Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » August » 27 » Astăzi unora mustrarea celor rătăciţi de la adevăr, le pare o lipsă de iubire, o ură dusă la extrem. De fapt ei nu cunosc adevărata iubire.
2:57 PM
Astăzi unora mustrarea celor rătăciţi de la adevăr, le pare o lipsă de iubire, o ură dusă la extrem. De fapt ei nu cunosc adevărata iubire.

Astăzi unora mustrarea celor rătăciţi de la adevăr, le pare o lipsă de iubire, o ură dusă la extrem. Aceştia fac confuzie între certarea din iubire şi ură, ceea ce înseamnă că ei nu cunosc adevărata iubire.
Dacă Mântuitorul i-a mustrat pe farisei şi pe cărturari pentru rătăcirea lor, spunându-le că ei sunt din tatăl lor diavolul (Ioan 8,44), prin aceasta le-a arătat de care parte se situează ei din punct de vedere duhovnicesc; pentru a le trezi conştiinţa, n-a încetat "să-i sfătuiască, să-i mustre, să-i osândească, să-i plângă ca pe unii ce puteau să nu se lase purtaţi de el (de diavol) "[1].
Sfântul Ioan Botezătorul îi mustra pe aceştia spunându-le că sunt pui de viperă şi-i îndemna să se îndrepte, să facă "roade vrednice de pocăinţă" (Luc. 3,7,8). Din milă Sfântul Ştefan i-a mustrat pe iudei încercând să-i povăţuiască să vină la adevăr şi s-a rugat pentru cei care-l ucideau cu pietre (F.A. 7), dovedind prin aceasta că purta în el iubirea şi nu ura.
La fel făceau şi Sfinţii Părinţi faţă de eretici. Sfântul Policarp al Smirnei l-a mustrat pe Marcion spunându-i că este întâiul născut al satanei [2]; nu l-a certat pe acela din duşmănie ci din iubire, voind să-i arate acelui rătăcit în ce stare duhovnicescă se află. Că Sfântul Policarp nu purta ură faţă de vrăjmaşii dreptei credinţe, ci faţă de rătăcirea acelora, se poate vedea şi din aceea că atunci când a fost prins de prigonitori nu s-a purtat faţă de ei cu duşmănie, ci dimpotrivă, i-a primit ca pe nişte oaspeţi [3], împlinind astfel porunca iubirii: "iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc" (Mt. 5,44).
Chiar şi atunci când se întâmpla ca un prigonitor al Bisericii să moară nu se bucurau de moartea aceluia, chiar dacă se bucurau pentru încetarea prigoanei [4]. Scoaterea ereticilor din Biserică nu s-a făcut din răutate [5], ci pentru a se păstra Biserica fără pată, fără zbârcitură (Ef. 5,27). Sfinţii Părinţi, nefăcând "nici o concesie celor care se împotrivesc credinţei şi adevărului"[6], au apărat însăşi existenţa Bisericii lui Hristos, mai bine zis Hristos care era în ei ducea prin ei această luptă împotriva apostaziei, pentru că ereticii prin "schimbarea adevărului lui Dumnezeu în minciună" (Rom.1,25), "făcându-se străini lui Dumnezeu şi Bisericii"[7], au ajuns de fapt apostaţi. Primul pas în despărţirea de Biserică l-au făcut cei care au devenit eretici, pentru că "nu noi ne-am despărţit de ei ci ei de noi"[8]. Prin învăţăturile lor greşite "au ieşit dintre noi" (I In2,19)… prin cugetarea lor nu au fost şi nu sunt nici acum cu noi"[9]. Cel ce născoceşte o învăţătură care se abate de la adevărul relevat, înstrăinându-se de dreapta credinţă, se înstrăinează de Biserica lui Hristos, nemaifiind împreună cu cei care nu au rătăcit de la învăţătura dreaptă a Bisericii. Nemaifiind una în cuget cu dreptcredincioşii acela nu mai este în Biserică chiar dacă încă nu a fost condamnat în mod oficial de Biserică.
O învăţătură de credinţă greşită este condamnabilă încă din momentul apariţiei ei. Biserica prin reprezentanţii ei a condamnat orice învăţătură greşită din momentul în care sa aflat despre ea; aceasta nu înseamnă că înainte de a se afla despre vreo erezie, acea erezie nu era condamnată decât numai din momentul în care se afla despre ea. După cum sa mai spus, orice erezie pentru că alterează adevărul Evangheliei cade sub anatema dată de Apostol (Gal.1,8). Sfinţii Părinţi condamnând o erezie i-au dat anatemei şi pe cei care susţineau erezia respectivă dacă aceştia din urmă nu renunţau la acea erezie.
Dacă ereticii nu renunţau la învăţătura lor greşită se convocau de către Părinţi sinoade locale, iar dacă ereticii stăruiau în învăţătura lor greşită se convoca apoi sinodul ecumenic în care se arăta, în prezenţa tuturor reprezentanţilor, episcopii, de frunte ai Bisericii, adevărata dogmă a Bisericii; urmând ca dogma eretică să fie condamnată de toţi reprezentanţii Bisericii de pretutindeni. Astfel prin hotărârea comună era clarificată pentru toţi poziţia Bisericii faţă de erezia respectivă. Sinodul avea şi rolul de a-i întări în credinţa dreaptă pe creştinii simpli, pentru ca aceştia luând aminte la hotărârea dată de sinod să nu se lase influenţaţi de eretici.
Sinodul mai avea şi scopul de a-i aduce pe cei rătăciţi la dreapta credinţă, însă Părinţii nu urmăreau cu orice preţ a
se realiza unirea cu cei abătuţi de la credinţa adevărată, nu putea fi vorba de unire între dreapta credinţă şi erezie, ci le cereau ereticilor să renunţe la învăţătura rătăcită şi să accepte dogma Bisericii pentru ca aceştia să poată reveni în Biserică.
De aceea în ziua de azi, legat de concilierea cu cei abătuţi de la dreapta credinţă, nu se poate accepta renunţarea la acuzele privitoare la vreo erezie, ci trebuie depăşite ideile eretice de către cei care au rătăcit de la dogmele Bisericii pentru a se putea ajunge la apropierea de ei.

1. Filocalia II, p. 32.

2. Actele martirice, trad, intr. şi note de Pr. Prof. Dr. Ioan
Rămureanu, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1997, p.p
41,42 .

3. Ibidem, p. 34.

4. Darurile Sfântului Duh vol I, trad. şi note de drd.
Cristina Băcanu, Ed. Sofia, Bucureşti, 2003, p. 65.

5. Sfântul Dionisie Areopagitul, op. cit., p. 199.

6. Sfântul Ciprian, op. cit., p. 106.

7. Sfântul Grigorie Teologul, Împotriva rătăcirii
hristologice apollinariste, trad. de Prof. Dr. Nicolae
Cotos, în Mitropolia Ardealului;Nr. 3-4/1957, p. 250.

8. Apologeţi de limbă latină, p. 442.

9. Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor.
Cuvânt despre Întruparea Cuvântului, Trei cuvinte
împotriva arienilor, trad. intr. şi note de Pr. Prof.
Dumitru Stăniloae, Ed. I.B.M al B.O.R. , Bucureşti,
1987, p. 157.

| Traian Ciorbă - Adevărul Evangheliei să rămână neclintit pag.44-47

 

Citiți vă rog și:

Învăţătura Bisericii despre părtăşia cu ereticii. Rămânerea în comuniune cu ecumeniştii – argumente şi contraargumente

 

 

Categorie: Judecarea raului | Vizualizări: 421 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 1.0/1
Total comentarii : 0
avatar