Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Octombrie » 19 » Auziţi toţi care mâncaţi împreună cu ereticii hotărâre dureroasă: sunteţi vrăjmaşi ai lui Hristos. Şi nu te minuna dacă păstorii se fac lupi
1:54 AM
Auziţi toţi care mâncaţi împreună cu ereticii hotărâre dureroasă: sunteţi vrăjmaşi ai lui Hristos. Şi nu te minuna dacă păstorii se fac lupi

 

Sfântul Ioan Gură de Aur. Cuvânt despre prorocii mincinoşi şi dascălii mincinoşi şi lipsiţii de Dumnezeu eretici şi despre semnele sfârşitului veacului acestuia
(A fost rostit pe când urma să iasă din trup)
(PG 59, 553-568)

 

[...]Aşadar, ce să spun mai întâi? Despre sfârşitul nostru? Sau voi da în vileag dogmele cele spurcate ale ereticilor celor fără de Dumnezeu? Dacă ar fi fost vreme, aş fi doborât şi aş fi dat pe faţă dogmele lor cele spurcate şi faptele cele nelegiuite, însă mare este lupta şi mult cuvântul ca să dezgolim şi să doborâm necuratele dogme ale acestora. Dar pentru acum e de neapărată trebuinţă să-i înfăţişăm din Sfintele Scripturi pe aceştia, ca duşmani ai lui Hristos şi lupi faţă de turma Lui, care pretutindeni sunt alungaţi şi scoşi dintre oile lui Hristos [1]. De aceea, pe dreptate şi lupi au fost numiţi de proroci şi de însuşi Stăpânul şi de fericiţii apostoli. Şi nu numai lupi, ci şi ciumaţi şi necinstitori şi potrivnici şi vrăjmaşi şi uneltitori şi hulitori şi făţarnici şi furi şi tâlhari spurcaţi şi proroci mincinoşi şi dascăli mincinoşi şi călăuzitori orbi şi înşelători şi vicleni şi antihrişti şi pietre de poticneală şi fii ai celui viclean şi neghine şi lipsiţi de Dumnezeu şi luptători împotriva Duhului şi hulitori ai Duhului harului. Acestora nu li se va ierta nici în veacul de acum, nici în cel viitor. Din pricina lor, calea adevărului va fi hulită. Pe lângă acestea, sunt şi copii ai diavolului viclean, după cum zice de Dumnezeu cuvântătorul [Ioan]: „arătaţi sunt copiii diavolului” (I In. 3, 10). Aşadar, trebuie mai întâi să ne ocupăm cu aceştia şi abia după aceea să grăim despre sfârşitul lumii.

Deci, pentru că la noi a ajuns sfârşitul veacurilor, precum zice Apostolul (cf. I Cor. 10, 11), şi s-au ridicat vremuri grele şi s-a înmulţit fărădelegea şi dragostea multora s-a răcit şi mulţi sunt cei care înşeală şi mai mulţi cei înşelaţi[2], hai, dar, să desfăşurăm sfinţitele cărţi în care, aflând calea adevărului, să păşim, alergând sus, la munţii cei sfinţi, adică la proroci şi apostoli, ca să nu ne rătăcim şi „să fim purtaţi de orice vânt al învăţăturii, prin amăgirea oamenilor şi prin vicleşugul de a duce în înşelare” (Ef. 4, 14).

Să nu rămânem jos, ci să ne înălţăm cu sfinţii ucenici pe muntele fericit şi să ascultăm pe Păstorul nostru zicând: „Luaţi aminte să nu fiţi înşelaţi. Luaţi aminte să nu vă înşele cineva. Pretutindeni luaţi aminte” (cf. Lc. 21, 8). Şi loan cele asemănătoare zice: „Ca să nu pierdeţi ce aţi lucrat” (II In. 8). Şi Pavel: „Luaţi aminte la câini. Luaţi aminte cum umblaţi” (Filip. 3, 2; Ef. 5, 15). Iar „luaţi aminte” şi „luaţi aminte” nu a fost spus pentru nimic altceva decât pentru ca noi să fim în siguranţă în ce priveşte pielea de oaie a celor ce înşeală şi să nu fim fără băgare de seamă faţă de lupul făţarnicilor şi al celor ce amăgesc. Şi cu adevărat în chip necesar s-a spus pretutindeni în Scripturi „luaţi aminte” şi „vedeţi” şi „fiţi treji” şi „fiţi cu luare-aminte” nu numai la voi înşivă, ci şi la toată turma (cf. Fapt. 20, 28). Căci nimic din cele folositoare nouă nu a trecut sub tăcere dumnezeiasca Scriptură.

Iar mie îmi vine să lăcrimez când aud pe unii din Biserica noastră zicând că nu sunt spuse acestea în dumnezeieştile Scripturi; şi aceasta nu numai de către mireni, ci şi de către cei ce par păstori şi care ţin locurile [scaunele] apostolilor şi prorocilor, însă nu şi vieţuirea [acelora]. Către ei este vreme potrivită a zice: «Vai vouă călăuzitori orbi şi neînvăţaţi şi neîntăriţi; înfrumuseţători ai hainelor şi nu ai cărţilor, care lepădaţi cuvântul lui Dumnezeu şi slujiţi pântecelui; al căror dumnezeu e pântecele şi slava întru ruşine. Voi folosiţi până la capăt laptele şi lâna şi carnea turmei, dar nu vă grijiţi de oi? Cum, dar, veţi scăpa, fiind fără de grijă faţă de o asemenea mântuire?».

Eu, de vreme ce mi-am pregătit cuvântul, voi aduce cu prisosinţă înaintea voastră mărturii, dovedind din Sfintele Scripturi – şi din Evanghelii, şi din proroci, şi din apostoli – dacă Hristos dăruieşte, cum să se frângă gura celor ce grăiesc nedreptăţi şi cum să se lumineze inima celor ce doresc cuvântul. Şi de unde să începem decât de la Cel Care a zis: „Eu sunt începutul şi sfârşitul” (Apoc. 22, 13). Să-şi întărească fiecare mintea sa, lepădând toată grija cea lumească.

Domnul a zis: „Luaţi aminte să nu fiţi înşelaţi. Căci mulţi vor veni întru numele Meu, zicând „Eu sunt Hristos”, şi pe mulţi îi vor înşela” (Mt. 24, 4-5). Şi iarăşi: „Păziţi-vă de prorocii mincinoşi, care vin la voi în piele de oaie, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. Din roadele lor îi veţi cunoaşte” (Mt. 7, 15-16), adică din cuvinte, din prorocia mincinoasă, din făţărnicia lor, din reaua lor credinţă, din hula lor îi veţi cunoaşte. Căci nu poate pomul rău să facă roade bune. Căci tot pomul din rodul său se cunoaşte (cf. Mt. 7, 16-20). Aşa şi voi îi veţi cunoaşte pe unii ca aceştia din roadele lor. Şi, cunoscându-i, să nu îi primiţi în casă, nu vă plecaţi lor, nu-i învredniciţi de cuvânt, nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea lor. însă păzi-ţi-vă de frământătura lor, adică de erezia lor[3].

Nimeni dintre voi să nu se vatăme sau să asculte cu nepăsare. Căci Dumnezeu e Cel Ce grăieşte: „Ascultaţi, păstori, graiurile Arhipăstorului; ascultaţi cum îi descoperă şi îi biruie pe lupii cei ascunşi; ascultaţi şi luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma. Luaţi aminte la câini, luaţi aminte la furi. Căci cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare prin altă parte, este fur şi tâlhar” (cf. In. 10). Şi iarăşi zice despre ei: „Cel ce nu este cu Mine împotriva Mea este” (Mt. 12, 30). Şi iarăşi a zis către ei: „Voi din tatăl vostru, diavolul, sunteţi” (In. 8, 44). „Vai vouă, că încuiaţi împărăţia cerurilor; căci nici voi nu intraţi, nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre” (Mt. 23, 13). Şi în altă parte iarăşi [zice]: „Voi nu sunteţi dintre oile Mele” (In. 10, 26). Vezi cum pretutindeni Stăpânul dă în vileag şi îi pune în văzul tuturor pe necinstitori, ca noi să nu fim înşelaţi? O, pogorământ negrăit! O, bunătate neasemănată! Ce vom răsplăti Domnului pentru toate acestea? Ce apărare vom avea înaintea Arhipăstorului?

O, păstorilor şi împreună păstorilor! Iată, puţine [mărturii] din cele multe. O, cum pretutindeni asigurându-ne Stăpânul, strigă prin neprihănitele Evanghelii: luaţi aminte, fiţi treji, fiţi cu luare aminte, sârguiţi-vă, luptaţi-vă! Şi nu numai prin Evanghelii strigă, ci şi prin purtătorii de Dumnezeu proroci, şi prin de Dumnezeu cuvântătorii ucenici cele asemănătoare le grăieşte. Căci prin toţi grăieşte precum vrea. Şi martor îmi e Pavel, care zice: „Hristos, Care grăieşte întru mine” (II Cor. 13, 3).

Aşadar, hai să-i aducem înainte pe cuvântătorii de Dumnezeu şi să auzim de la ei ce ne poruncesc despre eretici.

Spune, fericite Petre, pe care te-a fericit Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos; spune-ne despre cei care înşală şi care vor înşela turma lui Hristos, pe care ţi-a dat-o şi ţi-a încredinţat-o Arhipăstorul şi Episcopul sufletelor noastre; spune câte ţi-a dat Duhul Sfânt şi întăreşte turma ta; arată-ne pe lupii cei ascunşi, precum învăţătorul tău, Hristos Domnul. Petru a spus: „Aceasta să cunoaşteţi mai întâi, că vor veni în zilele din urmă batjocoritori, umblând după poftele lor” (II Pt. 3, 3). Şi iarăşi zice: „Şi între voi vor fi dascăli mincinoşi care vor strecura eresurile pierzaniei, tăgăduind pe Stăpânul Care i-a răscumpărat. Şi mulţi vor urma destrăbălărilor lor, a căror judecată nu zăboveşte şi pierzania lor nu dormitează” (cf. II Pt. 2, 1-3); „copii ai blestemului, care au lepădat calea dreaptă” (cf. II Pt. 2, 14-15).

Acestea le-a grăit Petru, Petru, cel cu adevărat fericit; Petru, piatra credinţei, pe care [piatră] Hristos a zidit Biserica; Petru, cel care ţine cheile cerurilor; Petru, cel ce a călcat valurile cu piciorul, iubitorul cel cald al Stăpânului Hristos, cel ce l-a zvârlit [la pământ] în Roma pe magul Simon, [căci se cuvenea] ca verhovnicul şi întâistătătorul [apostolilor să-l azvârle] pe cel dintâi tâlhar şi ucenicul diavolului în erezii.

Ioan a zis: „Arătaţi sunt copiii diavolului” (I In. 3, 10). Vezi cum prin toţi aceştia Hristos grăieşte? Căci şi în Evanghelii cele asemănătoare a grăit către ei: „Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul” (In. 8, 44). Ştiu pe mulţi care grăiesc că şi pe aceia i-a făcut Dumnezeu („căci fără Dumnezeu”, zic ei, „nimic nu s-a făcut”), dar ei nu înţeleg nici cele ce le zic, nici cele despre care aduc întărire. Că Dumnezeu i-a zidit, sunt de acord şi eu; însă i-a zidit spre fapte bune, ca să umblăm întru ele şi să ne facem copii ai lui Dumnezeu prin dreapta credinţă[4].

Dar să ne întoarcem la subiectul ce ne stă înainte, Ioan zice: „Şi acum mulţi antihrişti sunt” (I In. 2, 18). Şi iarăşi: „Luaţi aminte la voi înşivă ca să nu pierdeţi cele ce aţi lucrat, că mulţi înşelători au ieşit în lume” (II In. 7-8). „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu. Că mulţi proroci mincinoşi au venit în lume” (I In. 4, 1). Şi iarăşi zice: „Dacă vine cineva la voi şi nu poartă cu sine această învăţătură, nu îl primiţi în casă şi nu-i spuneţi «Bucură-te». Căci cel ce-i spune «bucură-te» se face părtaş la faptele lui cele rele” (II In. 10-11). Şi iarăşi: „Tot cel ce încalcă şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu îl are pe Dumnezeu” (II In. 9).

Acestea ne îndeamnă Ioan, Ioan, fiul tunetului, cel iubit mai mult decât toţi sfinţi cel ce a întărit Biserica de la o margine la cealaltă a lumii şi a sfărâmat gurile ereticilor cu teologia.

Iacov a zis: „Cel care se arată că este prieten al lor [al ereticilor] vrăjmaş al lui Dumnezeu este” (cf. Iac. 4, 4). Auziţi toţi care mâncaţi împreună cu ereticii hotărâre dureroasă: sunteţi vrăjmaşi ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmaşii împăratului nu poate să fie prieten al împăratului; şi nu se învredniceşte de viaţă, ci piere împreună cu vrăjmaşii şi suferă şi mai rele.

Iuda al lui lacov a zis: „S-au strecurat [printre voi] unii oameni însemnaţi mai dinainte spre această judecată, necinstitori, care au schimbat harul Dumnezeului nostru în destrăbălare, tăgăduind pe singurul Stăpân şi Domn” (luda 4). Şi iarăşi zice: „În vremurile din urmă vor fi batjocoritori, umblând după poftele lor cele lipsite de credinţă” (Iuda 18). „Aceştia sunt cei ce se păstoresc pe ei înşişi fără de frică, nori fără de apă, purtaţi de orice vânt, stele rătăcitoare, cărora le este pusă deoparte bezna întunericului în veci” (Iuda 12-13). Acestea şi mai multe decât acestea ne îndeamnă bunul Iuda.

Vino mai departe Pavele, vasule al alegerii, spune-ne şi tu, după harul cel dat ţie de la Dumnezeu; spune-ne despre veacul rău de acum; arată-ne lupii ascunşi, dă-i în vileag şi la arătare pe furii sfintei turme a lui Dumnezeu. Pavel a zis: „Ştiu că vor intra, după plecarea mea, lupi cumpliţi între voi, care nu vor cruţa turma” (Fapt. 20, 29).

Vezi pretutindeni pe teologi conglăsuind cu învăţătorul în ce-i priveşte pe lipsiţii de Dumnezeu eretici şi numindu-i câini şi lupi? Aşijderea şi în altă parte zice Pavel: „Luaţi aminte la câini, luaţi aminte la lucrătorii cei răi, luaţi aminte la tăierea împrejur” (Filip. 3, 2). „Luaţi aminte ca să nu vă ducă cineva cu filosofia şi rătăcirea deşartă” (Col. 2, 8). „Luaţi aminte cu de-amănuntul cum umblaţi, că zilele sunt rele” (cf. Ef. 5, 15-16). Cine va putea aduce ca apărare lipsa de grijă, când aude atâtea porunci? Şi în altă parte iarăşi [zice]: „Nu îl primiţi pe omul eretic după întâia şi a doua mustrare” (Tit 3, 10). Şi iarăşi: „Nu vă lăsaţi purtaţi de felurite şi străine învăţături” (Evr. 13, 9). Şi iarăşi: „Oamenii eretici vor înainta spre mai rău, înşelând şi fiind înşelaţi” (II Tim. 3, 13). Şi în altă parte: „Pentru cei pângăriţi şi necredincioşi nimic nu e curat” (Tit 1, 15). Auziţi iarăşi cei ce faceţi agape împreună cu ei [cu ereticii]: cum veţi scăpa de mânia ce va să vină peste voi, care vă pângăriţi împreună cu aceştia prin mâncare şi băutură laolaltă? Cum îndrăzniţi să vă apropiaţi de dumnezeieştile şi înfricoşatele Taine ale lui Hristos? Sau nu aţi auzit pe fericitul Pavel strigând că „nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi avea parte de masa Domnului şi de masa demonilor (I Cor. 10, 21)? „Ieşiţi din mijlocul lor şi nu vă atingeţi de ce e necurat” (II Cor. 6, 17). Oare vă întristăm? Sau ne ostenim în deşert şi grăim în văzduh? Însă pentru cei ce vor şi se sârguiesc să audă şi să facă cuvântul, nu voi zăbovi, nu mă voi depărta de cuvintele lui Pavel, ci iarăşi le voi spune pe acestea. Ascultaţi: „Nu vă înjugaţi la alt jug cu cei necredincioşi. Căci ce părtăşie este între lumină şi întuneric” (II Cor. 6, 14)? Unde sunt gurile îndrăzneţe care zic: «Nu se spun acestea în dumnezeieştile Scripturi»?, ei, al căror dumnezeu este pântecele şi slava lor întru ruşinea lor, care cugetă cele pământeşti. Acestea îndeamnă şi învaţă Pavel, vasul alegerii, îngrădirea Bisericii, cel mult luptător şi curajos; Pavel, lira cea de Dumnezeu grăitoare, propovăduitorul lui Hristos, alcătuitorul dogmelor, trâmbiţa Cuvântului, ritorul dreptei credinţe, mreaja neamurilor. Şi fericiţii teologi au grăit acestea şi mai multe decât acestea despre cei lipsiţi de Dumnezeu şi necredincioşi.

Iar prorocii, cei ce au fost odinioară, au grăit cele asemănătoare (căci este de trebuinţă a-i aduce şi pe aceştia în mijloc). A zis prorocul David: „Nu este în gura lor adevăr” (Ps. 5, 9). Şi iarăşi zice: „Doamne, nu pe cei ce Te urăsc am urât şi pentru vrăjmaşii Tăi m-am topit? Cu ură desăvârşită am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani” (Ps. 138, 21-22). Şi Solomon zice că „cei răucredincioşi făţărnicesc dreapta credinţă”. Şi iarăşi zice: „Fiule, să nu te înşele bărbaţii necredincioşi, nici să umbli în cale cu ei” (cf. Pilde 1, 10). Iar Isaia prorocul, ba mai degrabă Domnul prin proroc, zice: „Am născut fii şi i-am înălţat şi ei M-au lepădat” (Is. 1, 2). Şi iarăşi: „Nu este bucurie pentru cei necinstitori, zice Domnul” (Is. 48, 22).

Aşadar, ajung acestea, sau mai aduc în mijloc şi pe toţi prorocii? Dar de ajuns sunt şi acestea pentru cei ce vor să asculte. Căci cel ce nu ia aminte la cele spuse nu va crede nici dacă sunt mai multe. Dar încă puţin să petrecem în cuvintele prorocului David şi să vedem cum dă în vileag şi arată pe faţă vicleşugul ascuns în ei. El zice: „Nu este în gura lor adevăr. Inima lor, deşartă” (Ps. 5, 9) şi cele următoare. Ia aminte la priceperea prorocului, cum dă pe faţă şi descoperă cu glas de biruinţă pe cei rău credincioşi, ca nu cumva să fim şi noi înşelaţi. Ascultaţi ortodocşilor şi nu faceţi pogorăminte ereticilor. Ascultaţi păstorilor şi înfioraţi-vă şi să nu tăceţi, ci propovăduiţi cuvântul. Nu daţi loc diavolului, nu daţi vânat lupilor. Urmaţi fericitului Apostol Petru care, pe când în Roma de trei ori blestematul Simon hulea şi spunea că el este puterea lui Dumnezeu, nu a tăcut nici pentru un ceas, nici nu a zăbovit, ci l-a mustrat şi l-a dovedit mincinos şi tâlhar şi [potrivnic lui Dumnezeu şi, aruncându-l [jos], l-a predat pierzaniei. Asemenea şi pe fiul acestuia, ba mai degrabă al diavolului, pe Montan cel pângărit şi necurat şi fără de Dumnezeu, dimpreună cu cele două adulterine, cu mare râvnă l-a mustrat Apostolul[5] şi, dovedindu-l potrivnic lui Dumnezeu şi hristos mincinos şi proroc mincinos, l-a făcut să tacă şi i-a închis pângărita lui gură cu numele lui Hristos, nemairăbdând, nici mai suferind hula acestuia.

Prin urmare, aşa faceţi şi voi, păstorilor, şi nu fiţi părtaşi faptelor necurate ale întunericului, ci mai degrabă mustraţi-le pe faţă, după cum şi apostolii şi dumnezeiescul părinte David au avut multe necazuri din pricina lor şi multe lupte, mustrănd şi certând, dându-i în vileag şi rugându-se lui Dumnezeu împotriva lor şi zicând: „Până când păcătoşii, Doamne, până când păcătoşii se vor făli?” (Ps. 93, 3). „Risipeşte-i întru puterea Ta” (Ps. 58, 13). „Dă lor, Doamne, după faptele lor, că nu au priceput spre faptele Tale, Doamne” (Ps. 27, 5, 7). „Doamne, întru cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut” (Ps. 72, 20). Şi iarăşi se roagă David, strigând şi zicând, aducând mijlociri Stăpânului ca, pogorându-Se El prin Sine, să-i împlinească cererea: „Doamne, pleacă cerurile şi Te coboară” (Ps. 143, 5). „Doamne, nu zăbovi” (Ps. 39, 24). „Degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, Doamne” (Ps. 78, 8). Şi ce [a făcut] iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel Ce vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevăru-lui să vină, de vreme ce aproape este El de toţi cei ce-L cheamă întru adevăr (cf. Ps.144, 18)? Nu a oprit auzul, nici a trecut cu vederea rugăciunea sfinţilor, ci a plecat cerurile şi S-a pogorât şi pe toate le-a iconomisit spre mântuirea neamului nostru şi pe toate le-a arătat, făcându-le şi învăţându-le. Apoi, vrând să înveţe, încât cei ce vor sta în fruntea Bisericilor în acest chip să-i alunge pe eretici, a făcut un bici din frânghii şi, intrând, i-a scos afară pe toţi din templu şi i-a dat la o parte şi i-a alungat, zicând: „Casa Mea casă de rugăciune este, dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari(Mt. 21,13). Ascultaţi întâistătătorilor Bisericilor! Căci vouă v-a arătat ceea ce e bun, ca să urmaţi paşilor Săi, luând aminte cu de-amănuntul din toate părţile şi alungând lupii şi păzind turma. Apoi, scoţându-i pe toţi afară – şi e limpede că e vorba de cei ce cugetau cele potrivnice – şi spunându-le mai dinainte sfârşitul şi pustiirea şi nimicirea lor care va urma să fie în neam şi în neam asupra celor ce cugetă cele potrivnice, le-a spus: „Iată, se lasă casa voastră pustie” (Mt. 23, 38). Ia aminte cum vorbele s-au făcut faptă! Căci vrăjmaşii şi uneltitorii Bisericii, adică ereticii, în fiecare neam sunt predaţi pierzaniei, după cuvântul Domnului pe care l-a spus că „orice sad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu va fi scos din rădăcină” (Mt. 15, 13). Aceasta s-a şi întâmplat.

El Cel dintâi a făcut şi a arătat aceasta. Iar după înălţarea Lui la ceruri, fericiţii apostoli s-au rânduit în linie de bătaie contra lor. După aceştia, conform dumnezeieştilor învăţături ale acestora, şi dascălii Bisericii, şi sfintele soboare care s-au făcut în [diferite] vremi, dezrădăcinându-i pe cei ce au rămas nepocăiţi[6], i-au predat pierzaniei, după cum s-a scris: „Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna” (Ps. 5, 6). Aşadar, nu s-au dus şi nu au pierit toţi din pricina fărădelegii lor? Căci unde sunt cei ce odinioară războiau Biserica, împăraţi şi puternici şi înţelepţi? Nu s-au risipit şi au pierit şi s-au făcut de nimic?

Unde e mândria şi cutezanţa iudeilor? Unde Simon magul, cel dintâi în erezie, ucenicul şi înainte mergătorul lui Antihrist? Unde odrasla lui cea rea, Montan, urmaşul nebuniei şi destrăbălării lui, căpetenia răutăţilor, împreună cu cele două adulterine, şi cele numite de aceştia taine, care sunt vrednice mai bine a le trece cu totul sub tăcere, fiind urâciune şi necurăţie, despre care Apostolul a zis: „Căci cele ce se fac de ei în ascuns, ruşine este şi a le grăi” (Ef. 5, 12)? Unde e Marcion, unde Valent, unde Mani, unde Vasilide, unde Nero, unde Iulian, unde Arie, unde Nestorie[7], unde toţi cei ce s-au împotrivit adevărului, despre care Biserica a strigat: „Înconjuratu-m-au câini mulţi” (Ps. 21, 17)? Nu au pierit toţi?

Căci au fost risipiţi din pricina hulei lor şi au fost alungaţi ca nişte lupi. [Şi aceasta] pentru că au găsit ca luptători împotriva lor şi războinici curajoşi, şi păstori adevăraţi pe fericiţii bărbaţi care atunci stăteau în fruntea Bisericilor. Însă multă deosebire văd între păstorii de atunci şi cei de acum. Aceia erau războinici, aceştia dau bir cu fugiţii. Aceia se împodobeau cu cărţi şi dogme, aceştia cu haine şi lucruri de nimic. Aceştia lasă oile ca nişte simbriaşi şi fug, aceia îşi puneau sufletul lor pentru oi, urmând Păstorului cel bun. O, fericiţi acei bărbaţi a căror nume sunt în cartea vieţii! De ei s-au înfricoşat demonii şi s-au cutremurat ereticii, şi „s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi” (Ps. 62,10). Aşadar, voi grăi şi eu cele asemenea lui David, care, îndurerându-se, zicea: „Unde sunt milele Tale cele dintru început, Doamne?” (Ps. 88, 48). Voi zice şi eu cu lacrimi: unde este acea fericită ceată a episcopilor şi dascălilor care au luminat ca nişte luminători în lume, ţinând cuvântul vieţii? Şi ce ne opreşte a-i aduce pe aceştia în mijloc, chiar dacă sunt puţini în raport cu cei mulţi? Căci şi numai a-i pomeni pe ei este sfinţire a sufletului. Unde este Evod, buna mireasmă a Bisericii[8], urmaşul şi următorul sfinţilor apostoli? Unde Ignatie, lăcaşul lui Dumnezeu? Unde Dionisie, zburătorul cerului? Unde Ipolit, cel preadulce şi preadorit? Unde Vasile cel Mare, celui ce îi trebuie puţin să fie deopotrivă cu apostolii? Unde Atanasie cel sfânt şi „lacomul” de virtuţi? Unde Grigorie, al doilea teolog şi nebiruitul ostaş al lui Hristos, şi cel de un nume cu acesta ? Unde Efrem cel mare, mângâierea celor deznădăjduiţi, călăuzirea tinerilor, povăţuitorul celor ce se pocăiesc, sabia cea împotriva ereticilor, încăpătorul[9] Duhului, vasul virtuţilor?

Vezi câtă distanţă şi câtă deosebire între acei fericiţi şi sfinţi bărbaţi, şi cei de acum? Ştiu şi alţi dascăli purtători de Dumnezeu, dar ajunge pentru acum. Aceia, după cum s-a spus mai înainte, şi-au pus sufletul pentru oi. Aceştia, lăsând oile, au fugit. Aceia erau puternici şi în cuvânt, şi în faptă. Aceştia sunt [tari] în bani şi agoniseli, şi cai, şi măgari, şi pământuri, şi turme, şi bucătari, şi mese strălucite. Multă vorbărie fac ei despre acestea în fiecare zi şi noapte. Iar despre turma cea cuvântătoare, despre care vor da seama în ziua cea mare a judecăţii, nici un cuvânt. Iar dacă cineva îi întreabă despre cărţi, îi răspund, zicând: Sunt sărac şi nu am bani să dobândesc cărţi». Dar mai apoi vin nu ca nişte săraci, ci purtând haine strălucite, având cu ei pungi groase şi cerbice asemenea taurilor puşi la îngrăşat, trăgând după ei mulţime de ucenici, ba mai degrabă de bucătari. Ruşine este şi a zice acestea, dar ei spun că au agonisit această bogăţie prisositoare pentru că au slugi ce trebuie întreţinute[10]

O, adâncul ruşinii! O, rea bogăţie! O, amară iubire de argint! O, pântece nesătul! De aici se iscă mai departe sminteli, şuşoteli, ocări, batjocoriri, tulburări. Apoi, învinovăţiţi fiind, răspund: «Nu ne-dreptăţesc pe nimeni, ci sunt stăpân [numai] peste bunurile mele». Şi aşa, dacă vreunul din ereticii cei fără de Dumnezeu, cugetând în chip rău, grăieşte cele strâmbe, nu este nimeni care să-i grăiască împotrivă şi nimeni să ducă război cu el. Atunci toţi sunt săraci, toţi tac, toţi fug. O iubire de argint, rădăcina a tuturor relelor! Cu această bogăţie vreţi să vă mântuiţi? Însă „mai uşor este cămilei să intre prin urechile acului decât bogatului în împărăţia lui Dumnezeu” (Mt. 19, 24). Desfătându-vă, îmbătându-vă, umflăndu-vă în pene, vreţi să biruiţi ereziile?

Dar vai vouă, celor care vă desfătaţi şi vă trufiţi şi vă înfrumuseţaţi cu aur şi haine pestriţe! Cum veţi arăta altora sărăcia cea frumoasă a lui Hristos, Care a sărăcit pentru noi, Care a poruncit ucenicilor Săi să nu aibă [bani de] aramă în cingători? Cu adevărat vă rătăciţi, neînţelegând Scripturile. Nu auziţi pe Domnul zicând: „fericiţi sunt cei săraci”; şi, iarăşi: „vai vouă, bogaţilor”; şi: „nu vă adunaţi comori pe pământ”. Bogăţia voastră s-a înmulţit, dar cuvântul vostru a lipsit. Hainele voastre s-au făcut mâncare moliilor. Pentru ele veţi da răspuns arhipăstorului Hristos. Căci nu sunteţi în neştiinţă că fiecare dintre noi va da lui Dumnezeu răspuns pentru sine. Iar voi, arhiereii şi preoţii şi diaconii, fiecare după cât i s-a încredinţat, [veţi da răspuns] şi pentru voi înşivă, şi pentru oi. Însă vedeţi, nu ascundeţi talanţii. Luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma. Vedeţi să nu lipsească vreo oaie din turmă. Căci ştiţi aceasta că dacă o singură oaie lipseşte, fiind vânată din negrija voastră, aţi pierdut toată viaţa voastră. Căci sângele ei din mâinile voastre îl va cere Judecătorul.

Aşadar, fiţi treji, propovăduiţi cuvântul, lepădaţi toată grija lumească, luaţi aminte cu de-amănuntul cum umblaţi. Luaţi aminte la câini. Iarăşi zic şi nu încetez a zice: „Luaţi aminte!”. Luaţi aminte la furi, luaţi aminte că mulţi înşelători au ieşit în lume. Privegheaţi şi fiţi treji, voi, cărora v-a fost încredinţată harisma de a stăpâni; deşteptaţi-vă şi aşteptaţi cu trezvie ceasul înfricoşatei veniri a Stăpânului, când va veni să facă socoteală cu voi, cărora v-a încredinţat talanţii. Acestea, dar, să le ţineţi în minte, iubiţilor: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu cea dată vouă, după cum zice Apostolul, nu de silă, ci de bunăvoie, nu spre câştig ruşinos, ci cu râvnă, nu ca unii care stăpâniţi o moştenire, pilde făcându-vă turmei. Şi când Se va arăta Arhipăstorul, veţi lua cununa cea neveştejită a slavei” (cf. I Pt. 5, 2-4). Aşadar, iarăşi voi spune acestea: Ascultaţi, preoţi ai Domnului, împăraţi ai pământului şi toate popoarele, cârmuitorii şi toţi judecătorii pământului; tinerii şi fecioarele, bătrânii împreună cu cei mai tineri. Băgaţi în urechi toţi cei ce locuiţi lumea, cei mici şi cei mari, bărbat sau femeie, deopotrivă bogatul şi săracul. Vă rog, luaţi aminte cele spuse. Căci vreau să vă arăt şi să vă încredinţez din Sfintele Scripturi că nu toţi cei numiţi creştini sunt creştini, ci cei numiţi doar cu numele creştini se amăgesc la cuget, [având] numai cu simpla denumire. Cu vorba mulţi sunt creştini, dar cu felul de vieţuire, puţini şi rari; la înfăţişare sunt creştini şi ucenici ai lui Hristos, dar cu viaţa trădători; cu vorba sunt dreptcredincioşi şi milostivi, dar cu viaţa necredincioşi şi nemilostivi; cu numele creştini, cu faptele păgâni, precum a spus mai înainte prorocul David că „s-au amestecat cu păgânii şi au învăţat faptele lor” (Ps. 105, 35). Şi cu adevărat s-a împlinit cu noi prorocia aceasta. Ce fel de creştini sunt cei care iau aminte la basmele iudaiceşti şi elineşti, la genealogii, vrăjitorii, astrologii, farmece, filacterii, la ţineri de zile şi ani, preziceri şi vise, glasuri ale păsărilor; care aprind lumini la izvoare şi se scaldă şi ţin seama de cine le iese în cale şi mănâncă cele jertfite idolilor şi păsări care încă nu sunt moarte, şi [beau] sânge de vânat şi de sugrumate şi multe altele asemenea acestora? Cum se vor afla creştini cei ce fac unele ca acestea? Cu ce îndrăzneală cutează să se numească creştini? Cum îndrăznesc să se apropie de dumnezeieştile Taine, ei, care sunt mai răi decât păgânii? Ascultaţi iarăşi: Ce fel de creştini sunt cei care iau asupră-şi înfăţişarea păgânilor, sulemenirea feţelor, aclamaţiile, dansurile, bătăile din palme, îmbrăcarea femeilor în [haine de] bărbaţi? Celor care fac unele ca acestea nu le este nici un folos că se numesc creştini. Căci după cum tânăra sau fecioara, cât timp îşi păzeşte fecioria, pe drept şi în chip binecuvântat e numită şi este fecioară, dar dacă este amăgită de cineva şi se strică, îşi pierde şi fecioria, şi nu mai este fecioară, aşa şi cel numit creştin, dacă îşi calcă legămintele [de la botez] şi calcă în picioare făgăduinţele şi leapădă cuvântul Evangheliei şi făptuieşte cele ale păgânilor, nu are nici un folos că este numit creştin, după cum s-a spus mai înainte.

Aşadar, pricepeţi toţi, iubiţilor, că prin puţine cuvinte ne-am lepădat de toate acelea [ale lumii] atunci când am zis: „Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui”, înţelege ce ai zis: „de toate lucrurile lui”. Ia aminte cu cine ai făcut legământ: nu cu înger, nu cu împărat pământesc, nu cu stăpânitor al veacului acestuia, ci cu împăratul celor care împărătesc şi Stăpânitorul celor ce stăpânesc. Cu El ai făcut legăminte şi Lui I-ai mărturisit şi cu El te-ai unit în faţa a mulţi martori. De atunci eşti şi tu în mâna Lui, şi cuvintele tale. De atunci aşteaptă-L să vină din ceruri, purtând înscrisul tău: cuvintele [spuse] din gura ta în prezenţa îngerilor şi a oamenilor. Ia aminte, frate, şi păzeşte-te pe mai departe de lucrurile păgâneşti. Ascultă pe Apostolul, care zice: „Aceasta zic şi mărturisesc în Domnul: de acum să nu mai umblaţi după cum umblă celelalte neamuri în deşertăciunea minţii lor, întunecaţi fiind la cuget” (Ef. 4, 17-18). „Dar voi nu aşa L-aţi învăţat pe Hristos” (Ef. 4, 20). Luaţi aminte la cele spuse, iubiţilor, şi nu vă amestecaţi cu cei ce fac unele ca acestea. Căci mulţi sunt ucenici ai pierzaniei şi încă se vor înmulţi. Vedeţi că zilele rele sunt şi vremea[11] îşi rânduieşte mai dinainte slujitorii săi.

Şi nu te minuna dacă păstorii se fac lupi. Căci, grăind către episcopi şi preoţi, Apostolul Pavel a zis că: „dintre voi se vor ridica bărbaţi care vor grăi cele strâmbe; aşa încât nimeni să nu vă amăgească, având pe dinafară înfăţişare îngerească, iar pe dinăuntru diavolească” (cf. Fapt. 20, 30). De aceea a zis Iisus: „Luaţi aminte să nu vă înşele cineva”. Şi eu, iarăşi, vă voi spune cele asemănătoare: vedeţi să nu vă înşele careva, nici din cei dinăuntru [Bisericii], nici din cei din afară, nici episcop, nici preot, nici diacon, nici citeţ, sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni la voi în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfăţişarea dreptei credinţe, dar tăgăduiesc puterea ei. Dar voi, iubiţilor, să nu fiţi înşelaţi, ci, după cum L-aţi primit pe Domnul nostru Iisus Hristos, întru El să umblaţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. Şi despre acestea aici voi încheia cuvântul. Dar după ce voi grăi puţine despre semnele sfârşitului [veacului], voi înceta cu totul.

Când încep să vorbesc despre sfârşitul [veacului], frică vine asupra mea şi îmi ies din sine-mi. Toate cele ale Domnului sunt minunate, mari şi înfricoşate şi slăvite. Dar plinirea sfârşitului şi taina celei de a doua Lui veniri, mai presus de cuvânt şi de minte şi de înţelegere covârşeşte orice povestire [a acelor lucruri] şi uimeşte tot auzul. Mare râvnă şi multă dorire au avut ucenicii să audă de la învăţător semnele despre sfârşitul [veacului]. Căci adeseori aţi auzi Evanghelia zicând: „Şezând Iisus pe muntele Măslinilor, s-au apropiat de El ucenicii Lui, aparte, şi I-au zis: Spune-ne care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului” (cf. Mt. 24, 3). Ia aminte la înţelepciunea şi priceperea ucenicilor. Când a vrut să întrebe ceva mare, nu toţi s-au apropiat de El, ci [câţiva], deoparte, şi I-au zis: «Spune-ne, Stăpâne; spune-ne, Bunule; spune-ne, Cunoscătorule de inimi; spune-ne, Cel Ce ştii cele de pe urmă şi cele dintru început. Spune-ne, Cel Ce ştii toate mai înainte de facerea lor. Spune-ne, Făcătorule al veacurilor; spune-ne, Părinte al veacului ce va să fie; spune-ne, care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului, când va să vii să judeci viii şi morţii a toată lumea, când vei nimici toată cârmuirea şi stăpânia şi puterea, când se va pleca Ţie tot genunchiul celor cereşti şi pământeşti şi al celor dedesubt; spune-ne care e semnul venirii Tale, ca şi noi să învăţăm toate neamurile uimitoarea Ta venire». Iar Domnul le-a spus: „Vedeţi să nu fiţi amăgiţi; căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos. Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci vremea e aproape” (cf. Mt. 24). [Despre] ceea ce noi acum vedem cu ochii noştri, a spus atunci că „vremea e aproape”. Acum a venit şi noi toţi vedem. Vezi câtă e sârguinţa Stăpânului pentru dascălii mincinoşi şi pentru eretici în a-i dezbrăca şi a ne arăta vicleşugul ascuns în ei? De aceea, când ucenicii au întrebat, mai înainte de semnele [sfârşitului] i-a arătat pe aceştia ca lupi ai turmei şi mergători înaintea lui Antihrist. Apoi a spus mai dinainte cele ce vor urma: războaie şi răzmeriţe, neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie; pe acestea privindu-le acum, nu pricepem, văzând pe alocuri războaie şi foamete şi [arătări] înfricoşate şi semne din cer şi celelalte de care a grăit. Pe cele mai multe văzându-le, [tot] nu pricepem. „Atunci”, zice, „se vor poticni mulţi şi se vor vinde unii pe alţii”. Şi unde nu este acum vânzare? Nu aproape toţi sunt potrivnici unii altora şi se urăsc unii pe alţii? Şi aceasta s-a împlinit, după cum vedem. Nu toţi se împotrivesc unii altora: neam contra neam, împărăţie contra împărăţie, cârmuitori împotriva celor asemenea lor, episcopi împotriva episcopilor, preoţi împotriva preoţilor, diaconi împotriva diaconilor, citeţi împotriva citeţilor, mireni împotriva mirenilor?Căci din pricina înmulţirii fărădelegii se va răci dragostea multora” (Mt. 24, 12). De aceea a zis mai dinainte Stăpânul: „Cercetaţi Scripturile” şi „Să nu fiţi amăgiţi”. Şi iarăşi alt semn ne-a pus înainte, zicând: „Şi se va vesti această Evanghelie în toată lumea, spre mărturie tuturor neamurilor” (Mt. 24, 14)1.

Şi atunci aşteaptă sfârşitul, aşteaptă să vezi urâciunea pustiirii, pe fiul pierzaniei, din pricina căruia va fi necaz mult şi mare, cum nu a mai fost de la începutul lumii. Şi iarăşi zice: „Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor da semne şi minuni încât, dacă e cu putinţă, să înşele şi pe cei aleşi”. Ia aminte cum sus şi jos [vorbeşte] de prorocii mincinoşi şi de dascălii mincinoşi şi de apostolii mincinoşi ai lui Antihrist, fiul pierzaniei, care, fiind pregătiţi mai dinainte prin duhurile necurate şi fiind lucraţi [posedaţi] de ele, se fac înainte mergători ai lui Antihrist şi ai potrivnicului[12]. Şi amăgesc prin dogmele lor şi pregătesc un popor destoinic pentru a primi pe fiul pierzaniei[13].
 

De aceea dumnezeiasca Scriptură, fraţilor, strigă în sus şi în jos că mulţi înşelători au ieşit în lume. De aceea şi Stăpânul a adăugat: „Iată, v-am spus mai dinainte”. Şi trebuie ca noi să înţelegem sensul fiecărui cuvânt. „Iată v-am spus mai dinainte”, adică de acum nu mai aveţi scuză. Iată, v-am spus mai dinainte. Dacă ei vor înşela pe ca-reva din voi, [acela] va fi fără iertare. Iată, v-am spus mai dinainte. Nimeni nu are scuză binecuvântată. Iată, v-am spus mai dinainte toate. Vedeţi să nu fiţi amăgiţi. Vedeţi să nu primiţi un alt hristos mincinos în locul Meu, al celui adevărat. „Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor amăgi” şi [vor zice]: „Vremea e aproape”. Aşadar, nu mergeţi după ei.

Luaţi aminte cât cuvânt este în Sfintele Scripturi despre unele ca acestea. De aceea, adesea v-am pomenit de lipsiţii de Dumnezeu eretici şi vă rog şi acum, să nu le faceţi vreun pogorămănt în vreun lucru, nici în mâncăruri, sau în băutură, sau în prietenie, sau prin legături cu ei, sau prin dragoste, sau prin împăciuire. Căci cel înşelat în acestea şi care face pogorământ faţă de ei se face pe sine străin de Biserica sobornicească. Iar ucenicul cel adevărat şi lipsit de vicleşug al lui Dumnezeu strigă cu îndrăznire: „Dacă cineva vă binevesteşte altceva decât aţi primit, să fie anatema” (Gal. 1, 9). Şi psălmuieşte cele ale lui David: „Doamne, nu pe cei ce te urăsc am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am topit? Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei” (Ps. 138, 21-22). Înfricoşaţi-vă şi tremuraţi, cei care faceţi agape cu ei şi îndreptaţi-vă, ca să nu pieriţi prin necredinţa lor. Se potriveşte şi aici: „Iată v-am spus mai dinainte”.

Dar să ne întoarcem la subiectul [nostru] şi să continuăm cele despre sfârşitul [lumii]. Şi ca să spun pe scurt: s-au împlinit semnele spuse mai înainte. Mai departe trebuie să fim gata şi pregătiţi şi să nu iscodim mai mult cele scrise. Mulţi neînvăţaţi şi neîntăriţi[14] s-au făcut strâmbători ai dumnezeieştilor Scripturi. Ia aminte şi tu, să nu te încrezi în ei. Multă răutate, multă viclenie, multe poticneli s-au revărsat pe pământ. Vezi să nu fii şi tu înşelat. Nu te pleca nici la dreapta, nici la stânga, ci mergi pe calea împărătească. Ai mulţi credincioşi, iubitule. Şi dacă nu îi ai pe pământ, însă îi ai în cer. Sârguieşte-te să fii pururea împreună cu ei. Ai acolo adunările îngerilor, ai pe patriarhi, pe proroci, pe apostoli, pe evanghelişti. Ai pe mucenici, pe cuvioşii mărturisitori şi pe cei care au petrecut în vieţuire monahicească – mulţime mare -, ale căror nume sunt în cartea vieţii[15]. Pe aceştia doreşte-i, pe aceştia urmează-i, de aceştia nu te despărţi, pomenirea acestora ţine-o ziua şi noaptea în inima ta; având pururea în mâinile tale cărţile acestora, citeşte-le, ca să afli mult folos.

Fii neguţător al cuvântului dreptăţii, ca să poţi mustra pe cei ce se împotrivesc în cuvânt şi [să poţi] certa pe grăitorii de basme şi să închizi gura ereticilor şi să povăţuieşti şi să întorci pe cei căzuţi. Cercetează dumnezeieştile Scripturi ca, atunci când vezi nestatornicie şi tulburare [confuzie], să nu cazi, ci să scapi la dumnezeiasca Scriptură. Ia aminte, să nu fi îngâmfat, nici să fi clătinat din mintea ta. Când vezi mulţi nepricepuţi, nu te uimi. Trebuie ca acestea să fie. Când vezi mulţi proroci mincinoşi, adu-ţi aminte de Stăpânul, Care zice: „Se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi”. Când vezi amăgitori prin cuvânt, adu-ţi aminte de prorocul care zice: „Vai celor ce scriu vicleşug” (Is. 10, 1). Când vezi pe cei evlavioşi şi credincioşi şi înţelepţi necinstiţi, iar pe cei ticăloşi şi semeţi şi vânzători şi desfrânaţi că sunt scoşi în faţă, adu-ţi aminte de Apostolul, care zice: „oamenii vicleni şi vrăjitori vor înainta spre mai rău, înşelând şi fiind înşelaţi” (II Tim. 3, 13). Când vezi Sfânta Scriptură profanată de cei ce par creştini şi pe cei care grăiesc cuvântul lui Dumnezeu urâţi, adu-ţi aminte de Domnul, Care zice: „Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe Mine mai înainte de voi M-a urât” (In. 15, 18). „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni” (In. 15, 20). Când vezi popoare alergând la grăirile de basme şi la deschis în cărţi şi genealogii şi vrăjitorii şi la învăţătura demonilor la întrebarea duhurilor necurate, să nu te tulburi, nici să cazi. Chiar dacă vezi dintre cei ce par păstori că fac acestea, nu deznădăjdui, ci, lăcrimând[16], adu-ţi aminte de Apostolul, care zice: „În vremurile din urmă unii se vor lepăda de credinţă, luând aminte la duhurile înşelăciunii şi la învăţăturile dracilor necuraţi” (cf. I Tim. 4, 1). Şi iarăşi zice: „Va fi o vreme când nu vor suferi învăţătura sănătoasă, ci după poftele lor îşi vor atrage învăţători să le răsfeţe auzul şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi către basme se vor abate” (II Tim. 4, 3-4).

Când vezi prânzuri costisitoare şi mese, şi desfătare, şi rătăcire, şi tulburare, şi glasuri fără de rânduială, adu-ţi aminte de Domnul, Care zice: „Vai vouă celor sătui, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce râdeţi acum, că veţi plânge” (Lc. 6, 25). Când vezi pe cei ce dănţuiesc şi joacă şi zic cântările dracilor, suspină şi, lăcrimând, adu-ţi aminte de David, care zice: „Nu au cunoscut, nici au priceput; în întuneric umblă” (Ps. 81, 5) şi de prorocul Isaia, care zice: „Vai celor ce se scoală dimineaţa şi se dedau la sicheră, care rămân seara cu chitare şi psalterion, şi timpane, şi fluiere, şi care beau vin. Ei nu văd lucrările lui Dumnezeu şi nu înţeleg lucrările mâinilor Lui” (cf. Is. 5, 11-12). Şi simplu spus, văzând toată sminteala care se face, adu-ţi aminte de Stăpânul, Care zice: „Vai lumii, din pricina smintelilor. Căci e cu neputinţă să nu vină smintelile, dar vai de cel prin care vin” (Mt. 18, 7). Dar ce spun cei grei la inimă, care caută minciuna? «Nu e rău», spun ei, «a te înălţa; căci cu ce vătăma chitara şi celelalte instrumente?». O, cea de pe urmă nebunie! O, cuget viclean al diavolului! Neam rău şi adulter, acestea răsplătiţi Domnului? Stăpânul Cel neprihănit pretutindeni a poruncit ca nicidecum să nu se înalţe creştinul, şi tu spui: «cu ce vătăma acestea»? Vai celor ce numesc amarul dulce. Vai celor ce socotesc întunericul lumină. Să ne spună neînvăţaţii, din care Sfântă Scriptură pot să ne înfăţişeze că creştinul trebuie să facă aceste măscări? Care carte a sfinţilor, care evanghelie a învăţat ca astfel de lucruri necuvenite să facă creştinii? Iată, soborniceasca şi apostoliceasca Biserică de la răsăriturile soarelui până la apusuri şi de la marginile lumii strigă şi învaţă şi îndeamnă prin lege şi prooroci şi apostoli şi prin însuşi Stăpânul, şi nimeni nu a aflat nicidecum că se îngăduie creştinului să facă aceste măscări. Câţi împăraţi sunt şi puternici, şi înţelepţi, şi de neam bun, şi slăviţi, şi legiuitori, şi robi, şi liberi, şi săraci, şi bogaţi, şi bătrâni, şi tineri? Cine dintre toţi aceştia poate să arate sau să înfăţişeze despre acestea că s-a îngăduit creştinului să cânte la chitară sau să danseze, sau să facă altceva de acest fel din cele pe care le-am spus mai înainte? Nimeni nu poate să înfăţişeze. Nimeni să nu vă amăgească. Acestea nu ţin de creştini. Acestea sunt străine de soborniceasca Biserică. Toate acestea le fac păgânii lumii. Nimeni, fraţii mei, să nu vă amăgească. Câţi petreceţi în acestea aţi căzut din har. Hristos nu vă este de nici un folos. Să ne întoarcem iarăşi la cea dintâi şi buna mărturisire la care am fost chemaţi înaintea multor martori: îngeri şi oameni şi Ziditorul tuturor. Căci El ţine în cer înscrisul mărturisirii noastre, ca să răsplătească fiecăruia după cum a făcut şi a păzit mărturisirea. Căci ale fiecăruia dintre noi sunt scrise aici: şi legămintele, şi lepădarea de diavol, şi unirea cu Hristos, şi lucrările, şi faptele noastre, şi cuvintele, şi cugetele, şi înălţările, şi cele de batjocură. Şi Hristos vine, având toate scrise. Aşadar, ce vrei? Să-L minţi? Însă nu este cu putinţă. Căci în mâna Lui eşti şi tu, şi cuvintele tale. Vrei să te ascunzi? Însă nu este cu putinţă, fiindcă în mâna Lui sunt marginile pământului şi „nu este zidire nearătată înaintea Lui. Toate sunt goale şi despuiate înaintea ochilor Lui (Evr. 4, 13) şi nu se ascund de la faţa Lui. Dacă te sui la cer, acolo este. Dacă te cobori în adânc, acolo e de faţă (cf. Ps. 138, 8). Căci s-a scris: „Toate câte a vrut a făcut Domnul în cer şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile” (Ps. 134, 6).

Aşadar, ce vom face, fraţilor? Strâmtoraţi suntem din toate părţile! Căci El cunoaşte cele ascunse ale inimii şi rărunchii. A fugi nu e cu putinţă. Căci nu este cel ce scapă din mâinile Lui. A ne ascunde e cu neputinţă. Căci ţine rotundul pământului şi pe cei ce locuiesc pe el ca pe lăcuste. A ne împotrivi nu e cu putinţă, precum s-a scris, căci: „Tu eşti înfricoşat şi cine se va împotrivi Ţie?” (Ps. 75, 7). Căci El stăpâneşte cele cereşti şi cele pământeşti şi cele de dedesubt; El va „nimici toată cârmuirea şi stăpânia şi puterea” (I Cor. 15, 24). Nu e cu putinţă apărare, nici scuză, nici plănuire. De aceea, de la marginile pământului până la margini, dumnezeiasca Scriptură strigă şi îndeamnă, şi mustră, şi povăţuieşte, şi mărturiseşte, şi ameninţă, aceea zice Stăpânul: „Cel ce se leapădă de Mine şi nu primeşte cuvintele Mele nu Eu îl judec; cuvântul pe care grăit îl va judeca în ziua cea de apoi” (cf. In. 12,48). Şi iarăşi zice: „Dacă nu veneam şi nu le grăiam, păcat nu aveau; dar acum nu au dezvinovăţire pentru păcatul lor” (In. 15, 22). Aţi auzit că nimeni nu are dezvinovăţire? Cu adevărat, fraţilor, strâmtoraţi suntem din toate părţile!

[...]

1 Azi ereticii şi schismaticii sunt „fraţi” ai noştri întru Hristos. Acest lucru însă nu trebuie să ducă la ură sau dispreţ sau ironie faţă de vreun om sau făptură, ci doar la conştiinţa că acela nu e din trupul Bisericii şi, prin urmare, nu poate avea acces la experienţa eclesială, oricât de moral ar vieţui.
2 Sunt înşirate unele din semnele vremurilor de la sfârşitul lumii, precizate în cuvântările eshatologice de la evangheliştii sinoptici.

3 Dogmele eretice nu sunt simple enunţuri, ci puteri, care, odată acceptate, se dezvoltă şi transformă încet- încet omul, fără ca acesta să-şi dea seama. De aceea interziceau sfinţii orice părtăşie, fie şi banală, cu ereticii, mai ales pentru cei neîntăriţi în dreapta credinţă.

4 Zidirea lui Dumnezeu are o anume finalitate spre care se mişcă, în afara acestei finalităţi ea devine instrument în mâna diavolului.

5 Informaţia nu e adevărată căci Montan nu a fost nici succesorul, nici fiul lui Simon Magul, în plus Montan a trăit pe la sfârşitul secolului II. Probabil sfântul se referă la alţi eretici de natură harismatică.

6 Dezrădăcinarea înseamnă despărţirea plantei de solul din care se hrăneşte. Cel nepocăit alege să se despartă de puterile de viaţă dătătoare aflate în Biserică. Anatema nu este decât confirmarea din partea Bisericii a alegerii făcute de acela. Nu Biserica aduce pierzania asupra omului, ci Ea doar îl lasă în pierzania pe care singur şi-o alege şi în care se încăpăţânează să rămână.

7 Acest indiciu arată că acest cuvânt este alcătuit probabil între Sinoadele III şi IV Ecumenice, sau poate şi mai târziu.

8 Evod înseamnă „cel cu bună mireasmă”.
9 Literal: „vasul de primire”.

10 Traducere mai liberă a frazei pentru a reda înţelesul textului care în greacă este formulat greoi.

11 E vorba de oportunitatea istorică. O anume epocă îşi formează dinainte slujitorii în duhul său. Când ei sunt pe deplin câştigaţi, atunci acest duh se poate manifesta nestingherit şi în afară.

12 Venirea lui Antihrist este precedată de lucrarea puternică a duhurilor răutăţii în lume.
13 Şi pregătirea religioasă sincretistă face parte din recuzita ce pregăteşte venirea lui Antihrist.

14 Neînvăţaţii sunt cei neştiutori, iar cei neîntăriţi sunt cei care chiar dacă ar fi ştiutori, însă nu au şi puterea Duhului care să-i apere de înşelare.
15 Puterea Ortodoxiei nu constă în numărul de credincioşi, ci în comuniunea vie cu sfinţii.

16 E esenţială îndurerarea pentru înşelarea lor, iar nu osândire la rece.

| Dreapta Credința în scrierile Sfinților Părinți Vol.1, Ed. Sophia, București 2006, pag.164-189

 

Citiți vă rog și:

Cum ar trebui alungați minciuno-episcopii ecumeniști din biserici...

Categorie: Vremurile din urma | Vizualizări: 2301 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 4.0/1
Total comentarii : 0
avatar