Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2018 » Noiembrie » 11 » Lumea se prăpădeşte în deplină cunoştinţă de cauză, alegând nu pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ci pe Antihrist
4:56 PM
Lumea se prăpădeşte în deplină cunoştinţă de cauză, alegând nu pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ci pe Antihrist

„Aşadar, vă rog, nu eu, ci dragostea lui Iisus Hristos: Folosiţi numai hrană creştină! Depărtaţi-vă de buruiana străină, care este erezie! Că ereticii, pentru a părea vrednici de crezare, amestecă pe Iisus Hristos cu propriile lor gânduri, întocmai ca cei care dau băuturi otrăvitoare amestecate cu miere şi vin; cel ce nu ştie, ia cu plăcere băutura otrăvitoare şi moare din  pricina acelei rele dulceţi.” 
Sfântul Ignatie Teoforul 

Satan a pus la dispoziţia lui Antihrist tot arsenalul posibil al luptei contra Dumnezeului nostru şi Domnului Hristos. Impostura aparţine primului conducător al acestei panoplii, şi Antihrist, după lucrarea Satanei, va lucra pe pământ cu toată prefăcătoria, pentru a înşela chiar pe cei aleşi, pe cât îi va fi posibil, adică pe toţi aceia care l-au urmat pe Hristos cu credinţă cea adevărată, care trăiesc prin El şi datorită Lui [149].

Înmulţind neîncetat neghinele răului, Satan a ales ca în fiecare apariţie de crezuri eretice în această lume, pe lângă crearea unei „umbre” a unei false dumnezeiri, a unui „hristos” arianist, revoluţionar, umanist, panteist, progresist, ecumenist sau liberal, să lase şi câteva „portiţe teologice”, prin care Antihrist să-şi facă - la momentul potrivit, în chip „legal” şi „corect” - simţită chemarea şi prezenţa, direct în mijlocul şi în inima creştinilor. Altfel spus, acel „Hristos” atent elaborat de teologiile noilor sau vechilor ''creştinisme'' eretice sau a religiilor păgâne nu este, în fond, decât o altă înfăţişare a Antihristului.

Totdeauna Satan a lucrat pe pământ prin prefăcătorie – printr-un bine prefăcut care i-a pierdut pe strămoşii noştri în Rai. El lucrează la ridicarea noului Babilon [150] prin înşelătorie, prin imitarea binelui şi a adevărului, dar rar o face personal, direct sau descoperit, ci aproape totdeauna foloseşte intermediari; în Paradis, prin şarpe; la sfârşitul istoriei omenirii prin Antihrist; şi până atunci, el lucrează prin mijlocirea acelora pe care Antihrist va putea conta ca precursori.

Pretutindeni şi în toate, nu sunt decât iluzii şi prefăcătorie, ce tind către un singur scop: să despartă oamenii de singurul şi adevăratul lor Dumnezeu şi Mântuitor, de Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul-om. Să înşele oamenii cu privire la Dumnezeu şi la lumea lui Dumnezeu, aceasta este misiunea principală pe care şi-a fixat-o Satan, marele Iluzionist, marele Impostor. În sfânta Apocalipsă, se zice despre el că este ό πλάνών τήν οίκουμένην őλην, adică cel care înşeală toată lumea [151]. El înşeală lumea în scopul de a îndemna oamenii la nedreptatea supremă, care este plină în întregime de hule împotriva lui Dumnezeu, împotriva singurului şi adevăratului nostru Dumnezeu şi Domn, Iisus. Nimic pe pământ şi în toată omenirea nu este mai rău decât această nedreptate. După lucrarea Satanei, Antihrist lucrează deasemenea prin amăgiri nelegiuite [152]. Căci Satan însuşi, culmea nedreptăţii din toată lumea, împrăştie nedreptatea sa în omenire prin toată amăgirea, în particular o împrăştie prin această culme a nedreptăţii de pe pământ care este Antihrist. Totuşi, toate aceste lucrări înşelătoare, iluzorii şi de temut ale Antihristului vor avea succes numai printre fii pierzării [153], printre cei pierduţi în necredinţă, în lipsa credinţei, în războiul împotriva lui Dumnezeu, în războiul împotriva lui Hristos, în dragostea de păcat, în dragostea de plăcere, în demonism, în satanism. Ei se pierd într-o viaţă non-scripturistică, în vreme ce împrejurul lor şi înaintea lor, de-a lungul secolelor istoriei, oamenii au avut nenumărate mărturii în favoarea lui Hristos, preabunul şi preamilostivul Dumnezeu şi Mântuitor al întregii omeniri, în favoarea puterii mântuitoare a Evangheliei Sale, în favoarea sfinţeniei ucenicilor săi, a lucrării Sale minunate şi a lucrărilor lor minunate, a dragostei Sale imense de oameni, dragoste care iartă totul, a milei Sale, a minunatei sfinţenii, a dreptăţii, iertării şi milei Sfinţilor ce-I sunt plăcuţi. Lumea se prăpădeşte în deplină cunoştinţă de cauză, alegând nu pe Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos, ci pe Antihrist: fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască [154], să se mântuiască de păcat, de moarte şi de rău, de Antihrist. Lumea n-a primit dragostea Adevărului, care este Hristos, pentru a trăi după Adevăr – după Hristos, pentru Adevăr - pentru Hristos, după eliberarea de păcat, de moarte şi de Diavol - de minciună şi de tatăl minciunii [155], după umplerea de toată dreptatea, de toată bunătatea şi de toată mila lui Hristos.

Domnul Hristos este deasemenea Dragostea şi Adevărul, şi el mântuieşte omul prin Dragoste şi prin Adevăr. Dar cei mulţi nu l-au primit, căci ei preferă întunericul în locul luminii. Ei, cei ai lumii, iubesc întunericul datorită dragostei lor de păcat, datorită dorinţelor viclene şi a patimilor de ocară a inimii lor [156].

Numai oamenii a căror duh a fost distrus de patimi şi inima ruinată prin plăceri, numai ei îl pot respinge pe singurul şi adevăratul Dumnezeu, Hristos. De aceea Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine [157] şi să ţină nedreptatea drept adevăr[158]: adică a putea ţine o (ne)credinţă, a duce o viaţă plină de minciună şi prefăcătorie despre Hristos, care este singurul Adevăr. O minte omenească sănătoasă, câtuşi de puţin normală, o inimă omenească sănătoasă, recunoaşte că Domnul Hristos este mai „folositor” existenţei umane decât Antihrist.

Dar mulţi oameni se dedau lui Antihrist şi se încrâncenează în aceasta, şi sunt împotriva lui Hristos, pentru că inima lor este prietenă plăcerii şi mintea lor este prietenă patimilor, preferă plăcerile păcătoase şi patimile seducătoare pentru a se pierde veşnic şi pentru a muri veşnic, satisfăcându-şi astfel printr-o tristeţe îndulcită poftele depravate ale naturii lor păcătoase, în virtutea unui „bine” personal. Asemenea oameni nu fac decât să întindă voalul necredinţei lor pe ochii minţii lor, pentru ca să nu poată vedea că numai în Domnul Iisus Hristos neamul omenesc poate fi salvat de păcat, de moarte şi de Diavol [159].

Libertatea omului este imensă, atunci când vrea din proprie iniţiativă să-L respingă pe Dumnezeu. El, creaţia lui Dumnezeu, să-L respingă pe Dumnezeu! În aceasta stă măreţia dumnezeiască a omului, dar aici se ascunde pericolul satanic ce-l pândeşte: când răstignitorul se aşează deasupra Răstignitului, a Creatorului său, omul devine satanicesc de murdar şi de ticălos.

În Hristos Dumnezeu-Omul este dezvăluit şi dovedit cu cea mai mare limpezime, chiar în modul logic omenesc, în modul cel mai convingător pentru conştiinţa omenească şi pentru inima omenească, că El este Dumnezeul unic şi adevărat, Mântuitorul unic şi adevărat al omenirii. De această libertate depinde tot omul, cu toată viaţa şi cu toată veşnicia sa. Atunci când renunţă la Domnul Hristos, oamenii acestei lumi nu vor găsi iertare pentru acest păcat vital, pentru acest păcat total, căci nici un Dumnezeu, nici aşa de mare, nici aşa de bun şi iubitor, nu mai poate fi dat omenirii, deoarece el nu există. De aceea Domnul Hristos a declarat tăios, fără replică, pentru luarea-aminte a întregii omeniri:

''De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. De nu aş fi făcut printre ei lucruri pe care nimeni altul nu le-afăcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe mine şi pe Tatăl Meu'' [160].

Neprimindu-L, respingându-L pe Domnul Hristos ca Dumnezeu unic şi adevărat, Mântuitor unic şi adevărat, Adevăr unic şi adevărat, Dreptate unică şi adevărată, Viaţă unică şi adevărată, Dragoste unică şi adevărată, Bucurie veşnică şi adevărată, oamenii resping în realitate pe Cel Care singur ar putea să-i mântuiască de păcat, de moarte şi de Diavol, să-i mântuiască de suferinţele acestei lumi şi a lumii celelalte.

Ce le rămâne atunci acestor oameni care-L resping pe Hristos? Ei nu mai au decât minciuna, moartea, păcatul şi infernul; aceasta este de altfel opţiunea lor voluntară, alegerea lor deliberată. Şi de aceea Dumnezeu le trimite lor o lucrare de amăgire [161]; şi iată care este rezultatul lucrării acesteia, totdeauna satanică: din toată inima lor şi cu toată mintea lor ei vor crede minciuna, minciuna lui Antihrist în ceea ce-L priveşte pe Hristos. Ori această minciună este o minciună totală, căci tot ce va putea zice de Hristos, ca toţi predecesorii săi, nu este decât minciună, care-şi trage originile de la tatăl minciunii, acela care nu mai poate, nici zice, nici face adevărul, căci cu toată fiinţa sa a căzut din adevăr, pentru că e în întregime transformat în minciună [162].

Respingându-L pe Dumnezeu-Omul, pe Hristos, sub influenţa, sub incitarea lucrării de amăgire, oamenii se pregătesc să creadă în Antihrist, care-i va conduce pe drumuri deschise spre a lor pierdere, spre a lor cădere, spre împărăţia răului, spre infern. Şi această minciună totală a Antihristului în privinţa lui Hristos, oamenii ce se cufundă în dragostea de sine şi de păcat, o iau cu siguranţă ca adevăr şi ca cea mai veridică dintre realităţi; pe aceea Domnul Hristos o va nimici - cu suflarea gurii Sale! Aceasta este neputinţa reală a lucrării lor, a întregii lor lucrări.

Atunci când oamenii îl resping pe Dumnezeu, conştient şi cu îndărătnicie, atunci când refuză să-L slujească, Dumnezeu, după poftele inimii lor, îi lasă la mintea lor fără judecată [163]; atunci ei se lipesc de minciună şi, cu mintea lor pervertită, îşi justifică şi-şi apără credinţa lor „creştină” în această minciună, viaţa lor în această minciună, pentru a fabrica o întreagă filozofie şi o întreagă apologie a minciunii. În aceasta, Dumnezeu nu exercită nici o forţare a libertăţii lor; El nu le impune păcatul , moartea, răul sau pe Diavol. În realitate, aceasta este cea mai oribilă cădere pentru om: creat după chipul lui Dumnezeu, creat pentru a crede în Adevărul veşnic şi pentru a-l trăi, sufletul uman se încrede în păcat şi alege să trăiască prin el, îl justifică, îi face apologia, îl face împărăţia sa veşnică, adevărul său.

Ori această minciună îl predă totdeauna în îmbrăţişarea tatălui minciunii, o îmbrăţişare din care el nu se va putea smulge niciodată. Se dă pe sine Diavolului încât păcatul îi devine un lucru natural: Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii [164].

Căderea, decăderea satanică a minţii umane, stă în aceea că ea mintea poate socoti minciuna ca adevăr şi să trăiască în ea, că gândeşte prin minciună şi că o apără ca pe ceva care i-ar aparţine, ca ceva care i-ar fi dat de la natură. Prin orgoliu, aceşti oameni s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat, Ca unii care au schimbat adevărul luii Dumnezeu în minciună [165]. Nici o minciună nu vine din adevăr [166], ea vine totdeauna de la tatăl minciunii, Diavolul. Împărăţia lui Hristos, Împărăţia lui Dumnezeu, este totdeauna Împărăţia Adevărului veşnic, şi după Judecata de Apoi, toţi acei ce iubesc şi fac răul vor rămâne afară pentru veşnicie.

La Judecată, la Judecata de Apoi, se va mai păstra câte ceva din minciună, din toată minciuna Antihristului şi a prietenilor săi? Minciună la Judecata de Apoi? Ea va fi judecată şi găsită vrednică de osândă, asemenea cu toţi care i s-au supus voit şi care s-au lipit de ea. Pentru viaţa lor pe pământ, oamenii sunt în faţa unei alegeri: sau pentru Adevărul lui Hristos, sau pentru minciuna lui Antihrist. Ori ei au ales minciuna, cu toate nedreptăţile pe care le poartă în ea, aceste nedreptăţi diabolice care i se opun lui Dumnezeu, Dreptăţii lui Hristos.

Şi Adevărul lui Hristos? Este vreun adevăr comparabil cu acesta în toată istoria omenirii, este vreun adevăr a cărui caracter dumnezeiesc, veridic şi veşnic, care să fie dovedit cu asemenea putere, cu asemenea convingere, cu asemenea evidenţă? Este vreun adevăr omenesc care să fi străfulgerat şi luminat în asemenea măsură printre oameni, care să fi fost plin de atâta putere sfântă şi Dumnezeiască, începând de la Sfinţii Apostoli [167], şi mai departe în toate generaţiile de oameni, până la Judecata de Apoi? În omenire, nu este adevăr ca acela a lui Hristos, care s-a vădit astfel a fi nemuritor – în mijlocul tuturor morţilor – veşnic – în toate epocile – invincibil – pe toate câmpurile de luptă. În toată istoria omenirii, singur Adevărul lui Hristos s-a vădit mai tare decât tot păcatul, singur el a dezrobit pe om de tot păcatul, şi astfel a dat oamenilor singura libertate, adevărată şi veşnică [168].

De unde poate veni acesta? Aceasta vine din faptul că acest Adevăr este Dumnezeul-om, Hristos înviat, care este în credinţă Adevărul şi Viaţa, Adevărul veşnic şi Viaţa veşnică [169]. Da, Dumnezeul-om, adică Unul din Sfânta Treime, în care Adevărul Dumnezeiesc se găseşte în întregime. Adevărul Dumnezeiesc este în întregime în Dumnezeul-Om, în întregime în Tatăl, în întregime în Sfântul Duh care s-a arătat în lume, devenind ca sufletul Bisericii Sale: da, Duhul Adevărului conduce oamenii spre Dumnezeul şi omul Adevărului, spre Hristosul cel Răstignit şi Înviat [170]; da, Duhul Adevărului călăuzeşte oamenii la tot adevărul, Cel care împărtăşeşte tot Adevărul, prin nenumăraţii ucenici ai lui Hristos din Sfânta Biserică.

Dar când oamenii nu cred într-un asemenea adevăr, atunci ce merită? Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea [171]. Căci dintre Hristos şi Antihrist, ei l-au ales pe Antihrist; dintre Adevăr şi minciună, ei au ales minciuna; dintre Dreptate şi nedreptate, nedreptatea. Iubind nedreptatea şi preferând-o Dreptăţii lui Hristos, Adevărului lui Hristos, ce înseamnă aceasta? Această alegere confirmă şi demonstrează că omul şi-a predat şi şi-a încredinţat inima minciunii, nedreptăţii, neadevărului. Aceasta vădeşte că omul s-a aliat cu Diavolul, că şi-a însuşit filozofia antihristică despre lume, concepţia nihilistă despre om, Treime şi despre Hristos. Cât despre miracole, cele ale lui Hristos nu sunt mai măreţe, mai adevărate şi mai Dumnezeieşti decât făcăturile lui Antihrist? Cât despre stăpânire şi putere, stăpânirea şi puterea lui Hristos nu sunt o atotstăpânire şi o atot-putere absolute, faţă de stăpânirea şi puterea lui Antihrist? Cât despre bine, dragoste şi a dreptate, binele lui Hristos, dragostea lui Hristos sau dreptatea lui Hristos nu sunt pentru totdeauna incomparabil mai folositoare oamenilor decât aşa-zisul bine al lui Antihrist, decât aşa-zisa dragoste a lui Antihrist şi decât aşa-zisa dreptate a lui Antihrist? Cu toate acestea, oamenii cred încă în minciună şi nu în Adevăr, atâta timp cât preferă nedreptatea Dreptăţii, dacă îl resping pe Domnul Hristos pentru a-l primi pe Antihrist; aceasta este o dovadă că firea acestor oameni este total coruptă, ca şi mintea, inima şi conştiinţa lor. Coruptă pentru că este posedată. Doar o minte posedată poate să-l prefere pe Antihrist şi să-L respingă pe Hristos; doar o inimă posedată poate să-l iubească pe Antihrist şi nu pe Hristos; doar un om împietrit şi nebun poate avea dragoste de păcat şi de sine însuşi şi se poate transforma voit într-un diavol-om; doar un om sinucigaş poate să-şi omoare sufletul lepădându-se de Hristos Dumneze-Omul pentru a servi ucigătorului şi pizmaşului Antihrist.

149 II Tesaloniceni, 2: 10.
150 Acum în chip văzut, prin lucrarea Ecumenismului în lume.
151 Apocalipsa, 12: 9.
152 II Tesaloniceni, 2: 10.
153 Idem.
154 Ibidem.
155 Ioan, 8: 44, 32, 36.

156 Romani, 1: 22-26; Ioan, 3: 19-21.
157 Romani, 1: 28.
158 Romani, 1: 18.
159 Matei, 9: 12-14.
160 Ioan, 15: 22, 24.
161 II Tesaloniceni, 2: 11.
162 Ioan, 8: 44.
163 Romani, 1: 18, 24, 28.
164 Ioan, 8: 44.
165 Romani, 1: 21, 25.
166 I Ioan, 2: 21.
167 Ioan, 17: 17.
168 Ioan, 8: 32, 34, 36.
169 Ioan 14: 6; I Ioan, 5: 20.
170 Ioan, 14: 17.
171 II Tesaloniceni, 2: 12.

 

| Martirie Păduraru – Despre antihrist și lucrarea sa în lume pag. 53-63

Citiți vă rog și:

Clericii îl vor primi, îl vor accepta pe Antihrist...

GLOBALIZAREA ECUMENISTĂ ŞI ÎMPĂRĂŢIA LUI ANTIHRIST. Biserica APOSTATĂ - mireasa lui ANTIHRIST

Iată vremea se apropie și voi nu înțelegeţi, vicleşugurile oamenilor s-au înmulţit şi s-au făcut stihiile grabnice, că se apropie sfârșitul

Din mocirla profesionalismului, abnegaţiei pentru bunul mers al societăţii, ia fiinţă omul apostat cu psihologie şi trăsături antihristice

Ioan Ianolide: Antihrist va fi biruit de Hristos!

De ce nu trebuie să intrăm în bisericile ortodoxe unde se propovăduiesc pe faţă sau în ascuns învăţături ecumeniste

Credințele amestecate ne fac să fim doar căldicei, iar căldiceii ajung in IAD! Urâciunea pustiirii de suflete a omenirii s-a pus în mișcare.

APOSTAZIA CONTEMPORANĂ - O PRIMEJDIE REALĂ ÎMPOTRIVA ORTODOXIEI

Ereticii nefiind în Biserica sunt lipsiți de harul Sfântului Duh prin urmare tainele ereticilor nu sunt cu adevărat Sfinte Taine

Lepădând adevărul clericii păcătuiesc de moarte, astfel Taina Trupului și Sângelui lui Hristos Dumnezeul nostru nicidecum nu se săvârșește

Categorie: Vremurile din urma | Vizualizări: 646 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar