Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Aprilie » 13 » Iuda de azi umblă printre noi, e un excelent teolog, un ecumenist convins. Predică din Sfânta și Marea zi de Joi – Despre Cina cea de Taină
2:50 PM
Iuda de azi umblă printre noi, e un excelent teolog, un ecumenist convins. Predică din Sfânta și Marea zi de Joi – Despre Cina cea de Taină

http://www.glasulstramosesc.ro/art/foto/papa_si_patriarhul_ecumenismului.png

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă trădarea.
Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care rastoarnă valorile şi perverteşte limbajul.
Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de sănătate antiSIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţari se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, infeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.
Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinatate.
Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr-o singură Biserică, a făcut mai multe [nu că ar fi în mod real mai multe, ci că asta vrea să dea impresia, că nu ar fi o singură Biserică, ci mai multe – vezi şi mai departe, n.n.]. Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s-o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu.
Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herţiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucrează pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.
Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăţie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.
A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, aşa cum este şi patronul său din Qarantania, care îi oferea lui Iisus citate din Scriptură.
Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai întâi sedus, dominat şi numai după aceea nimicit. Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte.
 
(extras din Pastorala de Paşti din 2005 a ÎPS Bartolomeu Anania)
 

Predică la Sfânta Liturghie din Sfânta și Marea Joi – Despre Cina cea de Taină

http://www.glasulstramosesc.ro/art/foto/cina-cea-de-taina-3.jpg

Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi… (Matei 26, 26-28).

Iubiţii mei fraţi,

Mare este sfânta zi de astăzi. Că mai înainte de patima Sa cea de bună voie, prea Bunul nostru Mântuitor a voit să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. Dar Cina aceasta nu este o simplă masă cu mâncare, cu pâine şi vin. Cina cea de Taină este o mare taină, este o jertfă de dragoste, este prima Liturghie creştină săvârşită de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taină este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de întâlnire, de vorbire şi de despărţire a lui Hristos de ucenicii Săi, cărora le dă ultimele sfaturi şi porunci.

Aici nu mai sunt mulţimi de oameni, nu mai sunt farisei, nici cărturari iscoditori, nici bolnavi, nici minuni de vindecare. Ci singur Hristos, Mântuitorul lumii, înconjurat de cei doisprezece ucenici, stă în cămară de taină, unde spală picioarele cele obosite de drum ale apostolilor, apoi se roagă, mulţumeşte Tatălui, binecuvintează pâinea şi vinul şi le împarte, ca pe o împărtăşanie, celor ce sunt de faţă. Lipseşte de aici însăşi Maica Domnului, căci Cina are un caracter strict euharistic, iar foişorul închipuieşte altarul Bisericii, unde se jertfeşte tainic Iisus Hristos de către preoţi şi episcopi.

Numai Iuda trădătorul şi vânzătorul este primit la Cina Domnului din următoarele pricini: mai întâi ca nu cumva să se deznădăjduiască de a sa mântuire, dacă nu ar fi fost primit la Cină. Apoi, ca să nu-i silească libertatea, care este cel mai mare dar firesc al omului, căci fiecare este liber să creadă şi să vină la Hristos sau să se lepede şi să fugă de Hristos. Iuda a fost primit la Cină, deşi a făcut cel mai mare păcat posibil, ca prin aceasta să ne arate Dumnezeu că primeşte la pocăinţă pe cel mai mare păcătos, de se va căi de păcatele sale. Iuda a fost primit la Cină, deşi purta la sine argintii vânzării, ca să primească şi el spălarea picioarelor, ca să guste din Trupul şi Sângele Domnului, şi prin aceasta să scape de satana care îl chinuia.

Dacă Iuda s-ar fi căit de greşeala sa şi ar fi aruncat banii diavolului, atunci spălarea picioarelor, ca o spovedanie, l-ar fi curăţit, iar Pâinea şi Vinul ce i s-au dat, ca o împărtăşanie, l-ar fi sfinţit. Dar pentru că nici de trădare nu s-a lăsat, nici pe arginţi nu i-a lepădat, spălarea şi Cina nu i-au folosit nimic. Căci în clipa când a întins mâna în blid cu Hristos şi a gustat cu nevrednicie din Pâinea Domnului, a şi intrat satana în el şi a fugit afară.

Un alt motiv pentru care Iuda a fost primit la Cină a fost acela ca să fie arătat înaintea tuturor că el este vânzătorul. Şi, în sfârşit, a fost primit ca un semn de taină, că întotdeauna între slujitorii lui Hristos vor fi şi trădători, vor fi şi vânzători, vor fi şi eretici, vor fi şi ucigaşi, vor fi şi apostaţi, vor fi şi iubitori de argint care vor sfâşia cămaşa lui Hristos şi vor încerca fără de toiag să păstorească oile Domnului numai pentru bani.

Iubiţii mei fraţi,

Două lucruri importante deosebim la Cina cea de Taină: mai întâi spălarea picioarelor ucenicilor şi apoi întemeierea Tainei Sfintei împărtăşanii, numită şi Sfânta Euharistie. Deci, săvârşind Iisus Hristos propovăduirea Sfintei Evanghelii, mai înainte cu o zi de patima Sa şi de Paştele evreiesc, a rânduit să mănânce Paştele după obiceiul Legii Vechi, într-o casă din Ierusalim.

Acolo, mergând din vreme, ucenicii au gătit Paştele şi venind Domnul, au mâncat împreună pascha Legii Vechi, după porunca dată de Moise. Adică au mâncat pâinea nedospită numită azimă şi miel fript, stând cu toţii în picioare, încinşi cu brâu, încălţaţi şi cu toiegele în mână, gata de drum.

Acesta era Paştele evreiesc, pe care Iisus Hristos l-a respectat şi de data aceasta, ca să se arate până la moarte ascultător şi necălcător de lege (După Sinaxarul din Joia Mare).

Iar când s-a făcut seară, Iisus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici (Matei 26, 20) şi a mâncat Paştele Legii Noi. Aşadar, în această mare zi, două legi a îndeplinit Iisus şi de două ori a prăznuit. Mai întâi a mâncat Paştele lui Moise, care era chipul lui Hristos, ca să Se arate păzitor al Legii Vechi. Apoi a mâncat Paştele nostru creştinesc, ca să Se arate întemeietor al Legii Noi. Două Testamente astăzi a unit: cel Vechi, care acum s-a sfârşit, cu cel Nou, care abia a început. Două Liturghii a săvârşit: liturghia Paştelui evreiesc, care nu avea caracter de taină, nici putere sfinţitoare, şi Liturghia Paştelui creştinesc, care prin Taina Sfintei Împărtăşanii are putere să sfinţească şi să mântuiască pe toti cei care cred. Şi din două pâini a mâncat în această zi Hristos; din pâinea Legii Vechi, care era azimă uscată, lipsită de fermentul dătător de mântuire al Duhului Sfânt, şi apoi din pâinea cea dospită, proaspătă şi caldă a Legii celei Noi, care este Trupul tainic al lui Iisus Hristos, adică Sfânta Împărtăşanie, prin care dobândim iertare de păcate şi viată nemuritoare.

Dar pentru ce masa aceasta din foişor se cheamă „Cină” şi pentru ce se cheamă „de taină”? Se cheamă „Cină” pentru că s-a săvârşit seara, după asfinţit, adică spre asfinţitul veacurilor şi la sfârşitul vieţii pământeşti a lui Hristos. Şi se cheamă „de taină” pentru că Cina are un caracter liturgic de Taină, de Jertfă, de prefacere euharistică a pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Cina se mai cheamă masă de taină, căci aceasta este ultima masă la care a mâncat Domnul cu ucenicii Săi mai înainte de moarte şi pentru că a avut loc noaptea târziu, când tot Ierusalimul şi inimile tuturor erau pline de multe taine. Mai poartă acest nume şi pentru faptul că Cina a durat mult mai mult decât o masă obişnuită, în care timp Iisus Şi-a împărtăşit ucenicii cu Sfânta Împărtăşanie, mai înainte de despărţire, ca să poată rezista marilor ispite ce le stăteau înainte. De aceea, la sfârşitul mesei, Iisus Hristos S-a rugat pentru ei cu cea mai înaltă rugăciune şi a rostit cele mai frumoase şi mişcătoare cuvinte de învăţătură şi mângâiere pentru ucenici.

Dacă citim cu atenţie Sfânta Evanghelie de astăzi, înţelegem că îndată ce ucenicii s-au aşezat la masă, mai înainte de a gusta din pâine şi din vin, Iisus S-a sculat de la cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins (Ioan 13, 4-5).

Mare este taina acestei dumnezeieşti spălări şi necuprins este adâncul smereniei lui Hristos. În noaptea aceasta târzie, când arhiereii mândri se sfătuiau cum să-L prindă şi să-L omoare pe Iisus, când tot Ierusalimul tulburat era în aşteptare, acolo sus, în foişorul de taină, era linişte şi tăcere multă. Acolo vedem pe Iisus cum Se dezbracă de haine, cum Se pleacă până la pământ, cum spală cu apă picioarele cele lovite cu pietre ale ucenicilor Săi, cum le sărută cu dragoste şi şterge cu ştergarul picioarele Apostolilor Săi, ale acelora care vor duce vestea Evangheliei până la marginile lumii.

Mare este adâncul smereniei lui Hristos. Că primul care şi-a întins picioarele şi a fost spălat de Domnul, a fost Iuda vânzătorul. Spălându-i picioarele, Iisus îl cheamă înapoi, îi arată dragoste, îi dă nădejde, îi întinde mâna, îi spală păcatul, numai să-l mărturisească, numai să-l părăsească. Dar Iuda nu se căieşte, Iuda nu se pocăieşte, Iuda nu aruncă arginţii, Iuda nu-şi spune păcatul, Iuda nu se smereşte, Iuda nu se foloseşte. Pentru care pricină Iuda nu se mântuieşte? Deoarece picioarele îi sunt în mâna Domnului, iar inima în mâna diavolului. Hristos îi curăţă picioarele, iar satana îi spurcă inima. Pentru aceea Iuda nu se poate mântui, că picioarele sale îndată şi le arată, iar păcatele inimii şi le tăinuieşte. Cu picioarele stă în apă, iar cu mâinile ţine argintul vânzării. Mare este dragostea Mântuitorului nostru Hristos. Că El şterge picioarele trădătorului, iar acela nu se căieşte, nici se smereşte. Iisus, sărutându-i picioarele îl primeşte înapoi, iar Iuda, sărutându-L pe obraz, Îl vinde la arhierei.

Singurul care s-a împotrivit spălării a fost Petru cel fierbinte râvnitor. Dar Domnul i-a zis: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine (Ioan 13, 8). Atunci plecându-se Petru, L-a lăsat, ca să aibă parte cu Hristos. Că taina aceea a spălării închipuia Taina Spovedaniei, fară de care nimeni nu se poate mântui, nici petrece cu Hristos. Fără spălarea păcatelor prin spovedanie, nimeni nu se poate nici împărtăşi; că iată Iisus, stând la masă, mai înainte de a frânge pâine şi a le da să mănânce, să se împărtăşească, îi spală cu apă, îi pregăteşte prin smerenie şi prin spovedanie şi abia la urmă îi împărtăşeşte.

Iar pe când mâncau ei, – spune Sfânta Evanghelie – Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26, 26-28).

În clipa aceasta s-a săvârşit cea mai mare minune euharistică, mistică. Că odată cu rugăciunea şi binecuvântarea Domnului, Iisus preface pâinea şi vinul în însuşi Trupul şi Sângele Său. în clipa aceasta, Iisus Hristos întemeiază Taina Sfintei Împărtăşanii şi săvârşeşte prima Liturghie creştină înaintea ucenicilor Săi. Aşadar, Mântuitorul este primul Arhiereu şi Preot care săvârşeşte cea dintâi Liturghie, întemeind Taina Sfintei Împărtăşanii, iar Apostolii sunt primii credincioşi care iau parte la această mare taină şi care se împărtăşesc cei dintâi cu Trupul şi Sângele Domnului. Iar prin porunca Mântuitorului: Aceasta faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19), apostolii capătă putere divină să binecuvinteze şi ei pâinea şi vinul şi să le prefacă în Preacuratele şi Mântuitoarele Taine.

Iată deci originea şi importanţa Sfintei Liturghii. Ea a început din acel mic foişor şi prin Sfinţii Apostoli a ajuns să se săvârşească astăzi până la marginile lumii.

Iar valoarea ei constă în sfinţirea dumnezeieştilor Taine care se prefac cu puterea Duhului Sfânt şi binecuvântarea preotului, dar numai în cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, foişorul acela din Ierusalim este înlocuit cu Biserica creştină, Cina cea de taină este repetată zilnic, ori de câte ori se face Sfânta Liturghie. Masa la care a mâncat Domnul cu ucenicii Săi este acum Sfântul Prestol, blidul şi paharul din care au gustat Hristos şi Sfinţii Apostoli, sunt astăzi Sfântul Potir şi Sfântul Disc din care cu toţii gustăm Sfânta Împărtăşanie. Spălarea picioarelor este înlocuită cu Taina Sfintei Spovedanii care poate spăla toate păcatele.

Apa este darul Sfântului Duh, prosopul este milostivirea lui Dumnezeu care şterge păcatele noastre, iar Mântuitorul, Care spală pe ucenici şi sfinţeşte pâinea şi vinul, este reprezentat de preotul Bisericii care trebuie să se plece cu dragoste la picioarele fiecărui credincios, să-l spele prin spovedanie, să-l şteargă prin canon şi să-l unească cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie după vrednicie. Iată deci mila Domnului, iată chemarea preotului, iată sfinţenia Bisericii, iată nădejdea mântuirii noastre.

Dar pentru ce a fost nevoie ca Iisus Hristos să sfinţească pâinea şi vinul şi apoi să-şi împărtăşească ucenicii mai înainte de patima Sa şi de moarte? Pentru că Trupul Domnului care Se frânge şi Sângele Lui care pentru mulţi se varsă, se aduc, se sfinţesc şi se împart credincioşilor spre iertarea păcatelor (Matei 26, 28). Toate cele şapte Sfinte Taine au putere să ierte păcatele, dar niciuna nu poate ierta în chip desăvârşit pe om, precum Spovedania şi Sfânta Împărtăşanie. Fără de aceste Taine nimeni nu se poate mântui, nici vedea pe Hristos.

Deci Bunul nostru Mântuitor a voit să împărtăşească pe Sfinţii Apostoli mai înainte de patima şi moartea Sa, pe de o parte, ca să ierte păcatele ucenicilor Săi, câte ca nişte oameni au greşit şi ei până în ceasul Cinei; iar pe de altă parte, ca să-i întărească pentru marile ispite şi prigoane care îi aşteptau, ca să-i pregătească spre a duce în lume vestea Sfintei Evanghelii, ca să le dea mai multă putere asupra satanei, ca să le întărească credinţa, unitatea şi răbdarea şi, în sfârşit, ca să-i pregătească pentru înfricoşatul ceas al morţii. Iată cât este de mare puterea mântuitoare a Sfintei Împărtăşanii! Ea vindecă bolile, izgoneşte diavolii, iartă păcatele, uşurează ispitele vieţii, întăreşte pe om în necazuri, sfinţeşte pe credincioşi, păstrează pe Hristos permanent prezent între oameni şi ajută sufletul în ceasul morţii.

Pentru ce, dar, Iuda vânzătorul nu a fost iertat de păcatul trădării, căci la Sfânta Cină a fost şi el? Pentru că Iuda s-a împărtăşit cu nevrednicie. Pentru că Iuda nu mai iubea pe Hristos, pentru că el nu mai credea că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, pentru că el nu voia să arunce de la sine cei treizeci de arginţi. Cu o mână ducea la gură paharul cu Sângele Domnului, iar cu cealaltă ţinea punga cu bani. Cu dreapta întingea în blid, alături de Hristos, iar cu cealaltă pipăia arginţii. în gură avea Trupul Domnului, iar în inimă avea pe diavolul. Iată pentru ce Iuda nu s-a folosit de Sfânta Împărtăşanie.

Ba încă, mai mult, cu grea pedeapsă s-a şi pedepsit. Că după ce Domnul împarte la toţi Trupul şi Sângele Său, văzând necredinţa şi împietrirea lui Iuda vânzătorul, S-a tulburat cu duhul, a plâns cu lacrimi şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde (Ioan 13, 21). El voia să se despartă cu dragoste de ucenici; El voia să moară în pace cu toţi. El nu voia să fie vândut pe bani, ca un rob; El voia să moară în dar, pentru toţi. El voia să moară liber, pe altarul dragostei, cu demnitate de Om Care îşi face datoria. Iisus nu voia să fie vândut de un ucenic. Iată pentru ce S-a tulburat cu duhul Iisus şi a lăcrimat la Cină. Plângea pentru răutatea vânzătorului, plângea pentru pierzarea sa.

Iar când Ioan, ucenicul cel iubit, îl întreabă pe Iisus: Doamne, cine este?, Domnul îi răspunde: Acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând (Ioan 13, 25-27). Deci după ce a luat acela bucăţica de pâine, a ieşit numaidecât. Şi era noapte (Ioan 13, 30).

Ce lucru înfricoşat s-a petrecut la Cină! Ce grozavă a fost căderea lui Iuda! A primit cu nevrednicie Trupul Domnului şi a intrat în el satana. A gustat cu necredinţă din Izvorul vieţii şi iată, a murit. A avut cu el Lumina, dar iată-l aruncat în întuneric. Iată-l rătăcind singur în miezul nopţii pe uliţele Ierusalimului, departe de Hristos, departe de Lumină, departe de Viaţă, lipsit pentru totdeauna de bunul său învăţător, lipsit de nădejdea mântuirii.

Iubiţii mei fraţi,

în seara aceasta Iisus stă la masă cu ucenicii Săi. Iată-L pe Domnul între prietenii Săi. În mijloc masă întinsă, pâine şi vin. Apostolii stau la cină. Iisus Se dezbracă, le spală picioarele, începând cu Iuda şi terminând cu Petru. Apoi se aşează, binecuvintează pâinea şi vinul, le preface în Sfânta Împărtăşanie şi le împarte ucenicilor spre iertarea păcatelor. Toţi primesc cu credinţă, toţi gustă, toţi se sfinţesc. Numai Iuda se osândeşte, se stăpâneşte de diavolul, se scoate afară.

Iubite frate! Te gândeşti tu în ceasul acesta la Iisus? Vrei tu să stai cu El la Cină? Iată, Domnul se pleacă să-ţi spele picioarele. Domnul iubeşte sufletul tău. Domnul vrea să te mântuiască. Domnul vrea să Se împace cu tine înainte de patima şi moartea Sa. Vrei deci şi tu să te împaci cu Iisus?

Dacă vrei, primeşte pe Domnul să-ţi spele picioarele, primeşte preotul să-ţi spele păcatele. Spovedeşte-te cu mare căinţă, dar nu aşa ca Iuda vânzătorul. Nu-ţi goli cu neruşinare picioarele tale, ci goleşte-ţi cu smerenie păcatele inimii tale. Nu sta cu picioarele în biserică sub epitrahil şi cu vrăjmaşul în suflet. Mai înainte de a veni la Spovedanie, aruncă pe diavolul din inima ta, aruncă lucrul furat din casa ta, aruncă tutunul din gura ta, leapădă înjurăturile de pe buzele tale, leapădă ura şi tot păcatul, iar după Spovedanie, nu mai intra în prăvălia satanei, adică în cârciumi, nici în casa desfrânării, nici în locul unde este hulit Dumnezeu. Căci altfel, rămâi nespălat ca Iuda şi mori în păcatele tale.

Nu cumva refuzi pe Domnul să-ţi spele picioarele? Nu cumva zici că nu eşti vrednic să te spovedeşti, pentru că iarăşi cazi în aceleaşi păcate? Dacă faci aşa, vei fi mustrat ca Petru şi nu vei avea parte cu Hristos în veac.

Nu cumva din lene şi din oarecare judecată mincinoasă amâni spovedania cu anii? Sau te spovedeşti numai la Paşti? Dacă mai continui acest lucru, eşti în primejdie să mori nespovedit.

La fel şi când trebuie să te împărtăşeşti, nu cumva urmezi lui Iuda vânzătorul? Nu cumva te apropii cu necredinţă, cu îndoială şi cu mândrie? Nu te cerţi cu preotul să-ţi dea Sfânta împărtăşanie fiind nevrednic şi oprit de sfintele canoane? Sau poate ai încercat să te duci la alt preot ca să te dezlege? Sau poate te-ai împărtăşit nespovedit curat şi fiind încă oprit? Dacă ai făcut cumva aceasta, eşti asemenea lui Iuda. Că acela, împărtăşindu-se cu nevrednicie, a intrat satana în el.

Teme-te, frate, de focul dumnezeirii. Nu te face vinovat de Trupul şi Sângele Domnului. Că acest foc, ori te curăţă de păcate, ori te umple de osândă. Sau poate ceri să te împărtăşeşti fără a rupe legătura cu păcatul? Poate vrei să iei Sfintele Taine şi apoi iarăşi să cazi în desfrânare, iarăşi să te îmbeţi, iarăşi să furi, iarăşi să te judeci, să te cerţi şi să ucizi?

Dacă încerci una ca aceasta nu eşti departe de Iuda.

Dar se întâmplă şi altfel. Poate ai voie să te împărtăşeşti şi tu neglijezi, poate nu te apropii de Sfintele Taine cu anii, din pricină că te socoteşti cu totul nevrednic. Sau poate zici că nu ai nevoie de Sfintele Taine decât la moarte. Şi aceasta este un mare păcat. Că dacă Apostolii au avut nevoie de Sfânta Spălare şi Împărtăşanie, mai înainte de ispite, de prigoane şi de moarte, cu cât mai mult tu. Deci ori de câte ori eşti bolnav, în primejdii, în posturi şi ai voie, apropie-te de Hristos. Însă pregăteşte-te, vino cu frică. Părăseşte păcatul. Iartă pe semenul tău din inimă. Iată, Iisus iartă pe Iuda, iar tu nu ierţi pe fratele tău? Deci împacă-te şi vino la Biserică.

De vei face aşa, casa ta va deveni un foişor sfânt, iar Domnul cu toţi sfinţii vor veni să cineze cu tine, să te bucure, să te hrănească şi să te mântuiască în vecii vecilor. Amin.

Arhim. Ioanichie Bălan

| Logos.md

 

 

 

Categorie: Cina cea de Taina | Vizualizări: 3495 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 5
avatar
0 Spam
1
Personajele din imagine au ceva în comun, ceva care se observă cu ochiul liber: îmbrăcămintea. Alb poartă Papa, alb și Patriarhul Daniel. Or mai fi și alte asemănări? Or fi cei doi frați în Hristos? Sau pot fi ei în acest moment frați în Hristos? Dacă vor hotărâ că trebuie să ne unim, atunci care dintre ei va fi Nr. 1, Papa sau Patriarhul?  Bănuim că Papa.  Va mai rămâne infailibil? Dacă DA, atunci e vai ! E vai pentru că vedem deja ce inerții debitează.  Probabil că după o așa unire, va ur
avatar
0
2
Mai au ceva important in comun, amandoi sunt ERETICI!
avatar
0
3
Știam, dar am vrut să văd dacă și altcineva o  mai spune. Cam multe asemănări. Oare n-ar trebui ca după această perioadă critică prin care trece credința noastră ortodoxă, ca straiele Patriarhului să devină ca cele ale monahului de rând în ceea ce privește culoarea? Și din două motive: 1) pentru mai multă smerenie, albul contrastând enorm acum cu ceea ce este Patriarhul ca om înduhovnicit, și 2) pentru a nu mai fi asemănat cu Papa.
Cred că s-ar impune o astfel de modificare de veștmânt. Chiar și pentru un om foarte înduhovnicit, faptul că nu trebuie să iasă în evidență este unul ce ține de smerenie, și deci necesar. Doamne ajută și Paște fericit. Dacă aveți Paște, adică pască binecuvântată de preoți cu adevărat ortodocși, poate vă gândiți și la mine. Hristos a Înviat ! ( „Și voi Mă veți vedea, căci Eu sunt viu, și voi veți fi vii”.  Iată lumina noastră a celor puțini și nebuni după o Ortodoxie curată, care în seara aceasta nu putem să luăm lumina fizică, pentru că nu avem biserici în care să putem merge.)
avatar
0
4
Tinuta albă a Patriarhului României nu este o opțiune a sa, ci reprezintă hotărârea luată de sinodali, atunci când Biserica Autocefală Română a fost ridicată la rang de Patriarhie. Culoarea distinctă a ținutei patriarhului reprezintă expresia permanentei canonicități a Bisericii Ortodoxe Române, care nu a avut niciodată abateri de la comuniunea Ortodoxiei, fiind o Biserică păstrătoare a adevărului. Desigur odată cu intrarea în CMB, lucrurile s-au schimbat. Sa nu uitam și faptul ca aproape toți patriarhii au fost masoni, sau au avut legături strânse cu masoneria, nemaivorbind de episcopi care știm bine pe ce criterii au devenit episcopi (nu toți desigur) Odată cu sinodul talharesc de anul trecut, oare ce veșmânt ar trebui sa aibă Patriarhul Ecumenismului? Îl poate păstra pe cel alb schimbandu-se semnificația, albul reprezentând "infailibilitatea" ca papa, sau ar trebui sa se îmbrace în negru, reprezentând doliu pentru faptul ca a aruncat un popor în erezie, toți ierarhii fiind ecumenisti, astfel ieșind din Biserica. Indiferent de culoarea vesmintelor, Patriarhul Ecumenismului Daniel Ciobotea rămâne cel mai mare eretic care a fost vreodată în fruntea Bisericii Ortodoxe Romane.
avatar
0
5
Nu oare proorocul Daniel a avut cea mai concludentă vedenie despre Sfârșitul lumii? Iată că azi avem de-a face cu un nou Daniel, numai că de altă factură. Totuși numele lui ne spune ceva, anume că vedenia avută cândva de Sf. Prooroc Daniel este pe cale a se înfăptui, pentru că numele ce desemnează persoana ce-a avut acea vedenie a apărut pe firmament. Că acest Daniel este opusul Proorocului Daniel, nu este predestinare(predestinarea fiind totală erezie!), ci cum și-a ales să fie Patriarhul României.  La fel și la Ministerul de Interne avem o asemănare. Se spune că Antihristul va fi din seminția lui Dan. Pe doamna ministru care nu vrea să ne spună adevărul despre actele de identitate,  afișând o față total „nevinovată”, o cheamă - Surpriză! - tot Dan. Și mai sunt și alte asemănări pe care le-am văzut, dar mă rezum deocamdată doar la acestea două. Prea sunt clare asemănările pentru ca să nu le acordăm atenție. Doamne ajută !
avatar