Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Martie » 15 » DUMNEZEU – "VINOVAT" DE DURERILE LUMII. DUMNEZEU – "INAMICUL PUBLIC"
4:27 PM
DUMNEZEU – "VINOVAT" DE DURERILE LUMII. DUMNEZEU – "INAMICUL PUBLIC"

http://www.glasulstramosesc.ro/art/foto/vindecarea_orbului_din_nastere.jpg

Dumnezeu nu i-a dat lumină în ochi”, “Dumnezeu a făcut ca şi copilul să fie blestemat cu sănătatea”, “Dumnezeul întors cu faţa de la ea…”
Iată că nu omul e responsabil de faptele sale, ci Dumnezeu. Iată cauza relelor noastre, rădăcina handicapurilor care nu ne lasă întregi: Dumnezeu. Dumnezeu cel “rău” şi “crud” cu “săracii oameni”, “drepţi” şi “nevinovaţi”. Aceste aberaţii ne sunt sugerate de citatele de mai sus, dintr-un articol în care gazetarul milos deplânge soarta unei nevăzătoare şi a copilului ei. Să ne înduioşeze neputinţa unui sărman e firesc, dar să spunem că Dumnezeu e vinovat de aceasta e o blasfemie. În Cartea Facerii ni se spune că, făcând cerul şi pământul, cu toate ale lor, Dumnezeu le-a făcut “bune”, şi încă “bune foarte”. Nepieritoare, nestricăcioase, neschimbătoare. Toate aveau pecetea Lui: veşnicie, putere, armonie, frumuseţe – atribute dumnezeieşti cu care Ziditorul şi-a înzestrat făptura.
Dacă omul este chip şi asemănare a lui Dumnezeu, cum spune cineva că Dumnezeu nu le-a dat unora “lumină în ochi”, iar altora le-a “blestemat copii cu sănătatea”? Însuşi Hristos a arătat natura bolilor atunci când, vindecându-i pe suferinzi, îi avertiza: “Să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie mai rău.
În Vechiul Testament, Dumnezeu îi mustră pe evrei prin Prooroci, pentru necredinţa şi păcatele lor, vestindu-le suferinţele ce-i aşteaptă, iar alteori lămurindu-le pricina pentru care ajunseseră în criză. Pentru păcatele şi neînfrânările lor, Dumnezeu îngăduia – nu hotăra, sau predestina! – cuminţirea lor, “cu potop, cu foc, cu foamete, cu năvălireea altor neamuri asupra lor şi cu războaiele dintre ei”. Poftele şi exagerările noastre, lipsa discernămîntului, a dreptei socoteli, viaţa nechibzuită – toate acestea şi multe altele – sunt numite de Biserică păcat, iar de medicină - vicii. Aceste păcate aduc bolile şi suferinţa în lume. Nu-i vinovat Dumnezeu că ai făcut insolaţie sau reumatism, ci nechibzuinţa cu care te-ai expus soarelui sau umidităţii. Ce I se poate reproşa lui Dumnezeu dacă-ţi sunt afectaţi plămânii, fiind fumător, ori dacă, ştiindu-te lacom, te îneci în propria grăsime, obosit şi bolnav?
E adevărat că mulţi se nasc cu malformaţii şi vizibile neputinţe. Se întreabă unii: Cu ce sînt vinovaţi aceştia? Când şi cum au păcătuit, de vreme ce sunt bolnavi chiar din naştere?. Unde e păcatul? Este şi e chiar istoric.
Hiroshima şi Nagasaki sunt culmi ale păcatului. Dezastrul de la Cernobîl şi cel de la centrala din Bulgaria sunt tot păcate. Păcate ale guvernelor şi ale marilor industrii. Păcate care, la un loc cu experienţe nucleare din deşertul Nevada şi cu armele bacteriologice folosite în războiul din Golf şi din încercata Serbie, produc mari seisme pe întinsul planetei. Poluarea, marele păcat al industrializării, otrăveşte totul: ape, păduri, aerul şi orice
vietate. Acest recul al civilizaţiei numit industrializare generează la rându-i alt recul, care-i pedepseşte necruţător chiar pe cei ce au inventat civilizaţia industrial-războinică, pe ei şi pe odraslele lor. Fiecare nou-născut este un moştenitor al acestei civilizaţii. Fiecare nou-născut mutant poartă în gena sa pecetea industrializării, germenele-păcat al bolii aducătoare de chinuri şi moarte. Precum moşteneşte din însăşi firea strămoşilor darul gândirii, al vorbirii, al râsului şi plânsului, şi toate celelalte capacităţi sufleteşti şi trupeşti, tot aşa moşteneşte nu doar păcate, ci şi urmări ale păcatelor neamului său. Precum orice creangă din coroana stejarului poartă în ea firea rădăcinii din care se trage, la fel şi pruncul va purta instincte, patimi şi virtuţi ale neamului său, cu toată încrengătura subtilă, neobservată ce va purcede din ele.
Astfel se face că, împărţind cu strămoşii păcatele, împărţim şi datoriile lor către Dumnezeu. Datorii “de familie”, împreună-pătimiri întru mântuire cu cei din veacuri adormiţi: părinţi, bunici, străbunici, bunici ai străbunicilor, cu tot neamul lor mergător pe firul istoriei, neam din a cărui fiinţă suntem şi noi cei de azi.
AND – ul purtător de informaţii, prin care vrem-nu vrem suntem oameni şi nu alte fiinţe, acesta poartă în el metabolismul duhovnicesc al tuturor generaţiilor din care ne-am născut. Prin acesta suntem una cu toţi înaintaşii, prin el ei sunt în noi, aşa cum într-o picătură de apă e apa întregii lumi, din punct de vedere chimic. Aşa privind lucrurile, vom înţelege de ce “unii nu au lumină”, ori nu aud, de ce alţii nu merg ori nu vorbesc.
Vom înţelege uşor ceea ce ni se pare naiv şi superstiţios, atunci cînd bătrânii, văzând un copil mai sărac cu duhul, spun că “trage păcatele neamului”.
Dar pentru toţi Dumnezeu a lăsat un leac: credinţa în Hristos, Împăratul Vieţii, şi vieţuirea duhovnicească după poruncile Bisericii. Nădejdea în Hristos-Dumnezeu şi vieţuirea după poruncile Lui ne pot nu doar vindeca, ci pot chiar şterge păcatele strămoşilor “ştanţate” în AND-ul ce-l purtăm, păcate de care izbăvindu-ne, vom fi sănătoşi trupeşte şi sufleteşte. Căci nici o lege genetică nu ne împiedică libertatea de a-L iubi pe Hristos, şi, iubindu-L, nu doar ne însănătoşim, ci ne mântuim. Până la urmă, bolnavilor li se dă un mare privilegiu, pe care noi, cei sănătoşi, nu vrem să-l primim: bucuria de a se ruga lui Hristos pentru întreaga lume. Şi tot lor, Hristos le dă o mare cinste: aceea de a Se proslăvi prin ei, atunci când, vindecându-i în chip minunat, amuţesc hulitorii.

Fragment din Ierom. Martirie Paduraru - Despre chipul omului nou, pag. 53-56

Categorie: Pacat | Vizualizări: 1122 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 5.0/2
Total comentarii : 0
avatar