Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » August » 24 » De ce problema calendarului este o problemă de dogmă şi care sunt consecinţele actuale ale încălcării dogmei calendaristice.
1:35 PM
De ce problema calendarului este o problemă de dogmă şi care sunt consecinţele actuale ale încălcării dogmei calendaristice.

Facerea lumii, icoana din Rusia sec.XVIII


Articol de Theodor Leontescu - descarcă PDF


Introducere


În cartea mea O piatră pentru Goliat, am dovedit în toate modurile posibile – logic, fenomenologic, ştiinţific, istoric pe baza documentelor păstrate, dar mai cu seamă în mod teologic – că precesia echinocţială nu este un fenomen real, ci o minciună aruncată în lume de astrologi.
La sfârşitul părţii intitulate Tăria, fundamentul astronomiei (Firmamentum Astronomiae Fundamentum) afirmasem că (p. 252):
În astronomia geocentrică scripturistică fundamentată pe existenţa tăriei, datorită faptului că tăria este un mediu continuu şi unitar, în care se află fixate atât stelele cât şi drumurile luminătorilor, deci şi ecliptica, este exclus să poată avea loc fenomenul precesiei echinocţiale.
Pentru a avea precesie echinocţială, stelele ar trebui să se deplaseze faţă de punctele echinocţiale P şi T de pe ecliptică, or, întrucât am postulat pe baza Scripturii că tăria este un mediu unitar în care Dumnezeu a fixat atât stelele cât şi ecliptica, acest lucru este imposibil. În astronomia noastră, deoarece Pământul se află nemişcat în centrul universului, înconjurat de o astfel de tărie unitară, punctele echinocţiale de primăvară şi de toamnă P şi T se fac întotdeauna faţă de aceleaşi repere stelare, anume constelaţiile zodiacale Peştii şi Fecioara, şi este de neconceput ca Steaua Polară pe care o vedem acum să se depărteze cumva de Polul Nord pentru a lăsa locul altor stele să devină polare la rândul lor.
Faptul că precesia echinocţială nu există în realitate are consecinţe devastatoare pentru astronomiile precesioniste fie ele geocentrice, fie de factură heliocentrică deoarece, din punct devedere strict ştiinţific, le transformă în maculatură. Mai presus de toate, însă, cunoaşterea faptului că precesia echinocţială nu există în realitate ne relevă, în chip pe cât de uluitor pe atât de potrivit pentru vremurile pe care le trăim, că, din punct de vedere teologic, problema calendaristică este de fapt o problemă de dogmă. Şi întrucât am descoperit şi dovedit relativ recent acest adevăr în legătură cu precesia echinocţială şi anul tropic – dubiile asupra existenţei precesiei echinocţiale le-am avut încă din vara anului 2010 de când m-am apucat să scriu cartea, convingerea am căpătat-o la începutul anului 2012 prin raportarea problemei la Domnul Iisus Hristos, dovada istorică am definitivat-o în anul 2014, dovedirea fenomenologică completă am obţinut-o de-abia în urma studierii fenomenului rarisim al celor 2 eclipse totale de Soare şi de Lună din perioada pascală a anului 2015, tipărirea cărţii am realizat-o la mijlocul lunii septembrie 2016, iar aducerea conţinutului ei la cunoştinţa cititorilor am reuşit-o la sfârşitul aceleiaşi luni cu ajutorul blogului lui Saccsiv şi al portalului Glasul strămoşesc –, însăşi raportarea la aceste date recente capătă, după cum vom vedea pe parcursul acestui articol, o deosebită importanţă nu numai la dogmatizarea în sine a problemei calendaristice, ci şi la consecinţele imediate ale acestei dogmatizări.

Dogmatizarea problemei calendaristice.


După cum am arătat şi în carte, conceptul de precesie echinocţială a avut următoarele trei consecinţe istorice (p. 252):
„1. I-a determinat pe astronomi să creadă că ar exista două feluri de ani, anume anul tropic şi anul sideral, cu lungimi diferite de anul calendaristic iulian de 365,25 de zile.
2. I-a determinat pe astronomi să creadă că, din cauza diferenţei de lungime dintre anul tropic şi anul de 365,25 de zile, la intervale de timp de aproape 130 de ani calendarul iulian ar rămâne în urmă cu o zi faţă de mersul luminătorilor de pe cer.
3. L-a determinat pe papa Grigorie al XIII-lea să impună în anul 1582 înlocuirea calendarului iulian aflat în vigoare la naşterea Domnului Iisus Hristos şi în timpul Sinodului de la Niceea, când s-a fixat regula de stabilire a datei Sfintelor Paşti, cu calendarul gregorian care este în vigoare şi astăzi în societatea noastră.”
Raportat strict ştiinţific la aceste trei consecinţe istorice, faptul că în realitate nu există precesia echinocţială atrage după sine următoarele concluzii logice:
1. Anul tropic şi anul sideral sunt ani egali între ei ca lungime şi totodată egali cu anul calendaristic iulian de 365,25 zile.
2. Calendarul iulian este un calendar perfect şi nu rămâne niciodată în urmă faţă de mersul luminătorilor de pe cer.
3. Calendarul gregorian este de factură astrologică şi este greşit din punct de vedere astronomic. Astfel, prin reforma sa calendaristică din anul 1582, papa Grigorie al XIII-lea a înlocuit calendarul iulian, un calendar astronomic corect, cu un calendar greşit de factură astrologică.
Chiar daca am demonstrat în cartea mea din punct de vedere strict ştiinţific că este greşit calendarul gregorian aflat astăzi în uz în toată lumea, dogmatizarea problemei calendaristice aparţine însă teologiei. În lumea ştiinţifică o astfel de greşeală nu are decât consecinţele cantitative care reclamă corectarea ei în spiritul adevărului ştiinţific, în vreme ce în teologie o astfel de greşeală are consecinţe calitative, căci este o erezie cu efecte în planul mântuirii omului. În carte am arătat pe larg cum ne afectează mântuirea schimbarea calendarului corect dorit de Dumnezeu pentru oameni cu calendarul astrologic aruncat în lume de slujitorii lui Satan. Să facem un scurt rezumat, invitând cititorul să parcurgă dezvoltările din carte.
Cu ajutorul Sfintei Scripturi şi al interpretării ei de către Sfinţii Părinţi am fundamentat lungimea anului scripturistic de 365,25 zile fără nicio abatere. Oamenii ştiau din vechime că anul are 365 de zile întregi, problema era a fracţiei de an rămase. Sfânta Scriptură ne aminteşte de cele 3 ore de întuneric din timpul răstignirii Domnului Iisus Hristos urmate de alte 3 ore de lumină până la lăsarea serii când Domnul a fost coborât de pe cruce. Sfinţii Părinţi au văzut în acest răstimp de 6 ore, o zi separată numită Ziua cea Mică din Vinerea Mare, o zi a cărei durată a fost pusă de către Domnul în an încă de la Facere, ca simbol care urma să se împlinească la răstignirea Sa pe cruce. Astfel, valoarea perfectă de 365,25 de zile reprezintă un simbol pus de către Domnul Iisus Hristos în creaţia Sa, mai precis în anul creat de El încă de la Facere prin crearea luminătorilor şi stelelor puşi în tărie pentru a arăta oamenilor de pe Pământ zilele, lunile, anotimpurile, anii şi alte vremuri. Or această valoare perfectă a anului coincide cu valoarea anului din calendarul iulian, calendar pe care îl putem numi pe bună dreptate calendar al Domnului Iisus Hristos deoarece, deşi de iure el fusese impus de Iuliu Cezar cu 45 de ani înainte - se aplica însă greşit, cu secvenţă de 3 ani până la anul bisextil -, de facto s-a aplicat corect începând cu anul naşterii Domnului care a constituit primul an din prima secvenţă de 4 ani încheiată cu an bisect stabilit corect în acest calendar. Aşadar, valoarea perfectă de 365,25 zile a anului din realitate este fundamentată teologic atât prin naşterea Domnului Iisus Hristos, moment din care calendarul fundamentat pe acest an a început să funcţioneze corect, cât şi prin Ziua cea Mică de 6 ore de la răstignirea Sa.
Valoarea astfel revelată scripturistic a anului, cea de 365,25 zile, este esenţială în cadrul astronomiei geocentrice scripturistice fundamentate pe existenţa tăriei în care sunt fixate stelele şi drumurile luminătorilor. Această valoare perfectă a anului determină, aşa cum am arătat în carte, cele patru puncte echinocţiale pe ecuatorul pământesc, aceleaşi întotdeauna, în care echinocţiul de primăvară revine după fiecare 4 ani, pecetluind practic Pământul pe ecuatorul său cu o cruce a echinocţiilor. Totodată, se poate demonstra lesne cum, prin combinarea crucii echinocţiilor cu secvenţa de 4 ani cu an bisextil, pe Pământ va exista cu necesitate un meridian în care echinocţiul de primăvară se petrece perpetuu în aceeaşi zi a calendarului iulian. Valoarea unică de 365,25 zile a anului din calendarul iulian explică astfel de ce Sfinţii Părinţi de la Niceea au ales pentru echinocţiul de primăvară o zi unică în calendarul iulian, ziua de 21 martie, în care se petrece echinocţiul de primăvară pe meridianul Alexandriei, a cărei Biserică locală a fost acreditată de Sinodul niceean cu timiterea de epistole de înştiinţare pentru data Paştelui pe înteg teritoriul imperiului roman. Părinţii de la Niceea au trecut cu vederea precesia echinocţială aruncată de în lume de astrologul Claudius Ptolemeu nu pentru că nu ar fi cunoscut-o, ci pentru că au considerat-o o erezie. Faptul că au decretat o zi unică pentru echinocţiul de primăvară dovedeşte că şi Sfinţii Părinţi ai Sinodului de la Niceea s-au folosit de o astronomie geocentrică scripturistică în care au luat în seamă existenţa tăriei. Comentariul la Facere al Sfântului Efrem Sirul, contemporan cu Sinodul de la Niceea, dovedeşte fără dubiu acest lucru.
Din punct de vedere astronomic, descoperirile pe care le-am făcut în carte, merg şi mai departe de Sinodul de la Niceea. Crugul de 19 ani folosit de Părinţii niceeni spre stabilirea lunii pascale pentru regula de aflare a datei Sfintelor Paşti, crug după care Luna revine cu exact aceeaşi fază în exact aceeaşi dată a calendarului iulian, şi Crugul de 28 de ani al Soarelui, crug după care şirurile de date se reiau identic în aceeaşi lună a calendarului iulian, s-au dovedit a fi perfecte deoarece Crugul de 532 de ani al Sfintelor Paşti, constând în reluarea şirurilor de sărbători ale Sfintelor Paşti în exact aceleaşi date ale calendarului iulian, s-a împlinit şi se împlineşte până astăzi ca fenomen ciclic odată cu stabilirea şi respectarea regulii niceene. Împlinirea Crugului Sfintelor Paşti, aşa cum am arătat în carte, este garanţia supremă a corectitudinii astronomice a valorilor din crugurile vremurilor indicate de Domnul Iisus Hristos prin mersul luminătorilor: Crugul zilei de 24 de ore, Crugurile de 28, 29, 30 şi 31 de zile ale fiecărei luni din calendarul iulian, Crugul anului de 365,25 de zile, Crugul Lunii de 19 ani şi Crugul Soarelui de 28 de ani. Cea mai mică discrepanţă dintre mersul luminătorilor şi împlinirea acestor Cruguri constituente ale Crugului Sfintelor Paşti ar fi condus în timp la imposibilitatea realizării ca fenomen a acestui Crug de 532 de ani. Dar Crugul Sfintelor Paşti s-a realizat şi se realizează, fiind o garanţie dumnezeiască a corectitudinii astronomice a Crugurilor constituente. Este important de spus că toate aceste Cruguri constituente ale Crugului Sfintelor Paşti se desfăşoară în viaţa credinciosului creştin într-un timp liturgic, un timp sfânt din punct de vedere teologic, anume timpul participării la viaţa Bisericii, un timp liturgic pe care calendarul iulian al Sfinţilor Părinţi de la Niceea îl vădeşte a fi corect şi din punct de vedere astronomic.
Dar, cu ajutorul Sfinţilor Părinţi, am descoperit şi o semnificaţie teologică a Crugului Sfintelor Paşti.
Pornind de la simbolurile arătate de către Sfântul Efrem Sirul pentru cei doi luminători mari (vezi Imnele Răstignirii, 4, 14-15, în volumul Sfântul Efrem Sirianul - Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii şi Învierii, trad. Ioan Ică jr., Editura Deisis, 2010, p. 211):
„Şi luminătorii I-au slujit în ziua Pătimirii. Erau în faza lor plină, preînchipuind plinătatea ce nu cunoaşte micşorare. Soarele era simbolul Slavei Lui, Luna era simbolul umanităţii Sale, şi amândouă L-au vestit.”
realizăm că luminătorii de pe cer sunt simboluri ale divino-umanităţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Soarele simbolizează dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos, în vreme ce Luna simbolizează umanitatea Sa. Pentru a întări cele spuse de către Sfântul Efrem, am afirmat în carte următoarele (p. 385-386):
„Dacă observăm Soarele şi Luna în lumina în care au fost descrişi de către Sfântul Efrem, ne putem convinge că cei doi luminători, în calitate de simboluri, corespund perfect celor două firi, cea dumnezeiască şi cea umană ale Fiului lui Dumnezeu, după cum urmează:
- nedespărţirea firilor Domnului nostru Iisus Hristos este arătată de nedespărţirea luminătorilor mari. De la Facere, din ziua a 4-a, cei doi luminători luminează Pământul în chip nedespărţit, neluminând unul fără celălalt. Aşa cum consfinţeşte Scriptura, Soarele a existat de la crearea sa numai împreună cu Luna, şi ambii au existat nedespărţiţi pentru a lumina împreună Pământul. Soarele este luminătorul conducător al zilei, iar Luna este luminătorul conducător al nopţii. Odată cu Întruparea Sa, în acelaşi chip în care Soarele şi Luna au luminat şi luminează Pământul încă de la Facere, tot astfel Mântuitorul Iisus Hristos a fost lumina lumii atât ca Fiu al lui Dumnezeu cât şi ca Fiu al Omului.
- neîmpărţirea firilor Domnului nostru Iisus Hristos este simbolizată în chip desăvârşit de Soare şi de Lună. Lumina provenită de la cei doi luminători nu este una împărţită ca şi cum o parte din lumină ar veni pe Pământ numai de la Soare şi altă parte numai de la Lună în mod cu totul independent de lumina dată de Soare. Ştim bine că Luna este luminată de Soare, prin urmare lumina care vine pe Pământ de la Lună provine tot de la Soare. Dacă Soarele nu ar lumina Pământul, nici Luna nu l-ar putea lumina. Precum lumina cu care Luna luminează Pământul nu este a ei proprie ci este tot lumina Soarelui reflectată de Lună, tot astfel în Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos firea Sa umană nu are nevoie de o persoană separată de Persoana Sa dumnezeiască ci îşi are existenţa prin enipostaziere în Această Persoană. Astfel precum avem doi luminători care luminează dar a căror lumină nu se împarte ci provine numai de la unul, tot astfel şi cele două firi ale Domnului Iisus Hristos se manifestă în chip neîmpărţit provenind de la o singură Persoană.
- neamestecarea firilor este simbolizată de intensitatea luminii provenite de la Soare şi de la Lună. Într-adevăr, lumina de la Soare are întotdeauna o intensitate mult mai mare decât cea provenită de la Lună. Soarele are întotdeauna, în chip neamestecat cu lumina Lunii, lumina puternică la care omul nu se poate uita fără a fi în pericol de a-şi pierde vederea, iar Luna are întotdeauna, în acelaşi chip neamestecat cu lumina Soarelui, lumina blândă la care omul se poate uita fără probleme. Tot astfel şi Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat ca o unică Persoană în două firi în chip neamestecat. Domnul S-a arătat ca Dumnezeu prin minuni şi S-a artătat ca Om prin pătimirea şi moartea pe cruce. Nu cu omenitatea Lui a făcut minunile şi nici n-a suferit pe cruce dumnezeirea Lui.
- neschimbarea firilor este simbolizată şi ea de Soare şi de Lună. Soarele luminează Pământul numai în calitate de luminător conducător al zilei, în vreme ce Luna numai în calitate de luminător conducător al nopţii. Niciodată Soarele nu va lumina Pământul noaptea după cum niciodată lumina Lunii nu va contribui la conducerea zilei. În Mântuitorul Iisus Hristos firile divină şi umană au rămas neschimbate, El manifestându-Se atât ca Dumnezeu deplin în sânul Treimii, cât şi ca Om deplin printre oameni, fără vreo modificare a dumnezeirii sau a omenităţii Sale. Firea Sa umană nu a schimbat ceva în firea Sa dumnezeiască în sensul diminuării puterii Sale dumnezeieşti, dar nici firea Sa dumnezeiască nu a schimbat ceva din omenitatea Sa, Domnul având nevoi precum cele de hrană, de apă, de îmbrăcăminte sau de odihnă, specifice tuturor oamenilor moştenitori ai trupului slăbit de păcat al lui Adam.”
Cu ajutorul acestor lămuriri teologice descoperisem şi semnificaţia teologică a Crugului Sfintelor Paşti. Iat-o aşa cum am afirmat-o în carte (p. 394-395):
{Pentru a descoperi ce simbolizează Crugul de 532 de ani al Sfintelor Paşti, trebuie să ţinem cont în primul rând de simbolurile asociate celor doi luminători mari, Soarele şi Luna, pe care le-am aflat de la Sfântul Efrem Sirul. Ne vom ajuta în căutarea noastră tot de scrierile Sfântului Efrem. Iată ce spune el referitor la litera „iot”, litera numelui Domnului nostru Iisus Hristos:
«(…) „iot”, litera frumosului nume Iisus, însemnează numărul „zece”, numărul care cârmuieşte ca un domn toate numerele. Căci oricine numără până la zece se întoarce ca să înceapă iarăşi de la unu. O, măreţ simbol care zace în numele Iisus, a cărui putere întoarce făpturile!» (Imnele Naşterii Domnului 26,12, în Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, trad. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p. 131) şi încă:
«„Iot” e litera lui Iisus. Împăratul nostru este împăratul tuturor numerelor. De deplinătatea lui atârnă toate numerele, aşa cum în Iisus se amestecă toate înţelesurile.» (Imnele Naşterii Domnului 27,13,…, p. 135)
În cele ce urmează, vom arăta că Crugul Sfintelor Paşti îşi arată simbolistica prin numărul anilor care îl compun, fiind impregnat de simbolistica desăvârşită a numărului 10. Într-adevăr, după cum am mai arătat:
Crugul Sfintelor Paşti = Crugul Soarelui x Crugul Lunii
adică:
532 de ani = 28 de ani x 19 ani
Se observă că suma cifrelor din Crugul Sfintelor Paşti, cea din Crugul Soarelui şi cea din Crugul Lunii sunt fiecare egale cu 10, adică cu numărul simbolizat prin litera „iot”, litera numelui Mântuitorului nostru. De aici, din reuniunea simbolisticii luminătorilor cu cea a numerelor crugurilor lor, decurge simbolistica Crugului Sfintelor Paşti.
Astfel, dacă Soarele simbolizează dumnezeirea Ziditorului, Crugul Soarelui, prin numărul 28 al anilor săi, simbolizează de asemenea dumnezeirea Creatorului, iar prin suma cifrelor sale, 2+8=10, adică numărul deplin care, conform Sfântului Efrem, indică litera numelui Iisus, simbolizează deplinătatea dumnezeirii Mântuitorului nostru.
Tot astfel, Crugul Lunii, prin numărul 19 al anilor săi, simbolizează umanitatea Domnului nostru, iar prin suma cifrelor sale, 1+9=10, adică acelaşi număr deplin care indică litera numelui Iisus, simbolizează deplinătatea umanităţii Mântuitorului nostru.
În concluzie, dacă Crugul Soarelui este simbolul deplinei dumnezeiri a Domnului nostru Iisus Hristos, iar Crugul Lunii este simbolul deplinei Lui umanităţi, atunci Crugul Sfintelor Paşti, ca produs al acestor două Cruguri, este simbolul deplinei divino-umanităţi a Domnului nostru Iisus Hristos. Crugul Soarelui şi Crugul Lunii se regăsesc în Crugul Sfintelor Paşti în chip nedespărţit, neîmpărţit, neamestecat şi neschimbat precum firea dumnezeiască şi firea omenească în Persoana Domnului nostru Iisus Hristos, Crugul Sfintelor Paşti fiind simbolul deplin al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Ancorată în Crugul Sfintelor Paşti prin sărbătorirea cuvenită a Acestora, creştinătatea este înscrisă într-un timp sfânt, un timp liturgic, timpul în simbol al învierii şi mânturii ei, timpul eternităţii şi desăvârşirii, ce urmează să fie petrecut împreună cu Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos.
Pentru credinciosul creştin, conştientizarea sfinţeniei timpului în care trăieşte, asumată prin cuvenita prăznuire a învierii Mântuitorului nostru, reprezintă certitudinea împlinirii simbolului învierii în viaţa eternă a Celui ce dă viaţă. Timpul Crugului Sfintelor Paşti devine astfel o garanţie că, trăindu-l şi petrecând în cunoştinţă de cauză în el, vom petrece negreşit împreună cu Cel Care l-a creat. Acest timp este sfânt pentru că acest Crug a fost gândit de către Domnul încă de la Facere ca vreme care să-L simbolizeze pe El Însuşi. Fiind un timp în simbol, timpul sfânt al Crugului Sfintelor Paşti se va continua, prin împlinirea simbolului odată cu venirea Domnului nostru şi învierea de obşte, cu timpul sfânt al Împărăţiei cereşti a Domnului nostru Iisus Hristos. Toţi credincioşii care au fost împreună cu Domnul în Raiul în simbol care este Biserica cea Una lăsată de El pentru mântuirea noastră, vor fi cu Domnul în Raiul din realitate care este Împărăţia Cerurilor. În fapt, Crugul Sfintelor Paşti simbolizează veşnicia petrecerii omului alături de Mântuitorul Iisus Hristos în Împărăţia Cerurilor.}
Înainte de a lămuri ce atacuri dogmatice aduce de fapt calendarul astrologic gregorian fundamentat pe inexistenta precesie echinocţială, mai trebuie lămurit un aspect fundamental. Atunci când este legat de Dumnezeu, simbolul aparţine unei realităţi dumnezeieşti, o realitate mai profundă şi mult mai puternică decât realitatea pe care o trăim noi oamenii. Spre exemplificare, ancorată de către Dumnezeu în simbolul morţii decretate asupra lui Adam şi al învierii, câştigate prin Învierea Domnului Iisus Hristos, omenirea se confruntă cu puterea acestor simboluri dumnezeieşti prin împlinirea lor negreşită, al morţii prin moartea trupească a fiecărui om în parte, al învierii prin învierea de obşte care va avea loc cu siguranţă la Parusie atunci când toţi oamenii îşi vor recăpăta trupurile, de data aceasta înnoite.
Dacă precesia echinocţială, crezută de oameni ca fenomen dar inexistentă în realitate, este expresia calitativă a ereziei astrologice manifestată la nivelul ştiinţei astronomiei, consecinţa ei directă, credinţa oamenilor într-un an tropic, - an faţă de care se stabilesc echinocţiile, diferit de anul iulian scripturistic de 365,25 zile – este expresia cantitativă a aceleiaşi erezii manifestată la nivel calendaristic. Crezută ca existentă, inexistenta în realitate precesie echinocţială a făcut să existe în credinţa oamenilor la fel de inexistentul în realitate an tropic diferit de anul iulian scripturistic, expresia cea mai clară a ereziei calendaristice.
În legătură cu timpul impus oamenilor prin acest fel de an al calendarului eretic, afirmasem în cartea mea (p. 456-461 ):
„În primul rând, credinţa în precesia echinocţială a condus la credinţa greşită în două tipuri de ani diferiţi între ei, anul tropic şi anul sideral, ambii ani diferiţi de anul unic iulian de 365,25 de zile. Nu există astronomie modernă care să nu menţioneze cele două tipuri de an cu valori diferite unul faţă de celălalt şi ambele diferite de valoarea de 365,25 de zile. După cum am văzut, anul tropic pe care se bazează calendarul gregorian are o valoare mai mică decât anul iulian. Întrucât în bula papală Inter Gravissimas se prevede ca trei ani centenali din patru să nu fie consideraţi bisecţi, rezultă o diferenţă de trei zile la 400 de ani. Prin urmare, conform unui calcul matematic simplu, valoarea anului calendaristic utilizată astăzi în urma reformei gregoriene este (400x365,25-3)/400=365,2425 de zile.
După cum era firesc şi de excepţională importanţă, Domnul nostru, Atotputernic fiind, Şi-a întipărit în chip perfect simbolurile în realitate, aşa cum am dovedit şi pe cale pur fenomenologică, nu numai teologică. A făcut o tărie unitară în care a fixat stelele şi drumurile luminătorilor cu mare înţelepciune, pentru ca anul pe Pământ să fie exact de 365,25 de zile şi din el să izvorască simbolurile Persoanei Sale divino-umane.
Dacă din perfecţiunea fracţiei de 0,25 dintr-o zi solară de 24 de ore izvorăsc atât de multe şi de importante simboluri ale Domnului nostru Iisus Hristos, din fracţia de 0,2425 a aceleiaşi zile, fracţie purtată de anul tropic al calendarului gregorian, nu izvorăşte niciun fel de simbol.
Prin contemplarea mişcării pe cer a luminătorilor şi observarea că numai în calendarul iulian se împlinesc Crugurile-simboluri ale Domnului Iisus Hristos, cel care crede în anul sfânt de 365,25 de zile este călăuzit spre o înţelegere mai profundă a sensului vieţii sale, împlinit în Împărăţia în care este aşteptat cu iubire de către Mântuitorul nostru. Simbolurile Domnului pe care le înţelege îi vor întări convingerea că este omul făcut de Dumnezeu şi pus stăpân peste un Pământ aflat în centrul universului cu scopul de a deveni el însuşi dumnezeu prin ascultarea Creatorului Său. Celui care crede în minciuna anului astrologic de 365 de zile 5 ore 49 de minute şi 16 secunde i se barează orice drum spre înţelegerea simbolurilor puse de către Domnul în creaţie. Odată ce credinţa sa într-o astfel de minciună bine ticluită de Satan îl împiedică să-şi mai vadă Creatorul, omul astfel amăgit poate crede în orice fantasmagorie.
Dacă cineva s-ar fi străduit din răsputeri să întreprindă în modul cel mai perfid o acţiune cu scopul de a-i depărta pe oameni de înţelegerea simbolurilor Domnului, n-ar fi reuşit să facă acest rău mai temeinic decât l-a făcut papa Grigorie al XIII-lea în anul 1582 prin reforma sa calendaristică. De aceea spunem cu toată convingerea că acela care a lucrat prin papa Grigorie la impunerea calendarului gregorian în viaţa lumii a fost însuşi Satan. Acest lucru rezultă din consecinţele pe care le-a avut această reformă.
Odată cu trecerea timpului, istoria ne-a dovedit că tot mai mulţi au crezut în corectitudinea valorii anului impus de către papa Grigorie în locul corectitudinii valorii gândite de către Domnul pentru an. Credinţa în această mărime înşelătoare impusă lumii de Satan prin papa Grigorie a reprezentat cel mai mare cataclism spiritual pentru omenire.
Mai înainte de a crede în minciuna evoluţiei, al cărei fundament este transformarea speciilor suficient de lentă în timp pentru a nu putea fi observată experimental, oamenii au crezut în transformarea la fel de lentă a timpurilor, produsă prin pierderea treptată a zilelor din calendarul iulian ca urmare a valorii mai mici a anului impus de precesia echinocţială. Tot precesia echinocţială, prin ciclurile sale considerate de astrologi a fi de 26000 de ani, a atras gândirea oamenilor spre timpi mai îndelungaţi decât timpul real scurs de la Facere până în prezent. Însuşi papa Grigorie a grăbit editarea bulei sale ca nu cumva, după 15000 de ani de precesie echinocţială, Paştele occidentalilor să ajungă să se serbeze chipurile la Crăciun, deşi anotimpurile de la Sinodul de la Niceea până la el nu se schimbaseră deloc.
Astfel, după cum fracţia dumnezeiască de 0,25 de zile a anului real este izvor al simbolurilor Domnului nostru Iisus Hristos, fracţia demonică de 0,2425 de zile a anului tropic impus lumii prin bula papei Grigorie devine în credinţa ”savantului” astrolog fundamentul evoluţiei şi al timpilor îndelungaţi. Miliarde de ani de transformări, în loc de cei 7500 de ani de istorie ancorată de Domnul în simbolurile Sale. Iată ce ”istorie” a propus în chip subtil minţii oamenilor reforma papei Grigorie al XIII-lea. Iar mintea oamenilor a acceptat această mistificare. Prin reforma calendaristică a fost desfiinţată credinţa în simbolurile Crugurilor lăsate de Dumnezeu prin mişcarea reală a luminătorilor, deoarece în calendarul gregorian nici Crugul de 28 de ani al Soarelui, nici Crugul de 19 ani al Lunii şi nici Crugul de 532 de ani al Sfintelor Paşti nu se mai împlinesc.
În timpul satanic al calendarului gregorian, oamenii au ajuns să creadă în general că se trag dintr-un strămoş asemănător maimuţei şi se află în mod cu totul întâmplător pe o planetă neînsemnată aruncată ca un fir de praf în imensitatea unui univers infinit mare produs din explozia de tip Big Bang a unui atom infinit mic printr-o evoluţie de miliarde de ani. În consecinţă ei au ajuns să nu mai aibă niciun scop legat de Dumnezeu, şi, prin urmare, după o viaţă în care orice este permis în măsura în care se poate face, căci, de vreme ce Dumnezeu nu este necesar într-o astfel de lume, noţiunea de păcat nu mai există, ei cred că vor trece în nefiinţă. În timpul satanic al calendarului gregorian lucrurile se îndreaptă lent către o tot mai frecventă prăznuire nelegiuită a Paştelui romano-catolicilor şi protestanţilor înainte de sau odată cu Paştele evreiesc. Ceea ce Sfinţii Părinţi au evitat cu orice preţ, chiar şi cu preţul unei abateri de 2-4 zile de la precizia astronomică, se petrece astăzi în mod frecvent în cultul romano-catolic şi protestant care utilizează calendarul gregorian, deoarece timpul demonic al acestui calendar astrologic bazat pe precesie echinocţială permite acest sacrilegiu cumplit. (...)
Şi în calendarul îndreptat, de vreme ce în el se fac aceleaşi tăieri de zile la anumiţi ani centenali ca în calendarul gregorian, Crugurile Soarelui, Lunii şi al Sfintelor Paşti sunt de asemenea desfiinţate. Fixarea ca referinţă şi prăznuirea Sfintelor Paşti din calendarul îndreptat în aceeaşi zi ca în calendarul iulian transformă ordinea liturgică desăvârşită din calendarul iulian într-o harababură liturgică în care simbolurile Domnului nostru Iisus Hristos sunt batjocorite suplimentar. Într-adevăr, deplasarea datei Sfintelor Paşti spre vară, ţinerea sărbătorilor cu dată fixă în cu totul alte zile decât cele ţinute de creştinii ortodocşi drept-prăznuitori, în ciuda minunilor care se petrec şi ne arată data de prăznuire corectă, desfiinţarea Postului Sfinţilor Apostoli şi plasarea lui în locul săptămânii de harţi de după Rusalii, desfiinţarea sărbătorii Kiriopasha care era simbolul zilei tradiţionale pentru Învierea Domnului recunoscute de creştinii din vechime deoarece cu ea începea primul Crug al Sfintelor Paşti, sunt numai câteva dintre exemplele în care diferenţa gregoriană de zile impusă calendarului iulian spre o nefirească ”îndreptare” îl transformă pe acesta într-un calendar astrologic, îndoit calendar al Satanei, în care semnele zodiacului sunt tipărite făţiş în molitfelnice şi liturghiere la sărbătorile sfinţilor de peste an.
Noi, creştinii de astăzi, care acceptăm, ba chiar apărăm cu înverşunare calendarele gregorian şi îndreptat, deşi credem în divino-umanitatea şi în crucea Mantuitorului nostru predate de dogmaticile universitare, suntem puşi în situaţia aberantă de a respinge cu fanatism crucea şi divino-umanitatea Mântuitorului nostru predate ochilor noştri de dogmatica celestă şi nu facem altceva decât, pe de-o parte să-L cinstim teologic formal pe Domnul aducând în discuţie dogmele sinoadelor ecumenice, iar pe de altă parte să-L hulim prin ignoranţa noastră ştiinţifică. Nici fierbinţi, nici reci, ci doar căldicei. De fapt, duşmanii mântuirii noastre acest lucru îl urmăresc, ca noi să devenim căldicei printr-o ştiinţă falsă ruptă în mod perfid de teologie, izvorul ei. Nouă ne este limpede că fără tiparul mental al transformărilor lente în timpi îndelungaţi introdus în gândirea lumii după reforma calendarului prin care Satan a scos credinţa oamenilor din timpul sfânt al împlinirii simbolurilor Domnului, azvârlind-o în chip virtual într-un timp demonic al împotrivirii la aceste simboluri, numeroasele erezii care sunt crezute în ziua de astăzi nu ar fi fost posibile. Satan râde de creştini, mai ales de cei ortodocşi ”îndreptaţi”, apologeţii cei mai înfocaţi ai ”adevărurilor” sale ”ştiinţifice”, care au ajuns să propovăduiască tuturor ”corectitudinea” calendaristică gregoriană, heliocentrismul, gravitaţia şi evoluţionismul, ”împăcate” cu dogmele creştine stabilite în sinoadele ecumenice.
Prin calendarul aruncat în lume de către papa Grigorie al XIII-lea, Satan a reuşit să înlocuiască în mintea oamenilor simbolurile reale ale Domnului Iisus Hristos, întipărite în creaţia Sa încă de la Facere, cu simbolurile virtuale ale zodiilor izvorâte din erezia astrologică. Din acest motiv, atunci când ne referim la reforma calendaristică din anul 1582, putem afirma fără să greşim că avem de-a face cu erezia poate cea mai subtilă şi perfidă dintre toate ereziile, tocmai din cauza faptului că, la ora actuală, nu se întrevede probabilitatea întrunirii niciunui sinod ecumenic al întregii creştinătăţi pentru a o elimina din Biserică.
O nouă întrebare apare la orizont:
La ce ne putem aştepta din partea lui Dumnezeu prin menţinerea acestor calendare de factură astrologică care desfiinţează, nu în realitate ci în credinţa şi în mintea credincioşilor creştini, simbolurile Domnului nostru Iisus Hristos?
Ca să putem răspunde la întrebare, ar trebui măcar să ne gândim cum ar putea privi Domnul nostru această stare de lucruri. Pentru o palidă comparaţie, am putea să ne imaginăm cum ne-am comporta noi înşine dacă am fi împăraţi atotputernici în împărăţia noastră, dar supuşii noştri, pretinzând că ne slujesc, ar fi distrus pe tot cuprinsul împărăţiei blazoanele şi sigiliile cu emblema noastră şi le-ar fi înlocuit cu blazoane şi sigilii purtând pecetea duşmanului nostru de moarte. Este de ajuns să deschidem Sfânta Scriptură la prorociile lui Isaia (1, 2-4; 13-16) şi să luăm aminte la reacţia lui Dumnezeu faţă de prăznuirile nelegiuite ale evreilor, vechiul Israel, ca să ne imaginăm reacţia Sa faţă de prăznuirile nelegiuite ale creştinilor, prăznuiri prin care cei ce se pretind a fi în Noul Israel nesocotesc simbolurile Sale:
„Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe.
Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele.
(...)
Nu mai aduceţi daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire!
Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge!
Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă!
Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată!”
De acum nu trebuie să facem mari cercetări ca să dăm cine ştie ce veşti senzaţionale pentru ceea ce ne aşteaptă. De vreme ce am demonstrat că reforma calendaristică a fost un act de împotrivire la simbolurile cu care Domnul Şi-a pecetluit creaţia şi nu unul de corectitudine astronomică, este limpede că a fost un act antihristic. Calendarele gregorian şi îndreptat pregătesc temeinic venirea Antihristului, fiindcă Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, chiar dacă Se pogoară asupra tuturor, nu poate fi primit de către cei care cred în iluzoria corectitudine de factură astrologică a ştiinţei colportate de slujitorii lui Satan prin aceste calendare. Domnul stă la uşa inimii noastre şi bate ca să intre în ea împreună cu Tatăl şi să cineze împreună cu noi, dar uşa inimii noastre este ferecată de noi înşine cu lacătul minciunilor lui Satan pe care le credem adevărate. Pe uşa inimii noastre nu mai sunt inscripţionate frumoasele simboluri ale Crugurilor Domnului nostru Iisus Hristos cuprinse în vremurile arătate de calendarul său cel sfânt recunoscut şi adoptat de Biserică prin Sfinţii săi Părinţi, ci semnele malefice ale zodiacului lui Satan din care, în acest timp demonic adus de calendarele sale antihristice, izvorăsc heliocentrism, gravitaţie şi evoluţioniosm, erezii dintre cele mai blasfemiatore şi hulitoare la adresa Mântuitorului nostru.
Prin Scriptură, Domnul Dumnezeu i-a avertizat pe israeliţi că îi aşteaptă robia babiloniană; pe noi, creştinii, ne-a avertizat prin aceeaşi Scriptură că ne aşteaptă robia Antihristului. Iar noi am arătat în această a treia carte modul în care erezia reformei calendaristice impuse lumii din anul 1582 a pregătit şi pregăteşte această robie. Situaţia de astăzi este foarte gravă. Am ajuns să trăim acum ca prizonieri ai unei lumi artificiale confecţionate de astrologi, în care teologia este pusă la colţ chiar de către ”teologii ştiinţei” din structurile bisericeşti, şi nu suntem în stare să vedem nicio legătură între această lume şi fărădelegea de la 1582. Am ajuns într-un timp demonic, impregnat de duhurile antihristice ale heliocentrismului şi acentrismului cosmic, ale gravitaţiei şi evoluţiei cosmice şi biologice. Toate aceste erezii sunt armele cu care Antihrist pregăteşte înrobirea spirituală a omenirii, iar rampa de lansare pentru aceste mari nenorociri a fost calendarul de factură astrologică impus lumii, începând cu anul 1582, prin bula Inter Gravissimas a papei Grigorie al XIII-lea.
Dacă omenirea, asemenea oşteanului care în luptă apără cu preţul vieţii steagul cu simbolurile ţării sale, ar fi apărat cu străşnicie calendarul iulian în care se împlineşte timpul sfânt al Crugurilor prevăzute de către Dumnezeu prin mişcarea tăriei şi a luminătorilor din ea, Cruguri-simboluri ale Domnului cu care este pecetluită creaţia Sa, în niciun caz nu ar fi fost posibilă apariţia acestor cumplite erezii care proliferează azi în lume cu vigoarea de înmulţire a spinilor şi a pălămidei, erezii pe care se clădeşte robia spirituală a omenirii sub tirania lui Antihrist. Iată de ce problema calendaristică este cu adevărat o problemă dogmatică şi nu o simplă convenţie omenescă aşa cum învăţa Părintele Cleopa.”
Dogmatizarea problemei calendaristice ar mai putea continua şi pe alte registre, dar, pentru a nu lungi prea mult acest articol, considerăm că cititorul şi-a făcut o idee din consideraţiile de mai sus şi din citările din carte că problema calendaristică este cu adevărat o problemă de dogmă cu repercursiuni asupra luptei noastre pentru mântuire.
În continuare, ne propunem să actualizăm pe scurt problema calendaristică la situaţia ivită în urma sinodului tâlhăresc din Creta, situaţie în care creştinii din Biserica cea Una sunt nevoiţi să se confrunte cu panerezia ecumenistă.


Consecinţele încălcării dogmei calendaristice în România în contextul ereziei ecumeniste. Despărţirea definitivă dintre comunitatea ecumenistă şi Biserică.


Nu mai spunem o mare noutate atunci când afirmăm că sinodul din vara anului 2016 desfăşurat în insula Creta nu a fost nici Sfânt nici Mare, ci unul tâlhăresc. Se ştie deja că erezia ecumenistă legiferată prin acest sinod susţine în mod cu totul absurd că ereticii sunt creştini non-ortodocşi şi că Biserica Cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi-a pierdut unitatea care trebuie refăcută prin unirea Bisericii Ortodoxe cu comunităţile ereticilor, acceptate ca Biserici, în urma unui ”dialog fructuos” în cadrul organismelor benefice ale Consilului Mondial al Bisericilor şi Mişcării Ecumeniste, unitate în care, conform Declaraţiei de la Toronto, fiecare astfel de Biserică poate crede că numai ea este Biserica Cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, iar în plus, toate eforturile celor care vor să apere adevărata Ortodoxie de o astfel de unire sunt vrednice de osândire.
Orice teolog adevărat poate identifica uraganul stârnit de acest sinod tâlhăresc în Ortodoxie cu fiara din Apocalipsa 13, 1-2:
„Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă.
Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare.”
Ridicată din Marea Mediterană, locul unde se află insula Creta, purtând pe ea toate ereziile din lume recunoscute ca biserici, asemenea petelor de pe blana leopardului, încoţopenită bine în ţările Ortodoxiei prin picioarele zdravene de urs reprezentate de ierarhia eretică încă de dinainte de sinod, cu gură de leu căci numai răgetul ei se aude, panerezia ecumenistă ne-a arătat fără niciun fel de dubiu puterea şi marea ei stăpânire primite direct de la Satan. Cel puţin în România, prin pomenirea slujitorilor ei, ereticii care i L-au vândut pe Domnul Iisus Hristos în Creta, fiara a reuşit ca în mai puţin de 6 luni să scoată afară din Biserică mai bine de 99,9% dintre credincioşii care înainte de acest sinod tâlhăresc mai beneficiau, prin iconomie dumnezeiască, de Sfintele Ei Taine. După 6 luni de la atacul fiarei ecumeniste, la ora actuală, românii nu mai au decât o Biserică de catacombă cu 0,1% creştini rămaşi în ea.
Vedem această urâciune a pustiirii Bisericii de astăzi cauzată de tăvălugul ecumenist şi ne întrebăm, evident, cum de a fost posibil un asemenea cataclism duhovnicesc. Răspunsul îl găsim în dogma calendaristică, mai precis în încălcarea ei de către români. Începând cu anul 1924, românii au primit în Biserică erezia calendaristică întemeiată pe anul tropic gregorian iar această erezie a fost de fapt oul din care, după o incubare de 92 de ani, s-a ridicat în 2016 fiara ecumenistă. Ecumenismul şi-a înfipt rădăcina în pământul României încă din anul 1924, prin prăznuirea sărbătorilor împărăteşti cu dată fixă din Ortodoxie la datele indicate de calendarul astrologic papistăşesc. Această fărădelege a fost urmată şi de fărădelegile prăznuirii în anii 1926 şi 1929, în totală ruptură cu restul ţărilor ortodoxe, a Sfintelor Paşti înainte de Paştele evreiesc. Toate aceste fărădelegi au fost impuse creştinilor din România de ierarhi ecumenişti care i-au scos din timpul sfânt al calendarului iulian şi i-au azvârlit în timpul demonic, astrologic, al calendarului gregorian papistăşesc, timp în care duhurilor necurate ale lui Satan li s-a îngăduit să-şi facă lucrarea de amăgire. În tot acest timp necurat s-a dus un război ascuns împotriva neamului românesc ortodox, urmărindu-se exterminarea lui întâi duhovnicească şi apoi fizică. Acest război nevăzut a urmărit şi a realizat anularea participării poporului român păstorit la luarea deciziilor în Biserică. A avut loc o ruptură fără precedent între poporul păstorit şi arhiereii păstori. Ierarhi necunoscuţi de popor, dar cunoscuţi de oculta masonică au fost hirotoniţi peste voinţa credincioşilor din popor, cu scopul precis de a distruge mai întâi Ortodoxia şi apoi însuşi poporul român. Nici un credincios român din popor nu a fost întrebat în 1961 dacă doreşte ca Biserica Română să participe la Consiliul Mondial al Bisericilor după cum nimeni din popor nu a fost informat despre discuţiile şi deciziile care s-au luat în acest Babilon ecumenist de atunci şi până astăzi. Incubarea oului fiarei ecumeniste a avut loc în taină la adăpostul timpului prielnic ei impus prin calendarul astrologic pe care noi românii l-am acceptat în 1924. Iar astăzi, când fiara ecumenistă a ieşit la atac, am constatat cum, începând cu data fatidică de 29 octombrie 2016, toţi arhiereii români s-au arătat a fi, fără excepţie, slujitorii ei. Putem noi să le aducem cele mai strălucite argumentări teologice ca au căzut în erezie, că nu le iau în seamă. Ajutaţi de un aparat de stat masonic, ei sunt conştienţi de puterea şi stăpânirea dată lor de Satan şi singurul lucru care îi face să reacţioneze este nepomenirea lor la Sfânta Liturghe. Conştienţi de veşnicia pe care o vor petrece alături de Satan, arhiereii ecumenişti au ca scop să atragă în această veşnicie din gheena, prin pomenirea lor fie de către preoţi fie de către mireni, pe toţi cei care încă mai ezită să-L aleagă pe Domnul Iisus Hristos. Deoarece a acceptat să trăiască într-un timp demonic, al duhurilor necurate, impus de arhierei eretici în taină, poporul ortodox român se vede astăzi în situaţia de a accepta fără să crâcnească toate deciziile impuse de arhierei eretici la vedere. Iar singura armă eficientă de luptă împotriva acestora lăsată nouă de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii prin canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol, a fost aproape abandonată de o preoţime laşă şi aservită pentru care Hristos e mult mai puţin important decât jupuirea credincioşilor păstoriţi.
Totuşi sinodul tâlhăresc din Creta a avut şi partea lui bună. În Creta s-au despărţit apele. Comunitatea ecumenistă eretică s-a despărţit de Biserică. Acei câţiva preoţi şi cele câteva mii de credincioşi care L-au ales pe Domnul Iisus Hristos în loc să se închine, prin pomenire, fiarei ecumeniste şi slujitorilor fiarei, sunt astăzi creştinii din Biserică. Ei acum ştiu precis că Biserica nu poate fi decât acolo unde arhiereii ecumenişti nu sunt pomeniţi la Sfânta Liturghie şi la celelate sfinte slujbe.

Consecinţele încălcării dogmei calendaristice raportate la comunităţile stiliste din România.


Arătasem pe scurt în cartea mea motivele pentru care nu trebuie să mergem la comunităţile stiliste, dar în situaţia de acum, în care fiara ecumenistă a rănit din greu credincioşii români iar stiliştii pot părea unora un loc de refugiu, voi face câteva aprecieri şi asupra consecinţelor încălcării dogmei calendaristice la stilişti.
Cineva ar putea să se întrebe uimit: Cum adică, stiliştii care respectă cu stricteţe calendarul iulian încalcă şi ei dogma calendaristică? Suntem în măsură să afirmăm cu certitudine că şi ei o încalcă. Cum? Prin credinţa lor. Chiar dacă aplică în mod corect calendarul iulian în cultul lor, stiliştii sunt convinşi că acest calendar nu este corect din punct de vedere astronomic. Este de ajuns să cercetăm două din principalele cărţi pe care ei le folosesc pentru a-şi fundamenta credinţa, anume Biserica Ortodoxă de Răsărit din România – Istoricul Mânăstirii Slătioara şi Boldurile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe de Răsărit, ca să ne dăm seama că stiliştii, la fel ca şi cei cu calendarul îndreptat, sunt vajnici apărători ai precesiei echinocţiale şi ai anului tropic diferit de anul iulian, adică promotori ai elementelor fundamentale ale ereziei calendaristice.
Stiliştii au acelaşi tipar mental ca papistaşii şi toţi adepţii reformei calendaristice gregoriene, crezându-i pe Sfinţii Părinţi ai Sinodului de la Niceea nişte nepricepuţi în materie de astronomie şi calendar şi prin aceasta şi pe Sfântul Duh care i-a inspirat:
„Nici calendarul iulian, nici cel evreiesc nu erau foarte precise din punct de vedere astronomic, însă Sfinţii Părinţi nu au acordat acestui fapt o atenţie deosebită.” (Biserica Ortodoxă de Răsărit din România – Istoricul Mânăstirii Slătioara, Ed. Schimbarea la Faţă, Slătioara, 2009, p. 31)
Noi însă am dovedit că Sfinţii Părinţi cunoşteau foarte bine astronomia geocentrică scripturistică a tăriei care fundamenta şi ştiinţific calendarul iulian al anului unic şi sfânt de 365,25 zile revelat de Duhul Sfânt. Ei erau conştienţi că Creatorul anului a avut puterea dumnezeiască de a-şi transpune perfect simbolul din valoarea anului şi în realitate. Sfinţii Părinţi de la Niceea nu ar fi avut curajul să proclame data echinocţială de 21 martie în calendar iulian ca dată neschimbătoare dacă nu erau convinşi despre acest calendar că este perfect şi din punct de vedere astronomic.
Spre deosebire de noi, care am descoperit şi evidenţiat perfecţiunea astronomică a calendarului iulian promovat de Sfinţii Părinţi de la Niceea şi am îndemnat revenirea la acesta nu numai în Biserică ci şi în viaţa civilă, stiliştii, la fel ca şi papistaşii sunt convinşi că acest calendar este greşit şi chiar îndeamnă la folosirea calendarului gregorian în viaţa civilă:
„A nu recunoaşte necesitatea corectării calendarului iulian ar fi o notă de ignoranţă din partea noastră, dar pe de altă parte a introduce în Biserică calendarul gregorian lipsit de orice suport solid, şi care denaturează rânduiala sărbătorilor bisericeşti, dar şi data Paştelui, postul Sfinţilor Apostoli, sărbătorile cu dată variabilă – aceasta ar fi cea mai grosieră indiferenţă la adresa Bisericii strămoşeşti, clădită pe sânge de mucenici. Chiar dacă, presupunând prin absurd că ar fi fost necesară inovaţia calendaristică din 1582, isimeria (echinocţiu) trebuia păstrată la aceeaşi dată stabilită de Sfinţii Părinţi (21 martie) iar calendarul gregorian trebuia păstrat numai pentru uzanţele civice, însă nicidecum introdus în Biserică.” (Idem, p. 39)
Ignoranţa stiliştilor atinge apogeul atunci când încearcă să explice cum se combină precesia echinocţială cu calendarul iulian greşit ca să dea data limită corectă a Paştelui:
„Fiind conştienţi de greşeala calendarului iulian şi de faptul că momentul echinocţiului variază, astronomii alexandrini s-au folosit genial de această greşeală pentru a corela anul solar cu anul lunar şi au stabilit data de 21 martie drept limită a Paştelui pentru întregul indiction (...)”(Idem, p. 41)
Pentru stilişti, anul de 365,25 zile utilizat în cultul lor nu este anul unic sfânt al Domnului Iisus Hristos pe care l-am pus în evidenţă în astronomia geocentrică scripturistică la fel ca Sfinţii Părinţi niceeeni. Pentru stilişti acest an reprezintă de fapt o mediere abracadabrantă din punct de vedere logic şi ştiinţific a anilor tropic şi sideral, în ale căror valori diferite ei cred în mod necondiţionat aşa cum ne înfăţişează schimonahul Arsenie Cotea în Capitolul I, intitulat Ce este CALENDARUL (zilar) sau anuar, din partea a IV-a a cărţii de căpătâi a stiliştilor Boldurile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe de Răsărit:
„Cel dintâi calendar care îndeplineşte mai bine toate condiţiunile practice şi în acelaşi timp şi ştiinţifice a fost, este şi va fi calendarul creştin ortodox, care nu este altul decat calendarul iulian (modificat de către Sfinţii Părinţi la Sf. Sobor I Nikean) şi este numit astfel pentru că s-a întocmit din porunca marelui bărbat de stat roman, Iulie Chesarul.
Acest anuar sau calendar este de 365 de zile şi 6 ore, care este format din semi-suma anului tropic cu anul sideral, plus precizia equinoxială, adecă:
- anul tropic fiind de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 51,6 secunde
- anul sideral fiind de 365 zile, 6 ore, 9 minute şi 11 secunde
- şi precizia equinoxială fiind de 0 zile, 0 ore, 0 minute şi 58,8556 secunde.”
An tropic diferit de anul unic iulian şi precesie echinocţială, adică ceea ce am afirmat că reprezintă expresiile cele mai clare ale ereziei calendaristice, acestea se regăsesc intacte şi în credinţa stiliştilor. Se pune acum întrebarea: Ce este mai condamnabil în faţa lui Dumnezeu, a urma un calendar greşit în realitate dar care este crezut corect, sau a urma un calendar corect în realitate dar care este crezut greşit? Noi credem că a 2-a variantă. În vreme ce prima variantă denotă numai neştiinţă, a 2-a variantă denotă pe lângă neştiinţă şi o uriaşă doză de fariseism.
Iar consecinţele credinţei fariseice a stiliştilor în calendar nu s-au lăsat aşteptate. Faptele lor oglindesc perfect fariseismul credinţei lor. Dacă au ”făcut” un an bun pentru ei din ani inexistenţi, de ce nu şi-ar fi ”făcut” şi ierarhie canonică pentru ei in mod cu totul anticanonic dintr-un singur arhiereu, şi acela schismatic pentru ei? Dacă au vrut să facă rost de bani pentru aşezământul lor din Capitală au cerut bani de la toată lumea fără să spună că sunt stilişti, ba chiar au trecut pe liste pentru pomenire numele donatorilor fără să-i mai intereseze dacă aceştia sunt schismatici de nou calendarişti. Probabil că atunci când au interes, la stilişti este permisă pomenirea schismaticilor. Când stiliştii vor ceva, nu se dau în lături de la nicio viclenie căci acest fel de fariseism îi caracterizează. Pentru realizarea interesului lor practică cel mai mare pogorământ în interacţia cu nou calendariştii, schismatici după ei, iar atunci când nu au niciun interes practică cea mai mare acribie. Deşi nu au taine valide, căci nu au succesiune apostolică recunoscută, stiliştii din România botează din nou şi mirung cu acribie pe cei deja botezaţi şi mirunşi care, prin cine ştie ce înşelare, vor să vină la ei. Sfinţi ai închisorilor găsiţi neputreziţi şi cu moaşte evidente precum Părintele Ilie Lăcătuşu, pentru ei sunt doar oameni mumificaţi asemenea călugărilor budişti din junglă, căci ei nu recunosc martirajul pentru apărarea credinţei creştine al mirenilor şi preoţilor nou calendarişti din închisorile comuniste.


Problema iconomiei dumnezeieşti în Biserică în perioada 1924-2016.


Ce este de făcut acum în Biserică.
Ecumenism şi fariseism, acestea sunt consecinţele încălcării dogmei calendaristice în România începând cu introducerea în toamna anului 1924 a noului calendar în viaţa Bisericii. Ne punem acum problema iconomiei dumnezeieşti, întrebându-ne în ce măsură au mai fost valide Sfintele Taine în Biserică după acest an.
După cum am arătat în cartea O piatră pentru Goliat, dogmatizarea problemei calendaristice nu se putea face decât după demonstrarea adevărului esenţial că Domnul Iisus Hristos, în calitatea Lui de Ziditor al întregii creaţii, Şi-a arătat atotputernicia Sa dumnezeiască prin împlinirea perfectă în realitate a simbolurilor puse în creaţia Sa. Cu alte cuvinte, dacă valoarea de 365,25 zile a anului din creaţia Sa poartă cu sine mesajul pentru oameni al unui simbol extrem de important – şi am văzut că poartă! – credinţa în ani cu valori diferite de valoarea simbolului devine credinţa într-un dumnezeu neputincios care nu a fost în stare sa-şi facă înţeles mesajul şi în realitate. Or Satan acest lucru, l-a urmărit, anume să credem într-un hristos neputincios, adică mincinos. Pentru aceasta, el însuşi, ca fost înger purtător de lumină şi cunoscător al simbolurilor puse de Domnul în creaţie, după cădere, cu perfidia celui mai mare maestru în arta minciunii, a reuşit ca prin astrologi de faima lui Hiparh şi Ptolemeu să arunce în lume minciuna precesiei echinocţiale care face – numai în mintea celui care crede în această minciună! - din anul sfânt al Domnului Iisus Hristos în care se împlinesc simbolic crucea şi răstignirea Sa de viaţă dătătoare, un an mincinos care nu mai aparţine timpului creaţiei şi al vieţii, ci al unui timp demonic al distrugerii şi morţii. Nu, nu este vorba de un an exact de 365,25 zile, spune Satan prin astrologii săi, iată am născocit o mică mişcare de precesie care face ca anul sa aibă o valoare foarte apropiată, dar nu aceasta. Cu cât veţi crede timp mai îndelungat în această nouă valoare a anului tropic pe care vi l-am sugerat, cu atât va fi mai greu de descoperit minciuna. Dar, iată că Dumnezeu S-a milostivit de noi, ne-a descoperit minciuna precesiei echinocţiale şi a anului tropic, şi, la sfârşitul lunii septembrie a anului 2016, am reuşit să o facem cunoscută. De aceea spuneam în introducere că şi acest reper temporal este foarte important în problema dogmei calendaristice. Din punctul nostru de vedere, deoarece trebuie să recunoaştem că am demascat o minciună extrem de fină, suntem convinşi, cel puţin noi, că în Biserica României care a trecut în 1924 la calendarul îndreptat, în ciuda acestei erezii calendaristice pe care am reuşit sa o explicăm de-abia în septembrie 2016, Sfintele Taine au fost valide în acest răstimp prin iconomie dumnezeiască. În acelaşi timp, deoarece am dovedit că şi stiliştii, în ciuda faptului că aplică corect calendarul iulian, cred în acest eres al precesiei echinocţiale şi al existenţei unui an tropic diferit de anul patristic iulian, putem afirma că acest fariseism al lor i-a făcut mai de condamnat şi că ei au fost cei schismatici. De aceea noi credem acum că în perioada 1924-2016 tainele stiliştilor nu au fost valide. Pentru a avea taine valide stiliştii din România trebuie să renunţe şi ei la erezia precesiei echinocţiale şi a anului tropic diferit de anul unic patristic, iar apoi să-şi rezolve problemele de succesiune prin revenirea în Biserică.
Trebuie să fim conştienţi că odată cu aflarea adevărurilor dogmatice despre erezia calendaristică, perioada de pogorământ, în care, prin iconomie dumnezeiască, tainele sunt valide încă la slujbele ţinute pe calendarul îndreptat, va înceta cât de curând. De acum încolo, creştinii trebuie să cunoască faptul că ţinerea slujbelor în orice altfel de calendar cu alt an decât anul sfânt din calendarul patristic iulian al Sfinţilor Părinţi de la Sinodul de la Niceea este vădită batjocorire a Domnului Iisus Hristos şi a Sfinţilor Săi, şi este erezie.
Am putea întreba miraţi: Dar noi ce putere avem să revenim la calendarul patristic în care Domnul este slăvit cum se cuvine? Foarte simplu. De vreme ce, odată cu şedinţa de sinod din 29 octombrie 2016, fosta ierarhie a Bisericii din România s-a arătat în întregime a fi eretică cu capul descoperit, nimic nu ne mai leagă de deciziile acestei ierarhii ecumeniste care, începând cu această dată fatidică, a ieşit din Ortodoxie şi din Biserica cea Una împreună cu comunitatea ecumenistă care îi pomeneşte la slujbe. Noi, cei 0,1% dintre preoţi şi credincioşi care am rămas în Biserica ţării noastre, putem decide cu toată libertatea şi în deplină cunoştinţă de cauză să revenim în România la slujirea în Biserică în timpul sfânt al calendarului Domnului nostru Iisus Hristos, calendarul patristic al Sfinţilor Părinţi de la Sinodul de la Niceea. Este cea mai stringentă şi cea mai înţeleaptă decizie pe care o putem lua, deoarece printr-o revenire cu pocăinţă în timpul sfânt al Domnului nostru, El va purta lupta noastră şi ne va dărui victoria, aşa cum a dăruit-o şi împăratului Constantin cel Mare, ţinându-ne în Biserica Lui Care se va umple din nou de creştini şi pe care porţile iadului nu o vor birui.

Categorie: Calendarul Iulian | Vizualizări: 1986 | Adăugat de: Gabriel | Tag-uri: calendarul gregorian, theodor leontescu, dreapta credinta, calendarul iulian | Rating: 3.6/5
Total comentarii : 0
avatar