vicar, arhimandritul Antim Nica.
Primii preoţi misionari veneau din eparhiile vecine, ale Basarabiei şi Bucovinei. Lor li s-au alăturat şi cei veniţi din alte eparhii, precum şi preoţii militari conduşi de episcopul armatei Partenie Ciopron.
După împărţirea administrativ-teritorială a Transnistriei în cele 13 judeţe înfiinţate, Misiunea Ortodoxă a întărit câte un protopop spre a conduce organizarea bisericească.
Pentru bisericile reparate şi casele de rugăciuni construite erau aduse din ţară obiectele necesare de cult. La tipografia Mitropoliei Basarabiei au fost tipărite în 1941, 5000 exemplare cărţi de rugăciune cu text paralel românesc şi rusesc.
La începutul anului 1942, Misiunea Ortodoxă dispunea de 285 clerici. Se cereau preoţi adecvaţi acestei misiuni, cu spirit de sacrificiu şi zel apostolic, iar, pe de altă parte, se simţea lipsă de preoţi cunoscători ai limbii ruse.
Se desfăşura o muncă de cahetizare din partea preoţilor, se organizau lecţii de cateheză şi conferinţe religioase.
Munca misionară se desfăşura în biserici, şcoli şi în căminele culturale. Până la sfârşitul anului 1942, din îndemnul conducerii Misiunii, se înfiinţaseră 84 de cămine culturale care dispuneau de biblioteci.
Se înfiinţează pentru localnici un Seminar Teologic la Dubăsari. Începe a se dezvolta monahismul transnistrean, apare primul număr al revistei „Transnistria creştină”. După plecarea arhimandritului Iuliu Scriban de la Misiune, era nevoie de un conducător, care să ridice şi mai mult prestigiul Misiunii şi să contribuie la îmbunătăţirea unor lucrări.
Prin decizia ministrului Cultelor de la 23 noiembrie 1942, mitropolitul Visarion Puiu era ataşat pe lângă Comandamentul de căpetenie al Armatei cu misiunea organizării bisericilor şi îndemnării spirituale a populaţiei de peste Nistru.
După instalarea mitropolitului Visarion în funcţia de conducător al Misiunii, s-au întreprins mai multe măsuri de reorganizare. S-a ales Consiliul eparhial şi conducătorii secţiilor administrative, culturale şi economice. Întreaga provincie alcătuită din 13 judeţe a fost împărţită în trei eparhii: Odesa, Poltava şi Tulcin.
A fost adusă în starea de locuinţă, aflată în ruină, vechea reşedinţă mitropolitană din Odesa.
Cu ajutorul personalului selectat în conducerea Misiunii, au fost organizate servicii le cancelariei, s-a creat un buget pentru funcţionari şi s-a luat la evidenţă cheltuielile.
S-a înfiinţat un cămin cu cantină pentru funcţionari şi pentru găzduirea clerului venit în deplasare. S-a întocmit un plan de activitate misionară a clerului şi lista de cărţi, necesare pentru a fi editate. La 10 ianuarie 1943 a fost reînfiinţat Seminarul Teologic de la Odesa şi Şcoala de cântăreţi. Iar pentru a se dobândi cât mai curând un număr din preoţi necesari, pentru diaconii şi cântăreţii localnici, a fost înfiinţat un curs seminarial mai redus. După cursurile de 7 luni au fost hirotoniţi 28 de preoţi localnici, cu participarea a doi episcopi de la Nicolaev.
Pentru a aduce la îndeplinire obiectivele înaintate de Misiune, de organizare bisericească a provinciei şi îndrumarea spirituală a populaţiei, mitropolitul Visarion avea să menţioneze într-un raport adresat Conducătorului Statului, că are nevoie de executanţi destoinici şi mijloacele materiale necesare, „deocamdată sunt în neplăcută situaţie de a arăta că amândouă ne lipsesc astăzi în mare măsură, elementele actuale din cler fiind slabe, iar pentru tipărirea cărţilor ce ar suplini mult asemenea lipsă nu avem hârtia necesară”.
După câteva luni aflate la Odesa, mitropolitul Visarion avea să scrie despre locuitorii acestui oraş: „Populaţia din Odesa, foarte sărăcită şi tristă, abătută sufleteşte şi cu înfăţişarea îngrozită, s-ar putea împărţi în trei straturi: bătrânii rămaşi de înaintea revoluţiei din 1917, asistând la Sf. Slujbe cu lacrimi şi suspine; copii cu o sete explicabilă de a învăţa în şcoală româneşte, iar la biserică a vedea noutatea slujitorilor arhiereşti în năvăliri în adevăr mişcătoare, între care, al treilea strat e al figurilor „de apaşi” şi precum îmi spun preoţii – de părinţi cuceriţi de ideile propagandei bolşevice, care stau retraşi şi nelăsând copiii a merge la biserică … Din punct de vedere a ordinii publice până în prezent populaţia trăind în toată libertatea pe care Guvernământul civil şi cel militar le-o sprijină prin binefaceri şi înlesniri de lucru de toată lauda”.
Pentru combaterea ideilor ateist-comuniste, din partea Misiunii se desfăşura o activitate prin două acţiuni: „destăvilirea bolşevizmului şi de reînviere a creştinizmului”. Se editau broşuri de învăţătură creştină şi de propagandă antibolşevi că. Se organizau conferinţe religioase pentru tineretul universitar, muncitorii din fabrici şi ceilalţi localnici explicândule cuvântul Evangheliei şi a Puterii Divine. Unul dintre cele mai importante momente a fost „blestemarea publică a bolşevismului”. La 14 martie 1943, în Duminica Ortodoxiei. După Sf. Liturghie săvârşită în catedrala mitropolitană din Odesa, mitropolitul Visarion, împreună cu episcopii Efrem al Chişinăului şi Policarp al Izmailului, însoţiţi de un impresionant număr de credincioşi au pornit în procesiune religioasă până în „Piaţa 16 octombrie de lângă gară” pentru a săvârşi slujba Duminicii Ortodoxiei.


Odesa, 14 martie 1943


La această manifestare religioasă au participat autorităţile locale, consilierii diplomatici străini şi o imensă mulţime de popor. Începe slujba.
Departe se aude ecoul megafoanelor: „Celor ce tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu şi susţin că lumea aceasta a luat fiinţă singură de la sine şi toate în ea se fac fără pronia lui Dumnezeu, după întâmplare – Anatema … Tuturor celor ce au persecutat şi vor persecuta credinţa creştină, clerul şi pe credincioşii săi prin porunci, schingiuiri şi moarte de martiri – Anatema …”.
Aceste anateme rostite de mitropolitul Visarion şi cântate de cor, îi infiora pe ascultători. S-au rostit cereri pentru cei „care pentru credinţă ortodoxă şi pentru patrie şi neam au suferit şi au fost ucişi în războaie”, pentru cei „care s-au săvârşit în adevărată credinţă şi cu blagocestie şi cu nădejdea Învierii, Veşnică pomenire!”
Altă manifestare publică împotriva ideilor ateist-comuniste a fost săvârşită la 22 aprilie, când s-a sfinţit şi s-a redeschis biserica Universităţii din Odesa. Despre aceste manifestaţii mitropolitul Visarion avea să scrie într-un raport, la 28 aprilie 1943: „Biserica din cuprinsul Universităţii, restaurată din îndemnul meu, cu multă bunăvoinţă a Rectorului Dr. P. Ceasovnicov, sprijinită material de Guvernământ şi de însuşi profesori şi o parte din studenţime, aceasta fiind a doua manifestaţie publică antibolşevică făcută de astădată prin cea mai înaltă instituţie culturală din Odesa, cu deosebit răsunet în populaţia acestui oraş”.
Se simţea o lipsă acută de preoţi. De aceea, Şeful Misiunii nu înceta a face demersuri către Sf. Sinod, Ministerul Cultelor, Guvernatorul Civil şi Conducătorul Statului pentru completarea localităţilor cu preoţi.
Arată, că sub conducerea Misiunii sunt 461 preoţi, iar „în întreaga provincie sunt 1292 comune cu 2468 sate, ceea ce înseamnă că avem numai un sfert din numărul preoţilor pe care populaţia îi cere atât de stăruitor şi care ar alcătui cele mai bune eleme nte de învăţătură sufletească a populaţiei locale”.
În scrisorile adresate Mareşalului Ion Antonescu, în iunie 1943, mitropolitul Visarion scria: „Rugându-vă din nou să binevoiţi a decreta mobilizarea preoţilor din Moldova şi Basarabia dintre care să se aleagă apoi elementele destoinice a veni şi a lucra misionarizm în Transnistria”.
Într-un alt demers se menţiona: „Vă supunem propunerea să aprobaţi mobilizarea, pe vreme de un an a 330 preoţi, 165 pot fi din eparhiile Moldovei, deci cunoscători numai a limbii române, iar restul 165 preoţi din eparhiile Basarabiei care să cunoască şi limba slavonă”.
Sub conducerea mitropolitului Visarion, Misiunea Bisericească din Transnistria şi-a extins activitatea şi asupra operelor de binefacere contribuind la ajutorarea azilelor de copii, de bătrâni şi de orbi, şi a cantinelor pentru săraci. Se acorda sprijin consolidării ajutorului pe care parohiile îl dădeau gratuit imensei mulţimi de săraci. Cu prilejul Sf. Sărbători a Naşterii Domnului şi a Învierii, mitropolitul Visarion îl ruga pe Mareşalul Ion Antonescu, ca din partea autorităţilor să se acorde amnistie pentru unii deţinuţi. A mijlocit cu un ajutor material în bani şi alimente pentru cele „51 familii cu 108 suflete, îngrămădite de bolşevici în 3 blocuri lângă mitropolie, aflate în cea mai cumplită sărăcie”.
Pentru bunul mers al dezvoltării Bisericii din Transnistria, din iniţiativa Şefului Misiunii s-au înfiinţat câteva ateliere în care se lucrau obiecte necesare cultului religios: iconiţe, cruciuliţe ş.a. În tipografia Misiunii s-au tipărit nenumărate cărţi cu caracter religios, cărţi de rugăciune, calendare care au fost împărţite gratuit populaţiei din Transnistria.
În spaţiul dintre Nistru şi Bug situaţia monahismului era următoarea: mănăstirea Sf. Pantelimon de lângă Odesa; mănăstirea Sf. Adormiri de la Bolşoi Fontan; mănăstirea Sf. Treime din Balta. În judeţul Râbniţa existau: schitul Lipeţcoe, ai cărei slujitori duceau o luptă împotriva inochentismului; mănăstirea Berşad, din iniţiativa stareţului acestei mănăstiri, ieromonahul Varlaam Chiriţă, se edita foaia religioasă „Duminica” şi schitul Păsăţele. În judeţul Dubăsari se înfiinţase mănăstirea Sf. Antonie, existau încă două mănăstiri de maici la Odesa; Sf. Arhanghel Mihail şi Sf. Maria Magdalena.
În ultimele luni ale anului 1943, în oraşul Odesa activau 28 biserici, Misiunea avea sub îndrumarea sa „617 preoţi din cei 2000 necesari pentru Transnistria”.
Într-o cuvântare rostită la Odesa, în octombrie 1943, în faţa unor refugiaţi de pe Don şi din Kuban, mitropolitul Visarion arăta scopul urmărit de Misiunea pe care o conducea: „Nu ştiu cum vor fi împrejurările următoare, adică vom rămâne noi românii, pe aici sau va reveni stăpânirea rusească şi nici nu ne-am călăuzit de această idee. Gândul nostru a fost purtat spre ţelul urmărit de Misiune, să restabilim stările bisericeşti şi să redeschidem un drum mai bun pentru viitor credinţei şi bisericii ortodoxe de aici”.
În raportul adresat Mareşalului Ion Antonescu, la 7 decembrie 1943, mitropolitul Visarion ruga ca mandatul său în Transnistria să fie socotit împlinit şi să-i aprobe întoarcerea în ţară, urmând să plece în străinătate pentru căutarea sănătăţii, iar conducerea Misiunii să fie încredinţată unui alt ierarh. Arătând neajunsurile cu care s-a confruntat conducerea Misiunii în activitatea sa, menţiona că este departe cu gândul unei părăsiri voite a postului ce i s-a încredinţat, dar este nevoit s-o facă. Răspunsul l-a primit la 15 decembrie 1943, de la Secretarul general al preşidenţiei Consiliului de Miniştri în care se scria: „D. Mareşal a aprobat întoarcerea Dvs. în ţară … de la 14 decembrie a. c. prea cuviosul Arhimandrit dr. Antim Nica se ataşează pe lângă Comandamentul de căpetenie al armatei în calitatea de Şef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria în locul Prea Sf. Voastre, demisionat”.
Respectul deosebit pe care îl câştigase în scurt timp de la credincioşii din Odesa, l-a făcut pe monahul Filaret Buliga, membru al Misiunii, să-i scrie mitropolitului ce se afla la Bucureşti, la 15 februarie 1944: „Poate dă bunul Dumnezeu să veniţi iarăşi Î.P.S. Voastră la Odesa, aţi fi binevenit. Poporul rus cel blând, credincios, vă doreşte, vă aşteaptă, regretă cu lacrimi plecarea Î.P.S. Voastre de la Odesa”.
Datorită ultimii sale misiuni din timpul războiului şi evenimentele ce au urmat, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală. Iar aşa-zisele tribunale ale poporului, instituite în România de către comunişti, îl condamnă în 1946 la moarte, în contumacie. Sub presiunea autorităţilor comuniste, a fost caterisit de către Sinodul Bisericii în 1950 şi reabilitat de acelaşi Sinod după patru decenii.

| Logos.md

Profitând de o delegație oficială în Croația în august 1944, Mitropolitul Visarion nu se mai întoarce în țară, ci se autoexilează, mai întâi în Austria, apoi Italia, Elveția și, în final, Franța. 

Din acești ani grei de exil, marcați de singurătate, lipsuri, dezamăgiri și boli, un episod luminos îl reprezintă relația apropiată, caldă, pe care a avut-o cu Arhiepiscopul Europei Occidentale din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, Sfântul Ioan Maximovici. „Cât de tare îmi doresc să ne întâlnim și să vorbesc cu Înaltpreasfinția Voastră, cerând și Sfintele Daruri”, scria ierarhul român la 8 octombrie 1960. 

Ultima scrisoare dintre cei doi a fost expediată de Sfântul Ioan la 8/21 august 1962, cu puțin înainte de a părăsi Europa pentru a prelua scaunul de Arhiepiscop de San Francisco: „Vă mulțumesc din inimă pentru darul de 10.000 de franci trimis. Nu trebuia să faceți aceasta, pentru că este datoria mea către Voi, al meu confrate, să aveți ocazia să Vă împărtășiți cu Sfintele Taine. Vă rog să îmi spuneți dacă aveți suficiente părticele. La începutul lui octombrie avem Sinod în America și este posibil ca eu să rămân acolo până la Crăciun (dacă va fi nevoie) și vreau ca până la întoarcerea mea să Vă ajungă. Dacă este nevoie, eu, până la plecarea mea, voi mai aduce. Cerând sfintele Voastre rugăciuni, Al Înaltpreasfinției Voastre confrate în Hristos, Arhiepiscop Ioan.”

Aflându-se în exil, din iniţiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înfiinţează pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Şi-a petrecut restul vieţii, până la 10 august 1964, în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris.

| Putna.ro

Despre Mitropolitul Visarion relatează ziarul ecumenist Lumina, dar și site-ul ecumenist Activenews, afirmând că: "În literatura anticomunistă postbelică de multe ori găsim afirmaţia conform căreia Biserica Ortodoxă Română ar fi avut o poziţie de acceptare a regimului comunist de la Bucureşti şi că nu proclamase o atitudine împotriva regimului stalinist.", uitând să menționeze că Sinodul BOR în frunte cu Patriarhul serghianist Justinian Marina l-a caterisit pe Mitropolitul Visarion Puiu.

Iată un fragment din gândirea Patriarhului Justinian Marina, atât de elogiat astăzi de către ecumeniști: "Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acţionează aşa cum doreşte Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creştin nu se poate opune ideii - crude, ce-i drept - care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului. "Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!"

 

Citiți vă rog și:

Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Lupta lui Lenin cu Dumnezeu în vremea Sfântului Patriarh Mucenic Tihon.

Scrisoarea din temniţa bolşevică a Sfântului Patriarh Mucenic Tihon adresată tuturor creştinilor la 1 iulie 1923. Foarte actuală!

Astăzi mai rău ca ieri. Ioan Ianolide: ''între vlădici și popor este o totală ruptură. Ei trăiesc în afara sufletului creștin.''

"Ai grijă, părinte, ai grijă! Desfrânata aceasta nu te ocoleşte nici dacă ai mitra pe cap, ci, dimpotrivă, ea ţi-o aşază pe creştet."

 

Categorie: Mitropolitul Visarion Puiu | Vizualizări: 1136 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar