Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Aprilie » 15 » Învierea Domnului nostru Iisus Hristos şi consecinţele ei în interpretarea Sfântului Efrem Sirul
7:44 PM
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos şi consecinţele ei în interpretarea Sfântului Efrem Sirul

articol de Theodor Leontescu

Moartea nu a putut să-L ţină pe Domnul nostru în pântecele Iadului mai mult decât a vrut El să stea acolo. Sfântul Efrem descrie cu multă vervă artistică momentul acestei biruinţe asupra morţii şi asupra lui Satan (Imnele Nisibene /The Nisibene Hymns, NPNF 213, 2004, 41, 15-16, p. 296):
Satan a venit cu servitorii lui ca să-L poată vedea pe Domnul nostru azvârlit în Şeol şi să se poată bucura cu Moartea, sfătuitoarea lui şi a văzut-o plină de întristare şi durere din cauza morţilor care, la glasul Celui Unul Născut, au trăit şi au ieşit chiar şi de acolo, din Şeol. Cel Rău a încercat s-o consoleze pe Moarte, rudenia sa: ‘Nu ai distrus cât de mult puteai. Chiar dacă Iisus este în mijlocu tău, la mâna ta trebuie să ajungă cei care au trăit şi care trăiesc.’
‘Deschide ca să-L vedem într-adevăr şi să râdem de El. Să-I răspundem şi să-I spunem, ‘Unde Ţi-e puterea?’ căci uite trei zile au trecut pentru El. Şi să-I spunem, ‘O, Tu, Cel de trei zile, care l-ai ridicat pe Lazăr care fusese îngropat patru zile, înviază-Te pe Tine Însuţi.’ Moartea a deschis porţile Şeolului şi din el a strălucit splendoarea chipului Domnului nostru. Şi au fost izbiţi ca oamenii din Sodoma. Ei au orbecăit şi au căutat poarta Şeolului pe care o pierduseră.

Înghiţit de moarte, Domnul a înghiţit moartea. Sfântul Efrem subliniază cum, de data aceasta, Hrana a fost Cea Care a devorat pe cea care a încercat să se hrănească cu Ea (Omilie despre Domnul Nostru/Homily on Our Lord, FC, vol. 91, The Catholic University of America Press, 2004, III, 2-3, p. 278-279):
Şi Eva, care fusese mama tuturor celor vii, a devenit izvor de moarte pentru cei vii. Dar Maria, noul lăstar, a răsărit din Eva, viţa cea veche, şi Viaţă nouă S-a sălăşluit în ea. Când moartea s-a apropiat cu îndrăzneală, ca de obicei, să se hrănească cu rod muritor, Viaţa, Omorâtoarea morţii, stătea în aşteptare, ca, atunci când moartea ar înghiţi fără frică Viaţa, să trebuiască să o verse şi pe mulţi alţii împreună cu ea.
Astfel Leacul Vieţii a coborât de sus şi S-a unit cu rodul muritor, trupul. Şi când moartea a venit, ca de obicei, să se hrănească, Viaţa a înghiţit moartea în schimb. Aceasta este Hrana Care dorea cu ardoare să mănânce pe cea care o mănâncă.

Prin Moartea Sa, Domnul nostru a omorât moartea şi a înviat. Învierea Domnului a însemnat în acelaşi timp biruinţa asupra morţii, asupra lui Satan şi asupra păcatului. Această biruinţă nu a rămas numai la nivelul Persoanei Sale ci s-a extins la nivelul întregii omeniri. Victoria în calitate de Om a Mântuitorului nostru asupra morţii şi asupra lui Satan, a celor care nu putuseră fi învinşi până atunci, s-a transformat în victoria întregii omeniri. Ea reprezintă evenimentul central în jurul căruia gravitează viaţa întregii omeniri. Aşa cum arată şi Sfântul Efrem, de vreme ce un singur om a reuşit biruinţa, toţi oamenii începând din acel moment sunt părtaşi ai acestei biruinţe (Imnele Bisericii/Hymnes de Ecclesia, SO 83, 2004, 2, 18, p. 29 şi 3, 8, p. 32):
Natura libertăţii noastre e aceeaşi în fiecare.
Dacă puterea ei slăbeşte în unul, ea slăbeşte în fiecare;
Dar dacă ea se întăreşte în unul, la fel în fiecare.”
„Nu te osteni să cercetezi toţi oamenii
(ca să ştii) dacă sunt capabili să-l învingă pe Cel Rău în luptă.
Căci dacă unul singur este capabil să învingă, atunci toţi pot să învingă
.”

După cum păcatul lui Adam a atras consecinţe dezastruoase pentru întreaga omenire prin moarte sufletească urmată de moartea trupească, tot astfel biruinţa prin înviere asupra morţii şi a păcatului repurtată de către Domnul nostru întrupat în trupul muritor al lui Adam a atras după sine desfiinţarea prin înviere a trupului stricăcios adamic şi înlocuirea lui cu un trup nestricăcios veşnic.
Învierea Domnului a însemnat totodată o ancorare în simbol a învierii întregii omeniri. Omorât de moartea trupească a trupului stricăcios pe care Şi L-a luat prin îmbrăcarea Sa în Adam, Domnul Iisus Hristos n-a putut fi omorât de moartea sufletească a păcatului. Şi, fiindcă moartea trupului a fost decretată de Dumnezeu ca urmare a păcatului, moartea nu a putut să-L ţină în pântecele ei pe Domnul mai mult decât a vrut El, pentru că nu a găsit în El păcatul, cauza fiinţării ei. De vreme ce Domnul a înviat definitiv în trup nestricăcios, ba mai mult, după cum arată Sfântul Efrem, i-a înviat definitiv la strigătul Său, când a murit pe Cruce, pe mulţi din drepţii din vechime pe care i-a scos din Şeol a treia zi şi i-a adus împreună cu tâlharul şi cu Adam şi Eva în Rai ca zălog luat morţii, acest eveniment central din viaţa întregii creaţii a însemnat formularea în simbol a învierii omenirii şi a înnoirii ei. Ancorate în realitatea profundă şi desăvârşită a învierii Domnului, întreaga omenire de la Adam şi până la sfârşitul veacurilor, delimitat de a Doua Sa venire şi Judecata de Apoi, va învia în acest soi de trup nestricăcios pe care Domnul ni L-a dobândit prin lipsa Sa de păcat, iar creaţia se va înnoi şi ea în mod corespunzător slavei la care va fi ridicat omul prin slava lui Hristos Omul. Pentru Sfântul Efrem, chiar dacă şi după învierea Domnului oamenii mor ajungând prin aceasta cu toţii în Şeol, această ancorare în simbol a învierii omenirii reprezintă de fapt certitudinea desfiinţării morţii. După cum am văzut, Sfântul subliniază faptul că porţile Iadului, începând din momentul învierii Domnului, au fost sfărâmate pe vecie căci moartea şi Satan, asemenea sodomiţilor, au orbecăit după ele, dar nu le-au mai găsit. Prin urmare, mai devreme sau mai târziu, moartea va fi obligată să-şi verse toţi morţii afară din pântecele ei. Din Şeolul de unde înainte de învierea Domnului nu se putea ieşi nicicum, începând cu învierea Domnului s-a putut ieşi, iar la învierea de obşte se va ieşi oricum. Sfântul Efrem descrie în amănunt acest mecanism prin metafora perfectă a vomatului care goleşte stomacul de tot conţinutul său (Omilie despre Domnul Nostru,…, 3-4, p. 278-279):
Astfel Leacul Vieţii a coborât de sus şi S-a unit cu rodul muritor, trupul. Şi când moartea a venit, ca de obicei, să se hrănească, Viaţa a înghiţit moartea în schimb. Aceasta este Hrana Care dorea cu ardoare să mănânce pe cea care o mănâncă. Prin urmare, moartea a vărsat multele vieţi pe care le înghiţise cu lăcomie din pricina unui singur rod pe care îl înghiţise cu nesaţ. Foamea care a mânat-o după unul a fost ruina voracităţii care o mânase după mulţi. Moartea a reuşit să mănânce Rodul Cel Unul, dar i-a vărsat repede pe cei mulţi. Atunci când Rodul Cel Unul murea pe Cruce, mulţi dintre cei morţi au ieşit din Şeol la sunetul vocii Lui.
Acesta este Rodul Care a scăpat morţii care îl înghiţise şi i-a scos din Şeol pe cei vii după care fusese trimis. Şeolul păstra tot ceea ce devorase. Dar din pricina unui singur lucru pe care nu l-a putut mistui, el a dat înapoi tot ceea ce era înăuntru şi el mâncase. Când stomacul unei persoane este deranjat, el varsă şi ceea ce-i prieşte şi ce nu-i prieşte. Stomacul morţii a fost deranjat astfel încât, atunci când a vărsat Leacul Vieţii care îl indispusese, a vărsat cu El şi pe cei vii pe care moartea fusese încântată să-i înghită.


Aşa cum observă Sfântul Efrem, înghiţindu-L pe Domnul, Morţii i s-a făcut rău. I s-a făcut rău pentru că, neavând păcat, Domnul nu era o hrană potrivită pentru Moarte. I-a căzut greu şi L-a dat afară. L-a dat afară însă împreună şi cu conţinutul care-i pria ei. Conţinutul care îi pria a fost dat şi va fi dat afară în etape, aşa cum face oricare om care vomită. Nu vomită tot de prima dată, dar până nu vomită tot conţinutul stomacului nu se linişteşte. La învierea de obşte tot conţinutul Şeolului va fi dat afară.
În a treia zi, sufletul Domnului Care a luminat cu Viaţa Sa Şeolul a revenit în trupul aşezat în mormânt şi Domnul a înviat. Trupul cu care Mântuitorul a înviat este un trup înnoit şi nestricăcios în veac, un trup eliberat de afectele trupului lui Adam pe care îl îmbrăcase la întrupare. În Comentariul la Epistola 1 către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Efrem aduce lămuriri în plus în legătură şi cu trupurile pe care oamenii le vor primi la învierea de obşte (Comentariul la Epistolele Sfântului Apostol Pavel /S. Ephraem Syri comentarii in Epistolas D. Pauli, Veneţia, 1843, p. 82, la 1 Cor 15, 35-4):
Căci spuneau: Cum învie morţii? Sau în ce trup vor veni? Căci uite, trupul lor care acum zace a fost fărâmiţat şi risipit.
El le-a alcătuit parabola despre sămânţă, care trăieşte în moartea ei.
Şi în niciun fel sămânţa nu este asemănătoare germenului ei deoarece semeni un grăunte gol.
Iar Dumnezeu a dat trup seminţei tale precum a vrut.
Şi chiar dacă ar face toate seminţele să germineze, căci dă şi trupul unic al seminţelor specifice, totuşi nu este acelaşi trupul păsărilor şi al animalelor, şi al omului, ca să vină împreună la înviere. Căci altul este trupul oamenilor, care a fost creat prin mâna lui Dumnezeu, şi lui îi este promisă învierea; şi altul este trupul vitelor şi păsărilor şi peştilor care sunt lipsite de aceasta.
Altul este trupul celor cereşti, adică al celor care lucrează lucrările cereşti, şi altul este trupul celor pământeşti care lucrează cele rele pe pământ, precum o stea întrece altă stea prin strălucire.
Astfel, în însăşi învierea morţilor, cele cereşti întrec cele pământeşti.
Şi astfel trupurile sunt semănate întru stricăciune şi se ridică întru nestricăciune.
Sunt semănate în starea joasă a goliciunii şi se vor ridica în slavă. Sunt semănate întru slăbiciunea morţii şi se ridică în puterea învierii.
Se seamănă trupul sufletesc şi se ridică trupul duhovnicesc, adică se seamănă după asemănarea primului Adam şi se ridică după asemănarea lui Adam Cel duhovnicesc.

Aşa cum ne explică Sfântul Efrem, prin învierea Domnului se clarifică însăşi taina şi raţiunea morţii ca decret al iubirii desăvârşite a lui Dumnezeu faţă de om. Putem spune că, prin moarte, Dumnezeu nu l-a blestemat pe Adam, ci S-a dovedit milostiv, arătându-Şi marea Sa iubire faţă de el. I-a dat un timp limitat de trăit în trupul în care domnea moartea sufletească adusă de Satan, ca să vadă cât de rău este să trăiască cu această moarte în el, după care l-a adormit în moartea din care Domnul, prin învierea Sa, l-a sculat în alt trup. L-a sculat în trup nou, veşnic şi nestricăcios, trupul obţinut de către Domnul prin pătimirea Sa nedreaptă şi lipsa Sa de păcat, trup în care nici Adam şi nici vreunul dintre oameni nu mai poate păcătui. Aceasta este taina morţii ca etapă a învierii, observată de Apostol şi lămurită de către Sfântul Efrem. Moartea e cea care nimicniceşte trupul marcat de goliciune şi de slăbiciune, purtător al morţii sufleteşti, iar Domnul îl înlocuieşte cu un trup îmbrăcat în slavă şi fortificat de puterea învierii Sale. Sfântul Efrem observă cu ochi sigur cum rodul ucigător, prin care şarpele l-a ucis pe Adam, a fost înlocuit pe Cruce de Rodul de Viaţă Dătător (Comentariu la Diatessaron, tr. Ioan Ică jr. după varianta Leloir, în Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii şi Învierii, Ed. Deisis, Sibiu, 2010, XVI, 15, p. 250):
Şarpele l-a lovit pe Adam în Paradis şi l-a ucis. (De asemenea, i-a lovit) pe Israeliţi în tabără şi i-a nimicit. Întocmai precum Moise a ridicat şarpele în pustie, tot astfel Fiul Omului va fi ridicat. Întocmai precum cei care s-au uitat cu ochi trupeşti la semnul pe care Moise l-a ţintuit pe cruce au trăit trupeşte, tot astfel aceia care privesc cu ochiul duhovnicesc la Trupul lui Mesia ţintuit şi suspendat pe Cruce, şi cred în El, vor trăi (duhovniceşte). Astfel, s-a descoperit prin acest (şarpe) de aramă, care prin natura lui nu poate suferi, că Acela Care urma să pătimească pe Cruce este Cineva Care prin natura Lui nu poate muri.
La Sfântul Efrem natura trupurilor înviate este mai fină decât cea a sufletului şi chiar a gândului omenesc (Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Raiului, tr. Ioan Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010, 5, 7-10 p. 49-50):
«Am cercetat şi aceasta: dacă Raiul e de ajuns de încăpător pentru toţi drepţii ce trăiesc în el?
Am întrebat despre ce nu stă „scris” şi am fost învăţat ce este „scris”:
Priveşte omul în care sălăşluia o legiune de demoni; ei toţi erau în el chiar dacă nu arătat, căci oştirile lor sunt făcute dintr-o fire mai subţire şi mai fină chiar decât cea a sufletului.
Întreagă acea oştire locuia într-un singur trup.
De o sută de ori mai subţiri şi mai fine vor fi trupurile drepţilor când se vor scula la înviere: vor fi asemenea minţii în stare să se întindă şi să se lărgească după voie ori să se micşoreze şi strâmteze;
dacă se strâmtează, este într-un loc, şi, dacă se lărgeşte, este peste tot.
Ascultă apoi şi află:
lămpi cu mii de raze pot sta într-o singură casă,
zeci de mii de miresme sunt în potirul unei singure flori;
şi chiar dacă toate sunt într-un loc foarte mic, au loc îndeajuns
să-şi ţină prăznuirile; aşa este Raiul: deşi plin de făpturi duhovniceşti, e încăpător pentru prăznuirile lor.
Şi iarăşi: nesfârşite gânduri sălăşluiesc în locul strâmt al inimii, şi totuşi sunt în largul lor;
nici nu se înghesuie, nici nu sunt înghesuite.
Deci cu cât mai mult Raiul – slăvitul- va fi de ajuns pentru făpturile duhovniceşti, a căror fire e atât de subţire,
că nici măcar gândul nu le poate atinge.
»
O altă problemă pe care Sfântul o rezolvă în acest pasaj din Imnele Raiului este cea a circumscrierii spaţiale a trupurilor duhovniceşti. Deşi nu sunt ubicue, natura lor fină le permite atât coabitarea în spaţii restrânse cât şi extinderea pe spaţii largi.
Aşadar trupul pe care îl vom primi la înviere este compatibil nu cu moartea sufletească adusă de păcat, ci cu viaţa duhovnicească adusă şi împărtăşită de către Domnul Vieţii prin toate izbânzile Sale, începând cu întruparea şi sfârşind cu învierea şi şederea Sa în Slavă de-a Dreapta Tatălui în calitate de Om cu trup duhovnicesc. Înţelegem astfel, luminaţi de Sfântul Efrem, şi trebuinţa Judecăţii de Apoi de după înviere, şi bucuria celor din Împărăţie, şi chinul celor din Gheena, toate în funcţie de compatibilitatea sufletului şi, în ultimă instanţă, a persoanei ca reprezentantă a lui - persoană pe care ne-am construit-o noi înşine în viaţa aceasta temporară dintre naştere şi moarte -, cu trupul duhovnicesc pe care Domnul ni-l va da la înviere.

Citiți vă rog și:

Moartea pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos şi pogorârea Sa la Iad în interpretarea Sfântului Efrem Sirul

Cina cea de Taină în interpretarea Sfântului Efrem Sirul

 

 

 

Categorie: Învierea Domnului | Vizualizări: 1559 | Adăugat de: Gabriel | Tag-uri: Invierea Domnului si Mantuitorului | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar