Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2018 » Octombrie » 26 » Mărturisire Ortodoxă. Calendar Bisericesc pentru anul 2019
9:28 PM
Mărturisire Ortodoxă. Calendar Bisericesc pentru anul 2019

Cuvânt înainte

      Acest calendar constituie o mărturisire de credinţă Ortodoxă cu argumente luate din Apostolul şi Evanghelia fiecărei zile a anului, cu argumente din Psaltire, din Proroci şi din alte cărţi ale Vechiului Testament, şi, nu în ultimul rând, cu argumente găsite în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în Canoanele Sfintelor Sinoade ale Bisericii. De ce oare mai trebuie astăzi aduse argumente care să susţină Ortodoxia? Pentru că de doi ani de zile, mai precis în urma Şedinţei de Sinod a BOR din 16/29 octombrie 2016, în care, cu aprobarea tuturor ierarhilor BOR, au fost impuse românilor hotărârile eretice semnate în unanimitate de delegaţia română participantă la Sinodul din Creta, creştinii care vor să păstreze şi să apere Ortodoxia se află sub osândă. În acest sens, articolul 22 de la secţiunea a 6-a a documentelor acceptate şi semnate în unanimitate de către ierarhii români este cât se poate de clar, în traducerea fidelă din limba engleză:

     Biserica Ortodoxă consideră toate eforturile de a rupe unitatea Bisericii, asumate de către persoane izolate sau grupuri sub pretextul păstrării sau chipurile al apărării adevăratei Ortodoxii, ca fiind vrednice de osândire.

      Să analizăm acest text, pe de o parte cu argumentele logicii şi, pe de altă parte, corelat cu celelate articole legiferate prin documentele din Creta. În primul rând se observă că apare de două ori cuvântul Biserică. Prima dată este vorba de Biserica Ortodoxă, iar a doua oară este vorba despre Biserica în general. Dacă Biserica Ortodoxă ar fi fost echivalentă cu Biserica în general, adevăr fundamental pe care îl învaţă şi Ortodoxia autentică, fraza ar fi trebuit să înceapă cu sintagma: Biserica Ortodoxă consideră toate eforturile de a rupe unitatea Ei”. Prin urmare, este evident că, în gândirea celor care au semnat acele documente, Biserica Ortodoxă nu este echivalentă cu Biserica în general, despre a cărei unitate vorbesc ei în această frază. Dar care este Biserica în general, a cărei unitate o doresc ei chiar şi cu preţul trădării Ortodoxiei şi al osândirii dreptcredincioşilor Ei?

        Articolul al 3-lea al secţiunii „Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”: Ca răspuns la datoria de a mărturisi Adevărul şi credinţa ei apostolică, Biserica noastră oferă o mare importanţă dialogului, în principal cu creştinii non-ortodocşi. În acest mod, şi restul lumii creştine poate cunoaşte mai exact autenticitatea Tradiţiei Ortodoxe, valoarea învăţăturii patristice, experienţa liturgică şi credinţa ortodocşilor.”

şi mai ales articolele secţiunii „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, dintre care amintim articolul al 6-lea, primul paragraf:

       „Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi nicicând perturbată. Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici şi Confesiuni creştine non-orotodoxe, care nu sunt în comuniune cu ea, şi crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre taine, har, preoţie şi succesiune apostolică. Astfel, ea a avut o abordare favorabilă, atât din motive teologice, cât şi pastorale, faţă de dialogul teologic la nivel bilateral şi multilateral cu ceilalţi creştini şi, de o manieră mai generală, faţă de participarea la Mişcarea Ecumenică contemporană, având convingerea că pe calea dialogului ea aduce o mărturie dinamică a plenitudinii adevărului în Hristos şi a comorilor sale duhovniceşti tuturor celor care se află în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre unitate.”,

articolul al 19-lea:

    «Bisericile Ortodoxe membre consideră drept o condiţie sine qua non pentru participarea la CMB articolul fundamental al Constituţiei CMB, potrivit căruia pot fi membri numai cei care cred în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-Constantinopolitan. Ele au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto din 1950, Despre Biserică, Biserici şi Consiliul Mondial al Bisericilor, sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la Consiliu. Este foarte clar, prin urmare, că CMB nu este sub nicio formă o “supra-Biserică”. „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între Biserici, lucru ce-l pot face numai Bisericile însele acţionând din proprie iniţiativă, ci de a aduce Bisericile într-un contact viu fiecare cu fiecare şi să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii. Nicio Biserică nu este obligată să îşi modifice eclesiologia, în accederea ei la Consiliu … Mai mult, din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului.” (Declaraţia de la Toronto, §2).»,  

şi, în mod special, ultimul, cel de-al 24-lea, împreună cu fraza de încheiere a secţiunii:

       „Biserica Ortodoxă este conştientă de faptul că mişcarea pentru restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi, pentru a răspunde noilor situaţii şi pentru a face faţă noilor provocări ale lumii contemporane. Este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea creştină divizată, pe baza tradiţiei apostolice şi a credinţei sale.

      Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca să se apropie ziua în care Domnul va împlini speranţa Bisericilor Ortodoxe şi „va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16).”

ne lămuresc că semnatarii documentelor din Creta văd Biserica în general ca o Biserică descrisă de aşa-zisa „teorie a ramurilor”, anume o reuniune de Biserici istorice în care toţi credincioşii sunt numiţi creştini indiferent dacă sunt ortodocşi (adică dreptcredincioşi) sau nu, o Biserică în care, conform declaraţiei de la Toronto, indiferent de (ne)înţelegerile dintre ele, Bisericile componente se pot considera, fiecare separat, ca fiind numai ele Biserica Cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, însă doar cu condiţia să recunoască faptul că sunt părţi componente ale acestei reuniuni de Biserici care se doreşte a fi Biserica în general. După cum se observă, Declaraţia de la Toronto nu furnizează o Biserică în care să fie o singură credinţă, ci admite toate credinţele Bisericilor componente cu condiţia ca acestea să admită la rândul lor că fac parte din această Biserică astfel unită. Semnatarii acestor documente nu numai că văd unitatea Bisericii în general ca o astfel de reuniune de Biserici, ci au dorit legiferarea unei astfel de unităţi în aşa fel încât realizarea ei să nu mai poată fi împiedicată de nimeni, nici de persoane izolate nici de grupuri. Dar cine ar putea rupe unitatea acestui soi de Biserică, clădită pe Declaraţia de la Toronto?

      Răspunsul îl dau chiar ierarhii semnatari: Ortodoxia, adevărata Ortodoxie. Într-adevăr, păstrarea şi apărarea adevăratei Ortodoxii are drept consecinţă ruperea unităţii Bisericii de tip Toronto. De ce? Pentru că adevărata Ortodoxie este Credinţa cea Una a Bisericii şi, conform ei, credinţa Bisericii nu are nevoie să se reunească cu alte ”credinţe” (în fapt rătăciri, erezii), după cum ne încredinţează şi Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni:

      «Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi. Iar fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: "Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor". Iar aceea că "S-a suit" – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi el a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos. Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos. Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste.» (Efeseni IV, 4-16)            

      Ortodoxia adevărată afirmă răspicat că nu există creştinism în afara Ei, că nu există mai multe feluri de credinţe creştine diferite de Ea, acestea fiind erezii, iar pe cei care învaţă alt fel de învăţături decât cele ortodoxe îi numeşte eretici. Ortodoxia adevărată afirmă răspicat că nu  există creştini non-ortodocşi sau Biserici non-ortodoxe, aceste exprimări în sine fiind lipsite de sens. Ortodoxia adevărată afirmă răspicat că Biserica nu a fost niciodată scindată, ci a fost, este şi va fi Una şi Aceeaşi de la Cincizecime până astăzi şi până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Din punctul de vedere al adevăratei Ortodoxii, în anul 1054 nu a avut loc o schismă, ci a fost consfinţită ieşirea ereticilor apuseni din Biserică prin anatematizarea lor. Ortodoxia adevărată, fundamentată pe Evanghelie şi pe învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, ne învaţă că Biserica nu şi-a pierdut niciodată unitatea Ei de la întemeiere şi până astăzi, astfel că Ea nu are de refăcut nici o unitate de vreme ce o posedă dintotdeauna. Din acest punct de vedere creştinii din Biserică sunt cu toţii ortodocşi şi nu au nevoie să se unească în vreun fel cu ereticii romano-catolici, protestanţi, monofiziţi sau de alte feluri, ci îi aşteaptă să revină în Biserică prin lepădarea de erezie şi primirea cu pocăinţă a Ortodoxiei. Aşa cum spune şi Apostolul:

      „Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru Ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.” (Efeseni V, 23-27), din punctul de vedere al adevăratei Ortodoxii, Biserica ni se prezintă ca fecioara neprihănită şi iubită de către Mirele Hristos, al cărei tip îl reprezintă Sulamita din Cântarea Cântărilor:

         „Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colină de mirt, voi veni la tine, munte de tămâie.

          Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, şi fără nici o pată.” (Cântarea Cântărilor IV, 6-7), şi nu ca o Biserică clădită pe „teoria ramurilor”, al cărei tip este desfrânata Babilonului amintită în Apocalipsă:

         „Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe, cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei. Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei era scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului. Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare.” (Apocalipsa XVII, 1-6)

      Ne-am putea întreba şi noi miraţi: De ce era nevoie ca semnatarii documentelor din Creta să fie atât de înverşunaţi împotriva celor care depun eforturi pentru apărarea şi păstrarea adevăratei Ortodoxii? (Ei spun că astfel de eforturi sunt chipurile pentru apărarea şi păstrarea adevăratei Ortodoxii, dar logica ne spune că în legătură cu adevărata Ortodoxie nimic nu poate fi viclean, adică chipurile, de vreme ce adevărata Ortodoxie demască prin ea însăşi orice urmă de viclenie. Cu alte cuvinte, Ortodoxia adevărată nu poate fi păstrată sau apărată chipurile, căci cel care încearcă să facă aşa ceva, mai devreme sau mai târziu îşi vădeşte viclenia prin învăţături sau fapte neortodoxe. Adică exact cum şi-au vădit-o ierarhii români.) În baza celor afirmate anterior, putem răspunde cu siguranţă că:

     Între Ortodoxia adevărată - credinţa fără pată, de viaţă dătătoare şi sfinţitoare a Bisericii Celei Una, Care există de la Cincizecime şi până astăzi -, şi babilonia de credinţe a pseudo-Bisericii de factură ecumenistă pe care semnatarii documentelor eretice din Creta vor să o clădească în viitor pe baza Declaraţiei de la Toronto, se dă o luptă pe viaţă şi pe moarte. Cei care vor apăra şi păstra Ortodoxia adevărată vor fi adevăraţii creştini ai Bisericii Celei Una şi fără pată, în care nu este loc pentru necurăţiile ereziilor ecumeniste, în vreme ce aceia care acceptă pseudo-Biserica ecumenistă sunt de acord cu părăsirea purităţii Ortodoxiei autentice pentru urâciunile şi blasfemiile acestor erezii. Pseudo-Biserica de tip Toronto, pe care acest pseudo-Sinod a legiferat-o chipurile în faţa oamenilor, are ca singur scop distrugerea Ortodoxiei autentice şi înlocuirea ei cu o pseudo-Ortodoxie, în care pseudo-creştinii să se se închine hristoşilor mincinoşi ai ecumenismului. Iar ”realizarea” cea mai de seamă a pseudo-Sinodului din Creta a fost impunerea scoaterii Ortodoxiei în afara legii prin documente asumate şi semnate. Căci ce altceva înseamnă faptul că persoanele izolate sau grupurile care încearcă să apere şi să păstreze Ortodoxia adevărată sunt vrednice de osândire?

       Să ne întipărim bine în minte această frază care a fost de fapt scopul pseudo-Sinodului din Creta:

       Biserica Ortodoxă consideră toate eforturile de a rupe unitatea Bisericii, asumate de către persoane izolate sau grupuri sub pretextul păstrării sau chipurile al apărării adevăratei Ortodoxii, ca fiind vrednice de osândire.

      Fraza este mincinoasă şi hulitoare. Biserica nu poate în nici un fel să-i osândească pe cei care îi apără şi îi păstrează Ortodoxia, căci s-ar prăbuşi din interior.  Şi exact asta au făcut ierarhii BOR în Creta: s-au angajat să lupte pe faţă împotriva Ortodoxiei adevărate şi a Bisericii Ei din România, urmărind distrugerea Acesteia, în totalitate dacă le-ar fi posibil, din interior. Impunând credincioşilor români pe care-i păstoreau toate hotărârile lor eretice şi blasfemiatoare, au decis - ei înşişi acţionând ca un grup izolat de Biserică -, ca toţi românii care vor încerca să păstreze sau să apere adevărata Ortodoxie să fie priviţi ca nişte fanatici şi schismatici izolaţi, vrednici de osândire, adică pasibili să suporte rigorile unor legi ce ar putea fi promulgate pentru pedepsirea lor. Dar în clipa în care au acceptat şi impus în mod public această blasfemie prin care Ortodoxia Bisericii Ortodoxe este scoasă în afara legii pentru a face loc unei pseudo-Ortodoxii care acceptă toate necurăţiile ereziei ecumeniste, în faţa lui Dumnezeu şi a adevăraţilor creştini aceşti ierarhi au ieşit din Biserică, devenind nişte pseudo-ierarhi. Mai precis nişte eretici care încearcă să clădească unitatea unei pseudo-Biserici de factură ecumenistă tocmai prin nerecunoaşterea unităţii deja existente a Bisericii Celei Una şi scoaterea Ortodoxiei Ei în afara legii.

     Ca să explicăm ce s-a petrecut după acest sinod al trădării, în Ortodoxie în general şi în România în mod special, trebuie să ţinem seama de cele două realităţi pe care le-am menţionat: scoaterea Ortodoxiei în afara legii şi ieşirea tuturor ierarhilor din România în afara Bisericii. Cuvintele ultimilor doi mari duhovnici ai românilor s-au dovedit a fi profetice. Părintele Iustin Pârvu ne avertizase că: acest curent (n.m. ecumenismul) te învaţă o falsă iubire şi prin asta ei urmăresc nu numai să te dezmoştenească de Ortodoxie, dar să schimbe şi structura Ortodoxiei. Asta urmăresc ei acum, să schimbe structura Ortodoxiei şi structura firii umane.şi, chiar mai înainte, Părintele Adrian Făgeţeanu ne atrăsese atenţia că: „erezia Patriarhului Daniel ne duce pe toţi la dezastru (…). Dacă ascultăm de el, nimeni nu se va mântui.”

     La peste doi ani de la acest sinod fatidic suntem exact în dezastrul despre care ne avertizase Parintele Adrian Făgeţeanu. Ca să putem descrie mai bine acest dezastru apocaliptic, trebuie mai întâi să vedem consecinţele celor două fenomene care s-au petrecut în urma Sinodului din Creta.

      Scoaterea Ortodoxiei în afara legii implică, din punct de vedere juridic, intrarea Bisericii în catacombă. Odată cu intrarea Bisericii în catacombă, numele de creştin poate fi purtat numai de către cei care luptă să-I menţină unitatea prin păstrarea şi apărarea adevăratei Ortodoxii, în ciuda ameninţărilor cu osândirea venite din partea celor care caută realizarea unităţii pseudo-Bisericii ecumeniste. Din punct de vedere teologic, pentru că Dumnezeu nu poate în nici un chip să încurajeze necurăţia ereticilor ecumenişti şi să descurajeze păstrarea neprihănirii Ortodoxiei autentice, devine limpede pentru adevăraţii creştini că acolo unde funcţionează ierarhii care au scos în afara legii Ortodoxia, acolo nu mai poate fi Biserică, nici măcar prin cea mai mare iconomie posibilă, ci o comunitate eretică lipsită de har şi Sfinte Taine. Scoaterea Ortodoxiei în afara legii implică în mod direct încetarea oricărei iconomii din partea lui Dumnezeu în ceea ce priveşte harul şi Sfintele Taine. Înainte de 16/29 octombrie 2016, indiferent de nereguli, în BOR oficială condusă de Patriarhul Daniel erau prin iconomie har şi Sfinte Taine, tocmai pentru că putea fi păstrată şi apărată Ortodoxia Bisericii fără ca creştinii din BOR să fie osândiţi pentru aceasta. După 16/29 octombrie 2016, în pseudo-Biserica de factură ecumenistă numită tot BOR, condusă de ereticul Dan Ilie Ciobotea, nu mai pot fi har şi Sfinte Taine deoarece toţi cei care fac parte din ea şi-au asumat lupta împotriva Ortodoxiei şi au decretat că creştinii care “strică unitatea“ încercând să păstreze şi să apere Ortodoxia sunt vrednici de osândă. Aceasta este diferenţa esenţială dintre ceea ce era înainte de octombrie 2016 şi ceea ce a urmat după.

     Practic, ecumeniştii au aplicat metoda ereticului Serghie, cel care prin înfricoşătorul său decret - în care susţinea că bucuriile şi tristeţile puterii sovietice (al cărei scop declarat era nimicirea Bisericii în Uniunea Sovietică!) sunt bucuriile şi tristeţile pseudo-Bisericii al cărei cap fusese el întronizat -, a aruncat Biserica Rusă în catacomba din care nici până astăzi nu a mai ieşit. Istoria se repetă azi la scară mondială. Conform documentelor semnate în Creta, este afirmată în mod tipic serghianist existenţa şi consolidarea unei pseudo-Biserici prin negarea Bisericii autentice, căci ce altceva înseamnă negarea unităţii Ei deja existente şi scoaterea Ortodoxiei Ei în afara legii? La fel cum, prin serghianism, din 16/29 iulie 1927 bucuria pseudo-Bisericii lui Serghie a devenit una cu bucuria comisarului sovietic de a nimici Biserica autentică prin uciderea creştinilor ca duşmani ai poporului, în mod similar, azi, prin ecumenism, bucuria pseudo-Bisericii domnului Ciobotea a fost aceea ca, începând cu 16/29 octombrie 2016, să garanteze slujitorilor din umbră ai lui Antihrist posibilitatea aplicării de facto, la vremea potrivită, a osândirii creştinilor care ar îndrăzni să păstreze şi să apere Ortodoxia. Deşi a susţine că Biserica Ortodoxă îi consideră vrednici de osândă pe cei care încearcă să păstreze şi să apere Ortodoxia este un gest la fel de aberant şi criminal cu a susţine că bucuriile celor care vor să distrugă Biserica sunt şi bucuriile Bisericii, ierarhii români l-au făcut în unanimitate.

       Să vedem acum ce consecinţe a atras după sine faptul că prin acest gest toţi ierarhii din România au ieşit în afara Bisericii. Realizarea acestei unanimităţi de ierarhi apostaţi, asigurată de către patriarhul Daniel - nu degeaba l-a numit Părintele Adrian Făgeţeanu diavol şi Patriarh al ecumenismului -, a avut un scop precis, anume lipsirea românilor de Sfintele Taine. Dacă un singur ierarh s-ar fi opus acestei fărădelegi şi ar fi apărat pe faţă Ortodoxia, cu totul alta ar fi fost astăzi soarta românilor. Dar singurul ierarh care cu siguranţă s-ar fi împotrivit, anume Înalt Prea Sfinţitul Iustinian Chira, cel care ne avertizase din timp să nu-i mai pomenim pe ierarhii eretici ca să nu intrăm în duhul lor, a murit în mod cu totul suspect în ziua următoare dezastruoasei şedinţe de Sinod şi a fost înmormântat la fel de suspect, considerându-se aburirea geamului raclei în dreptul gurii sale mai degrabă o minune care nu trebuie cercetată decât faptul că Înalt Prea Sfinţitul ar fi putut respira. Din momentul în care toţi ierarhii din România au impus  această nelegiuire fără seamăn a osândirii creştinilor care vor să păstreze şi să apere Ortodoxia Bisericii, devenind, conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, pseudo-ierarhi, ei, deşi slujesc în     pseudo-Biserica pe care au decretat-o, în loc să mai fie instrumente ale harului şi Sfintelor Taine, au devenit focare ale molimei ecumeniste. Cum? Prin comuniunea cu ei. Pomenirea lor la slujbe le transformă pe acestea în pseudo-slujbe şi pe cei care-i pomenesc în pseudo-creştini. De ce?  Pentru că toţi preoţii şi toţi mirenii care-i pomenesc, arată prin această pomenire că sunt de acord cu credinţa acestor pseudo-ierarhi, pe care şi-o însuşesc şi o mărturisesc, condamnând, la rândul lor, Ortodoxia şi pe cei care o apără şi o păstrează. O astfel de mărturisire este echivalentă în faţa lui Dumnezeu Cel Care, aşa cum spune Apostolul, „ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor (2 Timotei I, 9)“, nu cu o retragere automată a harului, cum ne acuză unii în mod mincinos că susţinem, ci cu un refuz automat, implicit, al harului dat nouă din veşnicie prin Domnul Iisus Hristos. Din acest motiv Domnul nu mai poate preface în Sfinte Taine pâinea şi vinul acestor pseudo-creştini care prin acţiunea lor pun umărul la prigonirea ortodocşilor. Glasul Profetului Osea ne atenţionează că “tainele“ acestora sunt ca o pâine de jale care-i umple de necurăţie:

        „Nu te bucura, Israele, şi nu sălta de veselie ca păgânii, că te-ai ticăloşit, părăsind pe Dumnezeul tău; ai iubit preţul unei desfrânate pe toate ariile de grâu. Pentru că nici aria şi nici teascul nu-i vor mai hrăni, iar mustul le va lipsi. Nu vor mai locui în pământul Domnului; Efraim se va întoarce în Egipt, iar în Asiria vor mânca mâncăruri necurate. Nu vor mai aduce Domnului nici o turnare de vin şi nici nu-I vor mai pregăti vreo jertfă. Ca o pâine de jale este pâinea lor; toţi cei care vor mânca din ea vor fi necuraţi, că pâinea lor slujeşte numai pentru potolirea foamei lor şi nu va fi adusă în templul Domnului.” (Osea IX, 1-4)

       Dar, după această apocaliptică Şedinţă de Sinod din 16/29 octombrie, în care, prin apostazia  tuturor ierarhilor români, s-a hotărât pentru prima dată în lume ca această fărădelege să fie promovată în cadrul oficial al Bisericii cu hotărâri luate în unanimitate, molima ereziei ecumeniste s-a dovedit a fi mult mai agresivă decât arma de apărare dată creştinilor prin Canonul al 15-lea al Sinodului local I-II Constantinopol. Canonul prevede îngrădirea faţă de ierarhii dovediţi eretici cu capul descoperit în Biserică, prin nepomenirea lor, dar, deşi îi numeşte pe aceştia pseudo-ierarhi, nu prevede în mod explicit ruperea oricărei comuniuni cu aceştia prin anatematizarea lor. Însă Dumnezeu nu ne-a lăsat pradă acestei epidemii devastatoare, ci ne-a dat, la vremea potrivită, prin Mitropolitul Filaret al New York-ului, întâistătătorul Bisericii Ruse din Afara Rusiei (ROCOR), antidotul puternic şi eficient, singurul capabil să o stăvilească. Este vorba de Anatema împotriva ecumenismului şi celor care îl susţin, Anatemă dată în 1983 de către Sinodul local ROCOR prezidat de către Sfântul Filaret:

        «Celor care atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise ”ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate ”ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor care cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai înainte pomeniţi sau celor care susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!»

     Numai cei care îşi însuşesc şi respectă întru totul această Anatemă dată ecumenismului, şi analizează situaţia actuală prin prisma textului ei perfect, vădit inspirat de către Sfântul Duh, pot sesiza dimensiunea şi consecinţele cataclismului abătut asupra creştinilor în urma Sinodului din Creta şi a apostaziei tuturor ierarhilor. Dacă o studiem cu atenţie, observăm că Anatema are două puncte forte mai greu de sesizat. Dincolo de faptul că ereticii ecumenişti sunt scoşi în afara Bisericii prin anatemă, şi a faptului că erezia ecumenistă este definită limpede – prin comparaţie se poate observa cum cad sub anatemă toate articolele Sinodului din Creta pe care le-am amintit chiar la început -, Anatema ROCOR stabileşte foarte clar ce înseamnă comuniunea cu ereticii ecumenişti şi care sunt consecinţele acesteia.  Astfel, sunt în comuniune cu ereticii ecumenişti şi cad deopotrivă sub anatemă nu numai cei care se împărtăşesc cu tainele acestor eretici, ci şi cei care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor ecumenişti şi afirmă cu bună-ştiinţă că botezul şi euharistia ereticilor ecumenişti sunt valabile pentru mântuire. Analizând ceea ce s-a petrecut concret în România înainte de 2016 şi în cei doi ani de după şedinţa în care sinodalii au apostaziat în unanimitate, putem observa că, folosind teologia bunei ştiinţe, Anatema ROCOR, nu îi incriminează în nici un fel pe românii din BOR de dinainte de momentul Creta 2016, ci îi plasează sub semnul iconomiei în ceea ce priveşte existenţa Sfintelor Taine.

     Aspectul înfricoşător al dezastrului reprezentat de ieşirea tuturor ierarhilor români din Biserică, privit prin prisma Anatemei ROCOR, constă în faptul că nu numai românii care participă la slujbele acestor      pseudo-ierarhi ecumenişti cad sub ea, ci şi toţi cei care recunosc validitatea pentru mântuire a pseudo-tainelor acestora, fie ei români, fie ei de alt neam. Astfel sunt în afara Bisericii toţi cei care mai consideră că  începând cu data de 16/29 octombrie 2016, pseudo-arhierieii şi pseudo-preoţii conduşi de domnul Ciobotea ar avea Sfinte Taine. Menţinând comuniunea cu pseudo-Biserica domnului Ciobotea, prin recunoaşterea oficială a pseudo-tainelor din aceasta ca fiind Sfinte Taine, Biserici întregi, unele chiar cu merite deosebite, precum cea a Georgiei, care respectă timpul liturgic corect dat de calendarul iulian al Sfinţilor Părinţi de la Niceea şi care a avut tăria să se retragă din Consiliul Mondial al Bisericilor, devin la rându-le pseudo-Biserici, prigonind Ortodoxia şi osândindu-i pe creştinii care vor să o apere şi să o păstreze. Se pare că acest lucru s-a şi urmărit prin Sinodul din Creta, anume încetarea jertfei euharistice din toată lumea, fărădelege care nu se putea realiza decât prin apostazia tuturor ierarhilor Bisericii unei ţări, şi apoi a celor din toată lumea, prin menţinerea comuniunii cu aceştia. Slujitorii lui Antihrist ştiu că nu-l pot aduce pe acesta la putere atâta vreme cât creştinii sunt întăriţi cu Sfintele Taine. Sunt convins că mulţi dintre ei se vor preface indignaţi din cauza afirmaţiilor mele, dar realitatea a început să le confirme fără nici un dubiu. Evenimentele de după 16/29 octombrie 2016, care s-au succedat cu repeziciune şi ne-au luat mai întotdeauna prin surprindere, sunt o dovadă clară că în România s-a lucrat şi se lucrează din umbră cu o perfidie fără seamăn, după planuri bine stabilite, în care majoritatea situaţiilor care apar sunt prevăzute.

       Este de ajuns să ne amintim cum, prin acţiunile unor infiltraţi instruiţi dinainte să ne ”înveţe” cum să luptăm împotriva ereziei ecumeniste, dar care  au susţinut tot timpul cu bună ştiinţă aceleaşi blasfemii ca şi ecumeniştii, cum că ereticii ar putea fi în Biserică şi ar putea avea Sfinte Taine până la anatematizarea lor de către un Sinod Ecumenic, ba încă unele blasfemii şi mai mari, cum ar fi aceea că Sfintele Taine ar putea sfinţi sau întina pe cel care le ia în funcţie de cunoştinţele sale despre ecumenism şi în funcţie de preotul care le administrează, entuziasmul iniţial al multora dintre creştinii care chiar doreau să mărturisească Ortodoxia autentică a scăzut dramatic. Deoarece mulţi români au ajuns să creadă că aceste blasfemii lipsite de orice logică ar putea fi acceptate de Biserică, este necesar să facem o analiză a consecinţelor lor.

       Venită în România pe filieră grecească şi susţinută cu îndârjire de agenţi bine instruiţi de către ecumenişti, blasfemia că ereticii se află în Biserică şi au Sfinte Taine valide până când sunt anatematizaţi nominal de către un Sinod Ecumenic are ca singur scop o întârziere criminală a singurului tratament posibil în faţa molimei ecumeniste, tratament care prevede, conform Anatemei ROCOR, întreruperea imediată a oricărei comuniuni cu ereticii, şi constă nu numai în nepomenirea lor la Sfintele Slujbe ale Bisericii, ci şi în izolarea imediată şi totală faţă de ei prin nerecunoaşterea tainelor acestora ca Sfinte Taine. Este imperios necesară izolarea totală deoarece, aşa cum ne avertiza Părintele Iustinian Chira, a intra în duh ecumenist este fatal pentru un creştin. După ce, încă din noiembrie 2016, promiseseră ei înşişi un Sinod Ecumenic care să se ţină în ianuarie 2017, în care să se strângă toţi episcopii ortodocşi ai lumii ca să-i anatematizeze nominal pe toţi ecumeniştii lumii, aceşti agenţi care au făcut de minune jocurile domnului Ciobotea au tot organizat sinaxe peste sinaxe la care n-a participat vreodată vreun episcop, uneori prefăcându-se chiar că se ceartă între ei, dar neomiţând niciodată să ne acuze că tot noi, toţi cei care afirmăm cu fermitate că ereticii nu sunt în Biserică şi că nu au Sfinte Taine, suntem nişte schismatici fanatici. Avem nişte întrebări pentru ei: Cum văd ei că se vor mai ţine Sinoade Ecumenice acum când timpurile arată clar că nu mai există, ca în vechime, nici un împărat dreptcredincios care să le organizeze, şi când nu mai găsim nicăieri la vedere vreun episcop ortodox? Dacă le spunem că Biserica are Sinod în care a anatematizat atât erezia cât şi pe ereticii ecumenişti, Sinodul ROCOR din 1983, ei vin cu argumente stupide şi spun că acesta nu e valabil, fiind sinod local, că trebuie un sinod ecumenic care să anatematizeze nominal pe toţi ereticii ecumenişti, de parcă ereticul John Mott, cel care a iniţiat erezia ecumenistă, ar fi făcut parte vreodată din Biserică, sau că mai târziu ROCOR-ul a căzut şi, din cauza căderii lui de după anul 2000, nu mai este valabilă Anatema din anul 1983 când era Biserică. Întrebarea pe care  le-am adresat-o tot timpul, anume: „De ce nu ascultaţi de Anatema ROCOR?” a avut întotdeauna ca urmare garantată, în polemica dusă cu ei, refuzul unui dialog al argumentelor printr-o cenzurare totală.  

      Dar ceea ce este şi mai grav este faptul că aceşti agenţi, care sub masca opoziţiei servesc cel mai bine intereselor ecumeniştilor, au ajuns, în încercarea lor mizerabilă de a ne încredinţa că şi ereticii au Sfinte Taine, la blasfemia îngrozitoare de a susţine că cei care iau în cunoştinţă de cauză a ereziei ecumeniste astfel de ”taine” de la eretici se întinează şi îşi pierd mântuirea, în vreme ce aceia care le iau fără să cunoască nimic despre această erezie se mântuiesc. Cu alte cuvinte, după aceşti agenţi ar exista în Biserica Cea Una, din care atât ei cât şi ereticii eumenişti ar face parte, preoţi la care ne putem duce să luăm Sfinte Taine şi să ne mântuim şi preoţi la care nu putem merge să luăm Sfintele Taine pentru că ne osândim. Sau, după cum spun tot ei, există în Biserica Cea Una unii credincioşi care pot merge fără grijă să se împărtăşească cu Sfintele Taine de la toţi preoţii Ei pentru că se mântuiesc, în vreme ce alţi credincioşi pot merge numai la anumiţi preoţi ai Bisericii ca să ia Sfintele Tine pentru mântuire, iar dacă iau Sfintele Taine de la ceilaţi preoţi ai Aceleiaşi Biserici, zic ei, se întinează şi-şi pierd mântuirea. Iată ce ne oferă calul troian venit din Grecia şi bine ţesălat de aceşti trădători de Ortodoxie. Această blasfemie perfidă este combătută de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos când la Cina Cea de Taină a instituit minunea minunilor, Sfânta Taină a Euharistiei, zicând:

       „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” (Matei XXVI, 27-28)

      Scriptura ne învaţă astfel că acolo unde sunt Sfinte Taine, ele trebuie să poată fi luate de către toţi creştinii din Biserică, nu doar de către superficialii care nu ştiu, nu se interesează şi nu vor să afle nimic despre intrigile sataniceşti făcute prin erezii. Aceasta este şi demonstraţia teologică a faptului că ereticii care învaţă în Biserică erezia cu capul descoperit, adică cu documente asumate şi semnate în unanimitate, nu pot avea Sfinte Taine, căci dacă ar avea ar trebui să introducem astfel de diferenţieri atât între preoţii Bisericii, cât şi între credincioşii Ei. Ba mai mult, ar trebui să ajungem la concluzia înfiorătoare că cei care priveghează şi apără Biserica de erezii ajung să se întineze cu Sfintele Taine spre osânda lor, în vreme ce numai aceia care nu se interesează şi cărora nu le pasă încotro sunt conduşi se sfinţesc. Dar aceasta este şi doctrina ecumenistă semnată la Sinodul din Creta în care cei care priveghează şi vor să păstreze şi să apere Ortodoxia sunt vrednici de osândă.  Dacă ar fi să ne luăm după ecumenişti, ar trebui să aruncăm la coş Scriptura, Canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sinoadelor Ecumenice şi locale ale Bisericii, precum şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Ei. Dar noi n-am făcut aşa ceva; am lăsat în calendarul nostru Scriptura, Sinoadele şi Părinţii să strige în apărarea Ortodoxiei împotriva ereticilor.  Nu este de mirare că, făcându-i-se jocurile de către astfel de ”luptători” împotriva ecumenismului, domnul Ciobotea şi pseuzii săi nu s-au ostenit vreodată să acorde vreun minim de atenţie celor care au protestat împotriva impunerii ecumenismului în România şi înlocuirii samavolnice a Ortodoxiei cu o pseudo-ortodoxie ecumenistă. Toată vlaga protestatarilor a fost preluată şi anihilată de către aceşti agenţi.

    În ceea ce mă priveşte, deoarece, pentru uzul creştinilor Bisericii de catacombă am întocmit Calendarul Bisericesc pentru anul 2018 pe calendarul iulian utilizat de Sfinţii Părinţi, calendar pe care în cartea mea O piatră pentru Goliat l-am arătat a fi singurul corect atât din punct de vedere liturgic cât şi astronomic, am fost etichetat drept stilist, de parcă toţi creştinii care se folosesc de calendarul iulian ar fi stilişti. Ţin să precizez că denumirea de stilist este dată numai celor care susţin că Dumnezeu nu dă har şi Sfinte Taine ortodocşilor care folosesc calendarul îndreptat. Dacă ar fi fost să susţin această erezie care neagă iconomia lui Dumnezeu, ar fi trebuit să consider că încă n-am intrat în Biserică de la naştere şi până acum, deşi până în anul 2016 am făcut parte din BOR. Dacă aş fi făcut aşa ceva, ar fi trebuit să-mi neg tot trecutul şi Ortodoxia pe care, prin mila şi iconomia lui Dumnezeu, aici am aflat-o. Pe de altă parte, stilismul reprezintă un mare pericol: botezul stilist aplicat peste Botezul Ortodox valid din BOR-ul de dinainte de octombrie 2016 este un păcat uriaş, mai greu de vindecat decât ecumenismul însuşi. Iar intrarea în duhul stilist înseamnă implicit negarea Ortodoxiei neamului din perioada 1924-2016, Ortodoxie păstrată şi apărată în zilele folosirii calendarului îndreptat mai ales cu sângele martirilor şi mărturisitorilor din temniţele comuniste, cărora stiliştii le neagă sfinţenia. Am pus pe copertă chipul Părintelui Adrian Făgeţeanu şi icoana Părintelui Iustin Pârvu, doi sfinţi mărturisitori ai închisorilor comuniste, cu citări deosebite împotriva ecumenismului în calendarul de faţă. Eu sunt tot atât de stilist pe cât sunt şi Sfinţii Adrian şi Iustin.

      Noutatea acestui calendar faţă de cel pentru anul 2018 constă în faptul că, la fiecare zi, am pus în el citate fie din Evanghelia sau/şi Apostolul zilei, fie din Psaltirea diortosită după cea din Biblia de la 1688, fie din Profeţii sau alte cărţi ale Vechiului Testament, fie din învăţăturile Sfinţilor Părinţi sau din Canoanele Sinoadelor Bisericii, citate menite să pună în evidenţă importanţa credinţei în lupta pentru mântuire. Acum, când pentru adevăratul creştin este aproape imposibil să mai găsească un preot necontaminat de molima ecumenistă sau de alte erezii la fel de pierzătoare de suflet, din mâna căruia să fie sigur că primeşte Sfintele Taine, singura cale către mântuire a rămas păstrarea şi apărarea credinţei celei adevărate, păstrarea şi apărarea Ortodoxiei.

     Pe zi ce trece urâciunea pustiirii românilor de Sfintele Taine ale Bisericii îşi arată consecinţele din ce în ce mai tragice. Numai un popor adus în stare de letargie duhovniceasă de către cei care l-au amăgit să rămână într-o pseudo-Biserică cu pseudo-preoţi şi pseudo-Taine ar fi putut să rateze ocazia de importanţă colosală de a bara prin referendum orice posibilitate de a defini familia altfel de cum a lăsat-o Dumnezeu pe pământ. Am ajuns să cerem referendum pentru normalitate şi să ratăm. În loc să vedem cozi formate la vot de creştinii din Biserica adevărată, am văzut secţiile de votare pustii, căci ”creştinii” domnului Ciobotea au rămas acasă. Cu ce fel de taine s-or fi împărtăşit ca să ajungă să ia decizia de a lăsa larg deschisă poarta pentru legalizarea păcatelor strigătoare la cer ale ”familiilor” sodomite pe care antihristica Uniune Europeană ni le impune să le recunoaştem? Asta ca să nu mai vorbim de legea Vexler, care în anul centenarului statului român îi batjocoreşte cum nu se poate mai rău pe creştinii români. Oare vom ajunge să rostim cu frică numele Sfinţilor Iustin Pârvu, Adrian Făgeţeanu, Valeriu Gafencu sau Ilie Lăcătuşu? Oare nu mai avem voie să spunem că evreii L-au răstignit pe Domnul nostru Iisus Hristos? Va trebui oare să cenzurăm şi Sfânta Scriptură în care este scris negru pe alb că aşa au stat lucrurile? Se pare că domnul Ciobotea s-a îngrijit din timp de acest aspect în legătură cu Prohodul Domnului, trasformându-l prin cenzurare   într-un pseudo-Prohod. Acum, ca batjocorirea românilor să fie absolută, după ce a aruncat un neam în moarte duhovnicească prin ecumenism, se îngrijeşte cu râvnă să-i termine şi monumentul funerar, o catedrală faraonică. 

       Un creştin adevărat nu poate să nu observe că impunerea acestei nelegiuiri duhovniceşti a ecumenismului, care s-a petrecut în urmă cu doi ani, a deschis larg poarta unor impuneri de fărădelegi concrete care urmează a fi legalizate. Un popor ucis duhovniceşte prin ecumenism şi care trăieşte întru toate o pseudo-viaţă în loc de viaţa întru Hristos, va accepta fără să crâcnească toate silniciile, culminând cu obligativitatea pecetluirii de facto cu pecetea lui Antihrist. Şi atunci care este viaţa creştinului adevărat în astfel de vremuri? Noi, creştinii care suntem deja sub osânda fiarei ecumeniste vedem cum cercul libertăţii noastre duhovniceşti se restrânge pe zi ce trece. Suntem înconjuraţi de o sumedenie de curse care ni se întind la tot pasul, doar-doar vom cădea în duhul ereticilor. Cum scăpăm din ele? Numai cu ajutorul lui Dumnezeu, păstrându-ne şi apărându-ne credinţa în El, adică Ortodoxia. Tocmai de aceea am pus foarte multe fragmente din Psaltire în calendarul pe care l-am întocmit, căci creştinul de astăzi este în situaţia lui David cel hăituit de vrăjmaşi, iar acesta a scăpat de cei care-i urmăreau sufletul numai prin ajutorul dat de Domnul pentru credinţa sa puternică în El. Psalmii, pe care pseudo-creştinii ecumenişti îi citesc spre propria lor osândă dacă o fac, sunt pentru creştinul de astăzi, mai mult decât oricând, un elixir întăritor în credinţa şi răbdarea de care are nevoie până ce va trece timpul puterii îngăduite de Dumnezeu fiarei ecumeniste ca să grăiască semeţii şi hule (Apocalipsa XIII, 5). Cei doi ani care au trecut de când se grăiesc în mod oficial aceste semeţii şi hule şi în care nu am văzut nici un minciuno-episcop ecumenist să încerce să se întoarcă înapoi în Biserică prin lepădare publică de erezia lui, mi-au întărit convingerea în adevărul Scripturii care ne spune, prin gura Apostolului, că: „(...) este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură. Ţarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei şi rodeşte iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu; dar dacă aduce spini şi ciulini, se face netrebnică şi blestemul îi stă aproape iar la urmă focul o aşteaptă.” (Evrei VI, 4-8)

     Scriptura ne învaţă că nu trebuie să mai sperăm cumva la revenirea la credinţă a vreunuia dintre episcopii BOR care au ales calea ecumenistă, căci pocăinţa este străină ecumenismului. Ei vor rămâne în continuare în     pseudo-Biserica lor laodiceeană, căldicică şi nemântuitoare, al cărei duh Domnul îl va vărsa cu scârbă.

      Dar ce trebuie să facem noi creştinii aflaţi sub osânda acestor vărsaţi din gura Domnului? Ne învaţă tot Domnul nostru Iisus Hristos prin mesajul Său către Biserica din Filadelfia, Biserica celor cu adevărat credincioşi ai Săi. E prea frumos şi prea se potriveşte cu vremea de acum ca să nu-l redăm în totalitate:

      „Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel Care are cheia lui David, Cel Care deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide: Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu. Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit. Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei care locuiesc pe pământ. Vin curând; ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta.” (Apocalipsa III, 7-11)

      Noi, creştinii vremurilor din urmă, deşi avem putere mică pentru că nu mai găsim la îndemână Sfinte Taine ca să creştem duhovniceşte la nivelul Sfinţilor Bisericii, încă mai avem în casele noastre Scriptura şi Sfinţii Părinţi care ne învaţă dreapta credinţă. Ortodoxia este uşa pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat-o deschisă în acest ceas al încercării. Avem Ortodoxia şi, ca să ne mântuim, trebuie să o ţinem, adică să o păzim. Chiar dacă suntem osândiţi de către ecumenişti, dacă păstrăm şi apărăm cu sfinţenie cununa  Ortodoxiei noastre, nimeni dintre cei din această sinagogă a satanei nu va putea să ne-o fure, căci Domnul este cu noi.

Theodor Leontescu

Octombrie, 2018

Cei care doriți Calendarul sub formă de carte, trimiteți un email la adresa: glasulstramosesc2017@gmail.com până la data de 8 noiembrie 2018.

Citiți vă rog și:

Întoarcerea în timpul sfânt. Calendar Bisericesc pentru anul 2018

Categorie: Calendarul Iulian | Vizualizări: 1625 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 4.2/4
Total comentarii : 2
avatar
0 Spam
1 Parasca Neolia • 5:19 PM, 2018-11-06
Vreau calendar . cum sa fac ?
avatar
0
2 Gabriel • 6:45 PM, 2018-11-06
Doamne ajuta.
Asa cum scrie si in articol, trimiteti un email la glasulstramosesc2017@gmail.com pana joi 8 noiembrie.
avatar