Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Iunie » 1 » Astăzi se împlinesc 71 de ani de la execuția Mareșalului Ion Antonescu. Scrisoarea către urâtorul de Hristos Wilhelm Filderman
2:13 PM
Astăzi se împlinesc 71 de ani de la execuția Mareșalului Ion Antonescu. Scrisoarea către urâtorul de Hristos Wilhelm Filderman

La 1 iunie 1946, Mareșalul Ion Antonescu, fost conducător al statului român, a fost executat prin împușcare, în curtea închisorii Jilava.

Fost conducător al statului român, titulatură ce avea avea echivalent cu rangul de prim-ministru, Ion Antonescu a fost condamnat la moarte de către un Tribunal al Poporului, imputându-i-se că "a savarsit cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare pașnică cu poporul român", dar și crime de război împotriva populației evreiești.

Trebuie menționat că Tribunalele Poporului fuseseră instituite prin lege de către Guvernul Petru Groza, prin legea nr. 312/1945.

Conform proiectului, locul procurorului era luat de "acuzatorii publici", numiți direct de Ministrul Justiției. Judecătorii Tribunalului erau numiți pe criterii politice câte cinci din partea fiecărei formațiuni reprezentate în "guvernul de largă concentrare democratică". 

Astfel, în completele de judecată au apărut oameni care n-aveau nicio legătură cu magistratura: Vasile Niță muncitor, reprezentant al PCR, Ion Păuna – muncitor, reprezentant al PSD, Jovita Dumbravă – plugar, membru al Frontului Plugarilor, Constantin Tiulescu – muncitor din partea Confederației Generale a Muncii.  În mai 1946, profesorul Constantin Lăpușneanu, din partea PNȚ, a fost înlocuit cu Teodora Iorgulescu, de profesie casnică.

Un alt acuzator șef, Dumitru Săracu, era de meserie chelner.

Legat de execuția în sine a Mareșalului, fiul preotului închisorii a mărturisit că Ion Antonescu a murit împărtășit, cel care a refuzat fiind Mihai Antonescu, colaboratorul său.

"În afară de această inadvertența legată de numele său, o altă informație eronată, inclusiv în filmul lui Nicolaescu, este aceea că Mareșalul Antonescu a respins împărtășania. Da, este adevărat că unul dintre Antonești a făcut acest lucru, dar nu Ion, ci Mihai, condamnat și el alături de Mareșal. Mihai Antonescu, fiind cel mai tânăr, nu a putut accepta ceea ce avea să i se întâmple și poate de aceea a recurs la acel gest de frondă față de reprezentantul Bisericii. Asta e ce mi-a zis taică-meu", spunea Mihail Totolici, fiul preotului Teodor Totolici.

Un alt detaliu interesant este acela că Mareșalul Antonescu a luat o panglică tricoloră dintr-o carte religioasă pe care o citea și a decupat mici benzi tricolore la pieptul fiecărui condamnat.

"Antonescu i-a spus: părinte pot să iau o panglică de la carte, taică-meu avea panglici tricolore la toate cărțile. Să tai și să pun în piept la toți. Da, domnule Mareșal, i-a zis tatăl meu. Atunci a trimis un soldat și a adus foarfeca și ace de gămălie și Mareșalul a tăiat din panglică și a pus și lui și la ceilalți trei care erau cu el. Sunt lucruri care nu se știu", povestește Mihail Totolici.

Execuția lui Ion Antonescu

La orele 18.00, după ce comandantul grupei de execuție a dat raportul procurorului Alfred V. Petrescu, acesta a cerut grefierului Gheorghe Colac să citească conținutul Hotărârii nr. 17/1946 a Tribunalului Poporului și să prezinte o scurtă expunere a faptelor săvârsite de condamnați. În momentul în care s-a încercat să se procedeze la aplicarea art. 18 din Regulamentul nr. 12/1942 și să se lege condamnații la ochi și de stâlpul de execuție, toți au declarat că "vor să stea cu fața către grupa de execuție și nelegați, cu excepția condamnatului Constantin Z. Vasiliu, care a cerut să fie legat la ochi, cu propriul său fular".

"După îndeplinirea tuturor formalităților de mai sus - raporta ceva mai târziu procurorul Petrescu - la orele 18.03, am ordonat comandantului grupei de execuție executarea. Conformându-se dispozițiunilor art. 19 din Regulamentul nr. 12/1942, comandantul grupei a comandat pregătirea armelor, ochirea și focul , care s-a executat cu arme de tip militar". "În urma salvei - avea să raporteze și inspectorul de politie Mihail Gavrilovici - au căzut toți la pământ. În clipa următoare, Ion Antonescu s-a ridicat, sprijinindu-se pe o mână și a strigat: "Domnule, nu m-ați omorât", după care efort a căzut jos. Alexianu și Mihai Antonescu au rămas nemișcați, iar Constantin Vasiliu se zbătea gemând". După încetarea focului, continuă procurorul Petrescu, medicul legist, Alexandru Gr. Ionescu, a constatat că "cei executați dădeau încă semne de viața". În acest context, comandantul grupei de execuție "a executat loviturile de grație, trăgând cu revolverul în capul fiecarui condamnat". Din raportul lui Mihail Gavrilovici mai rezultă că "în Constantin Vasiliu s-a tras și cu arma fiindcă tot se mai zbătea". La ora 18.15, medicul legist a constatat moartea tuturor celor ce fuseseră împușcați, cadavrele rămânând pe loc, sub paza unei gărzi formate din gardieni publici. 

Trupurile neînsuflețite au fost incinerate.

Totuși, cine l-a executat pe Mareșalul Ion Antonescu? Să ne amintim de:

SCRISOAREA MAREŞALULUI ION ANTONESCU CĂTRE WILHELM FILDERMAN, PREŞEDINTELE FEDERAŢIEI COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA

DOMNULE FILDERMAN,

În două petiţii succesive îmi scriţi „de tragedia zguduitoare“ şi mă „imploraţi“ în cuvinte impresionante, reamintind de „conştiinţă“ şi de „omenie“ şi subliniind că sînteţi „dator“ să apelaţi „la mine“ şi „numai“ la mine, pentru evreii din România, care sînt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.

Pentru a amesteca tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură „este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă vină, decît aceea de a fi evrei“.
Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor umili şi fără apărare. Înţeleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să înţelegeţi şi Dvs., toţi, la timp, pe a mea , care era aceea a unui neam întreg.
Vă gîndiţi, v-aţi gîndit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, cînd zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi în sînge, cu foarte mult sînge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru pînă la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov?
Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori, făcîndu-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plîngeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atît mai frenetic cu cît suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.

Ce-aţi făcut Dvs., anul trecut cînd aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi cînd au putut au omorît mişeleşte soldaţii cu bîte. Avem dovezi.

Aceiaşi ticăloşi au întîmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare. În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti.
Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mînă prietenească acestor fiare ingrate.

Sînt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt.
V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?
V-aţi întrebat cîţi din ai noştri au căzut omorîţi mişeleşte e coreligionarii Dvs., cîţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.
Sînt acte de ură, împinsă pînă la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.
Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi.
În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgîndu-se temporar şi-au lăsat cîţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe loc. Cînd au reluat înaintarea şi-au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.
Oamenii care puteau fi salvaţi şi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.
Li s-au scos ochii, li s-au tăiat limba, nasul şi urechile.
Îţi dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?
Te îngrozeşti? Te înduioşezi?
Te întrebi, de ce atîta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit.
Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflete, de ceea ce nu merită, înduioşaţi-vă de ceea ce merită.
Plîngeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă face şi Dvs. atîta rău.

MAREŞAL ANTONESCU
19.X.1941
P.S. Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul implora să nu-l îngroape, arătîndu-le că are 4 copii.

 

 

Categorie: Ion Antonescu | Vizualizări: 1007 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar