Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Septembrie » 19 » Iconomia, pogorământul și scumpătatea...
10:34 PM
Iconomia, pogorământul și scumpătatea...

Iconomia – cuvântul îsi are originea în verbul a iconomisi, care înseamnă a întrebuinţa, a administra, iar expresia: ”iconomi ai tainelor dumnezeiești” înseamnă administratori ai tainelor dumnezeiești, adică cei care săvârșesc Tainele. Însă acest lucru ei îl fac nu după a lor socotinţă, ci urmând învăţăturilor lăsate de Sfinţii Apostoli și Sfinţii Părinţi, răspunzători fiind de iconomisirea acestora. Acesta este sensul gramatical simplu și curat. Pentru studiul de faţă sensul cuvântului se schimbă, cuvântul în cauză căpătând altă valoare, mult mai profundă, el definindu-se ca fiind ”cadrul dumnezeiesc” în care Dumnezeu Însusi e iconomul tainei, fapt datorat unor neputinţe sau necesităţi caracteristice nouă oamenilor.

Acesta este sensul corect de întrebuinţare al acestui cuvânt cu privire la cele amintite. Când facem apel la iconomie, facem apel direct la mila lui Dumnezeu, cerând ajutor pentru neputinţa noastră. Este greșit a întelege prin iconomie un mod mai puţin rigorist de a trata un anumit aspect, Sfinţii Părinţi când spun că au întrebuinţat iconomia pentru cutare lucru, se referă la plinătatea actului în sine, cuvintele “prin iconomie” neînsemnând nicidecum “prin îngăduinţă”, ”mai lăsăm de la noi”, ci prin iconomia Lui Dumnezeu, în cadrul dumnezeiesc al Proniei putem să săvârsim acestea, altfel ele neputând fi săvârsite în acest fel.


Pogorământul – de la verbul a pogorî care înseamnă a coborî, a lăsa mai jos, deci pogorământ înseamnă coborâre. Ca act în sine pogorământul este unul din cele două criterii, alături de scumpătate (acrivie) prin prisma cărora în cadrul iconomiei sunt gestionate Tainele Bisericii lui Hristos Celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și prin care se face o anumită concesie în detrimentul unui anumit canon, coborând pentru un anumit timp și anumite necesităţi sau nevoi de importanţă majoră, prin iconomia lui Dumnezeu, coborând deci la un nivel mai accesibil celor în cauză cerinţele acestuia (ale canonului). Cu alte cuvinte pogorământul este ”organul executiv’’ al iconomiei.


Scumpătatea – sau acrivia îi spunem mai nou, are înţelesul comun de rigorism, intransigenţă, fiind de fapt starea naturală a lucrurilor și nu așa cum este ea înţeleasă mai ales în timpurile de acum, ca un mod să zicem rigorist de a privi lucrurile. Nu! Scumpătatea este canonul în sine. Deci, este foarte gresit să spunem că am judecat un anume canon cu scumpătate, adică am adoptat exact atitudinea corectă în duhul căruia acel canon a fost pus. Un anume canon nu poate fi iconomisit cu scumpătate, scumpătatea fiind insăsi canonul, acesta putând fi iconomisit altfel doar prin pogorământ. S-a ajuns la forma pe care o folosim astazi, formă care scoate din ecuaţie pogorământul, tocmai datorită faptului că atunci când a fost nevoie să se administreze un canon altfel de cum el a fost dat, adică literă cu literă, ceea ce cu alte cuvinte înseamnă scumpătate, s-a apelat la iconomie, astfel forma de derogare de la canon s-a adoptat ca fiind iconomia si nu pogorământul, care este actul în fapt prin care se împlineste iconomia.
Corect este să spunem că prin iconomia Lui, Dumnezeu facem un pogorământ, prin care noi deviem de la prevederile canonului, adică de la scumpătate, și doar pentru o anume neputinţă sau necesitate, nu așa după voia noastră, de frică sau din lenevie, invocand iconomia și inventând motive false. Este de reţinut că iconomia o face Dumnezeu și doar în cadrul ei putem și noi a ne face pogorămintele, fără de care după cum se observă cădem sub greutatea scumpătăţii, scumpătate cu care Sfânta Biserica s-a apărat de-a lungul veacurilor si până astazi. 

Atât de tare au fost denaturate înţelesurile acestor chestiuni încât cei care doresc să ţină acestea așa cum au fost așezate, atenţie: DE CĂTRE SFINŢII APOSTOLI ȘI SFINŢII PĂRINŢI, URMAȘII ACESTORA, sunt priviţi ca niște căpcăuni cu un singur ochi, sălbatici care nu știu altceva decât să apeleze la Sfinţii Părinţi! Adică sunt percepuţi ca făcând exces de zel în aceste chestiuni, de parcă acriviștii ”ăstia” au cerut patru afundări ale unui Sfânt Botez! Nu, au cerut doar trei! Atât! Nu două, nu una, nu stropiri, nu turnări! Ci trei, simple și mântuitoare afundări!

Putem spune fără să greșim nici măcar “o iotă” că și Hristos a privit lucrurile din prisma scumpătăţii, ca dovadă nu a zis: ”să nu furi mult”, ci a zis “să nu furi”! Atât! Nu a zis: ”să nu desfrânezi dacă poţi”, a zis : ”să nu desfrânezi” etc., nu prea încape loc de pogorăminte aici, nu-i loc decât de acrivie, bineînțeles dacă noi vrem să ajungem la răsplata promisă de Hristos, adică mântuirea.

Este crucial a înțelege faptul că este o chestiune strict personală, la alegerea fiecăruia, dacă el vrea sau nu să se mântuiască, problema însă apare când mântuirea altora depinde de tine, ca slujitor, știut fiind faptul că tu poţi foarte “lesne” a închide “usile Împărăţiei” altora, neîmplinind cele predate de Sfinţii Apostoli și de Sfinţii Părinţi. Mărturie pentru aceasta ne dă chiar Mântuitorul, zicând: ”vai vouă, cărturarilor si fariseilor făţarnici! Că închideţi Împărătia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, si nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.” (Matei 23, 13)

În concluzie, trebuie reţinut că:
1) iconomia este o stare de fapt dumnezeiască, care are început și sfârșit nefiind veșnică [1], care se invocă ca urmare a unei neputinţe sau necesităţi; pogorământul este actul în sine de derogare de la un anumit canon, în virtutea iconomiei, iar scumpătatea sau acrivia, este canonul în sine, literă cu literă;
2) cei care fac anumite pogorăminte invocând iconomia, nu sunt de fapt “ortodocșii cei buni” care te acceptă și așa cu anumite neajunsuri, din “dragoste mare” făcând și inventând mereu iconomii și pogorăminte;
3) cei care privesc lucrurile cu scumpătate nu sunt ortodocși fanatici, fundamentaliști, sunt doar mai atenţi la cele așezate de Sfinţii Apostoli și continuate de Sfinţii Părinţi la cele 7 Sinoade Ecumenice, și mai dispuși a îndeplini cele hotărâte de aceștia odată pentru totdeauna!

1 Sfântul Nicodim Aghioritul, Pidalion, tipărit cu binecuvântarea P.S.Calinic al Argesului, Editura Credinţa Strămosească, ediţie îngrijită de Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil, 2007, pp 90-91.

| Fragment din Studiul teologic patristic și canonic al Sinaxei Naționale Ortodoxe Române 01 iunie 2017 

 

Citiți vă rog și:

„Comuniunea cu ecumeniștii trebuie păstrată din iconomie” sau cum ''antiecumeniștii'' fac mai mult rău Bisericii decât ereticii ecumeniști

 

Vizualizări: 428 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar