Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Decembrie » 26 » 66 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Gherasim Iscu în temnița de la Târgu Ocna
2:45 PM
66 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Gherasim Iscu în temnița de la Târgu Ocna

Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar să nu vă temeţi, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferinţă... Duşmanii cred că am fost învinşi, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie şi nu cunosc căile Lui... - Arhim. Gherasim Iscu

Arhimandritul Gherasim Iscu - a murit ca un înger în trup

În patul de alături îşi dădea sufletul arhimandritul Gherasim. Venise în stare gravă de la Canal, unde fusese unul dintre stâlpii rezistenţei. În seara aceea a Naşterii Pruncului Iisus el a fost luat la cer. A plecat neclintit în credinţă. Neavând cu ce-l îmbrăca, căci rufele sale erau ude de transpiraţie, Valeriu a oferit hainele lui şi a păstrat pentru sine pe ale părintelui.

- Acestea sunt hainele mele monahale! a zis el emoţionat. Cu ele să mă înmormântaţi!

***

În camera 4 erau atunci aşezaţi, printre alţii, arhimandritul Gherasim Iscu, lângă el un evreu şi fost politruc sovietic, acum sionist, în fine, Ion, prietenul meu din Piteşti, care era foarte bolnav. Pe partea dreaptă a camerei, într-un pat era Valeriu, fratele meu cel mai drag. Ion şi părintele Gherasim se găseau în stare gravă. [...]

M-am apropiat uşor de părintele Gherasim, care şedea cu ochii închişi. Era slab ca o arătare. Fusese la Canal, unde se muncea şaisprezece ore pe zi, urmate de alte patru de program administrativ. Fusese repartizat în brigada specială pentru preoţi, cu un regim de exterminare rapidă. La Canal părintele Gherasim îşi îmbărbăta prietenii, pe mulţi îi ajuta la muncă şi tuturor le stătea la dispoziţie cu serviciile religioase. Practica rugăciunea inimii şi avea mari resurse sufleteşti, care l-au ţinut puternic peste toate mizeriile.

Delatorii l-au turnat însă de mai multe ori că oficiază spovedanii şi cuminecări şi drept urmare a fost bătut, izolat, înfometat, terorizat peste teroarea generală. Omul e din carne şi oase, duhul nu poate ignora legile vieţii, astfel că ascetul îmbunătăţit întru cele sfinte s-a îmbolnăvit de tuberculoză, a căzut la pat şi, aproape muribund, a fost adus la Târgu-Ocna, ca să moară „umanitar”.

Prezenţa lui în sanatoriu se făcuse simţită prin măiestria cu care ştia să umble în sufletele oamenilor şi să-i îmbărbăteze. Era deci căutat ca duhovnic.

Se dăruia cu bucurie deţinuţilor care-l solicitau, cu toate că se epuiza pe el însuşi.

Dădea şi îndrumări isihaste, nu numai din lecturi, ci şi din bogata lui experienţă mistică. Fiindcă în camera 4 din Târgu-Ocna mistica nu numai că era reabilitată ca noţiune şi ca realitate practică, ci era şi vie, densă, intensă s-o prinzi cu mâna. De fapt, nici nu era nevoie să o prinzi cu mâna, căci acolo Dumnezeu era prezent şi te cucerea imediat, pătrunzând în sufletul şi fiinţa ta ca o mireasmă binefăcătoare. Nu negăm nici o clipă Tainele săvârşite pe Sfintele Altare, doar mărturisim că harul este intens manifestat şi prin sfinţii Săi. Aşa simţeam în preajma părintelui Gherasim.

Cu sfială deci m-am apropiat de el, ca să văd cum îi este. M-a simţit şi a deschis ochii mari, negri, adânci:

- Ai venit?... Mă bucur... Eram departe, în locuri de verdeaţă, de cântec şi mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu se poate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a te vedea e o suferinţă prin contrastul dintre cele două lumi. Voi pleca în curând, poate chiara cum, în noaptea de Crăciun. Şi acesta e un dar al Domnului. Nu ştiu cum să-I mulţumesc... Nu ştiu cum să-i fac pe oameni să-L trăiască pe Dumnezeu, deplina bucurie...

Am certitudinea vieţii veşnice, particip deja la ea. Nu mă sperie nici Judecata, căci merg cu cuget smerit şi cu nădejde numai în mila şi darul Domnului...

Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar să nu vă temeţi, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferinţă... Duşmanii cred că am fost învinşi, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie şi nu cunosc căile Lui...

S-a oprit puţin, a respirat adânc, apoi a reluat:

- Aici va fi într-o zi pelerinaj... Azi suntem puţini, dar încă mai există credinţă în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputinţă, dar dincolo de mijloacele omeneşti există o iconomie divină şi ea va renaşte omenirea.

Fiţi deci binecuvântaţi!... Am cunoscut aici oameni în faţa cărora cugetul meu se smereşte. Spune-i lui Valeriu să se roage pentru mine... Rugaţi-vă şi voi! Sunt fericit că am ajuns în ceasul acesta...

Vorbise stins, dar cu mare putere, încât eram profund impresionat. A închis din nou ochii şi s-a retras în pragul vieţii veşnice. Convorbirea mea cu părintele Gherasim o înregistrase, involuntar daremoţionat, şi evreul Iacov, care ocupa patul alăturat. [...]

Din când în când mă apropiam de Ion şi de părintele Gherasim, care se stingeau încetişor, mai vii cu cât se apropiau de moarte. [...]

A adormit întâi Ion, ca un pui de om, el care era un om cu suflet atât de mare. Ultima lui privire a fost tristă, tristă şi plină de dragoste. Poate că era şi rugăciune în ea, poate şi un îndemn, poate că licărea şi o nădejde.

Abia terminasem cu Ion, când am fost chemat la părintele Gherasim.

A deschis iarăşi ochii adânci, duşi în fundul orbitelor.

- Să vă mai privesc o dată, dragii mei, copiii mei, fraţii mei, părinţii mei! a spus el stins. Apoi a tuşit şi, în fine, a adăugat:

- Plec! Dumnezeu să vă binecuvinteze!

A respirat adânc, scurt, s-a contractat un pic şi şi-a dat sufletul. I-am închis ochii. Am închis ochii la sute de oameni şi ştiam cum a murit fiecare mai bine decât cum a trăit. Poate că momentul sfârşitului este mai caracteristic pentru portretizarea oamenilor decât viaţa însăşi.

***

Arhimandritul Gherasim a fost un stâlp al rezistenţei sufleteşti în temniţă. La Canalul morţii Dunăre-Marea Neagră a fost repartizat în brigada specială pentru preoţi, unde tortura prin muncă, nesomn, înfometare şi bătaie a cunoscut forme de maximă bestialitate. Batjocoriţi, chinuiţi, torturaţi, arhimandritul Gherasim şi ceilalţi preoţi au suportat cu cinste calvarul. Mai târziu părintele s-a îmbolnăvit de T.B.C. şi a fost adus la Târgu Ocna, unde a murit ca un înger în trup.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, p. 326)

Citiți vă rog și:

Povestea unui biruitor: Gheorghe Calciu - 11 ani de la trecerea sa la Domnul

Astăzi se împlinesc 54 de ani de la trecerea la Domnul a Maicii Mihaela Iordache

Mâine se împlinesc 67 de ani de la moartea mucenicească a lui Corneliu Niţă

Astăzi se împlinesc 65 de ani de când Valeriu Gafencu a trecut la Domnul. "Nu fericirea cu orice preț ci sfințenia cu orice preț."

Dumitru Uţă - Doctorul fără de arginţi, 37 de ani de la trecerea sa la Domnul

Astăzi se împlinesc 31 de ani de la trecerea la Domnul a lui Ioan Ianolide

Părintele Daniil Sandu Tudor. † 54 de ani de la trecerea la Domnul

Părintele Constantin Sârbu - slujind "asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic". 41 de ani de la trecerea la Domnul.

26 iulie - Constantin Oprişan - 57 de ani de la trecerea la Domnul. Cel mai schingiuit tânăr de la Piteşti

“Slujitorilor diavolului, adica smecherilor, prea le-ar veni la indemana sa fim prosti. PROSTIA E PACAT!”

27 Mai - Gheorghe Jimboiu - 53 de ani de la trecerea la Domnul

 

 

Categorie: Sfintii Inchisorilor | Vizualizări: 409 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 5.0/2
Total comentarii : 0
avatar