Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2018 » Ianuarie » 31 » Expunere a situației actuale a Bisericii.
0:01 AM
Expunere a situației actuale a Bisericii.

''Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.'' (Ecl.1,9)

Pentru asemănarile existente cu situația din zilele noastre și pentru o înțelegere mai adâncă asupra naturii luptelor care au cutremurat Biserica în cea de-a doua jumătate a secolului al IV-lea, vă îndemnăm să citiți fragmentul de mai jos, care încheie lucrarea “Despre Sfântul Duh” a Sfântului Vasile cel Mare. Chiar dacă arianismul în forma de odinioară nu mai reprezintă pericolul principal, astăzi putem vedea frământările prin care trece Biserica, mai ales după furtuna declanșată de sinodul tâlhăresc din Creta (iunie 2016). După un an și jumătate putem spune că cea mai fidelă descriere a situației actuale a Bisericii o face Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. 

Expunere a situaţiei Bisericii

Deci, cu ce vom asemui situaţia prezentă?

Seamănă, într-adevăr, unui război naval, izbucnit între marinari războinici, din cauza unor vechi fricţiuni; imaginează-ţi, deci, acest tablou: flota (părţilor beligerante) porneşte din ambele părţi la atac cu mult elan. Apropiindu-se corăbiile una de alta, mânia ajunge la culme şi (bărbaţii) încep lupta. Presupune, dacă vrei, că în acelaşi timp corăbiile sunt zdruncinate de o furtună violentă şi că o întunecime densă, provocată de nori, învăluie totul, încât să nu se mai poată face deosebire între prieteni şi duşmani, iar semnele lor distinctive nu mai pot fi recunoscute din cauza confuziei (generale). Să mai adăugăm tabloului, pentru a-l face mai viu, o mare agitată, o ploaie torenţială şi valuri ridicate de furtună. Apoi, un vânt puternic, suflând din toate părţile, către acelaşi punct şi vasele ciocnindu-se (între ele).

(În această situaţie), închipuie-ţi că unii dintre luptători trădează, trecând în cursul luptei în tabăra duşmană, alţii încearcă să conducă vasele purtate de vânturi, împotriva atacanţilor, iar alţii (cuprinşi) de revolta pe care le-a inspirat-o invidia faţă de superiori şi de dorinţa de a fi fiecare stăpân, se ucid reciproc. Adaugă acestora un zgomot confuz (provocat) de vânturile care şuieră, de ciocnirea corăbiilor, de valurile care fierb şi de ţipetele luptătorilor, care proferă tot felul de cuvinte din cauza celor ce suferă, încât să nu se audă nici vocea comandantului, nici a cârmaciului şi peste tot să se aştearnă o dezordine şi o confuzie înfricoşă­toare, multe greşeli comiţându-se din cauza disperării. Adaugă acestora şi o extraordinară boală a doxomaniei, încât, deşi corabia se scufundă, cearta pentru întâietate să mai preocupe încă pe pasageri.

Treci acum de la imagine la prototipul însuşi al răutăţii. Fracţi­unea ariană, separându-se de Biserica lui Dumnezeu, nu părea mai de mult a fi singura grupare duşmană? Ei bine, după o lungă şi penibilă dispută, s-a pornit război deschis împotriva noastră, iar odată pornit, războiul s-a lăţit şi a luat forme multiple, trezind în toţi suspiciune şi ură neîmpăcată. Această agitaţie a Bisericilor nu este mai rea decât orice furtună pe mare ?

În timpul ei, orice limită pusă de părinţi este depăşită şi dogmele sunt clătinate. (În această dispută) se cutremură şi se dărîmă toate. Căzând unii asupra altora, suntem doborâţi unii de alţii. Chiar dacă duşmanul nu ajunge să te lovească, însoţitorul (tău) te răneşte. Chiar dacă (duşmanul) cade lovit, tovarăşul (tău) de arme intervine. Suntem în comuniune unii cu alţii, atâta timp cât urâm împreună pe duş­mani. Dar, îndată ce duşmanii sunt îndepărtaţi, ne şi privim unii pe alţii ca duşmani. Apoi, cine ar putea să enumere mulţimea naufragiaţilor? Unii se scufundă din (cauza) atacului duşmanilor, alţii din (cauza) complotului secret al aliaţilor, alţii din (cauza) lipsei de experienţă a conducătorilor. Biserici întregi au pierit lovindu-se de momelile ereticilor ca de nişte stânci şi mulţi au naufragiat de la credinţă, pentru că preluând frâiele (Bisericii) n-au înţeles să urmeze pe Mântuitorul până la patimă. Tulburările pe care le provoacă conducătorii acestei lumi nu tulbură popoarele mai puternic decât orice furtună?

Într-adevăr, un întuneric apăsător şi sumbru s-a aşternut peste Bi­serici, pentru că luminătorii lumii, pe care Dumnezeu i-a pus să lumi­neze sufletele oamenilor, au fost îndepărtaţi. Şi pe când ne temem că totul va fi distrus, pofta de ceartă îi face să nu perceapă acest pericol. Pentru că dau mai multă importanţă nemulţumirii personale decât (faptului că poate izbucni) un război general; dorinţa de a stăpîni peste adversari este pusă înaintea folosului obştesc; satisface­rea imediată a egoismului este preferată recompenselor care se vor da mai târziu. De aceea, toţi, fără excepţie, fiecare cum poate, ridică mâini ucigaşe împotriva aproapelui. Ţipetele celor care se luptă între ei, îm­preună cu un vuiet nedesluşit, (provocat) de amestecul zgomotelor ne­întrerupte, au umplut deja aproape toată Biserica, ducând la exagerări şi la alterarea dreptei credinţe.

Pentru că unii, confundând persoanele (ajung) la iudaism, iar alţii susţinând că firile (spirituală şi materială) se duşmănesc, sunt conduşi spre păgânism. Nici Scriptura, de Dumnezeu inspirată, nu ajunge să-i împace, nici tradiţiile apostolilor. Una este condiţia pentru a le câştiga prietenia: să li se vorbească măgulitor. O nepotrivire de păreri este de ajuns (a constitui) motiv pentru duşmani. Asemănarea în greşeală le dă încrederea pentru participarea la rebe­liune mai mult decât orice fel de legămînt. Teolog este oricine (vor­beşte despre Dumnezeu), chiar dacă are sufletul întinat de nenumărate păcate. De aceea, inovatorii au foarte mulţi partizani. De aceea, (per­soane) de sine hirotonite, urmărind prin orice mijloc (posturile mari), îşi împart conducerea Bisericilor, ignorând iconomia Duhului Sfînt. Şi, pe când instituţiile evanghelice sunt în întregime răvăşite, se observă o nedescrisă alergare după putere; fiecare dintre cei care vor să ajungă la cârmă îşi dă silinţa să iasă în evidenţă.

Datorită acestei iubiri de stăpânire, o anarhie înfricoşătoare domneşte şi între popoare. Recomandările conducătorilor sunt cu totul nefolositoare şi fără rezultat, pentru că fie­care socoteşte că nu mai este obligat să dea ascultare cuiva, că fiecare crede că este chemat să conducă pe alţii.

De aceea, am considerat că este mai folositor a tăcea decât a vorbi, pentru că nu poate să se audă cuvîntul omului prin astfel de zgomote. Pentru că, dacă sunt adevărate cuvintele Eclesiastului că «în linişte se aud cuvintele înţelepţilor» [Ecl. 9,17] , este departe de a fi oportun ca în prezenta situaţie să vorbim despre acestea. Îmi amintesc apoi şi acel cuvânt pro­fetic : «Cel înţelept va tăcea în acel timp, pentru că timpul este rău» [Amos 5,13]. Şi este rău, într-adevăr, acest timp, pentru că unii pun piedici, alţii sar împrejurul celui căzut, alţii aplaudă şi nu este cel ce întinde mâna din compasiune celui care a îngenuncheat, deşi după legea veche este condamnabil şi cel ce trece (indiferent) pe lângă animalul duşmanului, că­zut sub povară [Ieş. 23,5]. Acum nu mai au valoare astfel (de principii). Din ce cauza? Pentru că iubirea s-a răcit peste tot şi buna înţelegere a dispărut, iar armoniei i se ignorează chiar numele. Au dispărut admo­nestările, făcute din iubire, nicăieri nu există inimă creştină, nicăieri (nu se varsă) lacrimă de compătimire. Nu vine nimeni în ajutorul celui slab în credinţă şi atâta ură s-a aprins între cei de acelaşi neam, încît fiecare se bucură mai mult de nenorocirile aproapelui decât de succesele proprii. Şi, după cum în epidemiile de ciumă aceleaşi (necazuri) suferă şi cei care respectă cu toată străşnicia regimul alimentar, pen­tru că se contaminează prin contacul cu cei infectaţi de boală, la fel şi acum (noi) toţi suntem purtaţi ca de o ciumă, de duhul de ceartă care ne-a cuprins sufletele de zelul celor răi. De aceea, pe când judecători neiertători şi cruzi stau (să judece) pe cei ce greşesc, judecători ne­drepţi şi răuvoitori stau să judece faptele celor buni. După cât se pare, atât (de mult) s-a sălăşluit răul în noi, încât am devenit mai fără de minte decât animalele; pentru că dacă acelea fac împreună cu cele de aceeaşi rasă o turmă, noi purtăm războiul cel mai nenorocit împotriva alor noştri.

Deci, pentru toate acestea trebuie să tac, însă iubirea m-a atras de partea cealaltă, ea care nu caută folosul personal şi pre­tinde (omului) să învingă orice greutate (impusă) de timp şi de împre­jurări. Apoi, tinerii (aruncaţi în foc) în Babilon ne-au învăţat că, chiar dacă nimeni nu există de partea bunei credinţe, se cuvine să ne facem datoria. Ei, din mijlocul flăcării, lăudau pe Dumnezeu fără a lua în seamă mulţimea celor care dispreţuiau adevărul — şi trei fiind, se sprijineau reciproc. De aceea, nici pe noi nu ne-a înfricoşat mulţimea duşmanilor, ci, punându-ne nădejdea în ajutorul Duhului, am predicat adevărul cu toata îndrăzneala. De altfel, ar fi cel mai rău lucru dintre toate ca, pe când cei care defaimă pe Duhul să-şi ia curajul a înfrunta dreapta credinţă cu atîta uşurinţă, noi, cei ce avem un astfel de apără­tor, să ne temem a sluji învăţătura pe care am primit-o de la părinţi pe calea tradiţiei.

Dispoziția noastră (în a expune adevărurile de credință) a fost animată de flacăra iubirii tale neprefăcute și de calmul caracterului tău, care garantează că nu vor fi făcute cunoscute multora cele scrise; nu pentru că acestea nu trebuie să fie cunoscute, ci pentru ca mărgăritarele să nu fie aruncate înaintea porcilor.

| Sf. Vasile cel Mare, Scrieri – partea a III-a – , Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, 1988

 

Citiți vă rog și:

Sfântul Vasile cel Mare către preoții mărturisitori prigoniți și către mirenii ce îi urmează. Despre tainele ereticilor necondamnați sinodal

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare despre comuniunea cu cei ce au semnat documente eretice

 

Vizualizări: 1291 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 4.7/3
Total comentarii : 4
avatar
0 Spam
1
Superb!
avatar
0 Spam
2
Cat de clara este invatatura  Sfantului Vasile cel Mare, comparativ cu sofismele care se spun de catre teologi si altii pe la asa zisele sinaxe ronanesti si grecesti!
avatar
0 Spam
4
Frumos cuvânt. Scris cu sute de ani în urmă, dar destul de actual.
Cât despre partizanii și vitejii care cu duh de vrajbă se dau azi apărători ai credinței...

"Făcut'au cu certare idol din propria dreptate
Privind lumina spre întunecate zări.
În înșelarea lor au mers tot mai departe
Ca să se'ntoarcă înșelați de multe ori."
StMS
avatar