Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2016 » Aprilie » 22 » "Ai grijă, părinte, ai grijă! Desfrânata aceasta nu te ocoleşte nici dacă ai mitra pe cap, ci, dimpotrivă, ea ţi-o aşază pe creştet."
10:37 PM
"Ai grijă, părinte, ai grijă! Desfrânata aceasta nu te ocoleşte nici dacă ai mitra pe cap, ci, dimpotrivă, ea ţi-o aşază pe creştet."

După cei opt ani petrecuţi în Paris. în noiembrie 1956, m-am întors în ţară, chemat fiind de profesorul Moisescu care, cu câteva luni înainte, fusese ales şi înscăunat mitropolit al Ardealului. M-am stabilit pentru o perioadă a mănăstirea Antim din Bucureşti, mergând să foarte des la Sibiu şi în Moldova, la părinţi. Pe 10 ianuarie 1957, Iustin Moisescu a fost ales mitropolit al Moldovei, fiind înscăunat trei zile mai târziu.
La câteva zile după instalarea ca mitropolit, m-a chemat la Iaşi şi -a numit exarh al mănăstirilor din Mitropolia Moldovei
Pe 26 ianuarie, noul mitropolit a convocat Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor pentru a alege episcopul vicar al eparhiei. La propunerea mitropolitului, am fost ales cu unanimitate de voturi şi alegerea a fost validată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin şedinţa extraordinară din 1 februarie 1957. Tot atunci au stabilit şi data la care urma să fiu hirotonit ierarh: 8 februarie 1957.
Cu câteva zile înainte de hirotonie, Sadoveanu îmi trimisese o scrisoare prin care mă ruga să-1 vizitez la mănăstirea Neamţ, unde se retrăsese. Am mers la el şi, când m-a văzut, apropiindu-se, s-a plecat cu evlavie şi mi-a sărutat mâna. Gestul acesta m-a făcut să tremur. Bărbatul acela mândru pe care îl ştiam a fi Mihail Sadoveanu, devenise un bătrân aproape neputincios. Privirea aceea ageră cu care nimicea orice replică nepotrivită a interlocutorului, era acum scăldată în lacrimi, îmi strângea mâna şi mă privea ca şi cum ar fi vrut să-mi zică ceva. într-un final a izbutit:
-Dragul meu, ţi-am vorbit cândva de viaţa aceasta, de această desfrânată nemiloasă...
Priveşte-mă şi ai să-l descoperi pe unul dintre cei mulţi care au iubit-o. Ai grijă, părinte, ai grijă! Desfrânata aceasta nu te ocoleşte nici dacă ai mitra pe cap, ci, dimpotrivă, ea ţi-o aşază pe creştet. Cândva ţi-am făcut un rău... Poate mă vei ierta vreodată.
Discuţia noastră s-a rezumat la câteva cuvinte şi nu înţelesesem exact ce vroia să-mi zică sau poate că nu am vrut să înţeleg în acel moment. Pe 4 februarie am primit o scrisoare prin care eram înştiinţat sa merg la o întrunire masonică la Bucureşti. Mergând la ţinuta Lojei, aveam să descopăr ce se întâmplase cu Sadoveanu. Cu ceva timp în urmă, pe când mă aflam la Paris, Sadoveanu fusese delegat al Marii Loje Naţionale din România la Londra unde s-au ţinut şedinţele Conventului Internaţional al RituluiYork Antic şi Acceptat. Luând cuvântul în cadrul Conventului Sadoveanu ar fi propus ca, de vreme ce din cadrul Francmasoneriei fac parte atâţia clerici, să se renunţe la toate ritualurile acelea ciudate şi să se oficieze Liturghia, iar "fraţii" prezenţi să "se împărtăşească, spre o viaţă cât mai curată în Hristos. Această măsură ar fi rezolvat şi tensiunea care exista între Biserica Ortodoxă şi Masonerie, cea dintâi condamnând pe toţi cei are fac parte din această societate secretă şi diabolică. Bietul Sadoveanu. deşi ajunsese Mare Maestru şi fusese iniţiat în gradul 33. nu iţelesese până atunci că Organizaţia pe care o conducea în România era într-adevăr unealta satanei. A înţeles asta abia după apostrofările pe care le-a primit în cadrul acelei întruniri de la Londra, fapt pentru care, ajungând în ţară, s-a retras din activitatea masonică, fîindu-i impuse mari restricţii şi fiind omorât prin otrăvire lentă.
In cadrul respectivei ţinute, care, de altfel, a fost ultima întrunire masonică la care am participat la Bucureşti, am fost felicitat pentru ascensiunea în clerul superior şi am fost înştiinţat că Marea Lojă a hotărât ridicarea mea la rangul de maestru mason, ceea ce s-a întâmplat în seara aceleiaşi zile, într-o procesiune aproape înfricoşătoare. Ţin minte că în cadrul acelui ritual eram lăudat pentru înţelepciunea pe care o dobândisem datorită cunoaşterii iniţiatice şi a metodelor ezoterice învăţate în Masonerie. Ori eu mă simţeam neştiutor ca un copil, iar lucrurile pe care le ştiam cu siguranţă nu le deprinsesem de la masoni. Ritualurile şi toate cele ce se întâmplau la întrunirile Lojei mă făceau să mă simt un trădător, de aceea, suprinzător, de multe ori îmi regăseam liniştea în slujbele Bisericii, pe care, de altfel, o trădasem precum îl trădasem şi pe Hristos, Mirele ei.

Ciprian Mega - "Pantecul Desfranatei" pag.31-33

Categorie: Masonerie | Vizualizări: 658 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar