Să ne păzească Bunul Dumnezeu de neamul acesta în veac, adică de cei ce doresc o Europă fără Dumnezeu. Nu e suficient că știm faptul, că Europa a căzut pe mâinile francmasonilor și a globaliștilor himeri, ci trebuie să ne rugăm personal, să ne scape de această primejdie reală. De aceea și preoții sunt datori, cu voce tare în cadrul Sfintelor Slujbe, în special la Sfânta Liturghie să se roage astfel:«Doamne Iisus Hristoase Dumnezeul nostru, primește jertfa aceasta (scoate o părticică la Proscomidie și o pune pe sfântul Disc, așa cum prevede Liturghierul la rugăciunea În vreme de orice nevoie și primejdie omenească) spre iertarea păcatelor tuturor popoarelor Tale și, cu milostivire, întoarce de la noi toată mânia Ta cea cu dreptate pornită asupra noastră, și degrabă, ca un bun, scoate-ne pe noi din toate necazurile și primejdiile ne împresoară (aici se sfârșește rugăciunea) însă, credincioșii în privat, iar preoții în public, să adauge: izbăvește-ne Doamne și de toată lucrarea diavolească a mondialismului ocult și francmasonic, de toată lucrarea luciferică a des-creștinării și islamizării lumii, și de toată lucrarea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Amin.»
 
Am propus, de ceva timp, acest adaus liturgic, la forurile competente, așa cum ne rugăm noi în Biserica noastră din Vatra Dornei, însă, tăcerea este mai sfântă spun unii. Așa că, propun celor ce sunt incluși pe aceste adrese de e-mail, să se roage în acest mod. Iar preoții să dea mai departe această propunere și să o rostească cu voce tare. E timpul să spunem cu voce tare, ceea ce știm: «Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină și ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case (Matei 10, 27)», ne spune Mântuitorul Hristos. A sosit această vreme. Cel ce tace va răspunde amarnic în fața lui Dumnezeu.
 
Doar rugăciunea ne mai salvează, dacă o facem deschis și cu curaj hristic, altfel pierim de mâna celor ce ne fac masonizare, globalizare și relativizare în lume, care au pătruns deja, și în Biserică extrem de viclean, și se «vor reglementa» acestea, ca fiind firești, la noul sinod panortodox, cât de curând.
 
Acești panortodocși făcuți peste noapte, debitează reguli care des-bisericesc Biserica lui Hristos din interior. Să ne rugăm ca din lucrarea satanică a globalizării fără de Hristos, împotriva Lui Dumnezeu și a neamurilor, să rămână, prin harul și puterea lui Hristos, doar ogloabă neputincioasă, de care să râdă mulți,  și să înțeleagă toată lumea lui Antihrist, că, «Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu. Amin.»
 
     Vă urez, mai departe, un post cu folos și Bucuria Învierii lui Iisus Hristos să fie mereu cu voi cu toți!
 
     Cu binecuvântare și bucurie în Hristos Domnul și Mântuitorul nostru,
        Pr. prof. dr. Mihai VALICĂ
doctor docent, Universitatea Albert Ludwig din Freiburg, Germania,
cercetător în cadrul Academiei Române, în domeniul
Dimensiunea spirituală a economiei montane CE MONT , Vatra Dornei
 
Știm că Părintele Mihai este asaltat de masonerie prin controale, chiar și în timpul Sf. Liturghii, precum și de adrese din partea lui ss Daniel, încercând să-l reducă la tăcere. Se fac presiuni și pentru a scoate de la închinare Sfintele Moaște ale mucenicilor de la Aiud, care se află în catedrala din Vatra Dornei. Să ne rugăm pentru sfinția sa, să-l întărească Dumnezeu și să-l acopere Maica Domnului.