Dacă are cineva urechi - să audă! (AP.13:9)
Acasă » 2017 » Decembrie » 1 » ''Cine ne-o adus jidanii nu mai vază zi cu anii ci să-i scoată ochii corbii să ramâe ‘n drum cu orbii...'' La mulți ani adevăraților români
7:16 PM
''Cine ne-o adus jidanii nu mai vază zi cu anii ci să-i scoată ochii corbii să ramâe ‘n drum cu orbii...'' La mulți ani adevăraților români

Doina

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.

Din Hotin și pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;

Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Și străinul te tot paște,
De nu te mai poți cunoaște.
Sus la munte, jos la vale
Și-au făcut dușmanii cale;

Din Sătmar până ‘n Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vara vara lui
Și-i străin în țara lui.

De la Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dușmanii în puhoiu
Și s-așează pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinatate.

Numai umbra spinului
La ușa creștinului.
Își dezbracă țara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă
Sărac în țară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia.

Ștefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasă grija Sfinților
În sama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua ‘ntreagă, noaptea ‘ntreagă,
Doar s-o ‘ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!

Tu te ‘nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de doua ori
Îți vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară,
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!

Cine ne-au adus Jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Ci să-i scoată ochii corbii
Să rămâe ‘n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N’ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prăpădi-l-ar focul jalei
Să-l arză să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească

Cine ține cu străinii
Mânca-i-ar inima câinii
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia

 

Mihail Eminescu

 

Citiți vă rog și:

15 iunie - 127 de ani de la trecerea la Domnul a lui Mihai Eminescu. Intoxicat cu mercur de iudeo-masonerie... ca să tacă...

Viaţa noastră publică e o mizerie pe care-o poleim cu formele unei civilizaţii false

Categorie: Mihai Eminescu | Vizualizări: 450 | Adăugat de: Gabriel | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar