Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2016 » Octombrie » 6 » Hrană tare. Elemente de cosmologie şi de astronomie geocentrică fundamentată pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi IV
10:00 AM
Hrană tare. Elemente de cosmologie şi de astronomie geocentrică fundamentată pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi IV

http://www.glasulstramosesc.ro/art/luminatorii_mari.jpg

Continuăm seria articolelor despre Facerea Lumii. Am vazut în cea de-a treia parte: tocmirea Pământului şi a văzduhului la dimensiunile lor actuale prin crearea mărilor şi arătarea uscatului, crearea plantelor, copacilor şi a Raiului. cititi va rog: Hrană tare. Elemente de cosmologie şi de astronomie geocentrică fundamentată pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi III

Ziua a patra

http://www.glasulstramosesc.ro/art/textgreaca30.png

Şi zise Dumnezeu: „Să se facă luminători în tăria cerului, spre luminarea pământului, ca să deosebească între mijlocul zilei şi între mijlocul nopţii şi să fie spre semne, spre timpuri, spre zile şi spre ani şi să fie spre luminare în tăria cerului, ca să lumineze pe pământ. Şi se făcu astfel.
Şi făcu Dumnezeu cei doi luminători: luminătorul cel mare spre stăpânirea zilei şi luminătorul cel mic spre stăpânirea nopţii, şi stelele. Şi îi puse Dumnezeu în tăria cerului, ca să lumineze pe pământ şi să stăpânească ziua şi noaptea şi să deosebească între mijlocul luminii şi între mijlocul întunericului. Şi văzu Dumnezeu că este bine. Şi se făcu seară şi se făcu dimineaţă, ziua a patra.

În ziua a 4-a se face trecerea de la luminarea uniformă a Pământului cu lumina creată în prima zi, la luminarea neuniformă a Pământului cu ajutorul luminătorilor. Acest lucru presupune trecerea de la iluminarea şi cufundarea în întuneric totale şi absolute ale Pământului la iluminarea şi întunecarea relative la un punct de referinţă bine stabilit, asemănător meridianului Greenwich pentru fusele orare. Punctul de referinţă pentru noi îl va constitui Raiul creat în ziua a 3-a a lumii după cum ne-a arătat Sfântul Efrem.
Materia din care au fost făcuţi luminătorii împreună cu stelele în ziua a 4-a o constituie, conform Sfântului Efrem, lumina creată în prima zi a lumii, focul şi însăşi tăria. În traducerea Matthews întâlnim următoarele fragmente referitoare la acest subiect:
a) I, 9, (2), p. 81-82:
„Se spune că din această lumină, acum răspândită (n.m. Sfântul se referea la ziua a 3-a), şi din foc, care au fost create amândouă în prima zi, a fost plăsmuit soarele care era în tărie, în timp ce şi luna şi stelele au primit existenţă din aceeaşi primă lumină.” b) I, 20, (2) p. 89 :

„Dar în a patra zi, când apele au fost adunate la un loc, se spune că a fost formată [tăria] şi că soarele, luna şi stelele au fost formate din [tărie] şi din foc, şi au fost stabilite locuri separate pentru luminători. Prin urmare, Luna trebuia să răsară în vestul tăriei, Soarele în est, şi, în acelaşi moment, stelele au fost răspândite într-o manieră ordonată pe toată întinderea tăriei. ”54
Este foarte important de reţinut din fragmentul de mai sus că Soarele, Luna şi stelele au început să existe în aceeaşi clipă şi, tot în aceeaşi clipă, prin aducerea lor la existenţă, s-a trecut de la iluminarea uniform-integrală a Pământului la iluminarea lui neuniformă şi pe emisfere pe care o cunoaştem astăzi, care impune un punct de referinţă obligatoriu pentru stabilirea zonelor luminate şi întunecate existente simultan pe Pământ.

Formarea zilelor cu ajutorul luminătorilor. Rotaţia tăriei în jurul unei axe proprii indicate de Steaua Polară. Aflarea pe cer a Stelei Polare. Luminătorii şi stelele ca semne.

După cum am văzut, începând cu ziua a 4-a a lumii, pentru a cunoaşte în ce locuri de pe Pământ era seară şi era dimineaţă trebuie să ne raportăm neapărat la un punct de referinţă fixat. Aşa cum ne-a demonstrat Sfântul Efrem, Raiul sădit în ziua a 3-a este singurul loc precizat de Scriptură care ar fi putut juca rolul unui astfel de punct de referinţă. Tâlcuind versetele Scripturii şi coroborându-le cu datele observate în realitatea cotidiană despre luminători, Sfântul Efrem indică momentul din zi în care au fost creaţi, forma, poziţia şi traiectoria urmată apoi de aceştia. În traducerea Tonneau, I, 23,(3)-25, p. 15-16, găsim următoarea interpretare a Sfântului, foarte importantă pentru modelul nostru cosmogonic:
„Aşadar a zis că: Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul mai mare ca să conducă ziua, şi luminătorul mai mic ca să conducă noaptea, şi stelele. Însă deşi începutul lucrărilor precedente zilei a 4-a fusese seara, totuşi realizarea lucrărilor zilei a 4-a a fost dimineaţa. Şi întrucât ziua a 3-a a fost completată, prin faptul că (Moise) a spus, S-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă: ziua a 3-a, Dumnezeu nu a creat cei doi luminători seara, ca nu cumva noaptea să fie schimbată în zi şi dimineaţa să fie înaintea serii.
Aşadar, întrucât zilele au fost făcute în aceeaşi ordine în care a fost creată prima zi, chiar şi noaptea celei de-a 4-a zile, precum a celorlalte, a precedat lumina ei. Şi dacă seara ei a fost mai înainte de timpul dimineţii, atunci luminătorii nu au fost creaţi seara, ci în timpul dimineţii. Iar a zice că unul dintre ei a fost creat seara şi că celălalt dimineaţa, nu permite aceasta: A zis: Să fie luminători şi Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari. Dacă ei au fost mari atunci când au fost creaţi, şi ei au fost creaţi dimineaţa, atunci Soarele stătea la răsărit şi Luna stătea opusă lui, la apus. Iar Soarele era apărut în jos deoarece a fost creat în locul răsăritului său peste Pământ, iar Luna era apărută sus deoarece ea a fost creată în locul în care stă în cea de-a 15 zi. Într-adevăr, în clipa în care Soarele a apărut peste Pământ, luminătorii s-au privit reciproc şi apoi Luna a apus. Din poziţia Lunii şi din mărimea şi strălucirea ei, este sigur că ea a fost creată în vârstă de 15 zile.

Căci la fel cum erau adulţi copacii, ierburile şi animalele, chiar şi păsările şi chiar omul, şi erau tineri - căci erau adulţi la înfăţişarea mădularelor şi firilor lor, iar noi erau din cauza orei şi vremii creării lor - tot astfel Luna a fost şi plină şi nouă. Era nouă pentru că era de o oră, dar era adultă pentru că era plină precum în ziua a 15-a.
Căci dacă ar fi fost creată în vârstă de o zi sau de două, Luna nu ar fi strălucit din cauza apropierii ei faţă de Soare şi nici măcar nu ar fi fost văzută. Şi dacă ar fi fost creată precum în a 4-a ei zi, deşi ar fi fost vizibilă, totuşi nu ar fi luminat şi ar fi arătat mincinos (versetul) acela: Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari, ca şi acela: El a spus: Să fie luminători în cer ca să lumineze pe Pământ. Fiindcă, într-adevăr, Luna a fost făcută în vârstă de 15 zile, Soarele însă, deşi era vechi de o zi, totuşi era în vârstă de 4 zile, căci de la Soare sunt numărate şi socotite toate zilele.
Aşadar, aceste 11 zile cu care Luna este mai bătrână decât Soarele şi care i-au fost completate Lunii în primul an, sunt cele care în fiecare an i se adaugă ei de către cei care se folosesc de calendarul lunar. Căci acel an n-a lipsit Adamiţilor, fiindcă în chiar crearea Lunii a fost completată deficienţa măsurii Lunii. Iar din acel an, şi în continuare, Adamiţii au învăţat să adauge 11 zile fiecărui an. Cu siguranţă, nu Caldeii au stabilit anotimpurile şi anii, acestea au fost stabilite înainte de Adam.”

Deşi mulţi Părinţi ai Bisericii au interpretat facerea luminătorilor, textul de mai sus al Sfântului Efrem este cel mai cuprinzător întrucât oferă cele mai multe informaţii concrete de care avem nevoie pentru elaborarea modelului cosmogonic. Găsim în acest text următoarele informaţii esenţiale:
1. Luminătorii au fost creaţi în dimineaţa zilei a 4-a lumii. Acest lucru implică faptul că seara şi noaptea zilei a 4-a lumii au fost asemănătoare serilor şi nopţilor din zilele a 2-a şi a 3-a. Figurile 16 şi 17 ilustrează începutul serii şi noaptea celei de-a 4-a zile a lumii în modelul nostru cosmogonic:

http://www.glasulstramosesc.ro/art/fig16.png

Fig. 16 Seara zilei a 4-a

http://www.glasulstramosesc.ro/art/fig17.png

Fig. 17 Noaptea zilei a 4-a

2. Soarele a fost creat şi pus de către Dumnezeu în tărie la est de regiunea Raiului în aşa fel încât în această regiune de pe Pământ să înceapă dimineaţa zilei a 4-a prin răsăritul lui la orizont. Luna a fost creată şi pusă în tărie în aceeaşi clipă cu Soarele la vest de regiunea Raiului în aşa fel ca, după ce ambii luminători s-au văzut reciproc, ea să apună sub linia de orizont. De asemenea, în aceeaşi clipă cu crearea Soarelui şi Lunii şi punerea lor în tărie, Dumnezeu a creat şi stelele pe care le-a fixat în tărie într-o manieră ordonată, adică exact în ordinea în care le vedem şi astăzi. Este suficient să urmărim cu ochiul liber constelaţiile cele mai importante care se pot vedea din locul în care ne aflăm pe Pământ. Vom constata pe parcursul întregii noastre vieţi că forma acestor constelaţii şi distanţele dintre ele nu se modifică. Dacă studiem hărţile cereşti realizate în vechime, vom constata că şi cei care au trăit înaintea noastră au văzut aceste constelaţii exact aşa cum le vedem noi astăzi. În plus, rotirea acestor constelaţii în jurul axei polare păstrând forma şi distanţele dintre ele nemodificate este cea mai bună dovadă că stelele sunt fixate în tărie şi tăria este cea care le roteşte printr-o rotaţie completă zilnică.

Aşadar, începând din dimineaţa zilei a 4-a, deşi intensitatea luminii s-a păstrat, modul de iluminare al Pământului s-a schimbat într-o clipită. Cea mai bună formulare a unei explicaţii pentru iluminatul Pământului din timpul zilei este dată de către Sfântul Vasile cel Mare în ale sale Omilii la Hexaemeron, în capitolul dedicat creării luminătorilor, Ed Sofia, Bucureşti, 2004, p. 145:
«„Să fie spre semne şi spre zile” spune Scriptura.
Nu ca să facă zilele ci ca să stăpânească zilele. Că ziua şi noaptea au fost făcute înainte de facerea luminătorilor. Aceasta ne-o arată şi psalmistul, când spune: Dumnezeu a pus „soarele spre stăpânirea zilei iar luna şi stelele spre stăpânirea nopţii” (Psalmul135, 8-9)
- Dar cum are soarele stăpânire asupra zilei?
- Soarele poartă în el lumină; atunci când trece de orizont aduce ziua, împrăştiind întunericul. N-ai greşi dacă ai defini ziua aşa: Văzduhul luminat de soare; sau: Ziua e măsura de timp în care soarele stă în emisfera de deasupra Pământului.»
Definiţia Sfântului Vasile pentru zi, zi = „văzduhul luminat de Soare”, este esenţială ca să intuim de unde vine omogenitatea luminii din timpul zilei, inclusiv fenomenele de înserare sau de „crăpare de ziuă” care, după cum ştim, se produc lent. Noi ştim că văzduhul, adică aerul atmosferic din vecinătatea Pământului, pe lângă rolul de a ne furniza materia primă necesară respiraţiei, mai are şi rolul de a dispersa lumina puternică a Soarelui în tot volumul lui din emisfera luminată de Soare. Practic prin acest fenomen de dispersie a luminii Soarelui, astrul conducător al zilei “aprinde” în mod omogen întreg văzduhul de deasupra liniei orizontului, lumina sa mai având încă ceva putere de dispersie în aerul din văzduh pentru a produce o înserare lentă sau nişte zori de zi lente, continue şi plăcute omului şi după ce Soarele se află sub linia orizontului, în apropiere de aceasta. Şi ziua este un fenomen combinat din două tipuri de lumină, pe de-o parte lumina dată direct de Soare care pătrunde nedispersată prin văzduh până la ochii noştri care percep clar forma discului solar, iar pe de altă parte, lumina omogenă produsă de dispersia razelor Soarelui în văzduh, cea care practice îl ”aprinde” producând ochilor plăcuta senzaţie de cer albastru şi cea de vizibilitate diurnă. Dacă Dumnezeu nu ar fi înzestrat aerul atmosferic atât cu o anume transparenţă cât şi cu o anume capacitate de dispersie am fi văzut în cazul dispersiei totale doar o lumină difuză fără Soare, iar în cazul unei transparenţe totale am fi văzut Soarele ca un glob incandescent pe un cer întunecat. Creatorul însă a combinat gazele care alcătuiesc aerul atmosferic astfel încât pentru ochiul omenesc lumina combinată a zilei sa fie fenomenul cel mai plăcut la vedere.
În descrierea iluminării pentru prima dată cu luminători a Pământului, Sfântul Efrem aminteşte despre punctele cardinale ale Pământului anume despre răsărit, adică est, şi despre apus, adică vest. Pentru a putea înţelege formarea dimineţii şi serii relative la meridian începând din acest moment de iluminare diferită a Pământului cu luminători, am ales să ilustrăm în figurile 18 şi 19 iluminarea de atunci a Pământului din dublă perspectivă, anume din perspectivă polară, cea a unui observator aflat pe axa polară deasupra Polului Nord al Pământului, şi din perspectivă ecuatorială, cea unui observator aflat în planul ecuatorului ceresc. În aceste figuri am ales ca meridian de referinţă meridianul care trecea prin regiunea Raiului. Se poate observa cum, în cazul creării într-o clipă a luminătorilor şi stelelor, Dumnezeu a modificat radical modul de iluminare a Pământului în dimineaţa zilei a 4-a faţă de zilele precedente. Din dimineaţa zilei a 4-a şi până astăzi, zilele pe Pământ se formează prin rotirea zilnică a tăriei cu Soarele, Luna şi stelele plasate în ea prin porunca lui Dumnezeu.

http://www.glasulstramosesc.ro/art/figura18A.png

18 a) Dimineaţa zilei a 4-a. Vedere din perspectivă polară.

http://www.glasulstramosesc.ro/art/fig18b.png

18 b) Dimineaţa zilei a 4-a. Vedere din perspectivă ecuatorială.
Fig. 18 Dimineaţa zilei a 4-a

http://www.glasulstramosesc.ro/art/fig19a.png

19 a) Ziua zilei a 4-a. Vedere din perspectivă polară.

http://www.glasulstramosesc.ro/art/fig19b.png

19 b) Ziua zilei a 4-a. Vedere din perspectivă ecuatorială.
Fig. 19 Ziua zilei a 4-a

În figurile 18 a) şi 19 a) este arătată calitativ cu ajutorul vederii din perspectivă polară formarea celor patru zone de iluminare pe Pământ cu ajutorul celor doi luminători mari. Odată cu deplasarea luminătorilor în acelaşi sens, fiecare pe cercul lui, are loc şi o rotire a acestei iluminări a Pământului. Astfel prin rotirea Soarelui şi Lunii faţă de regiunea Raiului, de la est la vest, peste Rai se revarsă zorii odată cu crearea luminătorilor, apoi are loc iluminarea intensă a zilei, urmând ca, prin rotirea în continuare a luminătorilor faţă de Pământ, să se ajungă la crepuscul şi după aceea la întunericul deplin al nopţii.
Figurile 18 b) şi 19 b) sunt realizate în perspectivă ecuatorială în care se observă axa de rotaţie proprie a tăriei, axă care trece prin centrul Pământului nemişcat şi în vecinătatea Stelei Polare. Dacă tăria sau bolta cerească cu stelele şi cu luminătorii din ea nu s-ar fi rotit în jurul Pământului, nu am fi putut defini polii Pământului şi nici ecuatorul său şi în consecinţă nu am fi putut defini nici punctele cardinale pe Pământ şi în univers. Numai începând cu ziua a 4-a lumii are rost să vorbim despre punctele cardinale, poli, ecuator şi meridiane în cazul Pământului şi al universului create de către Dumnezeu. Dumnezeu a dorit ca noi să avem aceste puncte de referinţă atât pentru Pământ cât şi pentru bolta cerească şi ne-a arătat cu ajutorul stelelor, mai ales al Stelei Polare, şi al luminătorilor mari că tăria se roteşte în jurul unei axe proprii de rotaţie în jurul Pământului. Astfel, prin observarea cu atenţie a bolţii cereşti în care se află luminătorii cei mari şi stelele, orice om se poate orienta pe Pământ, lucru pe care nu l-ar fi putut face dacă ar fi văzut o boltă cerească uniform întunecată sau uniform luminată fără nici un punct de reper pe ea. De aceea aminteşte Sfânta Scriptură că luminătorii cei mari şi stelele, pe lângă rolul de a lumina pe Pământ şi de a forma ziua şi noaptea, au rolul de a fi şi semne. Dumnezeu a creat aceşti aştri ca semne pentru ca omul să se poată orienta în spaţiu cu ajutorul lor. Şi, după cum vom vedea, rolul lor de semne conferă acestui spaţiu fizic în care trăim şi o dimensiune spirituală.

Dacă ne uităm cu atenţie la figurile 18 şi 19 observăm că ar fi posibile două moduri de realizare a rotaţiei zilnice a luminătorilor faţă de Pământ: fie prin rotaţia în tărie faţă de Pământ pe cele două drumuri circulare ale lor, fie prin rotirea întregii tării cu luminătorii fixaţi în ea faţă de Pământ. Se pune acum o întrebare foarte importantă: Care dintre cele două moduri posibile de rotaţie zilnică a luminătorilor faţă de Pământ este cel real? Cel autonom faţă de tărie sau cel împreună cu tăria?
Pentru a putea răspunde la această întrebare, trebuie să avem în vedere o altă informaţie esenţială pe care ne-o furnizează Sfântul Efrem care ne spune că „(…) nu Caldeii au stabilit anotimpurile şi anii, acestea au fost stabilite înainte de Adam.” Din această afirmaţie a Sfântului deducem că, de la crearea lor în ziua a 4-a a lumii şi până astăzi, mersul luminătorilor pe cer în conformitate cu porunca lui Dumnezeu de a lumina pe Pământ pentru a crea pe el zilele, anotimpurile şi anii, a rămas acelaşi ca în clipa în care au fost creaţi şi li s-a dat această poruncă. Acest lucru înseamnă că tăria-cer dimpreună cu luminătorii şi stelele nu s-au mai modificat din dimineaţa zilei a 4-a şi până astăzi. În consecinţă, urmând învăţătura Sfântului Efrem reţinem informaţia extrem de importantă că:
3. Cerul pe care îl vedem astăzi este identic cu cerul care s-a arătat în dimineaţa zilei a 4-a, anume tăria creată în seara zilei a 2-a şi împodobită în dimineaţa zilei a 4-a cu luminători şi stele. Din acest motiv, putem studia ziua zilei a 4-a, de când tăria a fost împodobită cu luminători, studiind o zi obişnuită, aşa cum începe ea la răsăritul Soarelui atunci când Soarele şi Luna se află în opoziţie.
Dacă privind cerul actual cu ochii noştri fixând ca reper un fir meridian – un fir perpendicular pe linia de orizont privită înspre Sud - şi ţinem cont de informaţiile căpătate din Sfânta Scriptură şi de la Sfântul Efrem privind existenţa unei tării în care se află luminătorii şi stelele, vom observa următoarele două fenomene:
a) Stelele revin la meridian întotdeauna după exact acelaşi interval de timp şi în exact aceeaşi poziţie în care se aflau la trecerea anterioară, distanţele dintre ele păstrându-se nemodificate. Dacă ne aflăm în emisfera nordică a Pământului şi privim bolta cerească înspre nord, vom observa că toate stelele vizibile din tărie, grupate în constelaţii ce sugerează diferite contururi, se rotesc în jurul unei stele destul de strălucitoare care pare nemişcată şi care se numeşte Steaua Polară.
Din consideraţiile de mai sus reiese că este foarte important să găsim Steaua Polară pe cer. Steaua Polară se poate afla pe cer cu ajutorul constelaţiei Carul Mare, constelaţia cea mai uşor de văzut cu ochiul liber pe cerul emisferei nordice a Pământului. Dacă vom privi cerul boreal de pe paralela Bucureştiului într-o noapte senină, fie că ne aflăm în România, în SUA, în Rusia, China sau Japonia, vom vedea cu siguranţă tot timpul nopţii constelaţia numită Carul Mare. În jurul latitudinii de 45°, Carul Mare se observă tot timpul nopţii deoarece este ceea ce astronomii numesc o constelaţie circumpolară, adică o constelaţie care se poate observa tot timpul deasupra liniei de orizont. Deşi ea este compusă din mai multe stele, noi îi vom vedea sigur cele 7 stele principale chiar dacă aerul urbei în care stăm este mai poluat şi văzduhul nu este perfect transparent. Vom vedea aranjamentul de stele din figura 20:

http://www.glasulstramosesc.ro/art/fig20.png

Fig. 20 Carul Mare

Din figura 20, care redă forma constelaţiei aşa cum o vedem de obicei pe cer, se observă clar cele 4 stele care formează corpul trapezoidal al carului precum şi celelalte 3 care formează oiştea carului. Desigur, un necredincios va spune că forma acestei constelaţii este cu totul întâmplătoare şi nu are nici o semnificaţie. În schimb noi, în calitate de creştini care experimentăm creaţia lui Dumnezeu, văzând o astfel de mare şi de clară constelaţie, nu se poate să nu ne gândim dacă nu cumva Creatorul a făcut-o cu vreun folos pentru noi.

Într-adevăr, desenul clar al acestei constelaţii ne este de foarte mare folos fiindcă ne ajută să găsim Steaua Polară, o stea de strălucire comparabilă cu cea a stelelor din Carul Mare. Astfel, dacă vom prelungi dincolo de steaua "alpha" linia care uneşte stelele "alpha" şi "beta" din Carul Mare cu o distanţă de circa 5 ori mai mare decât lungimea segmentului "alpha"-"beta", la capătul acestei linii imaginare vom observa Steaua Polară aflată în constelaţia Carul Mic, după cum ne indică şi figura 21.

http://www.glasulstramosesc.ro/art/fig21.png

Fig 21. Aflarea Stelei Polare pe cer cu ajutorul Carului Mare

Chiar dacă nu este cea mai strălucitoare stea de pe cer, Steaua Polară este vizibilă întotdeauna foarte bine cu ochiul liber când cerul emisferei nordice este senin, şi reprezintă o mare binecuvântare a lui Dumnezeu pentru locuitorii acestei emisfere. Aflându-se în proximitatea axei cereşti, Steaua Polară este percepută de ochiul celui care o observă ca fiind nemişcată pe cer. Deoarece în vecinătatea ei nu se mai află alte stele de strălucire asemănătoare cu care să poată fi confundată, Steaua Polară se constituie într-un punct de orientare deosebit de preţios pentru oamenii de pe Pământ, indicând întotdeauna în mod absolut Nordul ca punct cardinal de referinţă. Odată identificat, prin Steaua Polară, Nordul ca punct cardinal absolut de referinţă, celelalte puncte cardinale, Sudul, Estul şi Vestul se află foarte uşor. Toate celelalte stele pe care le vedem în emisfera nordică se rotesc în jurul Stelei Polare de la Est spre Vest aşa cum am exemplificat în figura 22 în cazul Carului Mare.

http://www.glasulstramosesc.ro/art/fig22.png

Fig. 22 Rotirea zilnică de la est la vest a cerului în jurul Pământului este accesibilă observaţiei oricărui om de pe Pământ care se uită la stelele de pe bolta cerească. Aici: rotirea Carului Mare în jurul Stelei Polare văzută de la paralela 45.

 

Va urma...

Fragment din cartea lui Theodor Leontescu - O piatra pentru Goliat pag. 148-161

Cititi va rog si:

Hrană tare. Elemente de cosmologie şi de astronomie geocentrică fundamentată pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi I

Hrană tare. Elemente de cosmologie şi de astronomie geocentrică fundamentată pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi II

Hrană tare. Elemente de cosmologie şi de astronomie geocentrică fundamentată pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi III

 

Categorie: Facerea | Vizualizări: 748 | Adăugat de: Gabriel | Tag-uri: luminatorii cei mari, Facerea Lumii, ziua a 4-a | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 2
avatar
0 Spam
1
Prietene suntem în 2016 și lumea nu știe ce forma are pământul! Până la jumătate ai mers bine și după aia ai dato prin fasole cu pământul sferic. Mai intereseazăte că văd că la jumătate la-i părăsit pe Dumnezeu și te-ai aliat cu masoneria.
avatar
0
2
„Ci precum pământul după a lui fire stă şi apa, când ia deci întoarcerea cea de jos?...
Apoi, lucrând El în chip măiestrit şi împodobind lumea, a rânduit, în şase zile, aşezarea proprie şi ordinea potrivită fiecăreia dintre cele ce erau
ale Lui şi umpleau lumea, separând pe fiecare doar prin porunca Sa şi,
ca şi cum ar fi scos din comori ascunse, a adus la vedere cele
tăinuite, despărţindu-le şi adunându-le între-olaltă pe toate acestea,
în chip armonios şi înalt veghetor, pe fiecare în vederea tuturor şi pe
toate în vederea fiecăreia. Şi pământului celui nemişcat i-a rânduit împrejur, ca unui centru, un cerc foarte sus aşezat, şi în chip iscusit foarte a legat cerul cel în veşnică mişcare prin cele ce se află la mijloc, pentru ca lumea să rămână şi statornică, şi mişcătoare; căci corpurile în veşnică şi repede mişcare sunt aşezat în cerc, iar ceea
ce este nemişcat a primit în mod necesar locul din mijloc, având drept
contra greutate pentru mişcarea sa nemişcarea, ca să nu se mişte din
loc, în felul unui cilindru, sfera universului.
” (Sfântul Grigorie Palama Omilii)
„Şi oarecare cuprindere împrejur este cerul a tuturor zidirilor
celor văzute şi nevăzute. Că înlăuntrul lui se cuprind şi puterile
îngerilor cele înţelegătoare şi toate cele simţite, stelele şi toate
celelalte, împreună cu care şi însuşi pământul, care este ca un punct şi centru către toată lumea. …Căci cu adevărat, sau sferă, sau în chipul sferei, întru care se zice
că este şi petrecerea fericiţilor. A căruia partea cea mai de sus este
rotocolul lui cel despre toate părţile, iar cea mai de jos este
mijlocul, unde cum că şi pământul ca un centru şade nemişcat, şi înţelepţii cei de afară de demult învaţă şi dumnezeiasca Scriptură de asemenea.” (Sfântul Atanasie de Paros, Dogmatica)

„Dar nici, pentru că cei care au scris despre pământ au vorbit multe despre formele pământului, spunând că pământul este asemănător unei sfere… rotunjit egal din toate părţile… -, da, nici pentru aceasta nu voi ajunge să spun că facerea lumii, aşa
cum ne-o relatează Scriptura, este de mai puţin preţ, pe motiv că
Moise, slujitorul lui Dumnezeu, n-a spus nimic despre forma pe care o
are pământul, n-a spus că perimetrul pământului are 180.000 de stadii
(o stadie = 147-192 metri), n-a măsurat cât de mult se întinde umbra pe
care o lasă pământul când soarele în mişcarea lui se află, aşa-zicând sub pământ, şi nici n-a spus că umbra pământului pe lună dă naştere eclipselor.” (Sfântul Vasile cel Mare Hexaemeron)

„Urmează deci din sfericitatea cerului, că Pământul este închis
în mijlocul acestei suprafeţe curbate. Dar dacă ar fi aşa, şi Pământul însuşi trebuie să fie ca un glob; căci nici nu ar putea fi altceva decât rotund, ce este înfăşurat în
ceea ce este rotund. Dar dacă Pământul este rotund, trebuie în mod
necesar ca el să se vadă întocmai în toate părţile cerului.” (Lactanţiu Înţelepciunea mincinoasă a filosofilor)    
Vorbind despre aceste măsurători, aducem înainte şi un fragment din Războiul nevăzut al Sfântului Nicodim Aghioritul:
„Şi apoi această punctură şi această nimică, adică pământul, a fi
atâta de lat, cât cuprinde atâtea de largi împărăţii ale lumii şi
atâtea de nenumărate neamuri şi mulţimi de oameni. A fi atâta de mare,
cât înconjurarea lui este după pândirea corăbierilor celor mai de
curând, douăzeci şi cinci de mii şi două sute (25200) de mile (46670 de km), sau mai drept şi adevărat a zice, a fi atâta de prea mare sferă, cât toţi oamenii de la zidirea lumii, şapte mii de ani fiind acum şi mai bine, căutând şi cercând atâta pe uscat cât şi pe mare să-i afle marginea şi
măsura lui nu au putut, ci în fiecare zi află noi locuri, locuite şi
nelocuite, şi de acum înainte vor mai afla unele ca acestea şi totdeauna
până la sfârşitul lumii, au a rămânea multe părţi ale pământului
acoperite şi necunoscute de oameni.”
avatar