Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2019 » August » 23 » Maica Domnului, nădejdea şi ocrotitoarea creştinilor. Calendar Bisericesc pentru anul 2020
3:45 PM
Maica Domnului, nădejdea şi ocrotitoarea creştinilor. Calendar Bisericesc pentru anul 2020

 

Cuvânt înainte

     Am închinat Maicii Domnului Calendarul Bisericesc pentru anul 2020, pentru a oferi credinciosului creştin o nouă pavăză împotriva ereziei ecumeniste, erezie prin care se urmăreşte în modul cel mai perfid desfiinţarea Bisericii prin scoaterea în afara legii a Ortodoxiei Ei. În Calendarul Bisericesc pentru anul 2019 am ţinut în mod deosebit să arătăm importanţa esenţială a credinţei ortodoxe pentru mântuire, căutând, prin citările zilnice din Sfânta Scriptură, din Sfintele Canoane ale Bisericii şi din scrierile Sfinţilor Ei Părinţi, să argumentăm că în afara dreptei credinţe şi a dreptei slăviri a lui Dumnezeu, adică în afara Ortodoxiei, nu există vreun alt fel de Biserică, vreun alt fel de creştinism şi nici vreo altfel de credincioşie adevărată a omului faţă de Dumnezeu sau vreo altă cale de mântuire lăsată omului de către Dumnezeu. Iar Biserica a fost aproape pustiită în urma adunării trădătorilor Ei în Creta. Ereticii ecumenişti, arătaţi la vedere prin documentele semnate în Creta, au scos Ortodoxia Bisericii în afara legii, trimiţând Biserica în catacombă. Canoanele Bisericii ne spun însă că ereticii dovediţi nu se pot afla în Biserică, nu pot afla har în faţa lui Dumnezeu şi nu pot avea nici Sfinte Taine. Iar situaţia la care s-a ajuns este următoarea: Biserica dreptslăvitoare nu mai are biserici, acestea fiind acaparate de eretici, iar bisericile ereticilor, unele chiar făloase şi nou împodobite, nu fac cu nici un chip parte din Biserica dreptslăvitoare. Duhul satanic ecumenist care a cuprins lumea astupă ochi şi urechi, ca sufletul să nu mai vadă silniciile şi să nu mai audă blasfemiile care se nasc din această panerezie. Zilele sunt din ce în ce mai rele, iar creştinii care îndrăznesc să păstreze şi să trăiască Ortodoxia Bisericii sunt din ce în ce mai puţini. Ispitele care se abat asupra noastră, a celor care încă mai ducem această luptă, sunt din ce în ce mai mari şi suntem conştienţi că fără ajutor din partea lui Dumnezeu nu vom izbândi. Iată de ce am alergat şi am îngenuncheat la Maica Domnului cerându-i Ei ajutorul. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cea mai mare mijlocitoare a creştinilor în faţa Domnului nostru Iisus Hristos şi, alături de credinţa noastră ortodoxă, rugăciunile Ei pentru ajutorarea noastră sunt cea mai bună pavăză în lupta pe care o ducem. Astfel, ne-am gândit ca în fiecare zi din an să-l înarmăm pe creştinul care doreşte să se folosească de Calendarul Bisericesc pentru anul 2020 cu cel puţin o icoană în care este înfăţişată Maica Domnului, pentru ca acesta să-şi amintească să ceară, prin rugăciune smerită dar arzătoare către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ajutorul de care avem neapărată nevoie ca să răzbim spre mântuire prin aceste vremuri de sfârşit de lume.

       Cum era şi firesc, am început elaborarea acestui calendar căutând mai întâi icoanele Maicii Domnului care au dată de prăznuire. Din acest punct de vedere, Rusia pravoslavnică de dinainte de teroarea bolşevică şi de apostazia serghianistă era ţara în care icoana Presfintei Născătoare de Dumnezeu se afla la cea mai mare cinstire, prin multitudinea tipurilor de icoane făcătoare de minuni sărbătorite anual. În Rusia pravoslavnică, rugăciunile în faţa icoanelor Maicii Domnului erau urmate de minuni care nu numai că se petreceau adesea, ci erau şi consemnate de către mai marii Bisericii care stabileau date de prăznuire anuală a icoanelor legate de zilele săvârşirii minunilor. Am constatat, însă, că o mare parte a icoanelor Maicii Domnului făcătoare de minuni prăznuite în Rusia, deşi au o istorie veche, au reprezentări recente, deoarece icoanele originale vechi nu se mai găsesc. În timpul perioadei comuniste ele au fost distruse sau furate. Icoanele originale ale Maicii Domnului, pe care Biserica Rusă le prăznuia ca făcătoare de minuni, dar care astăzi nu se mai găsesc, sunt dovada cea mai concludentă a ceea ce a însemnat scoaterea Ortodoxiei Bisericii poporului rus în afara legii, atât de către bolşevici cât şi de către clerul condus de Serghie Stragorodsky prin compromisul cedării Bisericii în mâinile comuniştilor. În conştiinţa creştinului, Ortodoxia Bisericii înseamnă, mai presus de toate, o nădejde în harul lui Dumnezeu în vederea obţinerii vieţii celei cereşti şi veşnice întru mântuirea sufletului. Or slujitorii fiarei roşii, prin distrugerea icoanei ca sursă de ajutor ceresc şi amăgirea oamenilor cu minciuna paradisului terestru (care în realitate s-a dovedit un regat al terorii împânzit de lagărele Gulagului sovietic), tocmai această nădejde au căutat să o nimicească. Cine doreşte să afle cu adevărat ce s-a petrecut cu Ortodoxia în URSS, nu are decât să cerceteze istoria icoanelor vechi care s-au pierdut. Numai aşa se va convinge, poate, că fără condamnarea oficială a ereziei serghianiste (care susţinea că bucuriile şi tristeţile slujitorilor lui Antihrist care urmăreau să distrugă Biserica ar fi putut fi şi bucuriile şi tristeţile creştinilor), în Rusia nu va mai putea fi niciodată Ortodoxie la vedere, ci doar în catacombă. Din Rusia, sângele milioanelor de mucenici creştini omorâţi pentru faptul că nu au renunţat la Ortodoxia autentică strigă şi-i învinuieşte pe toţi cei care, prin tăcerea lor, i-au acceptat şi îi acceptă ca Biserică (ceea ce nu sunt!) pe urmaşii lui Serghie.

     Chiar dacă fenomenul are loc la o scară mai mică decât în Rusia, o altă ţară ortodoxă în care icoanele Maicii Domnului făcătoare de minuni au date de prăznuire este Grecia. Aici sunt prăznuite cu precădere icoanele Maicii Domnului făcătoare de minuni din Muntele Athos şi am inclus în calendarul nostru o parte importantă din sărbătorile anuale închinate icoanelor din Grecia ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, între care străluceşte ziua de 12 iulie închinată prăznuirii icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa”, de provenienţă românească. Deşi n-a trecut printr-o prigoană a comuniştilor de amploarea celei din Rusia, nu trebuie să uităm că, în Grecia, icoana Maicii Domnului a avut de înfruntat atât dezastrul iconoclasmului din perioada bizantină, cât şi barbaria turcilor de după căderea Constantinopolului.

     În calendarul nostru am găsit loc, chiar dacă mai restrâns, atât pentru icoane din ţări recunoscute ale Ortodoxiei precum Serbia, Georgia, Cipru şi Bulgaria, cât şi pentru renumite icoane ortodoxe ale Maicii Domnului aflate în prezent la papistaşi, precum „Salus populi romani” sau „Madona neagră” din Czestochowa, a căror pictare a fost atribuită Sfântului Evanghelist Luca.

     O situaţie cu totul aparte găsim în România. Spre deosebire de Rusia şi Grecia, în România nu sunt stabilite zile de sărbătorire ale icoanelor Maicii Domnului, cu excepţia icoanei Maicii Domnului „Lidianca” de la Mănăstirea Neamţ, a cărei prăznuire se face pe 26 iulie, şi a altor câtorva prăznuiri izolate. Cu toate acestea, putem afirma fără dubiu că România este ţara în care se află cele mai multe icoane ortodoxe originale din lume, datând din secolele XVI-XIX. În Muntenia şi Moldova, în aproape orice biserică de parohie construită între secolele XVII-XIX şi care îşi păstrează încă până astăzi funcţionalitatea se poate găsi icoana împărătească originală a Maicii Domnului. Cât despre Transilvania, în ciuda prigoanei uniate, icoanele originale ale Maicii Domnului au supravieţuit miraculos, asemenea celei de la biserica de lemn din Urisiu de Jos, dând seama despre puternica rădăcină românească de pe aceste plaiuri, dar mai ales despre credinţa ortodoxă nezdruncinată a adevăraţilor creştini transilvăneni.

    Astfel, am reuşit să completez cu icoane, cu preponderenţă din Rusia şi Grecia, jumătate din zilele calendarului dedicat icoanelor Maicii Domnului, iar cealaltă jumătate am completat-o cu icoane originale româneşti ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, icoane cărora le-am alocat ziua fie după hramul bisericii în care se găsesc, fie după cum le-am aflat şi mi-au fost la îndemână.

     În România, numeroasele icoane originale vechi ale Maicii Domnul, care încă mai pot fi găsite, dau seamă şi de faptul că, spre deosebire de Rusia, în ciuda perioadei comuniste în care, prin decrete abuzive ale puterii de stat, câteva zeci de biserici, mai ales din Bucureşti, au fost demolate sau translatate de pe locul lor iniţial, sau o bună parte dintre monahi şi monahii au fost daţi afară din mănăstiri (printre aceştia şi primul meu duhovnic, Părintele de luminoasă amintire Ioasaf Popa), cine dorea să afle, să păstreze şi să practice Ortodoxia credinţei strămoşeşti, aşa cum ne mărturisea însuşi Părintele, nu era împiedicat de nimeni să o facă. Ba chiar, spre deosebire de URSS unde comuniştii au făcut prăpăd în Biserică, în România, prin decretul din 1948 care interzicea cultul greco-catolic, comuniştii au retrocedat Bisericii proprietăţile luate cu forţa de uniaţi. La noi toate abuzurile comuniştilor – deşi de necontestat – considerăm că nu au fost la fel de grave ca trecerea, în anul 1924, la calendarul papistăşesc greşit de factură astrologică. Iar criteriul cel mai important după care ne ghidăm când afirmăm că în Biserica Română au fost totuşi, prin pogorământ, har şi Sfinte Taine tocmai acesta este: cine dorea să trăiască creştineşte, conform Ortodoxiei autentice, găsea încă, în mod oficial, posibilitatea să o facă fără nici o ameninţare sau împiedicare din partea cuiva.

     Iată, însă, că după sinodul tâlhăresc din Creta, ale cărui documente eretice au fost semnate de toţi ierarhii participanţi din România, şi ale cărui hotărâri au fost legiferate în 16/29 octombrie 2016 prin şedinţa întregului sinod al Bisericii Ortodoxe Române de atunci, acest criteriu nu mai poate fi aplicabil. De ce? Pentru că Ortodoxia autentică a fost scoasă în afara legii şi cei care încearcă să o apere şi să o păstreze suferă consecinţe imediate. Preoţii care, încercând să apere Ortodoxia, refuză, conform canoanelor Bisericii, să-i pomenească pe ierarhii eretici sunt imediat caterisiţi şi daţi afară din parohii, monahii care nu participă la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii eretici sunt imediat depuşi din călugărie şi daţi afară din mănăstiri, iar mirenii care obiectează ceva la aceste slujbe sunt imediat scoşi afară din biserici. Ierarhii ecumenişti sunt mult mai toleranţi faţă de confraţii lor dovediţi homosexuali, cărora le oferă adăpost şi trai liniştit în locuri ascunse de ochii lumii, decât faţă de preoţii, monahii şi mirenii care vor să apere Ortodoxia.

     Ereticii ecumenişti nu au dreptarul Adevărului absolut care este Hristos Cel al Ortodoxiei, nu consideră Biserica Cea Una ca fiind Palatul Miresei Celei neprihănite a Mirelui Hristos. Ei practică un soi de relativism religios şi cred, asemenea lui Pilat din Pont, că adevărul este ceva relativ ce ar putea fi găsit în “zestrea” lor de erezii reunite, şi nicidecum Acel Cineva absolut revelat în Persoana Domnului nostru Iisus Hristos, Adevăr la Care se poate ajunge numai prin uşa cea strâmtă a Ortodoxiei Bisericii Celei Una. Şi dacă mai sunt încă creştini care apără Biserica Cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, Biserică văzută ca omogenă datorită Ortodoxiei Ei care este credinţa în Hristos ca Adevăr absolut, aceştia, în viziunea ecumeniştilor, sunt schismatici şi fanatici, vrednici de osândă tocmai pentru că sunt singurii care nu vor să aibă nimic de a face cu pseudo-Biserica clădită pe conglomeratul ecumenist.

        Ar trebui să ne gândim bine la faptul că includerea Ortodoxiei în conglomeratul ecumenist este imposibilă, căci dacă s-ar face aşa ceva Ortodoxia ar înceta să mai existe. Cum ar putea Biserica Cea Una, Sfântă şi Ortodoxă, Mireasa şi Unicul Trup al lui Hristos, să fiinţeze în frăţietate cu cei care, prin hulele şi ereziile lor, Îi batjocoresc pe Domnul Iisus Hristos şi pe Preasfânta Sa Maică? Cum ar putea ortodocşii iubitori de icoane dreptslăvitoare ale Maicii Domnului să se împace cu papistaşii care o scot pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu din rândul oamenilor şi fac din ea un dumnezeu, prin dogme nemântuitoare ca Imaculata Concepţie, Înălţarea la Cer prin propriile forţe, sau Co-Mântuitoare împreună cu Hristos, dogme impuse de papii lor “infailibili”, sau cu protestanţii care nu-i cinstesc icoanele şi o batjocoresc pe Preacurata Fecioară negându-i virtutea esenţială, anume pururea-fecioria? Oare cum ar vedea Domnul nostru alăturarea ortodocşilor, adică a creştinilor, de aceşti eretici batjocoritori ai Lui, ai Maicii Sale, şi ai Înseşi Bisericii?

      Diferenţele esenţiale, ireconciliabile, dintre gândirea creştinească şi gândirea ereticilor ecumenişti sunt scoase cel mai bine în evidenţă în textul concluziv, anume alineatul 24 din partea a VI-a, inclusiv fraza de încheiere a documentelor sinodului acestor trădători ai Ortodoxiei:    

      «24. Biserica Ortodoxă este conştientă de faptul că mişcarea pentru restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi, pentru a răspunde noilor situaţii şi pentru a face faţă noilor provocări ale lumii contemporane. Este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea creştină divizată, pe baza tradiţiei apostolice şi a credinţei sale.

    Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca să se apropie ziua în care Domnul va împlini speranţa Bisericilor Ortodoxe şi „va fi o turmă şi un păstor“ (Ioan 10,16).»

      Deşi Scriptura ne spune că „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.” (Evrei 13, 8), ereticii ecumenişti afirmă, arogându-şi dreptul de a vorbi în numele Bisericii, că există noi situaţii şi noi provocări care determină noi forme ale mişcării pentru “restaurarea unităţii creştinilor”. Orice creştin ar trebui, însă, să observe non-sensul acestei declaraţii ecumeniste făcute în numele Bisericii, declaraţie care, prin scopul ei renovaţionist, se aseamănă mai degrabă celei masonice de „Novo Ordo Seclorum” (Nouă Ordine Mondială). A declara pierderea unităţii creştinilor este echivalent cu a declara pierderea unităţii Bisericii, iar dacă Biserica şi-a pierdut unitatea, înseamnă că din acel moment Ea a încetat să mai existe ca Biserica Cea Una, atribut esenţial şi primul dintre atributele Bisericii mărturisit la Crez. Cu alte cuvinte, prin afirmarea ereziei “restaurării unităţii creştinilor”, ereticii ecumenişti nu urmăresc altceva decât să dea un atac nimicitor împotriva Bisericii Înseşi, negându-I unitatea şi prin urmare existenţa. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune, însă, prin glasul Sfintei Evanghelii, că pe temelia mărturisirii lui Petru, prin care acesta Îl recunoscuse ca Hristos, Fiu al lui Dumnezeu Celui viu: „voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” (Matei 16, 18)

     Prin urmare, dacă Biserica nu va fi biruită de porţile iadului, Ea există de la Cincizecime şi până acum ca Biserica Cea Una, adică Biserica Ortodoxiei, şi nu are nevoie să se unească cu nici o erezie pentru a exista. Mai mult, teza “restaurării unităţii creştinilor” distruge în mod perfid şi celelalte atribute esenţiale ale Bisericii, care izvorăsc din permanenta Sa Unime. Sfinţenia Bisericii este Una şi este dată de Sfântul Duh, dar papistaşii şi protestanţii care Îl hulesc pe Sfântul Duh prin erezia Filioque, dovedindu-se eretici pneumatomahi, s-au rupt de mult de această sfinţenie concretizată în Sfintele Ei Taine, îndeosebi în cinstitele daruri de pâine şi vin prefăcute de Însuşi Sfântul Duh în Sfânta Împărtăşanie. Sobornicitatea Bisericii este Una şi este reprezentată de sobornicitatea Sfinţilor Ei Părinţi, care, insuflaţi de Sfântul Duh, I-au hotărât dogmele şi canoanele Ei mântuitoare în cadrul Sinoadelor Ecumenice şi locale, şi nicidecum a papilor care au decretat ex-cathedra dogme absurde şi nemântuitoare, sau a protestanţilor care, după îndemnul ereticului Luther, interpretează, asemenea papei, Scriptura fiecare după cum îi taie capul, călcând în picioare sobornicitatea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Apostolicitatea Bisericii este Una şi rezidă din unitatea şi Ortodoxia învăţăturii despre Domnul nostru Iisus Hristos, apostolicitate din care ereticii Ortodoxomahi, papistaşi sau protestanţi, au căzut de mult. Răspunsul creştinesc la această provocare a “restaurării unităţii creştinilor” este însăşi mărturisirea Bisericii Celei Una de la înfiinţarea Ei de la Cincizecime şi până astăzi, prin mărturisirea Ortodoxiei Ei, a Unităţii Ei care nu a fost nicidecum ştirbită vreodată, Biserică în care au fost de la început toţi creştinii, nefiind niciodată nevoie de nici un fel de “restaurare”. Spre deosebire de ereticii ecumenişti, noi, creştinii Bisericii, mărturisim răspicat, prin Ortodoxia noastră, că lumea creştină nu a fost niciodată divizată, iar cei care îşi arogă denumirea de creştini non-ortodocşi sunt eretici. Nădejdea noastră, a creştinilor, stă numai în Ortodoxia noastră şi este îndeplinită prin intermediul Bisericii Celei Una, Cea a Ortodoxiei, care există continuu de la Cincizecime şi până astăzi şi în Care de atunci până astăzi este deja o singură turmă şi Un Singur Păstor, Domnul nostru Iisus Hristos, Acelaşi ieri şi azi şi în veci.

    Când ecumeniştii afirmă că creştinii trebuie «să lucreze în comun astfel ca să se apropie ziua în care Domnul va împlini speranţa Bisericilor Ortodoxe şi „va fi o turmă şi un păstor“» ei spun o mare minciună şi o uriaşă erezie, negând apostolicitatea Bisericii şi interpretând Scriptura trunchiat şi greşit, după cum le convine lor, la fel cum fac sectarii.

     Pentru a interpreta corect versetul scripturistic de la Ioan 10, 16, acesta trebuie analizat în totalitate, nu trunchiat:

     „Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.

     Aici, Domnul Iisus Hristos se adresa Apostolilor pe care-i trimisese să propovăduiască Evanghelia numai poporului evreu, după cum ne spune însăşi Scriptura de la Matei 10, 5-6:

     „Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel.

     Prin urmare, este limpede că oile care nu erau din staulul israelit erau cele din staulul neamurilor, care au auzit şi au primit glasul Domnului. Şi, începând cu botezul sutaşului Corneliu, dar mai ales prin propovăduirea credinţei ortodoxe de către Sfântul Apostol Pavel, acestea s-au reunit cu oile din staulul israelit, care au primit propovăduirea tuturor celorlaltor Apostoli, devenind o turmă unică. Condusă de Acelaşi Păstor, Domnul Iisus Hristos, întreaga turmă se află în Biserica Cea Una, cea de la Cincizecime. Vorbind despre deja înfăptuita unitate a creştinilor, Sfântul Apostol Pavel spune:

    „Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.“ (Galateni 3, 25-28)

     Aşadar, Cuvântul Domnului despre o singură turmă păstorită de un singur păstor, El Însuşi, s-a împlinit încă din timpul propovăduirii Apostolilor, este viu şi lucrător, şi nu este nicidecum un proiect de viitor, un deziderat, aşa cum sugerează în mod perfid ecumeniştii.

      Iar cine doreşte să intre în turma creştinilor păstorită de Domnul Iisus Hristos, nu are decât să se lepede de erezii. Faţă de eretici, noi, creştinii, avem doar îndatorirea de a mărturisi Ortodoxia Bisericii prin învăţătura de credinţă şi prin fapte, nicidecum de a ne tocmi cu ei prin dialog. În Biserică, chiar dacă turma este mică, se intră numai pe uşa Ortodoxiei mărturisite până la ultima cirtă. „Haeretici christiani esse non possunt! Ereticii nu pot fi creştini! Această afirmaţie (care îi aparţine lui Tertulian, mentorul Sfântului Ciprian al Cartaginei, Sfânt care a fost poate cel mai înfocat luptător împotriva ereticilor de dinaintea sinoadelor ecumenice) este mărturisirea Bisericii primare Înseşi. Şi nefiind creştini, ereticii nu se pot afla în Biserică. Cine afirmă că ereticii se pot afla în Biserică şi că au har şi Sfinte Taine este el însuşi eretic.

       Prin trădarea Ortodoxiei făcută de ierarhi, urmată de cea a preoţilor, monahilor şi mirenilor care acceptă erezia ecumenistă prin pomenirea publică de la slujbele lor a apostaţilor, toţi aceştia au ajuns într-o stare mult mai de plâns decât lapsii, adică cei căzuţi ca urmare a închinării la idoli din vremea Bisericii primare, în care Biserica era de catacombă şi însuşi faptul de a fi creştin aducea încercarea muceniciei. Mulţi dintre cei căzuţi de atunci jertfeau la idoli de frica morţii şi ca urmare a chinurilor insuportabile la care erau supuşi; astăzi, însă, toţi cei care acceptă să se închine la idolii ecumenismului prin acceptarea acestei erezii, o fac din pură laşitate, micime sufletească sau nepăsare, pentru că nimeni nu le ameninţă viaţa. Pentru ei, Hristos este mult mai puţin important decât agoniseala din pseudo-parohie, în cazul pseudo-preoţilor, de traiul liniştit de la pseudo-mănăstire, în cazul pseudo-monahilor, sau de lipsirea de pseudo-slujbele ecumeniste şi de pseudo-Tainele săvârşite în pseudo-biserici, în cazul mirenilor ecumenişti. Aceştia, care L-au vândut pe Domnul pentru pentru confortul lor lumesc, adică cel mai ieftin posibil, sunt lucrătorii fărădelegii ecumeniste, surzi la cuvintele Scripturii, prin care Domnul Iisus Hristos ne avertizează:

       „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am prorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.” (Matei VII,13-23)

      De parcă nu ar fi fost suficient răul făcut de ierarhii apostaţi, cu timpul se adânceşte şi răul teribil făcut de cripto-ecumeniştii pe care am ajuns să îi recunoaştem uşor după fărădelegea lucrării lor. În ciuda protestului de faţadă, ei sunt cei mai vajnici predicatori ai ereziei ecumeniste, a cărei esenţă este aceea de a susţine că ereticii se află în Biserică şi că pot săvârşi Sfintele Taine. Cripto-ecumeniştii nu ostenesc să trâmbiţeze pe portalurile lor că srl-ul ecumenist al lui Dan Ilie Ciobotea ar fi Biserica, susţinând că ereticii ecumenişti sunt în Biserică până la anatematizarea lor nominală de către un sinod ecumenic, de parcă până la sinoadele ecumenice Biserica nu i-ar fi cunoscut şi nu i-ar fi îndepărtat niciodată din trupul Ei pe eretici. Pentru cripto-ecumenişti nu mai există sinoadele locale ţinute de urgenţa împrejurărilor, prin care s-au anatematizat atât erezia cât şi ereticii, precum cele din vechime, de dinainte de sinoadele ecumenice, sau precum Sinodul ROCOR din contemporaneitate, în care, prin textul perfect al anatemei redactate de Sfântul Filaret de New York, Biserica a recunoscut şi îndepărtat din Ea nu numai erezia ecumenistă şi pe ereticii făţiş ecumenişti, ci şi pe ereticii cripto-ecumenişti care recunosc ca valide botezul şi euharistia celor dintâi. Domnul ne-a spus să priveghem, că El vine curând. Cripto-ecumeniştii ne spun să dormităm liniştiţi în pseudo-Ortodoxia creată de aceşti ierarhi eretici până când se vor strânge toţi ierarhii ortodocşi din lume ca să dea anatema ecumenismul. „Toţi ierarhii ortodocşi din lume” - oare câţi mai sunt aceştia? ROCOR-ul a reuşit să adune, în 1983, 14 ierarhi pe atunci ortodocşi, cripto-ecumeniştii nu au reuşit să aducă la sinaxele lor nici măcar unul. Dacă nu recunosc Sinodul ROCOR ca fiind al Bisericii, iar acum cu atât mai puţin sunt create condiţiile de întrunire a tuturor ierarhilor cu adevărat ortodocşi din lume, care sunt “criteriile”, după care vor “recunoaşte” vreun sinod ca fiind ecumenic? Erezia ecumenistă a fost asemenea unui tâlhar care a lovit cu cuţitul în inima victimei, iar cripto-ecumeniştii au fost cei care, atunci când muribundul mai putea fi salvat prin intervenţie de urgenţă, au amânat în mod criminal aplicarea intervenţiei salvatoare sub pretextul întrunirii unei comisii speciale a tuturor medicilor din lume pentru punerea diagnosticului. Oare când Îl vor vedea pe Domnul venind înainte de ţinerea utopicului lor sinod ecumenic, şi când, după dreapta Lui judecată, poate se vor trezi în gheena focului, aceşti şi ei lupi în piele de oaie vor mai predica necesitatea întrunirii vreunui sinod  care, prin hotărâre luată în unanimitate, să-i scoată de acolo nominal?

    În România, pe măsura scurgerii timpului de la impunerea ca “religie” a ereziei semnate în Creta, lipsirea românilor de Sfintele Taine, mai cu seamă de Sfânta Euharistie, îşi arată consecinţele. În 2015, când încă mai erau Sfinte Taine în BOR, românii au reuşit, la îndemnul Bisericii, să strângă uşor semnăturile necesare în vederea solicitării organizării referendumului pentru definirea familiei ca având la bază unirea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, aşa cum a lăsat-o Dumnezeu pe pământ. A fost pentru prima oară în România când credincioşii Bisericii au impus în mod legal statului să se supună unei cerinţe creştineşti. În 2018, otrăviţi cu “tainele” pseudo-Bisericii ecumeniste şi întraţi în duhul acestei erezii, deşi au avut timp berechet la dispoziţie, românii n-au mai catadicsit să vină la vot în număr suficient de mare ca să ducă la bun sfârşit acţiunea salutară iniţiată. Astfel, prin nepăsarea lor criminală care a dus la invalidarea referendumului, au deschis larg poarta legii pentru acceptarea familiilor sodomite şi lesbiene în ţara noastră. Faptul că ereticul papă Bergoglio a venit în România să-i “beatifice” pe urmaşii uniaţilor, torţionari ai creştinilor din Transilvania, nu l-a deranjat cu nimic pe ereticul pseudo-patriarh Ciobotea care, din contră, şi-a dat acceptul pentru această mârşăvie strigătoare la cer printr-o “rugăciune” în comun cu acest papă în “catedrala” trădării neamului, în văzul şi cu participarea românilor “anesteziaţi” de “tainele” ecumeniste. Sfinţii Mucenici transilvăneni, dintre care îi amintim pe Nicolae Oprea din Sălişte, pe ieromonahul Visarion Sarai şi pe preoţii Moise Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş, cei cărora le-au putrezit oasele în închisoarea austriacă Kuffstein pentru îndrăzneala lor de a păstra şi apăra Ortodoxia autentică, se răsucesc în gropile lor numai de Domnul ştiute.

      Devine din ce în ce mai clar că neamul românesc, căzut în erezie în masă prin “împărtăşirea” cu tainele ecumeniştilor, a început să accepte orice nelegiuire fără să crâcnească şi fără să mai caute cauze pentru ceea ce se petrece. Certarea lui Dumnezeu cu tornade, grindină, furtuni violente şi inundaţii pentru neluarea de atitudine faţă de trădarea Ortodoxiei, este pusă pe seama explicaţiei oficiale tâmpe a încălzirii globale. Prin lipsa ierarhilor şi preoţilor ortodocşi, etapele intermediare care duc spre pecetluirea cu pecetea lui Antihrist, cum ar fi acceptarea documentelor de identitate biometrice cu cip, tehnologia 5G, desfiinţarea banilor şi obligativitatea cardurilor bancare, vor fi primite fără nici o împotrivire de către românii lipsiţi de Sfânta Euharistie.

      Astfel de vremuri grele ne aşteaptă, aşa cum este scris, iar creştinii de catacombă ai României au nevoie ca de aer de ajutorul şi ocrotirea Maicii Domnului, căci numai ea mai poate mijloci ca Domnul să nu verse din gura Sa acest neam căzut în mod oficial, începând cu data de 16/29 octombrie 2016, în erezia ecumenistă. Timpul arată că, deşi s-ar putea întoarce în Biserică prin pocăinţă sinceră, anatematizarea ereziei şi credinţă Ortodoxă mărturisită public, toate acestea constituind, în faţa lui Dumnezeu, garanţia pentru chiar pogorământul revenirii la starea de dinainte de cădere, pseudo-ierarhii,  pseudo-preoţii, pseudo-monahii şi pseudo-credincioşii mireni din România au rămas neclintiţi de aproape trei ani în duhul antihristic al ecumenismului. În viziunea lor iubiristă pentru “fraţii” non-ortodocşi, ei au lepădat cu totul exemplul iubirii Sfinţilor pentru Domnul nostru Iisus Hristos, Sfinţi care au suferit nevoinţe, prigoane şi mucenicie pentru apărarea Ortodoxiei.

       Mărturisesc că nu ştiam cum să îmi închei munca la acest calendar. Când am terminat partea de text, mă frământam cum să-i ilustrez coperta din faţă. Mă gândeam să folosesc un colaj cu numeroasele icoane din România ale Maicii Domnului care au lăcrimat între anii 1990-2016, dându-ne încă de pe atunci semne de foarte mare primejdie. Însă un credincios creştin mi-a trimis icoana pe care o comandase spre pictare în urma unei viziuni recente avute în legătură cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Când am văzut-o, am constatat că icoana are un mesaj foarte puternic şi potrivit cu scopul acestui Calendar Bisericesc, astfel că nu am ezitat să ilustrez cu ea coperta din faţă, lăsând colajul cu icoane ale Maicii Domnului care au lăcrimat pentru coperta din spate.

       În această icoană, care ilustrează atât versetele din Apocalipsa VI, 9-11[1] (în care sufletele sfinţilor mucenici înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu, adică pentru Ortodoxie, Îl roagă pe Domnul să vină ca să facă Dreapta Judecată), cât şi răspunsul dat de către Domnul (Apocalipsa XXII,12-15[2]), Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ocupă un loc central. Prezenţa paradoxală a Maicii Domnului cu Sfântul ei Acoperământ, ca chezaşă a milostivirii Domnului, în centrul unei icoane care este prevestitoare a zilei Judecăţii de Apoi, cea a dreptei mânii a Domnului, este impresionantă, dătătoare de nădejde pentru creştinii acestor vremuri de sfârşit de lume, şi, întărită de cuvintele din rama icoanei, îndeamnă la pocăinţă. De altfel, fratele creştin care mi-a trimis icoana mi-a spus că aceasta poartă numele de „Icoana Maicii Domnului a Atotmilostivirii lui Dumnezeu”. Sincer să fiu, atunci când am auzit-o prima dată, denumirea mi s-a părut cam pompoasă, dar atunci când am analizat cu atenţie elementele icoanei mi-am dat seama că ea este întru-totul potrivită. În aceste vremuri, Atotmilostivirea dumnezeiască poate fi cerută cu o singură condiţie: cea a dreptei credinţei, a Ortodoxiei. Ortodoxia este ilustrată prin cel de-al doilea element neobişnuit al icoanei: un diamant şlefuit, un briliant aşezat deasupra aurelor sfinţilor, pe fiecare faţetă a căruia se oglindeşte Sfânta Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Mărturisesc că, de-abia la primirea acestei icoane, când pentru întâia dată am auzit sintagma „Diamantul Ortodoxiei”, am realizat cât de potrivită este compararea dreptei credinţe în Dumnezeu cu această piatră preţioasă. Toate însuşirile diamantului sunt şi virtuţile Ortodoxiei autentice. Transparentă, pură, clară şi tare ca diamantul, Ortodoxia taie cu cele mai simple argumente toate ereziile, cu atât mai mult erezia ecumenistă. Strălucitoare, frumoasă, rară şi preţioasă ca diamantul, Ortodoxia nu se poate compara, nici amesteca cu zgura ecumenistă. Numai faţeta de diamant bine şlefuită a Ortodoxiei poate reflecta frumuseţea sfinţeniei din sufletul creştinului care se face vas ales al Sfântului Duh, asumându-şi Crucea Domnului cu tăria de a înfrunta chiar moartea pentru credinţa în Hristos, Adevărul. Este limpede că suntem departe de asemenea strălucire sufletească, dar, pocăinţa, Ortodoxia şi nădejdea noastră în ajutorul Maicii Domnului Care, după cum ne asigură viziunea icoanei, chiar şi în aceste vremuri apocaliptice are îndrăzneală şi putere de mijlocitoare în faţa Dreptului Judecător, sunt singurele căi prin care ne mai putem spăla veşmântul sufletului ca să putem intra în cetatea Împărăţiei lui Dumnezeu.          

     Ortodoxie, nădejde în ajutorul Maicii Domnului şi pocăinţă, iată mesajul acestei icoane. Suntem convinşi că acest mesaj îi va ajuta atât pe creştinii care păstrează şi apără Ortodoxia să-şi sporească dragostea faţă de Dumnezeu şi rămână în această stare mântuitoare, cât şi pe fraţii noştri care au căzut de la dreapta credinţă prin amăgirea ecumenistă să se dezică de erezie şi să revină în Biserică.

 

                                                       Theodor Leontescu (1/14 august 2019,

                                                 începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

 


[1]   „Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei care locuiesc pe pământ? Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei care aveau să fie omorâţi ca şi ei.” 

[2]    „Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul. Fericiţi cei care spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate! Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!”   

Pentru descărcare, CLICK AICI

 

Citiţi vă rog şi:

Mărturisire Ortodoxă. Calendar Bisericesc pentru anul 2019

Calendarul iulian, calendarul Domnului Iisus Hristos. Fundamentul scripturistic al duratei anului. Simbolistica anului de 365,25 de zile.

Biserica Apostolească și Sobornicească de Răsărit respinge calendarul gregorian. Enciclice de la 1593, 1756, 1848

Părintele Dionisie Ignat de la Colciu despre Calendarul Bisericesc și Rezistența Ortodoxă.

Ernest Bernea - Reforma calendarului şi satul tradiţional, argumente împotriva noului stil

Minunea Sfântului Ierarh Spiridon din catedrala din Caristos, Grecia, 1930

Pagini excepţionale de documentare şi atitudine ortodoxă. Nae Ionescu despre reforma calendaristică. Articole din ziarul ''Cuvântul'' - 1929

Pagini excepţionale de documentare şi atitudine ortodoxă. Mircea Vulcănescu despre reforma calendaristică. Articole din ziarul ''Cuvântul''

Discurs exemplar al unui om politic interbelic, mărturisire ortodoxă privitoare la problema Paştelui în calendarul ortodox. Partea I

Discurs exemplar al unui om politic interbelic, mărturisire ortodoxă privitoare la problema Paştelui în calendarul ortodox. Partea II

 

Categorie: Calendarul Iulian | Vizualizări: 982 | Adăugat de: Gabriel | Tag-uri: Calendar Bisericesc 2020 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 3
avatar
0 Spam
1 Ioan Sorin Bacila • 8:32 AM, 2019-09-08
Este deosebit. Și încă o veste bună : cartea lui Theodor Leontescu : O piatră pentru Goliat, a fost prezentată într-o tabără din Sibiu, nu de mine ci de către un preot.
avatar
0 Spam
2 Ioan Sorin Bacila • 7:23 AM, 2019-09-09
Cum îl putem achiziționa? Ca de obicei?
avatar
0
3 Gabriel • 8:08 AM, 2019-09-09
V-am răspuns pe email
avatar