Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Decembrie » 5 » A iubit oare regele Mihai neamul românesc?
10:39 PM
A iubit oare regele Mihai neamul românesc?

Regele Mihai a murit astăzi la ora 13:00. După o viață de 96 de ani, ne punem întrebarea: a iubit regele Mihai neamul românesc?

Un rege care şi-a trădat ţara

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destulă abilitate, poporului român, unele adevăruri ale acestui act și implicațiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situația militară a României în primăvara și vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iași, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armată Mihai Racoviță, savârşită în strânsă legătură cu Casă Regală și cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum și tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo și Stockholm, inițiate încă de la sfârşitul anului 1943, ca și despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative și nu s-a spus nimic despre conspirația Casei Regale și a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu și a guvernului sau s.a

13 iunie 1944 - Regele Mihai I trata cu trădătorii de ţară.

Emil Bodnăraş, trădător-dezertor al armatei române, unelteşte, la Palatul regal, deschiderea frontului românesc printr-o trădare militară, numită „Poarta Iaşului”.[1]

Anul 1942 a adus schimbări importante în situaţia de pe front.  Iniţiativa strategică a trecut din mâna Germaniei în cea a coaliţiei Naţiunilor Unite:

- între 23 octombrie şi 3 noiembrie 1942, a fost înfrântă armata germană din nordul Africii, în batalia de la El Alemain;

- între 12 şi 18 ianuarie 1943, armatele sovietice au străpuns blocada Leningradului, iar la 2 februarie, acelaşi an, au capitulat armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Mareşalului Antonescu că Germania a pierdut razboiul. Încă din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: „Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram să nu îl pierdem pe al nostru”. Demersurile facute de Antonescu au confirmat această îngrijorare şi preocupare.

 Barbu Ştirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond, pentru tratative de armistiţiu.

Încă din februarie 1943, Mareşalul Antonescu i-a propus lui Mussolini ieşirea comună din razboi, iar în septembrie 1943 au început negocieri secrete pentru încheierea unui armistiţiu cu anglo-americanii. În octombrie, acelaşi an, au mai avut loc încercări de armistiţiu cu englezii, la Lisabona. A fost abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. După întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreună cu alţi doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliaţi şi Bucureşti. Acesta a fost prins la paraşutare şi instalat, în Bucureşti, într-un apartament de la ultimul etaj al Jandarmeriei. Ca urmare a paraşutării colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Ştirbei a fost trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de Bond, cu un paşaport dat de Antonescu, dar la Istanbul a fost demascat nemţilor de către englezi, care doreau să împiedice ieşirea României din Axă. Churchill miza pe faptul că germanii şi românii vor temporiza înaintarea ruşilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americană în Balcani ar fi putut tăia drumul ruşilor spre Europa. Planul n-a fost acceptat de preşedintele american Roosevelt.

 Emil Bodnăraş

O problemă ridicată de către partea română la negocierile de la Cairo şi respinsă de către anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, răpită de către Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat că această problemă va face obiectul negocierilor la Conferinţa de Pace, după terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garanţie că anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea. Ruşii îşi urmareau, şi ei, cu destulă abilitate interesele. Încă din octombrie 1943, la Conferinţa miniştrilor de externe de la Moscova şi apoi la Conferinţa de la Teheran a şefilor de state din U.R.S.S., S.U.A. şi Anglia, Molotov, ministrul de externe al U.R.S.S., a afirmat că „singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Mareşalul Antonescu”.   Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunoştinţa lui Dulles că „participarea României la razboi nu mai e decât simbolică. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinţă decât în cazul unei debarcari aliate”.Cu acest prilej, el insista asupra inoportunităţii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantităţi de cereale şi de un milion de soldaţi înarmaţi. „Numai guvernul de azi poate refuza nemţilor aceste rezerve preţioase. În ziua când Mareşalul ar dispărea, nemţii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aşeza slugi politice, probabil chiar pe foştii legionari, care ar suprima pe toţi adepţii lui Antonescu şi pe toţi rezistenţii, adică toată elita românească”. Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur şi de cereale nu au fost luate de către nemţi, ci de ruşi, iar milionul de ostaşi, din cauza complotului Palatului Regal şi al grupului de complotişti - Bodnaraş, Dămăceanu, Aldea, Racoviţă - a fost dezarmat. Circa 175.000 dintre ei au luat drumul lagărelor sovietice, iar „Poarta Iaşului” a fost deschisă fără lupte trupelor sovietice.

 Roosevelt a susţinut capitularea necondiţionată a României

 În negocierile de armistiţiu de la Cairo, a ieşit în evidenţă faptul că între Departamentul de Stat al S.U.A., reprezentatii militari şi preşedintele american Roosevelt existau serioase divergenţe de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentanţii militari, a salutat propunerile româneşti de armistiţiu: „Noi credem că ei singuri (românii - n.n.) trebuie să decidă dacă vor o lovitura de stat a lui Maniu sau ieşirea din Axă o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoaştem că, dacă el, Mareşalul Antonescu, vrea şi este hotarât să o facă, numai el are mijloacele necesare şi cele mai mari sanse de succes. Autoritaţile americane considerau acţiunea României de o importanţă exceptională. Ea (România - n.n.) trebuie să aibă statut de cobeligerantă şi trebuie să acţioneze cât mai repede”.Dar Roosevelt rămânea neclintit în acţiunea de capitulare necondiţonată.
Sunt multe întrebări care s-ar putea pune acum, după 70 de ani de la eveniment:


De ce armistiţiul nu a fost realizat?

Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea considerabilă a războiului, cu cel puţin un an şi chiar câştigarea lui atunci? De ce a fost arestat şeful suprem al armatei (de facto - n.n.) care putea obţine schimbarea de front şi acordarea statutului de cobeligerantă a României? Şi mai ales, cum de s-a putut ordona de către regele Mihai dezarmarea armatei şi încetarea focului înaintea semnării oricărui document de armistişiu? Opoziţia din România - Maniu şi Brătianu - au colaborat strâns cu Antonescu la toate negocierile de armistiţiu în vederea ieşirii României din războiul alături de Axă, se informau şi se consultau reciproc cu regularitate. Ceva mai mult, Mareşalul Antonescu a propus chiar să abandoneze puterea dacă aliaţii preferau să negocieze cu opoziţia română. Guvernul sovietic a răspuns, prin consilierul Semionov, categoric faţă de discuţiile dintre putere si opoziţie: „Noi, ruşii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României şi suntem gata sa-l ajutăm să elibereze ţara de germani”, iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca şi ceilalti doi aliaţi, s-a pronunţat categoric: „El prefera negocieri cu Mareşalul Antonescu şi nu cu trimişii Regelui”.

Stockholm: primele negocieri cu U.R.S.S. şi unele avantaje

Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza poziţiei rigide a S.U.A. (care cereau capitularea necondiţionată), cât şi din cauza unor tratate încheiate anterior cu U.R.S.S. pentru crearea de zone de influenţă sovietică din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistiţiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurării succesului acestei acţiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbări diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilităţi de contacte şi de negocieri. Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil, la Helsinki şi Friedrich Nanu, la Stockholm, ca miniştri plenipotenţiari. La Stockholm, F. Nanu a fost contactat de către ruşi în vederea negocierilor de armistiţiu. Contactul, discuţiile şi negocierile din capitala suedeză s-au concretizat prin formularea unor condiţii precise de armistiţiu şi nu de capitulare necondiţionată - cum ceruse Roosevelt, la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, U.R.S.S. considera Dictatul de la Viena nul şi neavenit, iar Transilvania urma să revină în întregime României. În forma sa finală, proiectul de armistiţiu cu U.R.S.S., de la Stockholm, conţinea (printre altele) următoarele condiţii:

- Trupele române de pe front, fie se predau ruşilor, fie vor ataca trupele germane. Ruşii se obligau să le aprovizioneze cu armament şi alte materiale necesare şi să rămână la dispoziţia lui Antonescu şi Maniu pentru a restabili independenţa şi suveranitatea României;

- Ruşii acceptau ca România să dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i părăsi teritoriul, înainte de a-i declara război. În cazul retragerii trupelor germane, România putea ramâne neutră;

- Arbitrajul de la Viena era nul şi neavenit. Transilvania urma să revină la patria-mamă în totalitate;

- Ruşii se mulţumeau numai cu un culoar de trecere în nordul ţării, iar guvernul român putea să-şi exercite funcţiile într-o parte a ţării, cea neocupată de armatele sovietice.

Condiţiile de armistiţiu negociate la Stockholm cu ruşii, deşi mai mult avantajoase pentru România, faţă de cele de la Cairo, implicau recunoaşterea anexării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către Rusia.

General Vasiliu Răşcanu unul dintre trădătorii frontului român de la Iaşi

În paralel cu nogocierile de armistiţiu de la Stockholm şi Cairo şi cu urzirea complotului regal, privitor la tratativele de armistitţu de la Stockholm, prin trimişii regelui, se duceau tratative şi de către Partidul Comunist - de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, P.C.R. a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal şi în tradarea de la Iaşi, dar şi în desfăşurarea ulterioară a evenimentelor declanşate la 23 august 1944. După paraşutarea lui Emil Bodnaraş în România, în primavara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului şi delegaţii P.C.R.. Prinţul Ştirbey i-a acordat chiar găzduire lui Emil Bodnaraş după  paraşutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, a avut loc o întâlnire conspirativă (ultima) a reprezentanţilor P.C.R., Emil Bodnaraş şi Lucreţiu Pătrăşcanu, cu reprezentanţii Palatului Regal şi ai armatei: generalii Constantin Sănătescu, Aurel Aldea şi Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român. Cu acest prilej, Emil Bodnaraş a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce acţiunea de răsturnare a lui Antonescu la o simpla lovitură de palat înfăptuită de un grup de persoane şi de a evita o participare mai largă a maselor la luptă. Emil Bodnaraş a prezentat, în final, planul Partidului Comunist care prevedea:

a) răsturnarea prin forţă a dictaturii militaro-fasciste;

b) scoaterea ţării din razboiul hitlerist;

c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

După vii discuţii, cei prezenţi au aprobat planul elaborat de către P.C.R. Un fapt care spune multe. La 15 iunie, deci a doua zi, Regele a aprobat acest plan. Pentru pregătirea acţiunii armate, a fost creat şi un comitet militar din care au facut parte: generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu Răşcanu şi colonelul Dumitru Dămăceanu.

 Regele Mihai a sabotat tratativele de armistiţiu româno-sovietice.

Regele se împotrivea armistiţiului negociat de guvern cu ruşii. Poziţia lui faţă de armistiţiu rezulta clar dintr-o declaraţie facută lui Gheorghe Brătianu: „Dacă îl lăsam pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc”. Cu acest prilej, l-a sfătuit pe Brătianu să se retragă de la orice acţiune cu Antonescu. În acest spirit a acţionat şi Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, şi la vârsta de 80 de ani, îşi facea un titlu de „glorie” din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistiţiu româno-sovietice.

 Consfătuire tainică la Palat - operaţiunea „Poarta Iaşiului” 

 O problemă, ignorată până acum de istorici, priveste deschiderea frontului de la Iaşi, la 20 august 1944. După plecarea participanţilor de la consfătuirea cu comuniştii, din 13/14 iunie 1944, au mai rămas în incintă pentru o „consfatuire de rutina”, Emil Bodnaraş şi Dumitru Dămăceanu, care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlăturarii lui Antonescu şi pentru a grăbi ieşirea României din război, un segment de front de la Iaşi, denumit conspirativ „Poarta Iaşiului” să fie deschis din punct de vedere militar la o anumită dată. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificaţii Focşani-Namaloasa-Galaţi. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni şi Rediu Mitropoliei, la nord de Iaşi, aparaţinând de Corpul 5 de Armată român, din Armata a IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietică să fie anunţată. Pe lângă cei stabiliţi să facă parte din comitetul militar, au mai fost cooptaţi în conjuraţie generalul Aldea, mareşal al Palatului şi generalul Mihai Racoviţă, comandantul Armatei a IV-a pe frontul din Moldova, cu Punct de Comandă la Piatra Neamţ. În legatură cu situaţia frontului din Moldova, trebuie făcută următoarea precizare: pe Frontul de Est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost încadrată în Grupul de Armate german „Ucraina Sud”, comandant general-colonel Hans Friessner. După marea confruntare de tancuri sovieto-germană de la Uman (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierdută de armata germană, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins graniţa de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întărit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpaţi, pe râul Siret, până la Paşcani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iaşi, cu trecere peste Prut se ajungea la Nistru, la sud de Dubăsari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagră. Armata a 4-a româna, comandant General de Corp de armată, Mihai Racoviţă, se apăra pe linia est Carpaţi, pe râul Siret şi până la sud de Dubăsari, pe Nistru. Armata a 4-a româna avea în compunere Corpurile 1, 5, 6, 7 de Armată şi Corpul 57 de Armată german. Împreună cu Armata a 8-a germană făcea parte din Grupul de Armate „General Wohler”.

Cu ştirea Regelui Mihai, Bodnaraş l-a anunţat pe Stalin să se pregătească de ofensivă pentru 20 august

La flancul drept, pe Nistru, se apăra Armata a 3-a româna cu Corpurile 2 si 3 de Armată române, Corpul 29 şi 72 de Armată germane şi Comandamentul 110. Împreuna cu Armata a 6-a germană constituiau Grupul de Armate „General Dumitrescu”. Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai şi iunie 1944 ale trupelor sovietice. La începutul lunii iulie 1944, o vizita secretă la Iaşi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racoviţă, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaraş-Dămăceanu, pentru deschiderea frontului prin „Poarta Iaşului”. La sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaraş i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului; zona deschiderii; data prevazută - 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia şi transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit. Ofensiva sovietică a început în dimineaţa zilei de 20 august, iar trupele române din „Poarta Iaşiului” s-au retras în cursul nopţii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iaşi, depăşind trupele Armatei a 4-a, aflată în retragere dezordonată. Mareşalul Antonescu a facut o scurtă vizită de inspecţie pe front, în perioada 20-21 august 1944, şi a constatat dezorganizarea frontului şi începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucureşti, mai hotarât ca oricând să semneze armistiţiul cu ruşii.

Mareşalul Ion Antonescu, arestat în Palatul Regal

 În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Antonescu aştepta raspunsul de la Stockholm,  pentru a semna armistiţiul cu U.R.S.S. În aşteptarea răspunsului, el a solicitat un înscris de la Maniu şi Brătianu, pentru susţinerea armistiţiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietică la propunerile româneşti de armistiţiu. Telegrama, în loc să-i fie înmânată lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzeşti - participant la conjuraţie -, a înmânat-o Regelui. În situaţia dată, Regele, fără să vorbească despre telegramă şi implicat în complot alături de comunişti, le-a comunicat lui Maniu si Brătianu că va intra în acţiune şi va face singur armistiţiul, fiind sătul de tutela lui Antonescu. Deşi Mareşalul Antonescu nu a primit telegrama aşteptată, a mers totuşi la Palat şi acolo a fost arestat. Nu a mers singur ci cu Mihai Antonescu. (Regele a dispus celor trei aghiotanţi prezenţi în încăpere să execute ordinul ce le fusese dat. Aceia, i-au arestat pe demnitari şi i-au închis într-o cameră-fischet, până au venit comuniştii să îi peria. La acţiune a participat şi subofiţerul Dumitru Bâlă, cel care mi-a povestit cu amănunte fapta, fiind tatăl colegului meu de facultate şi de cameră la cămin, Eugen Bâlă - notă Vladimir Rosulescu) 

Că Antonescu era hotarât sa încheie armistiţiul cu U.R.S.S. rezultă şi din faptul că în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucureşti, Clodius, şi în prezenţa generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinţă că România a cerut armistiţiul. Armistiţiul sovietic cu România era o necesitate şi pentru Rusia. Poziţiile întărite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) şi pe care trupele se aflau şi la data de 20 august, ca şi existenţa în spatele frontului, la nici 200 km  a unui aliniament puternic fortificat - linia Focşani-Namoloasa-Galaţi - prezenta pericolul transformării României într-un teatru de razboi. De aceea, toţi factorii interesaţi în destinul României, inclusiv Rusia, căreia o rezistenţă pe linia de fortificaţii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesară ieşirea ţării din razboi prin încheierea unui armistiţiu. Prin trădarea de la Iaşi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a căzut fulgerător, zădărnicindu-se şi organizarea unei rezistenţe pe linii de fortificaţii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în marş prin Moldova, deoarece nu au întâmpinat nici o rezistenţă, se aflau la 60 km de Focşani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificaţii.

Regele a ordonat încetarea focului înaintea semnării armistiţiului care s-a semnat abia la 12 septembrie 1944

La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Proclamaţia Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru că armistiţiul cu sovieticii nu era semnat, ruşii au continuat să captureze militarii români. Aşa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre aceştia au fost internaţi în lagărul de la Balţi, din Basarabia, unde au murit de foame, sau de frig, de boli, sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietică, între ei numarându-se şi maiorul Alexandru Bârladeanu. Criticii actului de la 23 august 1944 (şi nu sunt puţini) îl consideră, unii ca „act de înalta tradare”, iar alţii ca o „gravă eroare politică”. Şi unii şi alţii au dreptate, el a fost atât un act de înaltă trădare, cât şi o gravă eroare politică cu multiple implicaţii şi consecinţe nefaste pentru România. Susţin, şi li se dă dreptate, că Mareşalul Antonescu trebuia lăsat să încheie şi să semneze armistiţiul, deoarece el îl negociase şi putea să impună ruşilor, prin puternica sa armată de un milion de oameni, un alt mod de acţiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu şi capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnării armistiţiului cu ruşii, România a pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor sale, s-a dezonorat singură. Capitularea necondiţionată a însemnat un dezastru naţional, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioadă de timp. Alături de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagărelor sovietice de prizonieri după 23 august 1944, au mai fost deportaţi în U.R.S.S. peste 20.000 de alţi români şi 72.000 de cetăţeni români de etnie germană. Prin nesemnarea armistiţiului şi capitularea necondiţionată, România şi-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de ţară cobeligerantă, deşi a fost a patra putere militară participantă la înfrângerea Germaniei.

În decurs de un deceniu şi jumatate, după 23 august 1944, România a fost furată de către ruşi de cel puţin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin „armistitiul” dictat de Moscova. Semnarea armistiţiului cu U.R.S.S., care conţinea destule condiţii împovărătoare pentru România, faţă de armistiţiul negociat cu Antonescu, a fost tărăgănată pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata Română si Armata Sovietică a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a făcut ca Armata română să se angajeze singură în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reuşind ca, până către jumătatea lunii septembrie, să respingă de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusă, trupele germano-ungare.

„Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni!”

Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Mareşalul Antonescu este şi răspunsul dat de Molotov lui Lucreţiu Pătrăşcanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia română pentru semnarea armistiţiului. Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistitiu impuse de catre U.R.S.S. României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a răspuns: „Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni”. Dar orice trădare se plăteşte scump, iar preţul trădării a venit destul de repede. Primii care au resinţit consecinţele au fost generalii M. Racoviţă şi Gh. Mihail. Primul ajunsese ministru de război, iar al doilea, Şef al Marelui Stat Major şi ambii facuseră parte din comitetul militar care răspundea de implementarea deschiderii „Porţii Iaşilor”. Către începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata română a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împarţită la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie şi înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atribuţiile celor doi generali trădători au fost serios ştirbite. Răsplata trădării a continuat. După razboi, atât generalul Racoviţă, cât şi generalul Aldea, au fost întemniţaţi; primul la închisoarea din Sighet, unde a murit în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde a murit în 1949. Probabil că regimul comunist nu a dorit să se afle de trădare şi de modul în care a ajuns la putere. Regele Mihai a plătit cel mai puţin, proporţional cu dispreţul de care s-a bucurat faţă de ruşi şi comuniştii interni. Prea puţin se întreabă de ce Stalin i-a acordat lui Mihai „Ordinul Pobeda” (Victoria).

----------------------------------------------------------

[1] Parte integrantă a Operaţiunii Chişinău-Iaşi, 1944

| Art-emis.ro

 

 Scrisoarea Doamnei Ioana Aioanei publicată în ziarul „Libertatea” din New York City (anul V, nr. 49/august 1986) 

„Sire,

Aţi minţit poporul român şi l-aţi dat pradă străinilor.

Cu ocazia „aniversării” zilei de 23 August, vă felicit, fiindcă această „Mare Zi” este opera Dv., şi eu alături de fraţii mei români vă datorăm Dv. invazia sovietică şi instaurarea comunismului în România, operă desăvârşită de comuniştii Pauker-Groza-Pătrăşcanu, care au pregătit distrugerea României în anticamera regalului Dv. birou. Pentru acel „23 august”, eu şi sute de mii de români am fost aruncaţi în închisori, fiindcă „eram o burgheză bogată” şi fiica unei familii cu tradiţii militare naţionaliste, închisoare din care am scăpat printr-un miracol. Pentru acel „23 August”, Dv. aţi minţit poporul român şi l-aţi dat pradă străinilor, aşa cum a făcut şi tatăl Dv. aţi ordonat să lăsăm jos armele în faţa „prietenilor sovietici” invocând un pretins „armistiţiu”, dar l-aţi semnat abia în 12 Septembrie 1944, dându-ne pe „tavă” ruşilor.

Le-aţi permis trădătorilor să se aciueze în Casa Regală, unde au pregătit lovitura de moarte a românilor, prin distrugerea fizică, materială, morală şi spirituală.

Voi, Mihai Rege al Românilor, aţi ordonat ca românii să nu tragă nici un cartuş şi să nu se apere în faţa hoardelor sovietice, români care la Ungheni au fost împuşcaţi în timp ce îşi aşteptau „prietenii”. Alţi 170 de mii, tot la Ungheni, au fost luaţi prizonieri, unde şi soţul meu, un tânăr de 27 de ani a fost omorât, iar eu am rămas văduvă la 23 de ani… La „ordinul” Dv., Armata Română a trebuit să meargă şi să lupte alături de sovietici, şi bieţii români au luptat şi murit cu miile până în Munţii Tatra, fapt unic în analele istoriei războaielor, când un popor învins prin trădare este şi forţat să lupte alături de inamic. Voi Rege Mihai, aţi ordonat asta şi cei 200 de mii de români au „murit degeaba”, căci Basarabia şi Bucovina tot au fost răpite de ruşi, iar Cadrilaterul răpit de bulgari, şi România invadată de bolşevici. Şi după imensa greşeală politică şi militară ce aţi comis, aţi continuat să colaboraţi cu o clică de trădători, care ajutaţi de Colonelul Ulea, Maestrul de Ceremonii al Casei regale, le-aţi permis trădătorilor să se aciueze în Casa Regală, unde în spatele tronului Dv. au pregătit lovitura de moarte a românilor, prin distrugerea fizică, materială, morală şi spirituală. Dar puţin v-a păsat, căci v-aţi salvat tronul şi asta era important pentru Dv. şi clica ce v-a sfătuit în acel fratricid 23 August 1944. Iar noi românii, ca nişte proşti sentimentali, ne uitam la Dv. cu drag şi vă aplaudam furtunos când apăreaţi în jurnalul de Ştiri de la Cinema Aro, căci eraţi iubitul nostru rege, şi atâta timp cât eraţi pe tron, ne asiguraţi de libertatea şi independenţa Ţării de pacostea comunistă, căci încă nu ştiam că Dv. colaboraţi cu comuniştii.

Aţi tăcut, ca să vă salvaţi tronul.

Dacă aţi fi fost sinceri cu noi, dacă ne-aţi fi atenţionat atunci când s-a format „nucleul” comunist sub numele de „Blocul Partidelor Democratice”, şi ne-aţi fi spus: „Români, sunt forţat de oameni nedemni spre fapte nedemne. Eu, regele vostru, nu permit ca sub baldachinul tronului să se conspire în contra voastră, şi abdic azi 6 martie 1945”, ne-aţi fi salvat dacă aveaţi curajul să vă riscaţi „pielea” şi am fi ştiut ce să facem în contra comuniştilor care erau instrumentele Moscovei şi nu un guvern de coaliţie cum am crezut noi. Dar aţi tăcut, ca să vă salvaţi tronul, căci aşa v-a sfătuit Styrcea care era „tare la poker” şi Sănătescu „tare” în conspiraţie.

Aţi ajutat şi aţi sprijinit pe comunişti.

Ne-aţi minţit ani de zile, până în clipa de 30 Decembrie 1947, când aţi declarat la radio: „Abdic pentru mine şi toţi urmaşii mei…”, dar abia acum ne spuneţi prin interviul dat la Europa Liberă, că aţi fost forţat să abdicaţi de către Dej şi Groza, care v-au prezentat un act de abdicare „plin de greşeli de gramatică”, ceea ce este ridicol, căci Dej era un analfabet, dar Groza şi Pătrăşcanu erau avocaţi, şi Pătrăşcanu scria orice act.

De ce nu ne-aţi spus atunci?, că poporul ar fi sărit în foc pentru Dv. şi poate puteam preveni ca hoarda de criminali şi analfabeţi să nu fi putut forma un „guvern”. Aţi ajutat şi aţi sprijinit pe comunişti, care au reprezentat România şi la Pacea de la Paris, fapt pentru care americanii au spus atunci şi spun şi azi: „Românii şi-au ales singuri comunismul, căci au format un guvern comunist încă sub Regele Mihai…”

Unde eraţi, Sire?

Aţi sperat că Stalin vă va „lăsa pe tron” pentru eroica Dv. trădare, şi care era o continuare a trădărilor comise de „scumpul Dv. tată” Carol al II-lea, care dăduse Basarabia, Bucovina şi Nordul Herţei cadou la ruşi în Iunie 1940, fiindcă el avea nevoie de „pace” ca să se poată „dedica” marii lui Pasiuni pentru Lupeasca…, iar Dv. aţi întărit trădarea prin „Armistiţiul din Septembrie 1944”, pe care l-au legalizat la Paris comuniştii N.K.V.D.-işti, nişte criminali ca Pătrăşcanu, Groza, Dej şi alţi oportunişti, pe care Dv. i-aţi trimis la Paris să reprezinte bietul popor român. Îmi amintesc, cu câtă mândrie purtaţi pe piept „Ordinul Victoria” dat de Stalin, şi cum ciocăneaţi ouă roşii cu Vîşinski, acelaşi Vîşinski care a dat cu pumnul în masă şi a ţipat la Dv., ori să formaţi un guvern „pur comunist”, ori să abdicaţi. El a ieşit din biroul Dv. trântind uşa, că v-a căzut var de pe plafon în cap… Imediat l-aţi admis pe Groza, care era paravanul lui Pauker şi Dej, asasinii românilor, şi iar v-aţi salvat tronul… Eraţi regele românilor, dar unde eraţi Sire când comuniştii au ocupat fabricile şi ei stabileau câţi bani să plătească patronul unui lucrător, şi câtă carne şi alimente să le dea gratis?

Unde eraţi, Sire, când militarii români întorşi de pe frontul rusesc au fost deblocaţi şi aruncaţi pe străzi, iar invalizii lăsaţi pradă mizeriei şi fără pensie?

Unde eraţi Sire, când cei de pe frontul de Vest s-au întors fără mâini şi picioare şi nu şi-au mai găsit familiile în casele lor, căci fuseseră „confiscate de la burjui” şi date la ţiganii nomazi, care au făcut focul pe podele sub pirostrii să-şi facă mămăliga?

Unde eraţi, Sire, când sovieticii ne-au evacuat din casele noastre în miez de noapte şi plină iarnă 1944, şi ne-au luat tot avutul, iar noi cu copiii în braţe plângeam pe străzi?

Unde eraţi Voi Sire, regele iubit al românilor? Iar noi, tot naivi, vă iubeam şi credeam că eraţi ataşat nouă şi că ne veţi salva de comunişti!…

Unde eraţi, Sire, când comuniştii au înscenat lui Maniu şi altora „procese de trădare” şi i-au arestat aşa ca pe Titel Petrescu pe care l-au omorât, în timp ce sovieticii conduşi de evreii N.K.V.D.-işti ne violau, jefuiau şi împuşcau în plină zi pe străzi?

Unde eraţi, Sire, când moldovenii mureau de foame, fiindcă „prietenii” sovietici au blocat şi cărat toate alimentele? Şi unde eraţi când ofiţerii superiori ce au condus armatele în Rusia, au fost arestaţi, judecaţi prin procese înscenate şi împuşcaţi „pentru trădare”, iar soţiile şi copiii lor nu au avut dreptul la pensie, ba chiar au fost urmăriţi în mod sistematic, distruşi prin bătaie şi teroare de către agenţii comunişti, aşa cum s-a întâmplat cu copiii lui Ion Moţa, Gabriela şi Mihai?

Unde eraţi Dv., „Regele Românilor”, atunci când s-a modificat legea învăţământului, ca să ni se impună Limba Rusă în şcoli, şi când preoţii au fost arestaţi, bisericile păzite de comunişti ca noi creştinii să nu ne mai rugăm lui Dumnezeu ci lui Stalin, şi sărbătorile de Paşte şi Crăciun suspendate şi declarate „zile de muncă” ?

Unde eraţi Dv., decât pe tronul României, şi sub ochii şi tacita aprobare a Dv. s-a desăvârşit distrugerea unui popor, pe care azi, îl anunţaţi că vreţi „să-l fericiţi” cu întoarcerea Dv. la tron?! Să fim serioşi, D-le de Hohenzollern! Aş avea multe de spus, căci am trăit acele tragice zile şi ani de umilinţe în propria mea ţară, pregătite de Dv. Sire pentru poporul român, pe care l-aţi înşelat şi trădat, fapte care nu se pot uita în secole, nu după 42 de ani. Noi, cei bătrâni, suntem aici ca să spunem celor tineri şi să scriem Istoria cea adevărată, în care eu şi milioane de români avem un lung rechizitoriu pentru Dv. Dar mă opresc aici…

In cei 32 de ani, Dv. n-aţi întreprins nimic pentru poporul român.

Şi dacă aţi avut decenţa să „ tăceţi” o perioadă atât de lungă, v-aţi lăsat antrenat în ultimul timp de ceva „fosile din vechea camarilă” ce trăiesc prin Anglia şi Germania, şi cu o îndrăzneală demnă de un „Carol Tiranul” tatăl Dv., aţi început o campanie de „încălzire a sentimentelor” cu românii, spunând într-o „proclamaţie” difuzată în 1979 la radio Europa Liberă: „Au trecut treizeci şi doi de ani, de când n-am mai călcat pământul României…”, şi apoi continuaţi: „M-am frământat, şi mă frământ, mă zbat pe seama soartei voastre crunte…”. Dar în cei 32 de ani, Dv. n-aţi întreprins nimic pentru poporul român, ci v-aţi făcut o familie frumoasă cu multe fete, pe care după cum se vede, vreţi să ni le puneţi în spate ca „moştenitoare ale tronului României”. Şi ca încheiere în acel mesaj de Anul Nou 1979, ne spuneaţi: „Urărilor Mele se alătură iubita Noastră Regina-Mamă, Regina Ana şi fiicele noastre, Principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria”. Să vă trăiască, Sire, dar ele sunt fiicele şi principesele Dv. şi nu „reginele noastre”, ale poporului Român, fiindcă Dv. aţi „abdicat” pentru Dv. şi pentru toţi urmaşii, şi nu înţeleg, în care ţară şi pe ce tron sunt Domniile Lor regine?

„Cine-a îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima câinii…”

In interviul dat de curând lui V. Georgescu, el v-a întrebat: „Majestatea Voastră s-ar întoarce imediat, deci în ţară, în momentul în care ar fi posibil. Pentru a domni? Pentru a fi rege?” Dv. aţi răspuns: „Da. Asta este datoria mea, şi dacă mi-am făcut datoria în circumstanţele grele la 23 August 1944, când aveam 22 de ani, nu voi şovăi acum la 64 de ani”. Dar de ce nu aţi considerat „datoria Dv.” ca imediat după abdicare, să fi format un guvern în exil, şi să fi folosit toate relaţiile politice şi familiale ce le aveaţi cu Anglia, „tradiţionala aliată”, să fi uşurat povara românilor la Conferinţa de la Paris, căci Churchill era marele master, şi regele Angliei vă era rudă? De ce nu aţi acţionat atunci, şi veniţi acum după 42 de ani să ne spuneţi că „este datoria Dv. să reveniţi la tron?…”

Trebuie să ştiţi că Poporul Român s-a maturizat, şi a învăţat pe propria-i piele o mare „lecţie”, aşa cum a fost spus de Eminescu: „Cine-a îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima câinii…” Da, noi, Românii, am înţeles că tragedia noastră naţională s-a datorat numai „străinilor” aciuiţi pe la noi pe care i-am tolerat pe motive umane sau politice, şi care au conspirat împotriva noastră, fiindcă nici un „român adevărat” nu ar fi fost în stare să-şi trădeze neamul şi Patria de dragul privilegiilor sale personale…

Ne-aţi lăsat să fim umiliţi şi distruşi în numele „prieteniei”, fapt pentru care Occidentul ne dispreţuieşte.

Aşa cum şi mie mi-e dor de casa mea, vă cred, Sire, că vă este dor de Peleş şi de toate palatele făcute de noi românii, în care v-aţi lăfăit cu „gaşca” de pierde vară şi care au decis soarta noastră, soarta României, între un pahar de coniac şi o partidă de poker, unde excela prietenul Dv. Styrcea, care v-a dădăcit şi v-a sfătuit cum să-i trădaţi pe români. Cred că vă este dor, să mai goniţi cu automobilul pe şoseaua Bucureşti-Sinaia, aşa cum făceaţi…, cred că vă este dor de aerul parfumat, de brazii de pe munţii Carpaţi, de care şi nouă celor din exil ne este dor, dar suntem pe aici din vina trădării Dv., iar fraţii noştri gem sub ocupaţia comunistă, pentru că Dv. aţi facilitat asta 42 de ani în urmă, şi nu ne-aţi lăsat să luptăm şi să fim învinşi în mod onorabil, ci să fim umiliţi şi distruşi în numele „prieteniei”, fapt pentru care Occidentul ne dispreţuieşte că, noi ne-am „ales comunismul”.

Credeţi că românii pot spune ceva frumos despre Regele Mihai? Greşiţi, Sire!

În „noua conspiraţie”, Dv. v-aţi lăsat intervievat de Vlad Georgescu, care nu numai că vă tratează ca pe un rege al României, dar vă întreabă exact ce vrem noi să ştim, iar Dv. i-aţi răspuns: „Ne-o dovedesc scrisorile pe care le primesc mai cu seamă de la cei tineri…care au aflat de la părinţii lor despre mine…”. Şi credeţi că românii pot spune ceva frumos despre Regele Mihai? Greşiţi, Sire! Aceşti tineri nu mai sunt românaşii credincioşi şi educaţi în umilinţă şi supunere faţă de casa Regală a Madamei Lupescu. Tinerii români sunt evoluaţi şi au curajul opiniei azi mai mult ca oricând, şi nu schimbă ei o teroare comunistă pentru una regală a Casei de Hohenzollern, care a omorât destui români între anii 1930-1940, sub domnia „Tiranului dement Carol al II-lea”.

Aţi conspirat atunci şi conspiraţi azi ca să puteţi lua tronul...

Propaganda pe care o faceţi prin intermediul Europei Libere, cred că aţi plătit-o foarte „gras”, să vă scoată la iveală şi să puteţi pleda pentru dreptul ce-l ridicaţi la tronul României, pe care l-aţi pierdut, ziceţi, din cauza „baionetelor sovietice”; dar Dv. l-aţi trimis pe Dămăceanu la ruşi în Aprilie 1944, i-aţi eliberat pe Dej, pe Ceauşescu şi Pătrăşcanu ca să vă pregătiţi pavăza, şi apoi l-aţi arestat pe Mareşalul Antonescu, dând la „tavă” România comuniştilor. Cum puteţi spune: „Aşadar, 40 de ani după venirea la putere a regimului comunist cu ajutorul baionetelor sovietice”, când [ei] au venit cu sprijinul Dv. regal? Că ruşii cu baionetele lor v-au forţat să abdicaţi, asta era de aşteptat, nici comuniştii nu vor „regi” şi trebuia să prevedeţi acest lucru. Dar de ce nu ne-aţi spus atunci în 1947, şi ne spuneţi acum? Cu asta sunteţi de două ori vinovat, că aţi conspirat atunci şi conspiraţi azi ca să puteţi lua tronul iar.

V-aţi salvat tronul cu preţul vieţilor a milioane de români, pe care i-aţi făcut sclavii ruşilor

Cu „dulcegăriile” Dv. nu puteţi şterge trecutul, sperând că cei ce ştiu adevărul au murit, ori au fost omorâţi cu toţii de către comunişti. Aţi greşit, sunt încă o mulţime de supravieţuitori în exil şi datoria noastră este să păstrăm „adevărul istoric”şi să-l predăm ca pe o faclă generaţiilor tinere. Să ştie şi ştiu şi eu, că în acea caldă zi de 23 August 1944, aţi vorbit la radio, v-am auzit cu urechile mele când aţi „ordonat” la ora 13, încetarea ostilităţilor contra Rusiei, şi aţi cerut atacarea trupelor germane pe teritoriul României. Dar ştiu că vocea Dv. fusese imprimată pe un „disc” de către comuniştii Pătrăşcanu şi Bodnăraş („Ceauşu”), pentru cazul când aţi fi fost omorât şi lovitura de stat nu reuşea, ei să poată folosi „vocea Dv.” ca o momeală pentru a comanda Armata Română. Şi culmea, Pătrăşcanu v-a scris şi „textul” trădării, iar Dv. susţineţi „azi” că au fost „baionetele sovietice”, când a fost numai „voinţa Dv.”, să faceţi orice să vă salvaţi tronul, şi l-aţi salvat ce-i drept, pentru trei ani. Dar l-aţi salvat cu preţul vieţilor a milioane de români, pe care i-aţi făcut sclavii ruşilor. Şi mai vreţi să fiţi rege românilor?

Vă doresc să staţi fericiţi şi plini de bucurie pe „tronul fantomă”.

Dintr-un punct de vedere, vă înţeleg: Dv. acţionaţi ca un bun părinte pentru copiii Dv. pe care aţi vrea să-i vedeţi „asiguraţi material”, că toate averile Dv. din România le-ar oferi o viaţă de huzur aşa cum aţi avut Dv. Şi dacă aţi „declarat-o” pe Margareta „Prinţesa Moştenitoare” a unui tron „fantomă”, aţi făcut aceasta cu scopul să o vedeţi în Peleş, unde azi locuieşte Ceauşescu, pe care Dv. l-aţi eliberat din închisoare…, şi nu „baionetele sovieticilor”. Cât despre cine o să conducă poporul român după ce se va elibera de analfabeţii comunişti, nu vă faceţi griji. De aceea, vă doresc Dv. şi întregii „familii regale” să staţi fericiţi şi plini de bucurie pe „tronul fantomă”, şi să aveţi fericirea pe care o are Poporul Român cu ocazia aniversării „Zilei Mari” de 23 August - „Ziua Trădării României de către fostul Rege Mihai”[1]

---------------------------------

[1] Ziarul „Libertatea”, New York City, anul V, nr. 49/august 1986 preluat de publicaţia onlineTotpal Daily News, Buşteni-Sinaia, la 21 august 2012

Categorie: Fam. Hohenzollern - Sigmaringen | Vizualizări: 3998 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 4.0/5
Total comentarii : 2
avatar
0 Spam
1
Codreanu criminal - regele Mihai fumator. Diferenta de la pamant la nori.
Ardelenii nascuti dupa ”tradare” ar fi vorbit astazi maghiara la perfectie. Asta ar fi fost unicul ”beneficiu.”
avatar
0
2
Codreanu criminal?
avatar