Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Octombrie » 28 » Cel ce se leapădă de Hristos nu mai poate lucra cu Harul, chiar apostol fiind el şi aceasta înainte de orice condamnare a vreunui sobor.
8:53 AM
Cel ce se leapădă de Hristos nu mai poate lucra cu Harul, chiar apostol fiind el şi aceasta înainte de orice condamnare a vreunui sobor.

Fraţilor mei de pretutindeni, apărători ai dreptei credinţe:

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Dragostea lui Dumnezeu Tatăl 

şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi în veci! Amin.

 

       Fraţilor, “ Ţineţi dreptarul cuvintelor sănătoase(Tim. 1,13) pe care le-aţi primit de la Domnul prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi şi “ feriţi-vă de orice înfăţişare a răului” (1Tes.5,22), fiind gata în fiecare clipă să ziceţi împreună cu Aposolul:”Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o,să fie anatema”(Gal 1,8) şi veţi dobândi împreună petrecerea cu Trâmbiţa Duhului Sfânt Pavel Apostolul, în Împăraţia Cerurilor.

     Iată că vrăjmaşul fiind neputincios în a scufunda Corabia Domnului cea mărturisitoare prin valurile cele de din afară, pe care le-a abătut cu furie asupra ei, a izvodit o nouă capcană ucigătoare de suflete, ispitind mateloţii Corabiei ca să facă erori de cârmuire şi să ducă singuri Corabia dimpreună cu toţi cei ce s-au adăpostit în ea, la pieire. Un singur lucru nu a luat în seamă ispititorul, anume că Domnul nu mai doarme pe căpătâi ca odinioară, ci singur ţine de cârma Corabiei Lui cu braţ puternic neclătinat, fiind cu neputinţă ca cineva, oricine ar fi el şi ori de unde ar veni, răpindu-I cârma să poată să-I piardă Corabia atât de dragă Lui.

     Se vede că unii nu au înţeles care este rolul lor de mateloţi pe Corabia Stăpânului şi scârbindu-se de poruncile Cârmaciului, “având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei”(2Tim. 3,5), si-au întors auzul de la Adevăr şi s-au abătut către basme (2Tim. 4,4) zicând împotiva Scripturii şi împotriva Sfinţilor lui Dumnezeu, că ereticul care nu a fost condamnat sinodal mai are Har şi ca atare are Sfinte Taine, pe care le săvârşeşte spre osânda lui şi a celor care se împărtăşesc de ele cu ştiinţă. Cu adevărat este nemaipomenit acest lucru fraţilor ca Hriostos să aibă părtăşie cu veliar, Adevărul cu minciuna şi Lumina cu întunericul, da! Nemaipomenit!

      Aceste lucruri fiind neplăcute la Domnul, ne-a luminat spre a arăta din Sfinta Evanghelie şi din învăţăturile Sfintelor Soboare Ecumenice, înşelarea în care au căzut cei ce susţin existenţa Harului la eretici, fie ei şi necondamnaţi încă.

     Sfântul Antonie cel Mare, înţelegând pericolul care se ascunde în spatele părerilor proprii, zicea: “ Orice vei face să ai mărturia din Sfintele Scripturi “. Deci, dacă cele ce tu susţii au fundament scripturistic ar trebui să fie de netăgăduit, pentru că Sfintele Scripturi sunt pentru creştin izvorul de apă vie spre mântuire.

     Iată că şi această problemă a imposibilităţii de a conlucra a ereticului vânzator de Hristos cu Harul, este descoperită de Domnul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa. Astfel, aflăm în Evanghelia după Matei că Domnul “Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: întăi Simon cel numit Petru şi Andrei fratele lui; Iacov a lui Zevedeu şi Ioan fratele lui; Filip şi Bartolomeu,Toma şi Matei vameşul, Iacov a lui Alfeu şi Levi, ce se zice Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul care L-a şi vândut.”(Mat.10, 1-4). Deci Domnul în bunătatea Lui absolută dăruieşte şi ucenicilor Harul Său, aceasta văzându-se din cuvintele evanghelistului “….le-a dat lor putere…”, putere pe care nimeni din cei ce nu erau aleşi, nu o avea şi nici cei aleşi nu au avut-o până în acel moment. Ştim  tot din cuvintele Evangheliei că ucenicii unşi cu acest Har, au făcut multe minuni şi au scos mulţime de demoni după porunca dată lor de Domnul şi că erau conştienţi de puterea Harului ce a le-a fost dat şi aceasta tot din mărturia evanghelistului: “….Doamne vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie?”(Luca 9, 54). Vedem limpede şi înţelegem din aceste cuvinte ale apostolilor faptul că conştientizau puterea dumnezeiască care era peste ei şi ştiau cum să conlucreze cu ea toţi fără excepţie. În concluzie înţelegeau că e la îndemâna lor a face unele şi altele cu ajutorul acestei puteri .

       Acest lucru este foarte important pentru cele ce vrem să dovedim, şi anume că cel ce se leapădă de Hristos nu mai poate lucra cu Harul, chiar apostol fiind el şi aceasta înainte de orice condamnare a vreunui sobor.

     Pentru a înţelege lucrul acesta deplin este necesar să aducem înaintea fraţilor care se ostenesc citind şi cuvintele din Evnghelia după Ioan care ne vorbeşte despre cele ce s-au petrecut la Cina cea de taină, unde Mântuitorul la rugămintea ucenicului pe care îl iubea cel mai mult, ne descoperă cine era cel ce avea să-L vândă: “ Iisus i-a răspuns: acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a luat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătură a intrat satana în el(Ioan 13, 26-27).

     La o primă privire, ar părea că cele două pericope evanghelice citate mai sus, nu au nicio legătură una cu alta şi nici cu cele ce avem noi de dovedit şi anume că ereticul vânzător de Hristos nu mai poate lucra cu Harul, iar aceasta din momentul lepădarii, nu cum greşit zic unii că doar după condamnare sinodală. Însă dacă privim mai atent observăm în prima pericopă că şi Iuda era între cei doisprezece şi ca atare şi el a primit harul de a avea putere asupra duhurilor necurate, şi contrar acesui fapt, în pericopa Sântului Ioan, observăm că Iuda nu mai poate să-i stea împotrivă lui satana ca să nu intre în el. Evanghelia zice că satana a intrat in el, cu alte cuvinte Iuda în acel moment nu mai avea puterea, nu mai avea harul, har care după cum citim i-a fost dat şi lui ca să aibă putere asupra demonilor. Care e tâlcul? De ce nu mai avea Iuda puterea ? Ştiţi de ce fraţilor? Pentru că a pirdut Harul atunci când  L-a vândut pe Domnul. A pierdut Harul când a rostit cuvintele “Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mîinile voastre? ( Mat. 26, 15). Aceasta l-a lăsat fără putere pe Iuda, faptul că l-a trădat pe Domnul. Pericopa citată mai sus mărturiseşte acest lucru şi anume faptul că Iuda la Cina cea de taină era golit de puterea pusă asupra lui cândva.

     După toate aceste întâmplări, după Înălţarea Domnului, se face acea adunare a apostolilor în care adunare, la îndemnul lui Petru apostolii trag la sorţi alegerea altui bărbat care să ia locul lui Iuda.

     Această adunare apostolică este considerată primul Sinod Apostolic de către toţii Sfinţii Părinţi după cum mărturiseşte Pidalionul în cuvântul de introducere la Canoanele Sfinţilor Apostoli şi care s-a ţinut în anul 33-34 de la Hristos.

    Cuvintele Sfântului Apostol Petru întăresc încă odată că cel ce îl trădează pe Domnul cade din Harul Lui din momentul trădării: “ Şi rugându-se au zis: Tu Doamne, care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceşti doi L-ai ales ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui.”(Fapte 1, 24-25). Vedem limpede iubiţi fraţi cum Petru verhovnicul apostolilor spune clar că Iuda a căzut din slujire, adică singur şi-a pricinuit căderea prin lepădarea de Domnul, nu a fost scos de cineva anume sau de adunarea apostolilor şi nici nu este altul motivul pentru aruncarea sorţilor, adică să fie spulberată şi acea variantă care ar putea să spună, că apostolii au ales pe altul pentru faptul că Iuda era mort. De aceea spune foarte curat din care Iuda a căzut , nu a fost aruncat, nu a fost scos, ci a căzut, a căzut pentru că s-a lepădat de Hristos Domnul.

    Domnul toate le-a arătat în Evanghelia Sa, doar că trebuie ca omul să nu aibă viclenie în inima sa, pentru a putea vedea Adevărul. Şi pentru ca să fie şi mai limpede pentru fiecare dintre noi cum este cu ereticul condamnat sau necondamnat Pavel Apostolul ne zice : “ De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”(Tit. 3,10-11).  

Sfinţii Părinţi, urmaşi vrednici ai Sfinţilor Apostoli, pentru a nu lăsa loc de alte interpretări, cu privire la cele despre care vorbim au hotărât în Soboarele Ecumenice că ereticul nu mai poate conlucra cu Harul, afară de Biserică fiind. Acest lucru îl vom scoate la lumină în cele ce urmează, însă mai înainte de aceasta trebuie să facem o precizare de mare importanţă, care după cum observăm din cele ce vorbesc cei ce susţin existenţa Harului la ecumenişti ca ereticii necondamnaţi, şi anume de ce ecumenismul este numit pan-erezie sau erezia tuturor ereziilor.

Greşeala fatală pe care o fac unii dintre noi, cu privire la ecumenism, este aceea că îl consideră o erezie în sine, precum era arianismul, nestorianismul, monotelismul, filioque etc., şi aşteaptă un sinod pentru a fi condamnată această pan-erezie. Însă nu este aşa iubiţi fraţi, pentru că noi numim ecumenismul pan-erezie pentru faptul că este SUMA TUTUTOR EREZIILOR, iar aceste erezii despre care vorbeam mai sus arianismul, nestorianismul, filioque şi toate celelalte AU FOST CONDAMNATE SINODAL. Ca atare noi nu ne-am îngrădit de o erezie nou apărută şi necondamnată ci ne-am îngrădit de SUMA EREZIILOR CONDAMNATE SINODAL pe care ecumenismul le promovează ca fiind dogme adevărate. Cu alte cuvinte toate aceste erezii fiind condamnate sinodal şi suma lor este condamnată sinodal, deci nu îşi are temelie în adevăr, afirmaţia că ecumenismul încă nu este condamnat sinodal, nu fraţilor, ECUMENISMUL ESTE CONDAMNAT DE TOATE SINOADELE DE PÂNĂ ACUM.

     Odată înţelese bine cele ce s-au scris mai sus să purcedem în a desluşi cele ce ne arată Sfinţii Părinţi în Sfintele Canoane, despre tema noastră şi să ne întipărim bine în minte odată pentru toteauna, că Sfinţii ne îndeamnă a ne îngrădi de eretici mai înainte de Sinod, tocmai pentu faptul că aceştia fiind fără Har, împrăştie otrava eresului în Biserică, depărtarea de ei nefiind schismă ci apărarea Bisericii împotriva ereziei.

     Şi zice canonul: “…..Că cei ce se despart pe sine-şi de împărtăşirea cea către întâiul şezător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii Părinţi, de acela adică care eresul în public îl propovăduia, şi cu capul descoperit îl învăţa, unii ca aceştia nu numai canoniceştii certări nu sunt supuşi, îngrădindu-se pe sineşi despre împărtăşirea numitului episcop, mai înainte de sinodicească cercetare, ci şi de cinstea cea cuvenită celor drept slăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri.”( Canonul 15 Sinodul I-II Constantinopol)

     Acesta este canonul pe care îl invocă toti cei care s-au  îngrădit de erezie, canon care apără preoţii şi credincioşii care doresc să rămână ortodocşi până la sfârşitul zilelor lor spre mântuirea sufletelor, de căderea episcopilor şi legiferează despărţirea de aceştia atunci când ei au căzut în erezie. Canonul însă, ne desluşeşte şi problema Harului foarte clar şi ne arată că mai înainte de sinodicească cercetare, tu cel care te-ai îngradit, te-ai îngrădit de minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Ce înseamnă aceasta iubiţi fraţi? Înseamnă că mai înainte de Sinod, acei episcopi care au căzut în erezie se numesc mincinos episcopi, adică ei nu mai sunt episcopi, ci sunt falşi episcopi şi falşi învăţători, cu alte cuvinte nu sunt episcopi mincinoşi cum greşit cred unii că zice textul, ci mincinos se numesc pe sine episcopi. De ce nu mai sunt episcopi adevăraţi? Pentru că nu mai au Harul. De când nu mai au Harul? MAI ÎNAINTE DE SINODICEASCA CERCETARE adică au căzut din slujirea de episcop ca Iuda din cea de apostol, atunci când s-au unit cu erezia.

     Înşăşi canonul prin care îşi fundamentează acţiunea cei care s-au îngrădit mărturiseşte, pentru cei ce au ochi să vadă că ereticul şi mai dinainte de condamnare este lipsit de Har. Bineînţeles că între aceştia sunt şi unii care stau împotriva Evangheliei şi a Sfinţilor ţinând neapărat să se încadreze în acea categorie  despre care Mântitorul zicea “…ca, vâzând să nu vadă şi, auzind să nu înţeleagă”(Luca 8,10), “…tari la cerbice…pururea stând împotriva Duhului Sfant”(Fapte 7,51), care nu înţeleg cele ce susţin, adică nu înţeleg că dacă e aşa cum zic ei şi ecumeniştii eretici de care s-au îngrădit mai au Har, înseamnă cu alte cuvine că dacă îl au pot să îl şi dea şi dacă pot să îl dea atunci pot să-l şi ia şi atunci noi toţi suntem caterisiti de hulitorii de Dumnezeu, de mincinoşii eretici, altfel spus: minciuna a învins Adevărul, veliar pe Hristos şi întunericul a biruit Lumina. Aceasta este în profunzime ceea ce susţin unii când spun că ereticii necondamnaţi au Har. Bineînţeles că este doar părerea lor, noi urmând sfinţilor şi spunem că toate ale ereticilor neprimite şi spurcate sunt.

     Pentru a fundamenta încă odată dacă mai este nevoie, cele ce am afirmat aducem înaintea fraţilor noştri care se ostenesc citind, canonul Sfântului Ciprian al Cartaginei, canon dat la anul 258 după Hristos, înainte de Sinoadele Ecumenice, şi care canon este recunoscut de trei Sinoade Ecumenice: Sinodul IV Ecumenic canonul 1, Sinodul VII Ecumenic canonul 1 şi Sinodul 6 Ecumenic canonul 2, astfel el fiind recunoscut ecumenic de aceste sinoade , devine ecumenic din momentul recunoaşterii, după cum mărturiseşte Pidalionul  la introducerea despre canoane pag.24 în ediţia 2007, Editura Credinţa Strămoşească.

                   CANONUL SFÂNTULUI LOCANICULUI SINOD A TREIA OARĂ

                      ADUNAT ÎN CALCEDON ÎN TIMPUL LUI CIPRIAN TÂLCUIT

CANON

     ”Iubiţilor fraţi, fiind noi în obştesc sfat am citit scrisorile de la voi trimise, pentru cei păruţi a fi botezaţi de către eretici ori schismatici, venind către soborniceasca Biserică care este una, întru care ne botezăm şi a doua oară ne naştem. Despre care şi suntem încredinţaţi, că şi voi înşivă aceleaşi făcându-le, întărirea soborniceştii Biserici o ţineţi. Însă de vreme ce sunteţi împreună părtaşi ai noştri, şi pentru obşteasca dragoste aţi voit a căuta despre aceasta, nu socoteală proaspătă vă aducem înainte, nici acum lucrată, ci pe cea din vechi cercată cu toată scumpătatea şi sârguinţa, de către cei ce au fost mai înainte de noi, şi de către noi bine ţinută o cuminecăm vouă şi o însoţim. Aceasta şi acum hotărâm care totdeauna cu tărie şi cu statornicie o ţinem, nimeni va putea să se boteze afară din soborniceasca Biserică, unul fiind Botezul, şi în singură soborniceasca Biserică aflându-se. Că scris este: „Pe Mine m-au părăsit pe izvorul de apă vie, şi ş-au săpat loruşi lacuri sfărâmate, car nu pot a ţine apă”(Ieremia: 2,13). Şi iarăşi Sfânta Scriptură, mai înainte vestind zice: „De apă străină depărtaţi-vă, şi din fântână străină să nu beţi” (Pilde: 5; 15,16). Şi se cuvine a se curăţi şi a se sfinţi apa mai întâi de preot, ca să poată cu însuşi Botezul să şteargă păcatele omului celui ce se botează. Şi prin Proorul Iezechiil zice Domnul: „Şi voi stropi pe voi cu apă curată, şi voi curăţi pe voi. Şi voi da vouă inimă nouă, şi Duh nou voi da vouă”(Iezechiil: 36,25). Cum dar poate a curăţi şi a sfinţi apa cel ce însuşi este necurat, şi la care Duh Sfânt nu este? zicând Domnul la Numeri: „Şi de toate cele ce se va atinge necuratul, necurate vor fi”(Numeri: 19,22). Cum poate botezând, altuia a da iertarea păcatelor cel ce nu poate păcatele sale a le lepăda afară din Biserică fiind? Ci şi însăşi întrebarea care se face întru Botez este martor al adevărului. Că zicând celui ce se cercetează: „Crezi că viaţă veşnică, şi iertare de păcate iei?” Nu altceva zicem decât că în soborniceasca Biserică poate a se da; iar la eretici unde Biserică nu este, cu neputinţă este a lua iertare păcatelor. Şi pentru aceasta apărătorii ereticilor, sunt datori sau întrebarea a o schimba sau adevărul a-l apăra, de nu cumva le dau lor şi Biserica, însă de nevoie este a se unge cel ce se botează, ca luând hrisma (ungerea cu Sfântul Mir) să se facă părtaş al lui Hristos. A sfinţi dar untdelemn ereticul nu poate, cel ce nici Jertfelnic are, nici Biserică. Nu se poate dar nicidecât a fi hrismă la eretici. Că bine arătat este nouă, că nicidecum se poate la aceia a se sfinţi unt de lemn spre ungere. Că suntem datori a şti şi a nu ne fi necunoscut că este scris: „Untul de lemn al păcătosului să nu ungă capul meu”(Psalm: 140,6). Care lucru cu adevăra şi de demult l-a vestit Duhul cel Sfânt în Psalmi: Ca nu cumva, abătându-se vreunul, şi din calea cea dreaptă rătăcindu-se, de către ereticii vrăjmaşii lui Hristos să se ungă. Căci cum se va ruga pentru cel ce s-a botezat (cel ce nu este preot) şi ierosilos şi păcătosul? Când zice Scriptura, că: „Dumnezeu pe păcătoşi nu-i ascultă, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi voia Lui o face, pe acesta îl ascultă” (Ioan: 9,31). Prin Sfânta Biserică înţelegem că se dă lăsarea păcatelor. Şi cine poate a da lucrul ce însuşi nu-l are? Sau cum poate a lucra lucruri duhovniceşti cel ce leapădă pe Sfântul Duh de la sine? Pentru aceasta este dator şi a se reînnoi cel ce vine către Biserică, ca înăuntru prin sfinţi să se sfinţească. Că scris este: „Fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt, zice Domnul” (Leviţi: 11,44; 19,2; 20,7). Ca şi cel prins de rătăcire, întru adevăratul şi bisericescul Botez, şi de însăşi rătăcirea aceasta să se dezbrace, care om venind către Dumnezeu şi preot căutând, în rătăcire aflându-se a căzut în ierosilie (fur de cele sfinte). Că trebuie a se cerca botezul ereticilor, ca să binevoiască împreună cu cei botezaţi de dânşii. Că nu poate în parte (adică în osebire) a covârşi. De au putut a boteza, au putut şi Sfânt Duh a da. De nu au putut, că afară fiind Duh Sfânt nu are, nu poate dar pe cel ce vine a boteza. Unul fiind Botezul, şi unul fiind Sfântul Duh, şi una Biserica de la Hristos Domnul nostru (lui Petru Apostolul din început zicând) asupra unirii întemeiată. Şi pentru aceasta cele ce se fac de dânşii mincinoase şi deşarte fiind, toate sunt neprimite. Că nimic poate fi primit şi ales la Dumnezeu din cele ce se fac de aceia, pe care Domnul vrăjmaşi şi împotrivnici ai săi îi zice în Evanghelii. „Cel ce nu este cu Mine, împotriva Mea este, şi cel ce nu adună cu Mine, risipeşte” (Matei: 12,30). Şi fericitul Apostolul Ioan poruncile Domnului păzind, mai înainte a scris în epistolie: „Aţi auzit că antihrist vine, şi acum încă mulţi antihrişti s-au făcut. Drept aceea ştim că vremea de pe urmă este. Dintre noi au ieşit, dar n-au fost dintru noi” (I Ioan: 2,18). Drept aceea şi noi suntem datori a pricepe şi a înţelege, că vrăjmaşii Domnului şi cei ce se numesc antihrişti, nu sunt putincioşi a da darul Domnului. Şi pentru aceasta noi cei ce suntem împreună cu Domnul şi unirea Domnului o ţinem, care după vrednicia Lui ni s-a dat preoţia Lui în Biserică liturghisindu-o, câte împotrivnicii Lui adică vrăşmaşii şi antihriştii le fac, suntem datori a nu le primi şi ale depărta şi a le lepăda, şi ca pe nişte spurcate a le socoti. Şi celor ce vin la cunoştinţa adevăratei şi bisericeştii credinţe de la rătăcire şi de la răzvrătire, să le dăm desăvârşit taina dumnezeieştii puteri, şi a unirii, şi a credinţei, şi a adevărului.”

TÂLCUIRE

”Cu multe dovezi arată canonul acesta că botezul ereticilor şi al schismaticilor este neprimit. Şi că se cuvine a se boteza ei când se întorc la dreptslăvitoarea şi soborniceasca Biserică. 1. Pentru că Botezul este unul, şi pentru că el se află în singură soborniceasca Biserică. Iar ereticii şi schismaticii afară din soborniceasca Biserică aflându-se, prin urmare nici un Botez au. 2. Apa Botezului se cade mai întâi a se curăţi şi a se sfinţi prin rugile preotului şi prin darul Preasfântului Duh, apoi să curăţească şi să sfinţească pe cel ce se botează într-însa, dar ereticii şi schismaticii nu sunt preoţi. Ci mai vârtos furi de cele sfinte, nici curaţi ci necuraţi, nici sfinţi, ca unii ce nu au Duh Sfânt. Deci nici Botez au. 3. Pentru Botezul cel în Biserica cea sobornicească, se dă iertarea păcatelor, iar prin botezul ereticilor şi al schismaticilor, afară fiind de soborniceasca Biserică, cum poate a se da iertarea păcatelor? 4. Cel ce se botează după ce se botează, se cuvine a se unge cu Sfântul Mir cel mare, care s-a sfinţit prin venirea Sfântului Duh. Iar ereticul neavând Sfânt Duh, ca un despărţit de El pentru eres şi pentru schismă (adică pentru dezbinare) de soborniceasca Biserică, cum poate a sfinţi Mirul cel de acest fel? 5. Preotul se cuvine a se ruga către Dumnezeu pentru mântuirea celui ce s-a botezat, iar ereticul şi schismaticul, fur de cele sfinte fiind şi păcătos (nu atât pentru fapte, ci mai mult pentru eres şi pentru schismă, care este păcat mai mare decât toate), cum poate fi ascultat de Dumnezeu, în vremea când zice Scriptura: Că pe păcătoşi nu-i ascultă Dumnezeu. 6. Pentru că nu poate fi primit la Dumnezeu botezul ereticilor, şi al schismaticilor, fiindcă ei sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, şi antihrişti numindu-se de Evanghelistul Ioan. Deci pentru toate acestea şi altele, canonul acesta cu scumpătate voieşte a se boteza toţi ereticii şi schismaticii. Adăugând şi aceasta, că socotinţa aceasta a fi adică neprimit botezul ereticilor şi al schismaticilor, nu este nouă adică a Părinţilor sinodului acestuia, ci este veche cercată de cei mai dinainte de aceştia (adică din timpul lui Agripin episcopul Cartaginaiei, precum am zis în prolegomena sinodului acestuia, care mai a ajuns pe însuşi moştenitorii Apostolilor), şi care socotinţă cu multă silinţă şi scumpătate, este unită întru toate cu apostoleştile canoane 46, 47, 68. Şi nu numai de obşte canonul acesta leapădă botezul ereticilor şi al schismaticilor. Ci şi în deosebi fiecare din Părinţii cei 84 ai acestui sinod cu o osebită lucrare, adică cu 84 de hotărâri îl leapădă”.

     Iată iubiţi fraţi cele ce spun sfinţii, nu noi păcătoşii, ci sfinţii. Este de prisos a mai adăuga ceva la cele spuse de ei, noi ne facem doar datoria de a explica cele aşezate în pagină, pentru a se înţelege mai bine. Aşadar în prima parte începând cu titlul şi scris cu litere îngroşate avem canonul în sine, apoi mai jos avem tâlcuirea lui făcută de marii canonişti ai acelor vremuri Zonara şi Valsamon, care spun într-un grai mai actual cele ce zicea Sfântul Ciprian al Cartaginei dimpreună cu cei 84 de episcopi adunaţi cu el şi anume că : ERETICII NU AU TAINE AFARĂ DE BISERICA FIIND EI ŞI TOATE ALE LOR SUNT NEPRIMITE ŞI SPURCATE, pe lângă aceştia iubiţi fraţi, am numărat nici mai mult nici mai puţin de 1237 de Sfinți Părinţi de la trei Sinoade Ecumenice, plus cei 84 din Cartagina, care toţi într-un glas zic: ”PĂRUTU-S-A NOUĂ ŞI DUHULUI SFÂNT CĂ ERETICII NU AU TAINE AFARĂ DE BISERICĂ FIIND EI ŞI TOATE ALE LOR NEPRIMITE ŞI SPURCATE SUNT.

     Este trist să vezi că încă mai sunt preoţi, monahi şi mireni, care intrând în această luptă pentru apărarea dreptei credinţe se abat de la drumul trasat de sfinţi şi îşi inventează propriile basme ţinând neapărat să ”dea cu piciorul în ţepuşă”, trist cu adevărat.

     Mă întreb în nemernicia mea câţi dintre noi ne-am fi ridicat, dacă nu ar fi existat acest canon 15? Câţi dintre noi ar fi înţeles că de fapt ecumeniştii sunt în primul rând vinovaţi de vestirea altei evanghelii şi că ei sunt de fapt sub anatema dată de Sfântul Apostol Pavel şi că nu ar mai fi fost nevoie de niciun canon şi de niciun Sinod ca să te desparţi de ei, ci ajungea acest lucru, faptul că vestesc altă evanghelie. Cum vestesc altă evanghelie? Prin faptul că au fost de acord în Creta că pot să se facă casătorii mixte şi că cei din afara Bisericii sunt biserici.

     Aceste lucruri aparent neînsemnate sunt cel mai mare pericol pentru Biserică şi pentru dreapta credinţă din cauză că în spatele lor se ascunde otrava. Ca atare, faptul că în Creta s-a hotărât că ortodoxul se poate căsători cu ereticul catolic spre exemplu, nu se opreşte doar aici la taina cununiei ci merge mai departe, adică dacă îi poţi căsători înseamnă că recunoşti ereticului botezul, ba mai mult dacă îl recunoşti botezat implicit le recunoşti şi preoţia celor care au făcut acest botez neadevărat. Cu alte cuvinte recunoşti taine la cei mai eretici dintre eretici şi ce este mai grav îi recunoşti ca Biserică prin acest fapt ceea ce te face pe tine cel ce îi recunoşti una cu ei şi cu erezia lor, care nu este alta decât filioque.

     Ce înseamnă această erezie filioque? Înseamnă că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, după cum eronat şi total împotriva Evangheliei susţin papistaşii. Noi ştim din Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos că Duhul Sfânt purcede din Tatal nu şi din Tatăl şi din Fiul : ”Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului,Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.”(Ioan 15,26) .

     Acest fapt de a fi de acord cu purcederea Duhului şi de la Fiul, te face vestitorul altei evanghelii şi te plasează sub anatema Sfântului Apostol Pavel care zice: ”Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o,să fie anatema”(Gal 1,8).

     Ce urmare au cele descrise aici pentru ecumenişti, cei ce îi consideră biserică pe apusenii eretici, este aceea că unindu-se cu erezia lor cad din Har şi nu mai pot sfinţi nimic, nu mai pot sfinţi în primul rând pentru că sunt blestemaţi de Pavel Apostolul, în al doilea rând pentru că s-au făcut părtaşi unei erezii condamnate în sinoadele Sfinţilor Fotie Cel Mare şi Grigorie Palama şi în al treilea rând pentru că se închină unui dumnezeu străin şi neputincios.

     Ne vom opri la această închinare la falsul dumnezeu ca mărturie pentru pierderea Harului pentru a putea pricepe mai bine ce se întâmplă atunci când te uneşti cu erezia. Vedem limpede din citatul evanghelic de mai sus, cum Domnul nostru Iisus Hristos, numeşte pe Duhul Sfânt ca fiind Duhul Adevărului şi putem lesne înţelege că niciodată cel ce este mincinos în dogmă nu va putea sub nicio formă a se uni cu acest Duh al Adevărului, din simplu motiv că el ereticul nu este în Adevăr.

     Atunci când un minciuno-preot sau minciuno-episcop ecumenist care vrând, nevrând este unit cu erezia filioque, prin recunoaşterea tainelor papistaşe, el când stă înaintea Sfintei Mese şi ridică mâinile cerând Duhul Sfânt, cere prin credinţa lui greşită acel duh care purcede şi de la Fiul, care nu este Duhul Sfânt ci este un duh străin şi spurcat pe care nu îl vesteşte Evanghelia noastră. Acel duh străin niciodată nu va putea lucra ceva sfânt pentru că el nu este sfânt ci spurcat, nu este Dumnezeu ci este demon după Sfântul prooroc David care zice că ”….dumnezeii neamurilor demoni sunt”, niciodată acest duh străin nu va putea să transforme pâinea în Trup şi vinul în Sânge pentru că aceasta este lucrarea Duhului celui Sfânt, Duhul Adevărului.

     Este simplu de înţeles fraţii mei, Biserica este plină de Har, însă Biserica este doar acolo unde este Adevăr. ”Biserica este stâlp şi temelie a Adevărului”(1Tim 3,15), deci ereticul condamnat, necondamnat, afară de Biserică scoţându-se pe sine prin eres, nu mai poate lucra cu Harul Duhului Sfânt, care este doar în Biserică.

     Am observat cu amărăciune că se pomovează idei contrare Sfinţilor  prin intermediul internetului, mărturii de la Sfinţii contemporani, care greşit fiind interpretate se zice că ar mărturisi în vreun fel, că mai este Har la ereticii ecumenişti necondamnaţi. Am demonstrat până aici din Scripturi şi din Canoane că nu este aşa, şi că ereticul pierde legătura cu Harul din momentul căderii. Este, dacă vreţi fraţilor, chiar logic acest fapt, gândiţi-vă la cel ce fură, la hoţ, şi încercaţi să răspundeţi la aceste întrebări: de când este el hoţ, din momentul când a furat sau din momentul când a fost condamnat de un tribunal? Evident că acesta este hoţ din momentul în care a furat. Şi mai puneţi-vă încă o întrebare referitor la acestea: ce se întâmplă cu acest hoţ dacă îmediat după ce a furat, vine Domnul să judece lumea, cum va fi el primit de Domnul? Hoţ, sau om cinstit? Că între noi fie vorba, nu a mai apucat să îl condamne niciun tribunal. E limpede fraţilor că acesta va fi judecat ca hoţ, chiar dacă nu a fost încă condamnat de oameni, la Domnul este hoţ pentru că Domnul toate le vede şi pentru că a nesocotit porunca Domnului. Aşa şi cu ereticul.

     Revenind la acele mărturii ale Sfinţilor contemporani pe care greşit sunt puse ca fundament, vă spun fraţilor că sunt total afară de subiectul nostru, acestea tratează subiectul schimbării calendarului şi al altor inovaţii pe care unii şi alţii le-au introdus în Biserică, iar noi ne confruntăm cu erezia. Deci nu pot fi luate în seamă, de aceea nici nu insistăm asupra lor. Ce le scapă fraţilor care găsesc taine la ereticii ecumenişti, este acela că Sfinţii niciodată nu au contrazis pe Sfinţii de dinaintea lor şi oricât s-ar strădui să găsească Sfânt care să vorbească împotriva unor hotârâri sau canoane sinodale, nu vor găsi. Acesta este duhul patristic. Dacă s-ar fi înţeles bine acest lucru,  mărturiile Sfinţilor contemporani nu s-ar fi folosit într-un mod eronat, şi nici acea notă de subsol pe care a pus-o Sfântul Nicodim la canonul 3 Apostolic şi care sună aşa: ”Trebuie să ştim că certările ce le poruncesc canoanele acestea: să caterisească, să se afurisească, şi să se anatematisească, acestea după meşteşugul gramaticii a treia persoană care nu este de faţă, la care spre a se da porunca aceasta de nevoie trebuie a fi a doua persoană, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi, ori să afurisească, ori să anatematisească pe mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în lucrare caterisirea preoţilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nici caterisiţi nu sunt cu lucrul nici afurisiţi, ori anatematisiţi. Învinovăţiţi însă sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă. Precum şi când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul care i-a greşit, dacă sluga cea poruncită nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greşit împăratului a rămas nebătut, învinovăţit însă spre bătaie. Drept aceea tare greşesc cei fără minte care zic cum că în vremurile acestea toţi cei sfinţiţi care în afară de canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisiţi. De cei sfinţi, prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le bârfeşte, neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a soborului, este nesăvârşită, fără mijlocire şi mai înainte de judecată, nelucrând de sineşi. Însuşi dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.”

       Aceasta este nota Sfântului Nicodim în care vedem foarte limpede că Sfântul nicidecum nu vorbeşte despre cei vădiţi a fi eretici, ci vorbeşte despre unele călcări de canoane pe care le pot face episcopii şi preoţii. Cuvintele a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta, arată că fapta anti-canonică ce a săvârşit-o cel în cauză încă nu este dovedită.

     Însă în chestiunea noastră, treaba stă cu totul diferit pentru că erezia odată propovăduită în public, ba mai mult sinodal, nu mai trebuie să se dovedească de altcineva că aşa a fost, pentru că public fiind făcută, a auzit-o toată lumea. Acesta este un motiv pentru care nici acestă notă nu o primim ca fundament.

     Încă un motiv pentru care nu primim o notă de subsol ca fundament, este acela că este o părere a unui singur sfânt, iar părerea unuia nu poate sta împotriva mai multor Sfinţi care au hotârât Sinodal şi Ecumenic, aceasta ne mărturiseşte si Sfântul Grigorie de Nyssa zicând: ” La noi aşezarea canoanelor de un singur episcop nu are stăpânie nici nu este vrednică de crezare.”(Pidalion pag.24, introducere la Sfintele Canoane).

     Cel mai nepotrivit argument însă, pentru existenţa Harului la ereticii ecumenişti a fost acela în care a fost citat Sfântul Serafim de Sarov  care îi explică lui Motovilov despre darurile Duhului Sfânt pe care le primeşte omul în Taina Sfântului Botez şi zice Sfântul: ” …acest har al Botezului este atât de mare şi atât de trebuitor, atât de dătător de viaţă pentru om, încât chiar de omul eretic, nu se înstrăinează până la moartea sa….”.

     Zic că acest argument este cel mai nepotrivit pentru că confundă atât de grav lucrurile, încât îmi e de-a dreptul ruşine când mă gândesc că a fost folosit. Iubiţi fraţi în acest exemplu Sfântul vorbeşte despte har ca lumină pusă în fiecare om botezat, pentru care fapt Taina Sfântului Botez se şi numeşte Taina Luminării, iar cel nou botezat se numeşte  neofit sau nou-luminat. Această lumină a Botezului nu se stinge niciodată ci poate fi doar acoperită de păcatele şi ereziile în care cade omul pe parcursul vieţii. Acesta este şi motivul pentru care atunci când un om botezat cade în vreo erezie şi după ce se trezeşte la viaţă şi se întoarce la Biserica mamă, nu i se repetă botezul, pentru că îl are, are lumina pusă în el, trebuie doar scoasă la suprafaţă. Iar această scoatere la suprafaţă se face prin mărturisire ortodoxă şi ungere cu Marele Mir, pentru ca omul căzut în erezie să primească iar Pecetea Darului Sfântului Duh, care a plecat de la el pentru că a căzut din Adevăr.

     Însă iubiţi fraţi, noi când spunem că ereticul nu are Har şi Taine ne referim la faptul că el nu le poate sfinţi cu preoţia lui căzută, falsă, adică nu se poate lega la Har datorită faptului că prin erezie preoţia lui este nelucrătoare, asta zicem noi într-un glas cu Sfinţii toţi. Nu zicem că nu au în ei lumina pusă la botez, ci zicem că au acoperit-o cu erezia şi că acea lumină îi va osândi la sfârşit dacă nu se vor întoarce. Să nu confundăm lucrurile, Tainele nu se sfinţesc cu lumina primită la botez ci cu Harul Preoţiei, pentru aceasta se si hirotoneşte ca preot omul botezat care este vrednic de a purta Harul preoţiei .  Iată ce cere episcopul de la Dumnezeu atunci când hirotoneşte pe cineva ca preot: Dumnezeiescu Har, cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte, rânduieşte pe preacucernicul diacon ( N), în preot. Să ne rugăm dar pentru acesta, ca să vină peste el Harul întru tot Sfântului Duh.” Aceasta este prima rugăciune ce se face peste cel ce va deveni preot, şi vedem foarte clar şi limpede că episcopul cere ca să vină peste el Harul, care dacă l-ar fi avut candidatul la preoţie din botez, ar fi fost de prisos a mai fi cerut încă o dată. Însă lucrurile nu se opresc aici deoarece, ca hirotonia să fie completă episcopul mai face asupra candidatului încă două rugăciuni care au ca scop central primirea Harului de către candidat : ”Dumnezeule, Cel fără de început şi fără de sfârşit, Cela ce eşti mai presus decât toată făptura, Cel ce ai cinstit cu numirea de preot pe cei ce i-ai învrednicit a sluji cu sfinţenie în treapta aceasta cuvântul adevărului Tău, Însuţi Stăpâne al tuturor, şi pe acesta, pe care ai binevoit a se rândui prin mine, binevoieşte să primească acest mare har al Sfântului Tău Duh întru viaţă curată şi credinţă nestrămutată; arată-l desăvârşit rob al Tău bine-plăcându-Ţi întru toate şi având purtare vrednică de această mare cinste preoţească, dăruită lui de puterea Ta cea mai înainte ştiutoare. Că a Ta este stăpânirea şi a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

     Şi ultima rugăciune : ” Dumnezeule, Cel mare întru putere, neurmat în pricepere, Cel minunat întru sfaturi, mai presus decât fii oamenilor, Însuţi Doamne şi pe acesta, pe care ai binevoit a intra în treapta preoţiei, umple-l de darul Sfântului Tău Duh, ca să se facă vrednic a sta fără prihană înaintea Jertfelnicului Tău, a propovădui Evanghelia împărăţiei Tale, a lucra cu sfinţenie cuvântul adevărului Tău, a aduce Ţie daruri şi jertfe duhovniceşti, a înnoi pe poporul Tău cu baia naşterii de a doua, ca şi el întâmpinând la adoua venire pe marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Unul-Născut, Fiul Tău, şi să primească întru mulţimea bunătăţii tale, plata bunei chivernisiri a treptei sale. Că s-a binecuvântat şi s-a preamărit întru tot cinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

     Aşa cum am spus şi mai înainte, se înţelege foarte clar că, Harul Preoţiei este altceva decât lumina ce o primeşte omul la botez. Alte cuvinte pe această temă sunt de prisos. Concluzionăm că acel citat de la Sfântul Serafim de Sarov, este nepotrivit pentru tema noastră şi ca atare nu putem să îl luăm în considerare ca fundament.

     Oarecum legată de cele amintite mai sus puţin, este şi opinia foarte greşită cea despre  băbuţa nevinovată şi neştiutoare, opinie prin care se susţine că Dumnezeu ar trimite Harul ca să sfinţească Tainele pentru credinţa acestei băbuţe neştiutoare, care săraca nu are nicio vină, pentru cele ce a făcut episcopul sau preotul ei, şi ca atare dacă nu ştie este nevinovată de părtăşia ei la erezie, ba mai mult aceasa se împărtăşeşte cu Sfinte Taine, indiferent de ce crede cel care slujeşte.

     Iubiţi fraţi întru Hristos, dacă dreapta credinţă a acelei băbuţe aduce Harul ca să sfinţească Tainele, noi nevrednicii întrebăm: ce rost mai avem noi preoţii în faţa Sfintei Mese? Că dacă e aşa, preoţia sacramentală nu îşi are rostul, ajunge ca credincioşii să pună pe Sfânta Masă pâine şi vin şi gata, Dumnezeu trimite Harul şi uite aşa e gata Liturghia. Dar nu e aşa iubiţi fraţi, Domnul a binevoit să aleagă pe unii dintre noi ca să săvârşească această mare Taină, după cum aţi văzut că se spune în rugăciunile de la hirotonie, iar cel care vrea să poată să lucreze cu Harul Duhului Sfânt, în primul rând trebuie să se închine Dumnezeului Celui Adevărat, care după Evanghelia cea adevărată este singurul care purcede Duhul, cu alte cuvinte, slujitorul este cel care trebuie să fie dreptcredincios. Apoi cum se apropie ceilalţi, cu inimă curată sau cu viclenie, va fi  criteriul de departajare între cei ce se împărtăşesc spre bucurie şi cei ce se împărtăşesc spre osândă. Cu aceste cuvinte s-a mai dezlegat o nebunie mai nou propovăduită care zice că ereticul sfinţeşte taine spre osânda lui, a celui care slujeşte şi spre osânda celui care ştie şi se împărtășeşte, dar pentru cel care nu ştie este spre mântuire. Nu se poate să slujeşti Adevărului decât dacă eşti din Adevăr, nu se poate eretic fiind şi hulind Duhul Sfânt să poţi să şfinţeşti ceva. Şi pentru aceastea mărturiseşte chiar Domnul zicând în Evanghelia Sa: ” Nu poate pomul rău să facă roadă bună”. (Mat. 7,18).

     Cum spuneam, Domnul a avut grijă să le descopere pe toate, doar că trebuie să iubeşti pe Domnul pentru a putea auzi glasul Lui. Şi iată că în bunătatea Sa, Domnul a descris în Evanghelie ce se întâmplă cu toţi cei care îi stau împotrivă sau se leapădă de El, cu voie sau fără voie, cu știinţă sau cu neştiinţă şi zice Domnul : ” Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului acela prin care vine sminteala.”(Mat. 18, 7)- acestea sunt zise pentru cei ce se numesc ereziarhi, începătorii ereziilor: Arie, Nestorie, şi în cazul pan-ereziei ecumenismului toţi promotorii ei, că aici nu doar Bartolomeu e de vină ci toti epicopii care împrăştie otrava. Pe lângă aceşti ereziarhi avem şi pe toţi părtaşii la erezia lor care se numesc eretici, care pot fi părtaşi la erezie cu ştiinţă (preoţi,mireni, etc.), sau cu neştiinţă (băbuţa). Și pentru aceştia a vorbit Domnul în Evanghelia Sa zicând :  ” Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui va fi bătută mult. Iar cea care nu a ştiut dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin.”(Lc.12, 48).

     În încheiere amintim cele zise de Sfântul Maxim Mărturisitorul : ”Dacă Hristos nu este mărturisit corect, atunci comuniunea cu El şi cu cei care îl mărturisesc ortodox devine imposibilă, căci cel care nu Îl mărturiseşte pe Hristos în mod corect, adică în conformitate cu Tradiţia, se plasează în afara Lui.” Şi iarăşi zice Sfântul : ”Unde nu există Adevărul şi moştenirea Mărturisirii de Credinţă, nu există niciun fel de Biserică sobornicească şi implicit, nici Preoţie nici Botez, nici Taine.”

     Toate aceste rânduri s-au scris aici spre Slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea tuturor celor care caută Adevărul, ca să fie mărturie din Sfânta Evanghelie, Sfintele canoane şi Sfinţii Părinţi, că ereticii condamnaţi sau necondamnaţi, cu Harul nu mai pot conlucra, afară de Soborniceasca Biserică fiind ei .

     A Domnului să fie slava şi puterea în veci. Amin.

                  

                                                                                                                                Ioan, din mila lui Dumnezeu preot.

Citiți va rog și:

Sfântul Vasile cel Mare către preoții mărturisitori prigoniți și către mirenii ce îi urmează. Despre tainele ereticilor necondamnați sinodal

Părintele Ioan Miron despre noua otravă aruncată înaintea celor ce s-au îngrădit de erezie și anume: ''părtașul la erezie nu este eretic''

O scurtă lămurire despre tainele ereticilor

Categorie: Comuniunea cu ereticii | Vizualizări: 1954 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 4.5/6
Total comentarii : 2
avatar
0 Spam
1
In sfarsit un articol care ne aduce pacea in suflet ! Mai elocvent decat atat nu se poate ! Dumnezeu sa-l binecuvinteze pe Pr Ioan ,autorul articolului !
avatar
0 Spam
2
Sunt intru totul de acord cu acest articol pentru faptul că argumentele sunt aduse din canoane și de la sfinții părinți. Nu sunt pareri proprii și asta spune tot!
Doamne ajută să stăm în dreapta credință până la sfârșit!
avatar