Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2018 » Decembrie » 12 » Dorul cel sfânt! A murit… de dor, de durere… în timpul rugăciunii! Sau cum se mântuiesc astăzi oamenii...
11:58 AM
Dorul cel sfânt! A murit… de dor, de durere… în timpul rugăciunii! Sau cum se mântuiesc astăzi oamenii...

FIRULE, MĂI FIR DE IARBĂ…

Vreau să vă vorbesc despre DOR ! Cuvântul ”dor”vine de la latinescul ”dolus”—durere ! Se spune că e un cuvânt învechit ( ce prostie !)că este specific oamenilor, rar altor ființe.”Dor” mai înseamnă și boală,durere sufletească, jale, mâhnire, supărare, părere de rău. Se mai definește ca fiind dorință puternică, amestecată cu nostalgie, de a vedea sau revedea ceva sau pe cineva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată… Este un cuvânt care nu se poate traduce în altă limbă, DORUL este doar românesc, adică doar ortodox!
Știu pe cineva care, de curând, a murit…de dor ! La propriu !
Se numea Valeria, avea 66 de ani, șapte copii, nici un avort . Era văduvă. O țărancă frumoasă, de o frumusețe sănătoasă, adevărată, care se vedea încă bine pe chipul ei atins de vreme. Era deșteaptă, vrednică peste măsură, sensibilă, veselă. Avea bun simț, își știa locul, era smerită.
Îi plăcea să cânte și să se roage.
Era…VALERIA !
Frații mei, să vă pară rău că n-ați cunoscut-o pe Valeria !
Eu nu știu când am cunoscut-o, nu știu când am conștientizat că începe să facă parte din viața mea…Nu știu exact când, știu doar că ne mărturiseam aceluiași duhovnic și am realizat, la un moment dat, că eram… surori de epitrahil ! Pentru mine a fost o bucurie, eu neavând surori după trup. Ea, Biserica, a fost cea care mi-a dăruit nenumărați frați și surori, nepoți, bunici, unchi, nepoți…Biserica a fost – și ESTE ! – familia mea!
Așa că Valeria a devenit una dintre surorile cu care, în posturi ( și nu numai !) am făcut, de vreo douăzeci și ceva de ani încoace, două sute de kilometri–dus, două sute de kilometri-întors, pentru a ajunge la duhovnicul nostru, acolo unde l-a dus, și pe Sfinția Sa, Bunul Dumnezeu !
Ore în șir de călătorie în habitaclul aceleiași mașini, sute și mii de minute de așteptare tulburătoare la aceeași ușă, dincolo de care am primit, sau n-am primit totdeauna(pentru nevrednicia noastră !)dezlegarea de păcate, nopți dormite în aceeași încăpere sau pat, în așteptarea ”mărgăritarului”…Apoi bucuria (sau durerea) care urmau!…
Cine le poate povesti !?!
Nu știu când am îndrăgit-o atât de mult, pentru că nu prea ne întâlneam, decât la aceste zile SFINTE, când mergeam să ne împărtășim.
Și, totuși, îmi amintesc faptul că ne-a invitat și la hramul bisericii din satul ei, de Sf. Dumitru. Am mâncat pește, deși căzuse într-o miercuri, cu gândul ca dacă-i hramul satului…e voie ! Și, uite-așa, am pierdut atunci Sfânta Împărtășanie(o lecție care ne-a costat scump !) și am înțeles pentru totdeauna (împreună!)că pește, în zile de post, se mănâncă doar la Praznicele Împărătești.
Da, am fost la hramul bisericii ei ! Am mers dimineața la slujbă, am dat pomelnice, am sărutat mâna preotului de acolo, i-am ascultat,cu evlavie, predica…dar mai ales am observat, încă o dată, ce puternic era ancorată Valeria în viața bisericii, ce mult era iubită acolo, ce mult iubea ea să ducă la biserică, să facă pentru biserică, să fie în biserică !
Am avut atunci un sentiment de mândrie că am așa o prietenă-soră-tovarășă ! Facultatea mea și studiile mele și cultura mea erau nimic pe lângă frumusețea ei morală ! Era la altitudine,Valeria ! Am observat atunci că știe toată slujba pe de rost, pentru că buzele ei se mișcau, tăcut, la fel ca buzele preotului, iar ochii ei erau neîncetat ațintiți spre acesta . Sufletul ei era plin de lumină și bucurie ! Asta era Valeria !
Și a venit sinodul din Creta !.. Nu scriu, intenționat, cuvântul ”sinod” cu litere mari, pentru că nu merită: n-a fost nici mare și nici sfânt ! A fost un sinod tâlhăresc, pentru că ne-a tâlhărit viața, ne-a furat pacea, liniștea…
A vrut să ne tâlhărească și de credință, dar asta n-au reușit, însă ne-a luat bucuria de a ne trăi ortodoxia în liniște și de a muri în pace!
Și ne-a luat-o și pe Valeria !
Da, pentru că Valeria s-a mâhnit, s-a îmbolnăvit, a jelit… era să moară din cauza acestui sinod și, în cele din urmă, chiar a murit din cauza lui !
Și asta pentru că A ÎNȚELES ce s-a petrecut acolo, a înțeles tragedia ortodoxiei, a înțeles că ce s-a rupt…nu se va mai putea reface ! A înțeles că au tâlhărit-o de biserică, că i s-a luat biserica, adică rostul vieții ei, sensul existenței sale !
Și, de atunci, puțin câte puțin,Valeria a început să moară ! De dor ! De dorul bisericii ei !
Nu știu câte clase avea Valeria, dar era deșteaptă foc, inteligentă, ascuțită la minte, isteață…nu găsesc atâtea sinonime, câte i s-ar fi potrivit. A înțeles Valeria că cineva vrea să facă rău Bisericii, să ne rupă, să ne împingă cât mai departe de Hristos, să ne despartă de EL.
Și, dragilor, dintr-un sat întreg, dintr-o comunitate de sute de mergători la biserică, doar frumoasa și deșteapta noastră Valeria a înțeles că nu trebuie să mai mergem la biserica unde nu se propovăduiește Adevărul ! Pentru că ADEVĂRUL este HRISTOS !
A înțeles, brava Valeria, că stâlp și temelie în biserică este ADEVĂRUL, iar o biserică în care nu se spune Adevărul – nu este biserică, sunt doar niște ziduri, ziduri și… atât !
A înțeles toate acestea Valeria, a priceput dezastrul, dar, odată cu această tragică pricepere, în inima și în sufletul ei s-a rupt ceva…
Pentru că, dintr-un sat întreg, doar ea singură, o văduvă ai cărei șapte copii erau plecați prin țară ori prin lume, deci doar ea, singura, nu mai mergea la biserica unde NU se spunea Adevărul ! Pentru că doar pe ea o interesa Adevărul, pe ceilalți îi interesa preotul și atât ! Nu Adevărul, Nu Hristos, ci obiceiul de A MERGE la biserică și atât !
Ei, Valeria a înțeles !
Pentru că ea nu și-a dus doar trupul la biserică, ea nu era ortodoxă doar duminica și la sărbători, ea A TRĂIT Ortodoxia : în biserică a fost botezată, în biserică s-a cununat, în biserică și-a botezat cei șapte copiii, în biserică și-a cununat o parte dintre copii și în biserică și-a prohodit bărbatul.
De dragul bisericii învățase psalmi și multe rugăciuni pe de rost, de dragul bisericii umbla cu Psaltirea în geantă, și, unde găsea prilej, citea, fie că era în autobuz, sau la rând la Cuvioasa, sau în podul casei ei, unde se ascundea uneori…
De dragul bisericii se ostenea, uneori până la epuizare, făcând praznice bogate, cu colaci și pâine împletite de mâinile ei vrednice, cu prăjituri fel de fel și dulciuri, pe care le împărțea mai ales copiilor. Valeria a trăit PRIN și PENTRU biserică, era rostul ei, viața ei.
Așa i-a fost ei drag, să se jertfească pentru Hristos și pentru biserica Lui ! Valeria avea biserica în inima și în sufletul ei. Biserica era vie în inima ei.
Toate de dragul bisericii, pentru că ea ȘTIA că Biserică înseamnă Hristos, iar Hristos este Adevărul !
DAR , Adevărul a fost trădat și vândut în Creta și de aceea s-a rupt ceva în sufletul ei de femeie și creștină sensibilă. Pentru că și noi ne-am rupt, unii de alții (împreună i-ar fi fost mai ușor !) și asta chiar n-a mai putut să înțeleagă! Și să rabde !
Și a venit părintele paroh acasă și a ocărât-o. Și au sărit unele neamuri și au certat-o. Și copiii o priveau cu nedumerire și îi mai ziceau și ei câte ceva…
Și cum să înțelegi și cum să mai rabzi și ca frați și surori de suflet ai tăi, crescuți sub același epitrahil, educați duhovnicește de același Părinte, să nu înțeleagă (sau să nu vrea să înțeleagă !!!) că tocmai cei care ar fi trebuit să-L apere pe Hristos, tocmai cei care L-au propovăduit pe Hristos, tocmai ei…s-au lepădat așa de ușor de EL – și de noi ?!!
Aceasta a fost picătura care a umplut paharul sufletului Valeriei – despărțirea !
Hristos a fost vândut și noi ne-am despărțit…Unii am înțeles dimensiunea dezastrului, ceilalți…au spus că nu pot fără biserică ! De parcă noi putem !
Dar au mai spus frații noștri că AM IEȘIT din biserică, ceea ce a durut-o cel mai tare pe Valeria ! Pentru că noi NU am ieșit DIN biserică, noi ne-am depărtat, pentru o vreme, de biserică, de zidurile bisericii ! , până când preoții vor spune cu adevărat ce s-a petrecut în Creta și ierarhii noștri își vor retrage semnăturile de pe actele de vânzare-cumpărare a lui Hristos în Creta!
Noi suntem ÎN biserică, cu sufletul, cu gândul, cu inima, pentru că Biserica este a noastră, a ortodocșilor și pentru ea luptăm, ca să nu ne-o ia hulitorii și să ne-o pângărească.
Asta a durut-o pe Valeria și de asta în viața Valeriei s-a declanșat durerea, suferința, o suferință cumplită, care avea să o devasteze, să o ducă(de două ori !) pe pragul depresiei.
De la sinodul din Creta, Valeria a trăit murind, puțin câte puțin, ori poate a murit trăind … numai ea, sărăcuța, știe !
O suferință cumplită , singuratică, foarte personală, anonimă, care avea să-i treacă, miraculos, doar cu câteva luni înainte de…izbăvire!
Pentru că nimeni nu știe planurile lui Dumnezeu și Dumnezeu nu rămâne dator niciodată, eu cred că EL a văzut și a știut suferința acestei femei…și a vrut să o răsplătească puțin și aici, pe pământ, restul…să-i dea dincolo, unde și le-a adunat ea, pe toate, ca o furnică.
Cu nesfârșita LUI milă a rânduit să vină aproape de noi(cei puțini rămași deoparte, îngrădiți, vorbiți de rău, catalogați drept ”sectari”)a rânduit să vină niște mărturisitori prigoniți, care au făcut un Paraclis unde, SLAVĂ LUI DUMNEZEU! ,mergem să ne plângem păcatele și să cerșim iertare și timp de mântuire.Și, culmea minunii, i-a trimis Dumnezeu pe acești monahi doar la doi-trei kilometri de casa Valeriei !
Am văzut cu ochiul liber ce înseamnă pronia cerească, purtarea de grijă a lui Dumnezeu, mila LUI ! Am văzut Învierea, învierea Valeriei !
Din cea care spunea ”Nu mai pot!”, ”Nu mai vreau nimic!”, ”Nu mai înțeleg nimic!” încet-încet a renăscut credincioasa de odinioară, creștina îndrăgostită de biserică–s-a refăcut, precum pasărea Phoenix din cenușă, s-a rezidit ! Sufletul Valeriei a înviat !
Spunea mereu, râzând :
– Sunt așa de bucuroasă…așa-mi merge de bine, așa-mi ies toate cum trebuie, așa am o pace în suflet…Doamne, Slavă Ție, Doamne, pentru toate !
Iar eu o întrebam, uimită:
– Valeria, te gândeai tu, când ai trecut prin stările acelea cumplite, când te-a aplecat Dumnezeu până la pământ și te-a curățit cum a știut EL…te gândeai tu că ai să ajungi să faci prescuri pentru Sfânta Liturghie, să primești tu, în casa ta, pelerini sărmani, veniți și ei să se îndulcească de o Sfântă Liturghie curată, să duci tu, ca o Vitoria Lipan, cu căruța, lemne părinților din pădure, că ai să cânți și să citești la strană ?!? Te gândeai ? Bineînțeles că nu s-a gândit, pentru că nu ne încredem destul în Iubirea și purtarea LUI de grijă…credem că Noi putem, Noi facem, Noi dregem…Noi nu putem nimic, Dumnezeu le poate pe toate !
Și a devenit Valeria sufletul celor care ne-am adunat în prejma Părinților trimiși nouă de sus . Era de toate și făcea de toate, se consuma ca o flacără, luminând. Îi era drag ce făcea și toate le făcea cu bucurie, de parcă ar fi trecut prin moarte clinică și i se mai dăduse o șansă de recuperare. Nu voia să piardă nicio bucurie care ținea de Paraclis, cred că a fost și la privegheri de noapte, ar fi vrut să fie Liturghie după Liturghie…
Și, de Sfântul Nicolae, alt hram al bisericii din satul ei, noi eram în biserică, iar părinții o așteptau să aducă prescurile…Dar Valeria nu mai venea…
A venit telefonul de la fiul ei, pădurar în sat :
– Mama a murit !
Dragii mei, frați creștini, Valeria a murit rugându-se !
Au găsit-o prăbușită pe Psaltire, cu o cruce de lemn, ruptă, sub piept…Casa toată era plină de pachete cu pomană, pe masă erau colăcei, o colivă, prescurile, pe sobă o oală cu borș de pește și alta cu sarmale, două platouri cu prăjituri, cu folie pe ele…candela aprinsă…
Îi spusese unei surori, la telefon, seara:
– Soră, vreau să duc și să dau de pomană ! Mâine este hramul bisericii unde m-am botezat și m-am cununat și mi-am botezat copiii…Sunt bucuroasă că mi-a ajutat Dumnezeu și am făcut de toate…Pentru biserică, de Sfântul Nicolae !
…Cuvintele sunt de prisos !…
Cine are urechi de auzit, cine vrea să înțeleagă, cine simte ortodox…să recunoască faptul că se poate muri și de dor ! De dor de biserică!
Iar cei care spun că am ieșit din biserică, celor care doar merg la biserică și NU LE PASĂ de ce s-a întâmplat…să ia aminte : în nici un caz nu merg în aceeași direcție cu Valeria !
Valeria nu a vrut spre Creta, a vrut la Hristos ! De aceea i-a trimis Hristos Părintele Duhovnic să-i citească la cap rugăciunile de dezlegare !
De aceea copiii ei au primit pe preoții prigoniți să-i facă parastas, de aceea, poate! și preotul paroh a acceptat să ne adunăm la capul ei, deși am fost priviți ca niște sectari de către săteni și rude.
De aceea poate că Dumnezeu nu-i va lăsa nici pe frumoșii ei copii să rămână de cealaltă parte, de partea celor cărora nu le pasă de Hristos și din cauza cărora inima Valeriei a suferit…și s-a oprit !
Îi spuneam, cu dragoste, adesea :
– Valeria, tu ai șapte aripi ! Tu ai să zbori spre cer cu șapte aripi !
Mama de șapte copii se va ruga pentru ei ca să-i urmeze pilda și nu cred că lacrimile ei nu le vor lumina mintea la un moment dat. Atâta doar că timpul este pe sfârșite, nu prea mai este vreme …
A plecat Valeria, o anonimă, o neștiută decât de câțiva, dar o luptătoare tăcută, smerită, îndurerată pentru biserica ei, a copiilor ei, a bărbatului ei.
A iubit biserica până la moarte !
Amar celor care vor să ne pângărească Biserica și din pricina cărora ne adunăm pe unde putem și ne rugăm ca în primele veacuri, ca în catacombe ! Amar celor din pricina cărora încep să moară oameni de supărare ! Amar!
Un fir de iarbă s-a uscat și s-a scuturat ! Un fir de iarbă numit Valeria. Dar Dumnezeu o va învia, așa ne-a promis !
Atunci, de ce-am fi triști ? SĂ NE BUCURĂM !

 

Paraschiva Rădoi

| Strana Ortodoxă

 

Citiți vă rog și:

De ce nu trebuie să intrăm în bisericile ortodoxe unde se propovăduiesc pe faţă sau în ascuns învăţături ecumeniste

Prin schimbarea învăţăturilor ortodoxe, Biserica rămâne o simplă adunare fără har, adevăr şi sfinţenie, păstrând însă aparenţe de Biserică

Iată vremea se apropie și voi nu înțelegeţi, vicleşugurile oamenilor s-au înmulţit şi s-au făcut stihiile grabnice, că se apropie sfârșitul

Auziţi toţi care mâncaţi împreună cu ereticii hotărâre dureroasă: sunteţi vrăjmaşi ai lui Hristos. Şi nu te minuna dacă păstorii se fac lupi

 

Vizualizări: 1582 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar