Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2016 » Noiembrie » 15 » Despre Biserica în vremea de acum, falsa unire, iubirea ecumenistă smiorcăită, optimismul amăgitor, apostazie şi fiul pierzării...
2:14 PM
Despre Biserica în vremea de acum, falsa unire, iubirea ecumenistă smiorcăită, optimismul amăgitor, apostazie şi fiul pierzării...

http://www.glasulstramosesc.ro/art/adpic/bisericavremuriledinurma.jpg

"Cei care vorbesc despre vremurile de pe urmă la timpul viitor, nu ştiu ce spun” - Părintele Justin Pârvu

Lumea şi diavolul duc Biserica spre încercări atât de cumplite, încât ar putea veni ziua în care toţi episcopii vor avea legături cu ereticii. Ce vor face atunci credincioşii? Ce vor face puţinii care vor avea curajul de a nu urma masele, de a nu-şi urma rudele, vecinii şi concetăţenii?

Toţi credincioşii vor trebui să înţeleagă că Biserica nu este acolo unde pare a fi. Liturghiile se vor oficia în continuare, bisericile vor fi pline de oameni, însă Biserica nu va avea nici o legătură cu acele biserici, acei preoţi ori acei credincioşi. Biserica este acolo unde este Adevărul. Credincioşii sunt aceia care continuă Tradiţia neîntreruptă a Ortodoxiei, lucrare a Sfântului Duh. Preoţii adevăraţi sunt aceia care gândesc, trăiesc şi propovăduiesc aşa cum au făcut Părinţii şi Sfinţii Bisericii, sau care cel puţin nu îi resping în învăţăturile lor. Unde această continuitate a gândirii şi a vieţii nu există, acolo este o înşelătorie să se vorbească despre Biserică, chiar dacă toate semnele exterioare par să o ateste. Are să se găsească întotdeauna un preot canonic, hirotonisit de un episcop canonic, care va urma Tradiţia, în jurul unor astfel se preoţi se vor aduna grupurile mici de credincioşi, care vor rămâne până în zilele din urmă. Fiecare dintre aceste grupuri mici va fi o Biserică locală sobornicească a lui Dumnezeu. Credincioşii vor găsi aici deplinătatea harului lui Dumnezeu. Nu vor avea câtuşi de puţin nevoie de legături administrative ori de alt soi, căci comuniunea care va exista între ei va fi cea mai desăvârşită cu putinţă. Va fi împărtăşire din Trupul şi Sângele lui Hristos, împărtăşire din Sfântul Duh. Legăturile de aur ale Tradiţiei ortodoxe vor uni acele biserici atât între ele cât şi cu bisericile trecutului, cu Biserica triumfătoare a cerului, în aceste mici grupuri, Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească se va păstra neatinsă.

Desigur, ar fi minunat ca rânduiala şi coordonarea să existe în funcţionarea exterioară a diferitelor biserici şi ca bisericile mai puţin importante să fie îndrumate de bisericile mai importante, aşa cum se face acum între eparhii, mitropolii, şi patriarhii. Dar, în zilele de pe urmă, asemenea relaţii şi contacte vor fi de cele mai multe ori cu neputinţă. In lume va fi aşa o confuzie, încât o biserică nu va putea fi sigură de ortodoxia alteia, din pricina numărului mare de prooroci mincinoşi care vor umple lumea şi care vor spune: „Aici e Hristos” şi „Acolo e Hristos”. Vor putea exista neînţelegeri chiar în rândul bisericilor cu adevărat ortodoxe, din pricina „amestecului de limbi” din contemporanul Turn Babel. Dar nici una nu va dezbina unitatea esenţială a Bisericii.

Aşadar, este posibil, în zilele din urmă, atunci când feluritele biserici şi religii se vor fi unit şi vor apărea drept un întreg, ca Biserica Ortodoxă cea autentică să pară dezintegrată, fragmentată în mici parohii împrăştiate, risipite, în aşa fel încât se va putea chiar ca una s-o bănuiască pe alta din lipsă de încredere, aşa cum soldaţii se suspectează unii pe alţii când se ştie că duşmanul poartă aceeaşi uniformă. În zilele din urmă, toţi vor susţine că sunt creştini ortodocşi şi că Ortodoxia este aşa cum o înţeleg ei. Cu toate acestea, cei care au o inimă curată şi o minte luminată de harul ceresc vor recunoaşte Biserica Ortodoxă în pofida divizării aparente şi a lipsei totale de strălucire exterioară. Ei se vor aduna în jurul preoţilor adevăraţi şi vor deveni stâlpii Bisericii adevărate. Fie ca oamenii lumii să facă ce vor. Să fie sinoade ecumenice; să se unească  bisericile; să se falsifice creştinismul, căci, aşa cum spune Sf. Ioan Hrisostom, dacă stâlpii ei rămân în picioare, Biserica nu se va nărui. „Nimic nu este mai puternic decât Biserica. Ea este mai presus decât cerurile şi mai largă decât pământul. Ea nu îmbătrâneşte niciodată; ea este mereu înfloritoare”.

Stâlp al Bisericii este fiecare credincios adevărat care rămâne fidel Tradiţiei Părinţilor, în pofida tuturor curentelor cumplite din lume, care încearcă să-l îndepărteze de aceasta. Astfel de stâlpi vor exista până la sfârşitul lumii, orice s-ar întâmpla. De altfel, când vor avea loc aceste lucruri, venirea Domnului nu va fi departe. Această stare a lucrurilor va fi cel mai puternic semn că venirea Lui se apropie. Tocmai atunci va veni sfârşitul.

Semnul venirii

Creştinii sentimentali consideră cele de mai sus drept un pesimism excesiv şi respingător. Ca aliaţi ai lumii, ei nu pot vedea pecetea diavolului pe aspectele pe care ei le aprobă. Şi nici nu-şi pot da seama cât de înspăimântătoare este prăpastia care separă lumea de Dumnezeu, căci atunci ar trebui să recunoască că aceeaşi prăpastie îi separă pe ei de Dumnezeu. Prin urmare, ei nu acceptă să fie cineva pesimist în privinţa Turnului Babel din zilele noastre, într-atât sunt de încântaţi de perioada în care trăiesc. Ei îşi închipuie un viitor luminos. Pentru ei, creştinismul ţine pasul cu lumea; şi sunt atât de mulţumiţi de acest lucru încât nu te vor ierta niciodată dacă le arăţi că se înşeală.

Îşi imaginează în viitor o biserică mondială unită, în care toţi oamenii vor fi uniţi prin legătura dragostei. Ereticii diferitelor secte sunt pentru ei fraţii lor creştini, de care au fost despărţiţi din pricina egocentrismului şi mărginirii epocilor trecute. Ei recunosc că există diferenţe dogmatice, dar aceste diferenţe vor fi depăşite prin iubire, sau, ca s-o spunem deschis, ele vor fi uitate datorită iubirii. Dar ce legătură există între această iubire smiorcăită şi dragostea lui Dumnezeu? Cum pot ei afirma fară ruşine că au mai multă iubire în inimile lor decât aveau Sfinţii care, cu dragostea lor, nu au putut depăşi barierele care îi separau de erezie, ci, dimpotrivă, ei au ridicat şi mai sus aceste bariere, ca să poată teri oile de lupi?

Ceea ce ei socotesc a fi dragoste pentru oameni nu este, în esenţă, nimic altceva decât dragoste pentru cele ale lumii. Este o învoială cu minciuna a unor oameni care nu pot suporta greutăţile luptei cu puterile întunericului. Iar visul lor, acea imagine idilică a oamenilor buni şi cumsecade care îl tac pe Hristos să domnească pe acest pământ - ispita din pustie - este un vis pe care îl condamnă însuşi Domnul. Aceşti oameni extrem de optimişti să arunce o privire peste capitolul 24 al Evangheliei după Matei, pentru a vedea care sunt profeţiile Domnului privitoare la zilele de pe urmă:

Şi ieşind Iisus din templu, S-a dus şi s-au apropiat de El ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului. Iar El, răspunzând, le-a zis: Vedeţi toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească. Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o pane, zicând: Spune-ne nouă când vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfârşitului veacului?. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: „Eu sunt Hristos”, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie si de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete si ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire si vă vor ucide, si veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti si se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urâ unii pe alţii. Si mulţi prooroci mincinoşi se vor scula si vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă -, atunci cei din ludeea să fugă în munţi. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până  acum si nici nu va mai fi. Şi de nu s-arfi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci, de vă va zice cineva: „Iată, Mesia este aici sau dincolo”, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristosi mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, si pe cei aleşi. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: „Iată, este în pustie”, să nu ieşiţi; „Iată, este în cămări”, să nu credeţi. Căci precum julgerul iese de la răsărit si se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara este aproape. Asemenea si voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi si venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea, dinainte de potop, oamenii mâncau si beau, se însurau si se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua si altul se va lăsa. Din două care vor macină la moară, una se va lua şi alta se va lăsa. Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul nostru!

Ucenicii îi cer Domnului să le spună care va fi semnul venirii Lui şi al sfârşitului veacului; iar Hristos, răspunzându-le, începe cu cuvintele: „Vedeţi să nu vă amăgească cineva”. Aşadar, pericolul amăgirii va fi cumplit în zilele de pe urmă; şi aceasta întrucât „mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi”. Mulţi vor veni spunând că ei sunt Hristos ori că sunt reprezentanţii Lui, ori că au fost trimişi de El, ori că propovăduiesc creştinismul - oameni care vor pretinde că sunt creştini tară a fi cu adevărat  creştini. Şi vor găsi răspuns în inimile oamenilor, şi vor amăgi pe mulţi. Prin urmare, Hristos nu vorbeşte despre cei care sunt în mod evident duşmani ai lui Dumnezeu; El nu vorbeşte despre materialişti, despre comunişti, despre atei, ci despre cei care par a fi prieteni ai lui Dumnezeu, care par a fi creştini tară a fi astfel cu adevărat. De ei vrea Hristos să-i ferească pe credincioşi, căci aceştia sunt duşmanii Lui, făţarnicii, „cei ce ştiu să amăgească”.

Apoi, Hristos înfăţişează câteva semne care vor fi începutul durerilor: războaie şi zvonuri de războaie, foamete, ciumă şi cutremure. Acestea nu vor fi sfârşitul, ci începutul sfârşitului. „Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veri fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu”. Atunci mulţi creştini se vor sminti şi vor începe să se trădeze şi să se urască unii pe alţii. Şi vor fi destui prooroci mincinoşi care vor amăgi pe mulţi. „Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci”. Se va mântui doar acela care va răbda cu tărie sufletească toate aceste ispitiri până la capăt. În acel haos de apostazie şi răceală, se va desăvârşi propovăduirea Evangheliei în întreaga lume, pentru ca toţi oamenii s-o cunoască, pentru ca toţi oamenii să audă chemarea lui Dumnezeu. Totuşi, întrucât „mulţi sunt chemaţi, dar putini sunt aleşi”, oamenii vor auzi Evanghelia, dar nu o vor accepta; o vor învăţa, dar nu o vor trăi. Va rămâne „spre mărturie la toate neamurile”, o mărturie cumplită că oamenii cunosc adevărul, şi, dacă nu îl urmează, aceasta nu se datorează ignoranţei, ci aversiunii faţă de lumină. „Şi atunci va veni sfârşitul”.

Când se vor întâmpla toate aceste lucruri şi când apostazia deliberată îşi va fi atins culmea, atunci va avea loc sfârşitul lumii şi a doua venire a lui Hristos. Apoi Hristos începe să vorbească despre ceva aparent fără legătură cu sfârşitul lumii: dărâmarea Ierusalimului. Dar acea distrugere care a avut loc 40 de ani mai târziu este, în realitate, o prefigurare a sfârşitului lumii. Când apostazia Israelului a fost completă, când L-au cunoscut pe Hristos şi, în loc să-L accepte, L-au răstignit şi I-au persecutat ucenicii, atunci a venit sfârşitul Ierusalimului. Atunci, aşa cum a proorocit Daniel, s-a văzut „urâciunea pustiirii (...) stând în locul cel sfânt” al templului, şi nu a mai rămas „piatră pe piatră”, şi tot ce era sacru şi sfânt pentru israeliţi s-a împrăştiat şi s-a pierdut. Acelaşi lucru se va întâmpla şi noului Israel, lumii creştine. La fel ca vechiul Israel, şi el a fost chemat să devină fiu al lui Dumnezeu, dar, la fel ca vechiul Israel, şi el şi-a nesocotit milostivul Tată şi, în loc să caute împărăţia lui Dumnezeu, a căutat împărăţia omului. Drept urmare, când apostazia lui se va împlini, se va împlini şi profeţia lui Daniel. Şi în cazul lui, „urâciunea pustiirii” va sta în locul sfânt al lui Dumnezeu, în Biserica Lui şi în templele Lui. Va veni Antihristul, care va sta pe locul lui Dumnezeu şi le va cere oamenilor să i se închine lui, în loc să se închine lui Dumnezeu. Atunci lucrurile sfinte şi sacre ale noului Israel, Biserica adevărată a lui Hristos, vor fi împrăştiate, hăituite până la capătul pământului, şi, aşa cum s-a întâmplat atunci când Ierusalimul a fost distrus de romani, cei care I-au rămas credincioşi lui Dumnezeu şi L-au urmat pe Hristos trecând în noul Israel, tot aşa se va întâmpla la sfârşitul lumii: Israelul cel adevărat şi veşnic, fiii adevăraţi ai lui Dumnezeu vor trece în noul Ierusalim, cetatea care este veşnică şi care nu-i clădită de mâna omului, ci se atlă rânduită de dragostea lui Dumnezeu. Aşadar, când „urâciunea pustiirii” va sta în locul sfânt al lui Dumnezeu, fie ca atunci cei credincioşi să fugă în munţi; fie ca ei să-şi înalţe mintea spre culmile vieţii spirituale; fie ca ei să pună capăt legăturilor cu oamenii morţi ai lumii. Cine a urcat în încăperile înalte ale rugăciunii, să nu coboare din acea convorbire cerească spre grijile deşarte ale acestei lumi; iar „cel ce va fi în ţarină”, cel ce va face lucrările lui Dumnezeu, să nu se întoarcă spre lucrările deşarte ale oamenilor. Şi vai acelor suflete care vor purta prunc în pântec dar care nu vor avea  roade spirituale, şi vai celor hrăniţi cu lapte, dar care nu au gustat din hrana trainică a Duhului! Rugaţi-vă, aşadar, ca sfârşitul lumii să nu vă găsească în împrejurări grele, cu inima îngheţată şi cu spiritul încătuşat. „Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile”, astfel încât ei să nu fie înşelaţi ori pierduţi. Şi atunci, dacă cineva vă va spune că Hristos a venit şi că este aici ori acolo, să nu-l credeţi, căci vor fi hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi care vor face semne şi minuni pentru a-i amăgi, dacă pot, chiar şi pe cei aleşi. Şi Domnul continuă: „Iată, v-am spus de mai înainte”. Căci, dacă vă vor spune că Hristos a venit şi este în pustie ori în vreo cetate, să nu-i credeţi; pentru că atunci când Hristos va veni, El nu va veni pe ascuns, ci lumina Lui se va arăta oamenilor precum lumina unui fulger de la răsărit până la apus, şi se vor aduna dinaintea Lui toate neamurile pământului. Îndată după strâmtorarea pe care cei credincioşi o vor suferi în acele zile de pe urmă ale lumii, soarele şi luna se vor întuneca şi stelele vor cădea din cer. Şi atunci se va arăta pe cer crucea, „semnul Fiului Omului”, şi „vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi”. Când vedeţi că „smochinul odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara este aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că sfârşitul este aproape. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. „Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri (...). Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea, dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însu-rau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa”. „Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru!”.

Vor veni vremuri grele

Şi atunci, unde este optimismul în privinţa zilelor de pe urmă? Când Domnul prezice că înşelăciunea va cuprinde întregul pământ, în asemenea măsură încât până şi cei aleşi se vor afla în primejdia de a fi amăgiţi la fiecare pas de creştini mincinoşi şi de hristoşi mincinoşi, care se vor afla peste tot, cum putem fi optimişti în privinţa viitorului? Cum putem fi încrezători, când Domnul prezice înmulţirea fărădelegii şi răcirea dragostei oamenilor unii faţă de alţii?

Există, desigur, proorociri despre unirea bisericilor, despre unirea tuturor acelora care vor veni în numele Lui şi vor amăgi pe mulţi. Dar ,vedeţi să nu vă amăgească cineva. Iată, v-am spus de mai înainte”. Unirea pe care o caută falşii creştini (ecumenistii n.r.) din vremurile noastre este una dintre feţele cele mai pregnante ale făţărniciei, o capcană de cucernicie ipocrită de care Domnul vrea să ne ferească, făcându-ne prevăzători. Dacă unitatea şi extinderea creştinismului în lumea întreagă este destinul final al omenirii, aşa cum susţin ei, atunci de ce le prevesteşte Hristos aleşilor Săi nenorociri în acele zile? Dacă Evanghelia va fi acceptată şi trăită de toate neamurile pământului, atunci de ce spune Hristos că zilele sfârşitului veacului vor fi asemenea zilelor lui Noe, când apostazia a cuprins pământul şi doar o mână de oameni au rămas credincioşi lui Dumnezeu si au intrat în arcă, simbol al Bisericii?

Dacă zilele de pe urmă ale pământului se caracterizează prin imaginea idilică la care visează creştinii sentimentali, „spiritualii” veacului acestuia, cum se face că Apostolul Pavel îi scrie aceste cuvinte lui Timotei: „Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei” (II Timotei 3, 1-5)? Şi atunci, unde este optimismul Apostolului Pavel când scrie către tesaloniceni, care aşteptau din clipă în clipă venirea lui Hristos? „Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă si nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării [Antihristul], potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri?”. Şi apoi continuă despre Antihrist: „Şi atunci se va arăta cel fară de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot telul de puteri, şi de semne, şi de minuni mincinoase, şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea” (II Tesaloniceni 2, :3-5 si 8-12). Aşadar, viitorul nu este atât de minunat cum şi-l închipuie „fiii pierzării”, cei care „n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască”. Se va caracteriza prin lepădarea de credinţă, cea mai cumplită abatere pe care a cunoscut-o vreodată lumea. Căci nu va fi o renegare limpede şi făţişă a lui Dumnezeu, ci o ipocrizie, o falsificare a credinţei şi a adevărului.

Oare Părinţii pustiei şi ceata cea mare a Sfinţilor Bisericii noastre nu au proorocit aceleaşi lucruri despre zilele din urmă? Iată o discuţie între un discipol şi părintele lui spiritual, luată din Evergetinos (ediţia din 1958, vol. H, p. 114): Şi fratele i-a spus: „Si atunci? Au să se schimbe obiceiurile si Tradiţia creştinilor şi n-au să mai fie preoţi în Biserică, dacă se vor întâmpla astfel de lucruri?”. Iar bătrânul a zis: „În acele vremuri, iubirea multora se va răci şi vor fi multe nenorociri: revărsări de popoare şi mişcări de naţii, lepădare de credinţă a regilor, număr mare de preoţi, neglijenţă a monahilor; si vor fi egumeni care vor nesocoti mântuirea lor şi a turmei lor; toţi vor fi râvnitori de petreceri, arţăgoşi, delăsători de rugăciune, dornici să ucidă, gata să osândească vieţile şi învăţăturile strămoşilor lor, pe care nu-i vor imita şi nici nu le vor da ascultare, ci mai degrabă îi vor ponegri; nu vor fi ocrotiţi cei săraci, văduvele vor fi asuprite; necredinţa va pătrunde în oameni, desfrânarea, ura, duşmănia, pizma, patima întrecerilor, hoţia, beţia”. Iar fratele a spus: „Şi atunci ce rămâne de făcut în acele vremuri şi în acei ani?”. Iar bătrânul a răspuns: „Copile, în asemenea zile, cel care se poate mântui, să-şi mântuiască propriul suflet, şi va fi slăvit în împărăţia cerurilor”.

Din aceste profeţii, care s-au şi împlinit în mare parte, putem deduce cu uşurinţă încotro se îndreaptă omenirea. Viitorul ei este o decădere spirituală fără precedent, în care dragostea pentru Dumnezeu şi pentru semeni se va fi răcit, şi în care oamenii vor fi devenit în cel mai mare grad agnostici, pizmaşi, lăudăroşi, hulitori, iubitori de plăceri desfrânate. Această decădere spirituală nu se va arăta însă făţiş, cu întreagă hidoşenia ei, ci va fi ascunsă sub o surprinzătoare înfăţişare de religiozitate. Oamenii aceştia, cu multele lor ulceraţii spirituale, vor avea o înfăţişare pioasă. Vor fi mulţi care vor propovădui în numele lui Hristos şi-i vor amăgi cu falsa lor cucernicie şi evlavie pe „fiii pierzării”, pe toţi aceia care nu au în inimă dragostea pentru adevăr, spre a-i putea deosebi pe lupii în veşminte de oi. Şi, mai mult decât atât, hristoşii mincinoşi şi proorocii mincinoşi din zilele de pe urmă îşi vor însoţi mesajul cu semne şi minuni mari, pe care le vor înfăptui prin puterea Satanei (spiritualism, magie, fachirism etc.).

În cele din urmă, când credinţa marilor mase ale umanităţii va fi fost spulberată de aceşti prooroci mincinoşi şi când sufletele lor vor fi pregătite, atunci se va arăta cel pe care l-au aşteptat şi pe care încă îl aşteaptă încă evreii; este cel căruia omenirea îi pregăteşte de veacuri calea, cel care va deveni simbolul şi dumnezeul întregului neam pierdut al celor din urmă oameni, „omul nelegiuirii” – marele păcat satanic al spiritului -, „fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu”. Acela se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu, şi, cu puteri cumplite, cu semne şi cu minuni, pe care le va înfăptui prin puterea Satanei, va convinge minţile întunecate şi mărginite ale oamenilor că el e dumnezeu şi nimeni altul. Va face din unirea pe care o doresc sentimentalii o realitate. Dinaintea tronului său se vor pleca oameni din toate mişcările religioase şi spirituale, închinându-i-se ca fraţi. Va uni toate neamurile pământului sub sceptrul său, întrucât „i s-a dat stăpânire peste toată seminţia şi poporul si limba şi neamul. Şi i se vor închina lui toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat” (Apocalipsa, 13, 7-8).

Pentru unii, această previziune a unui stat universal şi a unei religii universale este ceva foarte plăcut. Tot aşa este şi cu cei care doresc unirea bisericilor şi cărora nu le pasă de adevăr. Pentru aceştia din urmă, subiectele dogmatice sunt „bizantinisme” inutile, însă, „de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea”

Noul Ierusalim

În acea societate a lui Antihrist, puţinii care vor rămâne creştini ortodocşi autentici vor fi pricină de scandal, unică disonanţă în toată acea armonie diabolică. Pentru ei, aceste zile vor fi zile de mari nenorociri: „Şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu”. Va fi o nouă perioadă a martiriului, un martiriu mai mult al sufletului decât al trupului, în acel stat întins, universal, creştinii ortodocşi vor fi proscrişii societăţii. „Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, pe cei bogaţi şi pe cei săraci, pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” (Apocalipsa 13, 15-17). Da, „atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide”. „Fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui este scurt” (Apocalipsa 12, 12). Cumplită va fi prigoana, „dar cine va îndura până la capăt, acela se va mântui”. Şi „pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.” Pentru că „îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei... şi puterile cerului se vor zgudui... şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă”.

Necredincioşii n-au decât să râdă de noi şi să ne compătimească. Creştinii nu trăiesc pentru lumea aceasta. Ei nu au acceptat niciodată ca această lume a surghiunului să fie patria lor, nici nu şi-au dorit s-o înfrumuseţeze de parcă ar urma să trăiască în ea pentru totdeauna. Ei trăiesc pe acest pământ cu un dor, dorul de paradisul pe care l-au pierdut, dorul de patria lor de sus. Cu toate că s-au născut pe acest pământ, patria trăieşte în inimile lor şi la fiecare pas ei o aud chemându-i. Ei tânjesc după acea clipă, clipa trâmbiţei, clipa în care vor sta în faţa „ochiului senin” al Domnului lor, clipa în care El îi va privi cu bucurie. Creştinii sunt străini în această lume (Sf. Macarie Egipteanul). Ei sunt înstrăinaţi, dispreţuiţi, au inima spăşită şi mintea îndurerată şi trăiesc într-o manieră diferită de ceilalţi oameni (Sf. Isaac Sirul). Sunt asemenea unor oameni care-şi ţin sângele în mâini, care nu au încredere în ei înşişi şi nici nu cred că ar fi ceva, ci sunt dispreţuiţi si respinşi mai mult decât toţi ceilalţi oameni (Sf. Macarie Egipteanul). Spuneţi că religia noastră este un opiu? Aveţi dreptate. Pentru voi, care nu aţi simţit prezenţa lui Dumnezeu, a căror inimă nu a săltat din pricina şoaptelor harului ceresc, ai căror ochi nu au vărsat niciodată lacrimi de iubire stanţă şi sfintitoare, pentru voi care nu aţi văzut niciodată nimic dincolo de orizontul acestui pământ, este firesc ca religia noastră, care neagă lumea, să pară un opiu. Într-adevăr, „dacă Hristos nu ar fi înviat, am fi cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii”. Dar Hristos a înviat, şi fiecare suflet înviat a trăit această înviere. Este firesc ca unii care nu au trăit această înviere să râdă de creştinii cei adevăraţi. De multe ori, creştini cu o raţiune incontestabilă au arătat lumii cât sunt de ridicoli cei care le ridiculizează credinţa. I-a împiedicat raţiunea să creadă? Pâcla mlaştinii din inima necredincioşilor nu le îngăduie să vadă. Singură, raţiunea nu l-a ajutat niciodată pe om să înţeleagă ceva până la capăt. Aşa că n-au decât să râdă! Râsul lor aduce sufletele credincioase mai aproape de Domnul. Aşadar, vă dăm voie să radeţi. Dar nu vă dăm voie să modificaţi Evanghelia, să ne denaturaţi religia şi s-o supuneţi scopurilor voastre. Nu vă vom permite niciodată să atribuiţi religiei noastre utilitate lumească. „Evangheliile nu vorbesc despre lucruri pământeşti, ci despre lucruri cereşti, învăţându-ne o viaţă nouă şi o altă formă de guvernare, bogăţii noi şi sărăcie, libertate fară precedent şi robie, un alt fel de viaţă şi de moarte, o lume diferită şi esenţial alta - nu asemenea lui Platon, care a născocit acea Republică ridicolă a lui, nu asemenea lui Zeno şi altor politicieni, filozofi şi legislatori. Căci toti aceştia au avut următoarea trăsătură comună: ei au dezvăluit că duhul cel rău le inspira în taină sufletele. Propria noastră conştiinţă, împotrivindu-se, dovedeşte că toate ideile lor erau sfaturi demonice şi că toate învăţăturile lor erau potrivnice firii” (Sf. Ioan Hrisostom, Predica I despre Evanghelia după Matei). Aşadar, creştinismul nu pregăteşte vreo împărăţie pământească, vreo cetate adaptată acestei lumi. Nu are nimic în comun cu civilizaţiile şi cu sistemele lumeşti. Nu are nimic în comun cu cezarii şi cu cezaro-papiştii. Toate lucrurile după care tânjesc oamenii din lume sunt deşarte. Creştinul gândeşte, trăieşte şi se mişcă într-o lume nouă şi neprihănită, alta decât cea de aici şi de acum. Cei care vor să unească aşa-numitele biserici creştine nu cred în Biserică, nu cred în religia lui Hristos. Ei doar se folosesc în mod perfid de ea. O folosesc pentru propriile lor scopuri. Ţelul lor este cetatea pământească, ţel căruia vor să-i supună pe toti oamenii, cu credinţa lor cu tot. De fapt, nici nu se pune problema unirii creştinilor. Adevăraţii creştini au fost, sunt şi vor fi întotdeauna uniţi. Ei au fost, sunt şi vor fi o singură turmă cu un singur Păstor. Oamenii, indiferent de numele lor ori de religia căreia îi aparţin, au un singur destin: de a găsi Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos şi de a ajunge să bea din apa „care dă viaţă veşnică”. Biserica este una. Oamenii sunt mulţi şi doar câţiva sunt fiii ei. Cetatea hărăzită prietenilor lui Dumnezeu nu are nimic din această lume. Este veşnică, nu este făcută de mână omenească, este existenţa unui alt pământ, a unei alte lumi: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou... Şi am văzut cetatea, Noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu... Şi am auzit, din tron, o voce puternică care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii, şi El va sălăşlui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut. Şi Cel ce şedea pe tron a grăit: Iată, noi le facem pe toate... Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii... Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile Lor. Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împăraţi în vecii vecilor” (Apocalipsa 21, 22).

Amin.

Fragment din: Alexandros Kalomiros – Împotriva falsei uniri bisericeşti pag.41-49

Sublinierile îmi aparţin.

Citiţi vă rog şi:

Dacă are cineva urechi - să audă! Despre profetul mincinos

“Trăim în vremea antihristului și noi dormim în opinci"

Dacă are cineva urechi - să audă! Despre eliminarea banilor cash - documente electronice - pecetea antihristului

PROFETIA Sfantului Serafim de Virita despre AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, RUSIA si ANTIHRIST

Sfantul EFREM SIRUL despre ANTIHRIST…

Vedenia Sfântului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, căderea în erezii, semnul fiarei, sfârșitul lumii …

APOSTAZIA și ANTIHRISTUL...

PROFETIA PARINTELUI ELPIDIE: „Voi, cei mici, îl veţi vedea pe ANTIHRIST”

PROFEŢIA Sfântului LAVRENTIE DE CERNIGOV despre ANTIHRIST

 

Categorie: Vremurile din urma | Vizualizări: 2684 | Adăugat de: Gabriel | Tag-uri: Biserica in vremea de acum, fiul pierzarii, falsa unire, ecumenism, apostazie | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar