Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2016 » Noiembrie » 30 » Diavolul nu are putere până nu se va ridica harul
5:39 PM
Diavolul nu are putere până nu se va ridica harul

http://www.glasulstramosesc.ro/art/adpic/Diavoli.jpg

Ne amețesc cu fum ca pe albine.

În Creație, în Biserica, în societate, în politică, nu există poziție neutră. Nu poți să te plasezi pe o poziție neutră, pentru că nu există neutralitate în materie de conștiință. Declarându-te neutru de fapt îți tăinuiești poziția, apartenența, gândul ascuns al inimii.

Cine se declară neutru sau indiferent, e asemenea celui ce cu viclenie încearcă să slujească la doi domni. Neutru înseamnă căldicel, iar căldicel înseamnă viclean. Există lumină și întuneric, bine și rău. Nu există „mai puțin rău” sau „mai mult bine”.

Spune Mântuitorul: „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.”

Deci, ești cu Hristos sau cu diavolul. Iar când te declari neutru (indiferent, nepăsător) ești cu diavolul, pentru că „cine nu adună cu Mine risipește!”. Risipește tot, toate și pe toți. Risipește, pierde, se pierde și îi pierde și pe alții.

În spațiul militar, dar și în lupta duhovnicească sunt doar doi termeni care definesc un lucru sau o persoană – amic sau inamic. Oricine se definește ca fiind neutru este socotit drept inamic.

Ca ierarh, preot, călugăr sau mirean să spui că nu ai o poziție clară sau că nu ști ce sa zici în cazul „Creta”, înseamnă că încă nu te-ai hotărât dacă să îi slujești lui Hristos sau să-l alegi pe diavolul. Deci, încă de pe această poziție de „neutralitate” îi slujești de fapt diavolului.

Când începi să îl „măsori gânditor din ochi” pe Hristos să vezi dacă „merită” și când începi să te gandești la o modalitate de compromis, înseamnă că vrei să cauți să fi neutru, să încerci să slujești la doi domni, deci ești viclean și îi slujești diavolului dar ca și Iuda te dai prieten, simulezi virtutea și în inima ta ești vânzător de Hristos.

Spunea cineva că trei păcate îi vor duce pe oameni la iad: indiferența, neștiința și necredința. Cine are minte să înțeleagă!

Orice Sinod local sau ecumenic care nu își formulează deciziile limpede cu „da” sau „nu”, ci încearcă să camufleze profanul prin cuvinte sacre sau prin tehnici lingvistice este de la cel rău, face cu bună știință lucrarea diavolului. Tot ce e de la Dumnezeu e limpede, se înțelege limpede, e exprimat limpede.

Tot ceea ce se vorbește acum de către diferiți ierarhi este doar un labirint lingvistic menit să te piardă înainte să îi găsești ieșirea, înțelesul. Nu ne poate nimeni acuza că suntem proști și nu înțelegem „înălțimea” cuvintelor lor. E limpede că totul e tulbure. Se folosesc tehnici de psihologie inversă. Ni se sugerează răspunsurile, ni se sugerează reacțiile. Se caută să ne scoată din tranșee individual pentru a nu reprezenta un pericol de resuscitare în masă.

Totul e alambicat cu bună știință ca să te plaseze în zugzwang (constrângere de a muta, de a face o mișcare, o strategie care să ducă în dezavantaj adversarul – nn)  înainte să faci prima mișcare. Caută să te plaseze, caută să te împingă pe poziția de indiferență prin faptul că îți prezintă totul neclar, hipnotic, mefistofelic, de neînțeles. Deci, caută să ne anihileze voința, reacția. Caută să te forțeze să te dai bătut. Și toate astea prin tehnci lingvistice, prin tehnici de persuasiune, prin tehnici psihologice. Căscăm gura și ochii la ei căutând răspunsuri, dar acest lucru ne consuma, ne bagă și mai mult în ceață.

Reacția sinodului din Grecia (noiembrie) este duplicitară, de compromis, nu de mărturisire. Nu e „da” sau „nu”, ci „poate” și „ne mai gândim dacă Hristos merită sau diavolul e o soluție mai bună”. Se leapadă de Hristos pe ascuns de privirea și înțelegerea noastră așa cum majoritatea Bisericilor Ortodoxe au făcut.

Dacă noi nu cădem, nu ne clătinam, atunci lucrarea lor rămâne deșartă. Pentru 10 oameni care cred ortodox și nu eretic, Dumnezeu poate n-o sa piardă cetatea. Noi trebuie să mergem pe linia Sfinților Parinți și a Sfintelor Canoane.

Oare nu e limpede că ierarhii caută să ne convingă că noi am rătacit și nu ei? Conferințe cu părintele Rafail Noica, conferințe cu preoți ecumeniști, cu personalități ecumeniste, predici mefistofelice, toate caută să ne facă ca să ne clătinăm.

De ce suntem așa de importanți și de ce se duce atâta lupta să ne convinga? Pentru că diavolul nu are putere până nu se va ridica harul, mila lui Dumnezeu de la noi, de la turma mica.”

Sursa: Ortodoxia mărturisitoare

Citiţi vă rog şi:

Despre Biserica în vremea de acum, falsa unire, iubirea ecumenistă smiorcăită, optimismul amăgitor, apostazie şi fiul pierzării...

Credințele amestecate ne fac să fim doar căldicei, iar căldiceii ajung in IAD! Urâciunea pustiirii de suflete a omenirii s-a pus în mișcare.

“Trăim în vremea antihristului și noi dormim în opinci"

 

 

Categorie: Vremurile din urma | Vizualizări: 5201 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 5.0/2
Total comentarii : 0
avatar