Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Martie » 23 » Kiriopasha. Cuvânt lămuritor şi predică la o sărbătoare desfiinţată
1:40 PM
Kiriopasha. Cuvânt lămuritor şi predică la o sărbătoare desfiinţată

http://www.glasulstramosesc.ro/art/foto/Buna_Vestire_si_Invierea.jpg

În calendrul iulian al Sfinţilor Părinţi de la Niceea, sărbătoarea Sfintelor Paşti are loc întotdeauna într-o zi de Duminică din perioada cuprinsă între datele de 22 martie şi 25 aprilie. Deoarece Duminica Învierii poate să fie în orice dată din intervalul pe care l-am menţionat, ea poate avea loc şi pe data de 25 martie când se sărbătoreşte Buna Vestire. Atunci când Sfintele Paşti şi Buna Vestire se prăznuiesc în aceeaşi zi, acest eveniment deosebit de important este cunoscut sub denumirea de sărbătoarea Kiriopasha sau Sfintele Paşti ale Domnului.
Pentru cine nu a mai auzit de această sărbătoare, ar putea suna cam ciudat numele ei. Kiriopasha sau Sfintele Paşti ale Domnului. Cum adică? Nu toate sărbătorile Sfintelor Paşti sunt ale Domnului nostru Iisus Hristos? Ce vrea să spună această denumire?
Răspunsul îl vom găsi cu ajutorul Sfântului Dionisie Exiguul, adică Dionisie cel Smerit, cel care a propus ca anii vremurilor în care trăim să se numere începând cu anul Naşterii Domnului. El a vrut să vadă în ce dată din calendarul iulian, în care anii sunt număraţi având ca referinţă Naşterea Sa, a fost duminica în care a înviat Domnul nostru Iisus Hristos. Cunoscând pe de o parte ciclicitatea perfectă a Crugului Lunii cu cele 19 date ale vârstei Lunii după echinocţiul de primăvară, 19 date care se repetă perpetuu şi care sunt necesare pentru stabilirea sărbătorii Sfintelor Paşti conform regulii hotărâte în anul 325 de către Sfinţii Părinţi de la Niceea, iar pe de altă parte cunoscând din tradiţia Bisericii că Mântuitorul a fost răstignit la vârsta de 30 de ani, cercetând şirul sărbătorilor Sfintelor Paşti din trecut Sfântul Dionisie a găsit că Domnul Iisus Hristos a înviat în ziua de duminică 25 martie a anului 31. Dar noi putem cerceta şi mai mult decât Sfântul Dionisie. Dacă vom coborî în timp în calendarul iulian, conform aceluiaşi Crug lunar perfect de 19 ani putem afla zilele din săptămână, atât pentru Întruparea Mântuitorului nostru cât şi pentru Naşterea Sa. Aflăm astfel că Domnul nostru Iisus Hristos S-a întrupat în ziua de vineri 25 martie a anului 1 şi S-a născut în ziua de duminică 25 decembrie a aceluiaşi an.
Începem acum să înţelegem de ce această mare sărbătoare, când Sfintele Paşti sunt de Buna Vestire, se numeşte Kiriopasha sau Sfintele Paşti ale Domnului. Kiriopasha este sărbătoarea Sfintelor Paşti care corespunde peste ani cu data exactă calendaristică din anul Învierii Domnului, dată care coincide şi cu Buna Vestire.
Coincidenţa calendaristică a datei sărbătorii Kiriopasha cu data Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este de o covârşitoare importanţă. De ce? În primul rând, pentru că precizia cunoaşterii datei unui eveniment este esenţială pentru fixarea acelui eveniment în conştiinţa oamenilor. Dacă Domnul nostru a avut puterea de a face ca anii să se numere începând din anul Naşterii Sale, marcat şi de aplicarea corectă a calendarului iulian, ar fi fost nedemn de El să nu ne indice precis în acest calendar plăcut Lui şi data Întrupării, Naşterii şi Învierii Sale.
Aşadar, acestea sunt datele din calendarul iulian cu care Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a marcat din punct de vedere istoric petrecerea printre oameni: S-a întrupat în data de vineri 25 martie a anului 1, S-a născut în data de duminică 25 decembrie a aceluiaşi an şi a înviat în data de duminică 25 martie a anului 31. Reiese că Şi-a desfăşurat misiunea pe Pământ până la vârsta de 30 de ani. De altfel, Sfinţii Părinţi din timpul Sinodului de la Niceea cunoşteau foarte bine această informaţie. În Imnele Naşterii Domnului, Sfântul Efrem Sirul aminteşte în mod deosebit cei 30 de ani ai petrecerii Domnului nostru Iisus Hristos pe Pământ:
„Cei treizeci de ani cât a fost pe pământ (Lc 3,23), cine a cârmuit toate făpturile?
Cine a primit toate jertfele, lauda celor cereşti şi a celor pământeşti?
Cu totul a fost în adânc şi cu totul în înălţimi; era cu totul în toate şi cu totul în fiecare.
Trupul Său se alcătuia în pântece, şi puterea Sa alcătuia toate mădularele.
Fătul Fiului se plămădea în pântec, şi El Însuşi plăsmuia pruncii în pântece(le maicilor lor).
Puterea Sa (dumnezeiască) în pântece nu era nelucrătoare asemenea nelucrării trupului Său în pântece.
Tot aşa cum puterea Sa (dumnezeiască) pe Cruce nu era slabă asemenea slăbiciunii trupului Său pe Cruce.
Căci în timp ce spânzura pe Cruce, cine a sculat morţii la viaţă (Mt 27, 51): trupul Său sau voia Sa (dumnezeiască)?
Tot aşa, sălăşluia cu totul în pântece, şi voia Sa nevăzută cârmuia toate.
Tot aşa, era spânzurat cu totul pe Cruce, dar puterea Sa zguduia toate făpturile!”
(Imnele Naşterii Domnului 4, 148-166, în Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, trad. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p. 46-47)
şi:
«Naşterea Sa în zilele împăratului cu numele „strălucirii” a făcut să se întâlnească simbolul şi realitatea: împărat şi Împărat, „strălucire” şi „răsărit”.
Împărăţia aceea a purtat [apoi] crucea Sa. Lăudat fie Cel ce a înălţat-o!
Treizeci de ani [Lc 3, 23] a rămas El pe pământ în sărăcie. Să înălţăm, fraţilor, laude de tot felul anilor Domnului nostru: treizeci de cununi pentru treizeci de ani!
(...Sfântul Efrem aduce Domnului în continuare laude în versuri pentru fiecare an petrecut printre oameni şi încheie cu lauda pentru al 30-lea an.)
În anul al treizecilea să mulţumească împreună cu noi morţii care au fost sculaţi la viaţă prin moartea Sa, [să mulţumească] viaţa care s-a întors înapoi prin răstignirea Lui, precum şi înălţimea şi adâncul împăcate de El.» (Imnele Naşterii Domnului 18, 3-4; 36,..., p. 91-92)
Pentru a ne da seama de ordinea şi de intervalul de timp în care avem sărbătoarea Kiriopasha în calendarul iulian, trebuie să reamintim că în acest calendar, în care Sfinţii Părinţi de la Sinodul de la Niceea din anul 325 au hotărât regula de stabilire a datei de prăznuire a Sfintelor Paşti, şirul de date pentru sărbătorirea Sfintelor Paşti se reia în mod identic după 532 de ani, perioadă cunoscută sub numele de Crugul Sfintelor Paşti. Prin urmare, ziua calendaristică a Învierii Domnului, duminică 25 martie, anul 31 de la Naşterea Sa, este prima dată de sărbătorire a Sfintelor Paşti din primul Crug al Acestora.
Aşadar, primul Crug al Sfintelor Paşti a fost inaugurat de o Kiriopasha. Astăzi, în anul 2016, ne aflăm în cel de-al 4-lea Crug al Sfintelor Paşti care a început în anul 1627 şi se va încheia în anul 2158; primele trei Cruguri ale Sfintelor Paşti s-au desfăşurat între anii 31-562, 563-1094, 1095-1626, ceea ce înseamnă că şi în anii 563, 1095 şi 1627 s-a prăznuit sărbătoarea Kiriopasha. Este bine de ştiut că într-un Crug al Sfintelor Paşti astfel delimitat, stabilit pe data de referinţă 25 martie anul 31, sărbătoarea Kiriopasha are loc de 12 ori, fiind distribuită în cadrul acestuia după cum urmează:

- Crugul Sfintelor Paşti debutează cu un grup de 3 sărbători Kiriopasha distanţate la 11 ani una de cealaltă.
- după 73 de ani urmează un alt grup de 3 sărbători Kiriopasha distanţate la 11 ani una de cealaltă.
- după alţi 73 de ani urmează un grup de 2 sărbători Kiriopasha distanţate la 11 ani una de cealaltă.
- după 84 de ani urmează o sărbătoare Kiriopasha izolată.
- după 79 de ani urmează o altă sărbătoare Kiriopasha izolată.
- după 84 de ani urmează ultimul grup de 2 sărbători Kiriopasha din Crug distanţate la 11 ani una de cealaltă. Între ultima sărbătoare Kiriopasha din Crug şi prima sărbătoare din grupul celor 3 Kiriopasha, care inaugurează următorul Crug al Sfintelor Paşti, este de asemenea o distanţă de 73 de ani.
Dacă ţinem cont de distribuirea sărbătorii Kiriopasha în Crugul Sfintelor Paşti putem lesne afla anii din Crug în care avem această sărbătoare deosebită.
Astfel, în acest al 4-lea Crug al Sfintelor Paşti în care ne aflăm au fost deja 10 sărbători Kiriopasha în anii 1627, 1638, 1649, 1722, 1733, 1744, 1817, 1828, 1912 şi 1991, şi vor mai fi încă două astfel de sărbători în anii 2075 şi 2086. În anii în care au loc Sfintele Paşti denumite Kiriopasha, în Biserica Ortodoxă se ţin slujbe mai bogate decât în ceilalţi ani ai Sfintelor Paşti. Atât Utrenia cât şi Sfânta Liturghie din ziua Sfintelor Paşti sunt împodobite în plus la sărbătoarea Kiriopasha cu Apostolul şi Evanghelia Bunei Vestiri şi cu cântări speciale precum Troparul, Canonul cu Irmosul pre 8, Condacul, Icosul, Prochimenul, Pripelile, Svetlina, Stihirile pre 4 la Laude şi Slava Bunei Vestiri. (vezi Penticostarul - editia 1936 pag.13 în PDF, 12 în carte. Nota G.S.)
Spre deosebire de situaţia în care Sfintele Paşti sunt în aceeaşi zi cu sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi prăznuirea marelui mucenic se amână cu o zi, atunci când Sfintele Paşti şi Buna Vestire sunt în aceeaşi zi, cântările ambelor praznice împărăteşti se contopesc arătând slujba de Kiriopasha cea mai împodobită şi cea mai strălucitoare dintre slujbele ortodoxe. Sărbătoarea Kiriopasha este o sărbătoare rară, dar tocmai raritatea ei, asemenea unei nestemate de mare preţ, îi pune în evidenţă importanţa şi valoarea. Ultima dată când a avut loc această cea mai mare sărbătoare creştină a fost în anul 1991 şi a putut fi prăznuită numai în Bisericile autocefale ortodoxe care şi-au desfăşurat slujbele liturgice la acea vreme în calendarul vechi iulian. În Bisericile autocefale ortodoxe care au adoptat calendarul îndreptat, precum cea a României, Greciei şi Bulgariei, sărbătoarea Kiriopasha a fost desfiinţată.
Domnul ne-a dăruit o astfel de sărbătoare iar noi am desfiinţat-o. Am desfiinţat-o pentru că am acceptat să trăim în timpul lui Satan, inaugurat de calendarul astrologic al papei Grigorie al XIII-lea. Am desfiinţat-o pentru că am acceptat minciunile astrologilor drept adevăr şi am nesocotit adevărul simbolurilor Domnul nostru din crugurile sfinte ale calendarului iulian. Prin desfiinţarea sărbătorii Kiriopasha din 1991 ne-am comportat aidoma unor infractori inconştienţi care au zdrobit cu barosul cea mai frumoasă operă de artă în care Artistul, Domnul Atotputernic, ne-a înfăţişat cu dumnezeiască măiestrie simbolurile Sale de viaţă dătătoare. Pierderea este inestimabilă. Ziua sfântă de 25 martie 1991 a trecut în mod iremediabil. Cum să mai reparăm răul pe care l-am făcut atunci Domnului Iisus Hristos şi Preacuratei Sale Maici prin desfiinţarea acestei sărbători care le-ar fi pus într-o lumină deosebită sacrificiul mântuitor pentru omenire?

Cerem adesea ajutor Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Sale şi tuturor Sfinţilor, deşi folosim un calendar în care le batjocorim sărbătorile, fie sărbătorindu-le mai devreme cu 13 zile faţă de timpul sfânt prevăzut de către Dumnezeu pentru ele, fie desfiinţându-le, precum în cazul Kiriopasha. Nu facem nimic ca să îndreptăm lucrurile şi apoi ne mai şi mirăm de ce acestea evoluează fără voia noastră într-o direcţie pe care nu ne-o dorim, o direcţie în care simţim presiunea vremii lui Antihrist, o direcţie spre care suntem mânaţi fără să ne putem opune prea mult. Vlădicii noştrii, făcuţi vlădici nu prin consensul nostru, al credincioşilor care alcătuim Biserica, ci prin hotărâri luate de sus de către forţe oculte în care sunt infiltraţi slujitorii lui Antihrist, ne pun adesea în faţa faptelor împlinite. Ruptura dintre noi, turma de oi a Bisericii lui Hristos, şi cei care au ajuns acum să ne fie conducători vremelnici este din ce în ce mai mare. Lucrându-se non-stop, şi duminica şi în zilele de sărbătoare, ni se construieşte în chip văzut, ca să ni se fure ochii, o catedrală faraonică din bani împrumutaţi de la bancă, adică de la cei care au luat asupra lor sângele lui Hristos, iar în chip nevăzut, ca să ni se fure sufletul, se demolează şi ceea ce a mai rămas din catedrala credinţei noastre ortodoxe prin încălcarea canoanelor stabilite de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii. În curând, este posibil să asistăm şi la construirea unei moschei după acelaşi model faraonic. Domnul nu ne mai ajută tocmai pentru că acceptăm astfel de lucruri şi lăsăm pe alţii, duşmani de moarte ai Lui, să ia hotărâri în locul nostru. Cum să ne mai ajute când, prin astfel de acceptări care nu reprezintă altceva decât căderi ale noastre, îi arătăm cât suntem de căldicei şi Îl batjocorim? Înainte de a ne vărsa El din gura Lui, noi L-am vărsat pe Domnul din gura noastră din care nu mai ies laude pentru adevăratele Lui sărbători. Primim ceea ce merităm.

[...]

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.


Iubiţi credincioşi,
Mai este puţin şi se face dimineaţă, dar văd că, în chip minunat, nu sunteţi obosiţi. Domnul v-a dat putere să rezistaţi la această slujbă de Înviere neobişnuit de lungă şi văd că vă dă în continuare har ca să ascultaţi cu atenţie cele ce doresc să vă spun.
Înviat-a Hristos şi iadul s-a nimicit. Înviat-a Hristos şi niciun mort nu mai este în groapă. Aceasta este învăţătura Bisericii admirabil spusă în Pastorala Sfântului Ioan Gură de Aur care se citeşte de secole în noaptea Sfintelor Paşti.
Prin învierea Sa, Hristos a nimicit moartea şi iadul. De când a înviat Hristos, moartea noastră nu mai este moarte, ci este un somn din care ne vom trezi când Hristos ne va învia şi pe noi. De când a înviat Hristos, iadul este nimicit pentru că aşteaptă neputincios clipa în care va fi desfiinţat şi îi va scoate afară pe toţi oamenii pe care îi ţine morţi înăuntru. Pentru că Hristos a înviat, vom învia şi noi şi vom petrece veacurile nesfârşite împreună cu El, în Împărăţia Sa, unde nu mai este nici moarte, nici iad. Nu există veste mai bună pentru oameni decât moartea morţii şi a iadului. Aceasta este esenţa Evangheliei. Însuşi Apostolul Pavel ne învaţă aceasta când spune în Epistola 1 către Corinteni: „dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră”.
Hristos cu adevărat a înviat şi cu adevărat vom învia şi noi. Aceasta este vestea cea bună pe care ne-o aduce sărbătoarea Sfintelor Paşti. Aceasta este Evanghelia Sfintelor Paşti.
Dar aţi auzit cum în această noapte de Înviere s-a citit în mod excepţional şi Evanghelia Bunei Vestiri. Aţi auzit şi cântările Bunei Vestiri, slujba s-a lungit mult, dar aţi rămas atenţi. Am să vă explic şi de ce sunteţi într-o dispoziţie atât de bună încât parcă vă simţiţi de pe acum în Împărăţia Domnului Iisus Hristos.
În noaptea aceasta aţi primit hrană sufletească suplimentară pentru că aţi asistat la cea mai strălucitoare sărbătoare creştină, când Sfintele Paşti au loc de Buna Vestire. Evanghelie înseamnă în greceşte bună vestire. În noaptea aceasta v-aţi hrănit sufletele nu numai cu Evanghelia Învierii, ci şi cu Evanghelia Bunei Vestiri. Evanghelie şi Evanghelie! Începutul şi împlinirea Evangheliei s-au contopit în această sărbătoare a ei care a mai avut loc acum 79 de ani, în 1912, şi va mai avea loc abia peste 84 de ani, în 2075. De aceea v-aţi pregătit sufletele în mod special, iar Domnul vă dă har ca să vă bucuraţi în mod deplin de această sărbătoare.
Atunci când Sfintele Paşti sunt de Buna Vestire, adică pe 25 martie, această zi calendaristică devine deosebit de importantă. Însăşi denumirea sărbătorii, Kiriopasha, adică Sfintele Paşti ale Domnului, scoate în evidenţă importanţa zilei, deoarece face trimitere la ziua calendaristică reală a învierii Mântuitorului nostru. Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a arătat puterea dumnezeiască şi prin faptul că S-a întrupat şi a înviat în aceeaşi zi calendaristică la date diferite. S-a întrupat în ziua de vineri 25 martie a anului 1 şi a înviat în ziua de duminică 25 martie a anului 31. Ca un Creator atotînţelept, Domnul nostru Şi-a înscris simbolurile dumnezeieşti şi în datele calendarului Său, calendarul iulian în care Sfinţii Părinţi au hotărât regula de stabilire a Sfintelor Paşti.
Nu puţine simboluri sunt cuprinse în aceste două date istorice deosebite, cea a Întrupării Domnului, Buna Vestire, şi cea a Învierii Sale, date unite prin aceeaşi zi calendaristică, ziua de 25 martie. Vineri 25 martie Întruparea şi duminică 25 martie Învierea! Aceeaşi zi a anului din calendar, 25 martie, dar zile diferite ale săptămânii, vineri şi duminică.
Adam a păcătuit într-o zi de vineri, în chiar ziua în care a fost făcut, cea de-a 6-a a creaţiei. De aceea a fost păcatul său atât de mare. În ziua de vineri în care l-a creat, Domnul i-a spus lui Adam că poate să mănânce fructe din miile de pomi ai Raiului dar l-a avertizat să nu mănânce fructe dintr-un singur pom, cel al cunoaşterii binelui şi răului. Adam însă, după ce şi-a demonstrat capacităţile extraordinare cu care îl înzestrase Domnul prin suflarea Sfântului Duh, când în câteva ore a dat nume animalelor peste care fusese pus stăpân, s-a repezit şi a mâncat primele fructe din viaţa lui chiar din Pomul interzis.
Dumnezeu i-a dat mii de alţi pomi la fel de frumoşi şi plini de roade îmbietoare, dar Adam, la uşoara ispită a lui Satan printr-un şarpe respingător care nu-i dăruise nimic, a nesocotit avertismentul Domnului şi primele fructe pe care le-a mâncat au fost chiar cele din Pomul interzis. I-a spus Domnul:
Negreşit vei muri în ziua în care vei mânca din el!”, dar Adam a mâncat chiar în vinerea în care a fost creat. A venit Domnul în răcoarea serii ce urma acelei vineri şi l-a întrebat de ce a mâncat din Pomul interzis. Incapabil să-şi ceară iertare de la Domnul pentru neascultarea lui, în loc să-şi recunoască greşeala, Adam a dat vina pe Domnul şi I-a spus că femeia pe care El i-a dat-o spre ajutor l-a determinat să mănânce. Adam a mâncat din pom în acea zi de vineri şi sufletul i-a murit pe loc. Trupul său, creat nemuritor, s-a vestejit şi a murit şi el după 930 de ani în urma acestei morţi sufleteşti din chiar vinerea creării sale.
Iubiţi credincioşi, să ţinem minte această zi a morţii sufleteşti a lui Adam, o zi de vineri, cea de-a 6-a zi a creaţiei. O putem numi Vinerea lui Adam, Vinerea cea Mică, sau Vinerea Morţii, căci în această zi a intrat moartea în lume şi lumea a devenit stricăcioasă prin păcatul lui Adam. De atunci toţi oamenii, ca urmaşi ai lui, ca trup din trupul lui, au fost supuşi morţii. Dar Domnul nostru a îndreptat răul păcatului făcut în acea zi. La timpul potrivit, El a venit şi a restaurat ziua de vineri a creaţiei Sale, rămasă nedesăvârşită prin acest păcat. S-a întrupat şi S-a făcut şi Om într-o zi de vineri, ziua de 25 martie a anului Naşterii Sale, anul 1. Prin moartea Sa pe cruce din Vinerea cea Mare, El a desăvârşit Vinerea lui Adam şi a făcut-o o zi completă a creaţiei. În Vinerea cea Mare, prin moartea Sa, Domnul Iisus Hristos S-a pogorât la iad, căci iadul este împărăţia morţilor. Nici moartea, nici iadul nu au putut să-L ţină în pântecele lor, căci a înviat pentru veşnicie în Duminica Învierii, duminica de după Vinerea cea Mare, duminica de 25 martie a anului 31. Pe 25 martie, într-o vineri, S-a îmbrăcat în trupul muritor al lui Adam şi S-a sălăşluit în pântecele Preacuratei Fecioare Maria, Maica Sa, iar după 30 de ani de vieţuire între oameni a arătat acest trup înviat şi nemuritor tot pe 25 martie, într-o duminică. În această zi istorică de 25 martie a anului 31 Domnul nostru Iisus Hristos a omorât moartea şi a nimicit iadul. Ziua de 25 martie se arată ca o punte de legătură între Vinerea Morţii, a lui Adam, şi Duminica Vieţii veşnice, a lui Hristos. Ea ne adevereşte că Domnul a venit într-o lume a morţii, lumea vinerii lui Adam, pe care a schimbat-o într-o lume a vieţii veşnice, lumea duminicii lui Hristos. Iată aşadar marele simbol al sărbătorii Kiriopasha.
25 martie este ziua de legătură între vechea creaţie, adusă în stricăciune prin neascultarea poruncii de către Adam, şi noua creaţie făcută nestricăcioasă de către Hristos, Noul Adam, prin ascultare până la moartea pe cruce.
Vineri 25 martie anul 1. În această zi de vineri, care ne aminteşte că moartea intrase în lume în mod absurd prin neascultarea iresponsabilă a omului Adam, Domnul a găsit omul care şi-a asumat cu responsabilitate credinţa în Dumnezeu, omul prin care în lume a intrat din nou viaţa veşnică. A găsit-o pe Fecioara Maria, o fecioară curată şi înţeleaptă care L-a primit cu iubire în pântecele ei. A găsit omul prin care El Însuşi a devenit Om. Să ne reamintim începutul Evangheliei Bunei Vestiri a Întrupării Domnului. Pare extrem de simplă Evanghelia, dar oferă celui care o cercetează cu atenţie nenumărate bogăţii pentru suflet. Dumnezeu îl trimite pe arhanghelul Gavriil la o fecioară din Nazaret ca să-i transmită că ea a fost cea aleasă ca să-L zămislească în pântece şi să-L nască pe Domnul nostru Iisus Hristos Cel Care va fi împărat într-o împărăţie veşnică. Evanghelia de astăzi ne spune că:
a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.
Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit
.”
Până aici totul limpede. Îngerul îşi îndeplineşte misiunea de vestitor al unui eveniment excepţional de important şi de benefic pentru omenire. Ca orice om normal, Fecioara este surprinsă şi tulburată de apariţia lui Gavriil. Nu-i mare lucru de cercetat. Aşa a hotărât Dumnezeu, îngerul se supune şi încearcă prin cuvinte frumoase şi încurajatoare să o liniştească pe Fecioară şi să-i dea vestea cea bună: Bucură-te, Domnul este cu tine, eşti binecuvântată, vei avea un prunc deosebit.
Minunea acestei evanghelii de-abia de acum încolo se petrece, căci Maria îi pune îngerului următoarea întrebare:
Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?"
Ce fel de întrebare este aceasta? Care este sensul ei? Iubiţi credincioşi, prin întrebarea pusă, Fecioara Maria îi spune îngerului:
Te rog să-mi explici cum voi putea fi mamă de vreme ce eu doresc să-mi păstrez fecioria. „Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.” Îngerul îi risipeşte Mariei temerea: Vei deveni mamă într-un chip minunat prin Pogorârea Sfântului Duh, prin umbrirea Tatălui şi prin sălăşluirea în pântecele tău a Fiului. Aici este lucrarea lui Dumnezeu Care pe toate câte le vrea le poate, căci uite, şi Elisabeta, rudenia ta cea stearpă a devenit mamă la bătrâneţe.
Gavriil a terminat Buna Vestire a Domnului către Fecioară în acea dimineaţă a unei zilei de vineri adamice. Era aceeaşi oră în care, la începutul primei vineri a lumii, cea de-a 6-a zi a creaţiei, Domnul L-a plămădit pe Adam din ţărâna pământului după sfatul Tatălui Său, iar Sfântul Duh a suflat peste el dăruindu-i raţiune şi înţelepciune.
De fapt, Evanghelia Bunei Vestiri ne arată şi o altă Bună Vestire decât cea a Domnului către Maria. E Buna Vestire a Mariei către Domnul, o Bună Vestire mai simplă, mai omenească, dar tot la fel de frumoasă. Am putea-o defini ca o Bună Vestire eroică, o Bună Vestire a sacrificiului prin care Maria îşi pune viaţa în mâinile Domnului
:
Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!
Buna Vestire aşteptată de oameni se întâlneşte cu Buna Vestire aşteptată de Domnul. Urmaşii lui Adam aşteptau de 5000 de ani să se împlinească prorocia de la Facere în care Domnul i-a spus Evei că din sămânţa ei se va naşte Cel Care va zdrobi capul şarpelui, iar Domnul aştepta tot de atâta vreme să apară această sămânţă binecuvântată, Fecioara Maria. Ca să putem înţelege adevărata dimensiune a Bunei Vestiri a Mariei către Domnul, să ne aducem aminte numai de reacţia logodnicului ei, bătrânul Iosif, atunci când a observat că Maria este însărcinată. Voia s-o lase într-ascuns, tocmai ca să o scape de rigorile legii mozaice care prevedea moartea prin lapidare pentru soţia sau logodnica adulteră. Credeţi că atunci când arhanghelul Gavriil i-a spus cum va avea prunc cu păstrarea fecioriei, fără să cunoască de bărbat, Maria nu s-a gândit la consecinţe? Credeţi că nu i-a trecut prin minte gândul cel apăsător că urma să accepte o maternitate pe care nu avea cum să o explice oamenilor?
Cum va reacţiona Iosif, apoi toţi ceilalţi oameni din jurul ei atunci când vor vedea că are prunc în pântece?
Vedeţi bine, dragi credincioşi, că Maria avea toate motivele să refuze Buna Vestire a Domnului, căci acceptarea ei însemna pericol de moarte după lege, dar şi povara morală de a fi considerată o femeie adulteră şi de a fi abandonată de către propriul ei logodnic. Numai gândindu-ne la aceste aspecte putem realiza eroismul sublim de care a dat dovadă Maria atunci când L-a primit cu iubire pe Domnul Iisus Hristos în pântecele ei de fecioară.
25 martie, ceasul 1 din zi al acelei vineri adamice, a fost momentul cel mai tensionat din întreaga istorie a omenirii, căci soarta lumii întregi depindea de decizia Fecioarei Maria. De la vinerea creaţiei când s-a petrecut şi ispitirea protopărinţilor Adam şi Eva, omenirea nu mai cunoscuse un astfel de moment hotărâtor pentru soarta ei. Eva ascultase de sfatul absurd al şarpelui, fără nicio cercetare a intenţiei celui care glăsuia prin el. Maria a cercetat cu curaj vestirea primită de la Gavriil. În vreme ce Eva nu avea niciun motiv să accepte să mănânce roadele pomului interzis, Maria avea toate motivele legii ca să refuze o maternitate străină de bărbatul ei. Hotărârea corectă a Evei era extrem de uşor de luat, hotărârea mântuitoare pentru lume a Mariei era extrem de greu de luat. Spre deosebire de Eva care a luat hotărârea absurdă de acceptare a ispitei în locul celei responsabile de refuz pe care o putea lua foarte uşor, Maria avea de ales între acceptarea Bunei Vestiri, o hotărâre extrem de greu de luat, şi refuzul Bunei Vestiri, refuz care ar fi fost foarte uşor de decis, fără ca nimeni să-i poată face vreun reproş. Domnul, îngerii şi întreaga creaţie care gemea sub povara morţii aşteptau răspunsul ei de om cu adevărat responsabil, iar răspunsul şi totodată Buna Vestire a Mariei a fost acesta: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!
Sunt cele mai frumoase şi mai importante cuvinte spuse vreodată de către un om. Fecioara se arată gata de orice sacrificiu pentru Pruncul Care urma să Se zămislească în chip minunat în pântecele ei. Iar acest sacrificiu tainic al Fecioarei Maria a deschis calea pentru sacrificiul Domnului Iisus Hristos pentru noi oamenii. Iubirea nemăsurată a Fecioarei pentru Domnul, dovedită prin încuviinţarea ei simplă şi eroică, a aplecat cerul şi L-a pogorât pe Domnul să Se facă Om pentru a ne scoate din moartea în care ne adusese Adam.
Aceasta a fost Buna Vestire care a făcut din anul acelei zile de vineri 25 martie, anul 1 al omenirii. A fost întâlnirea tainică dintre Dumnezeu şi omul adevărat, Fecioara Maria, prin care Dumnezeu a devenit Dumnezeu-Omul. Buna Vestire a fost jertfa unei fecioare curate, căreia i-a urmat Jertfa de pe cruce a Domnului Iisus Hristos prin care omenirea a fost scoasă din moarte. Duminică 25 martie anul 31. Este ziua în care Hristos a înviat pentru veşnicie şi ne-a preschimbat moartea adusă de Adam într-un somn trecător.
Vom învia în trup de slavă nestricăcios şi vom petrece în veşnicie împreună cu Mântuitorul nostru. Ştim bine cu toţii, din proprie experienţă, că viaţa noastră şi-a capătat sensul numai atunci când L-am întâlnit pe Domnul Iisus Hristos şi am închinat-o Lui. Ce am putea dori mai mult decât să petrecem în veşnicie cu El, Singurul Care dă sens vieţii noastre? Pentru noi, cei care credem în Hristos şi ne-am pus nădejdea în El, Învierea Lui este cea mai mare bucurie. O bucurie înfăptuită şi pentru că Fecioara curată L-a pogorât printre oameni.
Iată de ce, iubiţi credincioşi, în această duminică de 25 martie când Sfintele Paşti se petrec de Buna Vestire se cuvenea ca slujba Învierii Domnului să fie împodobită în mod deosebit şi cu cântările, cu Apostolul, şi cu Evanghelia Bunei Vestiri, se cuvenea să vorbim în mod deosebit despre tainica legătură dintre Sfintele Paşti şi Buna Vestire, se cuvenea să vorbim despre simbolismul acestei date a primăverii prin care ni se binevesteşte în chip minunat că lumea a fost scoasă din tristeţea vinerii lui Adam şi ridicată la bucuria veşnică a duminicii lui Hristos. Iată de ce Kiriopasha este nestemata cea mai de preţ în diadema sărbătorilor închinate Domnului nostru Iisus Hristos. Însăşi frecvenţa, de 12 ori într-un Crug al Sfintelor Paşti, face din Kiriopasha o zi prin excelenţă a Evangheliei şi a oamenilor aleşi de Domnul, căci fiecăruia dintre cei 12 Apostoli aleşi de către Domnul Iisus Hristos să propovăduiască Evanghelia i s-a alocat în Crugul Sfintelor Paşti o astfel de sărbătoare, ca recunoaştere a împlinirii misiunii lor. Însuşi faptul că sunteţi acum aici în Biserică şi participaţi la această sărbătoare extrem de rară în vremea de azi, căci următoarea Kiriopasha va fi în anul 2075, arată că şi voi faceţi parte din mulţimea credincioşilor aleşi de către Domnul să-şi împodobească sufletul cu această nestemată a sărbătorilor Lui.
Acum, după ce am văzut că Domnul a avut grijă ca prin înţelepciunea şi puterea Sa dumnezeieşti să-Şi înscrie faptele înalte şi în datele calendarului Său, privim Învierea Domnului cu o credinţă întărită. Înviat-a Hristos şi iadul s-a nimicit. Înviat-a Hristos şi niciun mort nu mai este în groapă. Sărbătoarea Kiriopasha ne spune că Domnul a înviat într-o zi de martie pentru că în aceeaşi zi de martie, cu 30 de ani înainte, o fecioară L-a primit cu iubire în pântecele ei. Sărbătoarea Kiriopasha ne spune că L-a primit într-o vineri a lumii stricăcioase, iar El a preschimbat acea vineri într-o duminică a lumii veşnice.
Veseliţi-vă şi păstraţi această sărbătoare în inimile voastre! Transmiteţi-o copiilor şi nepoţilor voştri, ca şi pe data de 25 martie a anului 2075 ei să o sărbătorească în bucurie împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos şi cu Fecioara Maria, Maica Sa Preacurată. Amin. Hristos a înviat!

Fragment din Theodor Leontescu - O piatră pentru Goliat pag. 475-485
 

Citiţi vă rog şi:

Calendarul iulian, calendarul Domnului Iisus Hristos. Fundamentul scripturistic al duratei anului. Simbolistica anului de 365,25 de zile.

Problema stilistă, o problemă de mare discernământ

Credințele amestecate ne fac să fim doar căldicei, iar căldiceii ajung in IAD! Urâciunea pustiirii de suflete a omenirii s-a pus în mișcare.

Legea lui Newton şi degringolada din rândul teologilor şi credincioşilor de astăzi ai Bisericii

 

Categorie: Calendarul Iulian | Vizualizări: 1344 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar